ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3855/2018

Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea formulată la data de 23.01.2015 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC A. SRL, în reorganizare judiciară, în contradictoriu cu pârâții Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București și Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, a solicitat instanței de contencios administrativ: anularea parțială a Deciziei nr. 208/23.07.2014, astfel cum a fost modificată prin Decizia nr. 208 Bis din 30.07.2014 de îndreptare a erorii materiale în ceea ce privește măsura suspendării soluționării contestației formulată de A. SRL împotriva Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală nr. x/17. 01. 20 14 emisă de organele de inspecție fiscală din cadrul Administrației Sectorului 2 a Finanțelor Publice București pentru suma de 46.680.073 RON reprezentând: 24.853.596 RON - impozit pe profit suplimentar; 5.682.185 RON - majorări de întârziere aferente impozitului pe profit; 3.654.220 RON - penalități aferente impozitului pe profit; - 8.128.957 RON - taxa pe valoarea adăugată; 1.355.036 RON - majorări de întârziere aferente taxei pe valoarea adăugată; 1.219.344 RON - penalități de întârziere aferente taxei pe valoare adăugată; 1. 786. 735 RON - taxa pe valoare adăugată stabilită suplimentar ca urmare soluționării decontului cu sume negative de TVA cu opțiune de rambursare; obligarea intimatei să procedeze la soluționarea contestației formulată împotriva deciziei de impunere nr. x/17.01.2014 emisă de Administrația Sectorului 2 a Finanțelor Publice, pentru suma totală de 46.680.073 RON.

Hotărârea instanței de fond Prin Sentința civilă nr. 3133 din 24 noiembrie 2015, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamanta SC A. SRL în reorganizare judiciară - reprezentata prin administrator special B. și administrator judiciar F. SPRL, în contradictoriu cu pârâții Direcția Generală Regională A Finanțelor Publice București și Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, ca neîntemeiată. Pentru a decide astfel, instanța de fond a reținut că din analiza probelor administrate reiese, contrar susținerilor reclamantei, că sesizarea organelor de urmărire penală există, fiind depusă în copie la filele x și următoarele din dosar. Această sesizare este de fapt o completare la o sesizare anterioară, făcută de Garda Financiară și se referă la administratori și asociați ai reclamantei. În plus, Curtea a reținut că sesizarea se referă la aspecte care au legătură cu cauza, deoarece are în vedere modul în care au fost înregistrate în contabilitatea reclamantei operațiuni despre care există suspiciunea că nu au suport real. Prin urmare, constatările organelor penale cu privire la existența faptei și la consecințele acesteia au o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează să fie dată în procedură administrativă, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 214 alin. (1) lit. a) din C. proc. fisc. .

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței civile atacate a formulat recurs reclamanta A. SRL, în reorganizare judiciară, reprezentată prin administrator special B. și administrator judiciar F. SPRL, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței atacate și rejudecând să se dispună: - Anularea parțială a Deciziei nr. 208/23.07.2014 astfel cum a fost modificată prin Decizia nr. 208 Bis din 30.07.2014 de îndreptare a erorii materiale în ceea ce privește măsura suspendării soluționării contestației formulată de SC A. SRL împotriva Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală nr. x/17. 01. 20 14 emisă de organele de inspecție fiscală din cadrul Administrației Sectorului 2 a Finanțelor Publice București pentru suma de 46.680.073 RON reprezentând: 24.853.596 RON - impozit pe profit suplimentar; 5.682.185 RON - majorări de întârziere aferente impozitului pe profit; 3.654.220 RON - penalități aferente impozitului pe profit; 8.128.957 RON - taxa pe valoarea adăugată; 1.355.036 RON - majorări de întârziere aferente taxei pe valoarea adăugată; 1.219.344 RON - penalități de întârziere aferente taxei pe valoare adăugată; 1. 786.735 RON - taxa pe valoare adăugată stabilită suplimentar ca urmare soluționării decontului cu sume negative de TVA cu opțiune de rambursare. - Obligarea intimatei să procedeze la soluționarea contestației formulată împotriva deciziei de impunere nr. x/17.01.2014 emisă de Administrația Sectorului 2 a Finanțelor Publice, pentru suma totală de 46.680.073 RON. A criticat hotărârea atacată pentru netemeinice și nelegalitate, invocând cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ. În cadrul cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta a susținut că instanța de fond a făcut trimitere la sesizarea depusă la fila x și următoarele din dosar, apreciind instanța că sesizarea organelor de urmărire penală există. Însă, a susținut recurenta, această sesizare penală este formulată de Garda Financiară și nu de către organele de inspecție fiscală, respectiv intimatele din cauză. De asemenea, a susținut recurenta că sesizarea nu este semnată și nu se poate identifica data la care această presupusă sesizare penală ar fi fost întocmită și înregistrată la organele de cercetare penală, astfel încât nu se poate reține incidența dispozițiilor art. 108 C. proc. fisc. . Mențiunile instanței de fond referitoare la faptul că "această sesizare este de fapt o completare la o sesizare anterioară, făcută de Garda Financiară "sunt preluate direct din Raportul de Inspecție fiscală, iar înscrisul aflat la fila x și următoarele este în fapt Raportul de Inspecție Fiscală și nu o completare la o plângere penală. Din lecturarea acestei "completări la sesizarea penală" se poate observa faptul că este un copy-paste al raportului de inspecție fiscală și nu o veritabilă plângere penală sau o completare a unei plângeri penale. În concluzie, a susținut recurenta că soluția instanței de fond justificată de existența unei "completări la o sesizare anterioară" este preluată din Raportul de Inspecția Fiscală, fără a se verifica conținutul acesteia, și, totodată, conduce la o soluție nelegală, încălcându-se dreptul recurentei-reclamante la un proces echitabil. Cu privire la cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a susținut că instanța de fond a apreciat că sunt îndeplinite condițiile impuse de art. 124 alin. (1) lit. a) din C. proc. fisc. raportându-se la faptul că, completarea la sesizarea penală se referă la administratori și asociați ai reclamantei și ar privi modul în care au fost înregistrate în contabilitatea reclamantei operațiuni despre care ar exista suspiciunea că nu au suport real. A mai susținut recurenta că din Raportul de Inspecție Fiscală rezultă că sesizarea organelor de urmărire penală formulată de Garda Financiară s-ar fi efectuat în anul 2011, iar controlul s-a finalizat prin emiterea Deciziei de impunere x/17.01.2014 după 3 ani de zile de la data la care ar fi fost sesizate organele de cercetare penală. Or, în condițiile în care art. 124 alin. (1) lit. a) din C. proc. fisc. prevede că organismul care trebuie să sesizeze organul de cercetare penală cu privire la indiciile săvârșirii unei infracțiuni este organul care a efectuat activitatea de control (în cauză fiind Direcția Generală a Finanțelor Publice București- Administrația Sectorului 2 a Finanțelor Publice București), sesizarea a fost formulată de Garda Financiară anterior controlului care face obiectul deciziei de imputare, respectiv în anul 2011 . Eludând dispozițiile art. 108 din O.G. nr. 92/2003 și art. 214 alin. (1) lit. a) din C. proc. fisc. , instanța de fond a extins sfera situațiilor în care ar putea opera suspendarea soluționării contestației formulată de reclamantă, încălcându-se astfel dreptul reclamantei de a-și valorifica atât dreptul la un proces conform art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, cât și dreptul de a-și face apărările pe care le apreciază necesare în raport cu obligațiile fiscale ce i-au fot stabilite prin decizia de impunere emisă de intimată. A invocat cauza C-277/14, având ca obiect o cerere de decizie preliminară formulată în temeiul art. 267 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene de Naczelny Sad Administracyjny a Curții Europene, și Decizia nr. 5394/23.05.2013 și Decizia nr. 574/07.02.2014, ambele pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție. În concluzie, a susținut curenta că solicitarea privind anularea deciziei de suspendare a soluționării contestației se raportează și la faptul că, deși s-a formulat o plângere penală încă din anul 2011, nesoluționată nici până în prezent, controlul efectuat de către organele de inspecție fiscală s-a întins pe o perioadă nejustificat de mare (12.03.2012 - 14.01.2014), soluționarea contestației de către Direcția Generală de Soluționare a contestațiilor durează de mai bine de 2 ani, și nici până în prezent nu s-a prezentat reclamantei nici un argument din care să rezulte că reclamanta ar fi cunoscut că furnizorii sau furnizorii furnizorilor acesteia nu și-ar fi respectat în vreun fel obligațiile.

Apărările formulate în cauză Intimata-pârâtă Agenția Națională de Administrare Fiscală a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii atacate ca temeinică și legală. Recurenta-reclamantă a formulat răspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea apărărilor formulate de intimata ANAF pin întâmpinare și admiterea recursului declarat.

Procedura de soluționare a recursului. Examinarea recursului în completul de filtru Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 11 iunie 2018, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ. Raportorul a apreciat că recursul îndeplinește cerințele de admisibilitate, prefigurându-se incidența prevederilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ. II. Soluția instanței de recurs 1. Argumente de fapt și de drept relevante Analizând criticile recurentului raportat la sentința atacată, Înalta Curte constată că recursul este fondat și îl va admite având în vedere următoarele considerente: Obiectul cauzei îl formează: anularea parțială a Deciziei nr. 208/23.07.2014, astfel cum a fost modificată prin Decizia nr. 208 Bis din 30.07.2014 de îndreptare a erorii materiale în ceea ce privește măsura suspendării soluționării contestației formulată de A. SRL împotriva Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală nr. x/17. 01. 20 14 emisă de organele de inspecție fiscală din cadrul Administrației Sectorului 2 a Finanțelor Publice București, pentru suma de 46.680.073 RON; obligarea intimatei să procedeze la soluționarea contestației formulată împotriva deciziei de impunere nr. x/17.01.2014 emisă de Administrația Sectorului 2 a Finanțelor Publice, pentru suma totală de 46.680.073 RON. Prin Decizia nr. 208/23.07.2014, ANAF - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor a dispus, printre altele, suspendarea soluționării contestației formulate de SC A. SRL împotriva Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală nr. x/17.01.2014, emisă de organele de inspecție fiscală din cadrul Administrației Sector 2 a Finanțelor Publice București, pentru suma de 44.893.338 RON. Prin Decizia nr. 208 Bis/30.07.2014 de îndreptare a erorii materiale a Deciziei nr. 208/23.07.2014 emisă de ANAF - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor privind soluționarea contestației formulate de SC A. SRL, s-a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în cuprinsul deciziei mai sus amintite, în sensul că s-a dispus, printre altele, înlocuirea punctului 1 din dispozitiv, respectiv "suspendarea soluționării contestației formulate de SC A. SRL împotriva Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală nr. x/17.01.2014 emisă de organele de inspecție fiscală din cadrul Administrației Sector 2 a Finanțelor Publice București pentru suma de 44.893.338 RON" cu "suspendarea soluționării contestației formulate de SC A. SRL împotriva Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală nr. x/17.01.2014 emisă de organele de inspecție fiscală din cadrul Administrației Sector 2 a Finanțelor Publice București pentru suma de 46.680.073 RON". Organul de soluționare a contestației a pronunțat soluția de suspendare în baza art. 214 alin. (1) lit. a) și alin. (3) și art. 216 alin. (4) din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc. , reținând că între stabilirea obligațiilor bugetare constatate suplimentar și stabilirea caracterului infracțional al faptelor săvârșite există o strânsă legătură, soluționarea cauzei pe cale administrativă depinzând de constatările organelor de urmărire penală. A mai susținut intimata că au fost îndeplinite cumulativ cele două condiții prev. de art. 214 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 92/2003, în sensul că a fost formulată o sesizare penală și că infracțiunile pentru care s-a formulat sesizarea penală au o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează a fi dată în procedura administrativă. S-a mai reținut că, urmare a verificării efectuate, organele de inspecție fiscală au constatat că sunt indicii privind săvârșirea unor fapte ce pot întruni elemente constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală prevăzute și pedepsite de art. 8 alin. (2) și art. 9 alin. (1) lit. a) și c) din Legea nr. 241/2005 privind combaterea evaziunii fiscale, art. 43 din Legea nr. 82/1991, art. 23 din Legea nr. 656/2002 și art. 7 din Legea nr. 39/2003, înaintând Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție decizia de impunere și RICF-ul prin adresa nr. x/31.01.2014. Prin adresa nr. x/31.01.2014, Direcția Generală a Finanțelor Public București - Administrația Sector 2 a Finanțelor Publice, a transmis sesizarea penală către Parchetul de pe lângă Tribunalul București (înregistrată la această Unitate de Parchet la data de 07.02.2014), în completare la sesizarea penală formulată de Garda Financiară, secția municipiului București împotriva numiților B., în calitate de administrator și asociat al SC A. SRL, și D., în calitate de administrator al SC A. SRL Prin această completare la sesizarea penală formulată de Garda Financiară, s-a reținut că, urmare a inspecției fiscale generale efectuată a fost întocmit Raportul de Inspecție Fiscală nr. x/17.01.2014 și a fost emisă Decizia de impunere nr. x/17.01.2014, din care a rezultat că organele fiscale au stabilit suplimentar sume reprezentând TVA în sarcina recurentei-reclamante. La dosarul instanței de fond se află sesizarea penală formulată de Garda Financiară, secția Municipiului București (sesizare care nu este datată și nici nu este semnată de către această instituție). Prin încheierea de ședință din data de 6.10.2015, Curtea de Apel București a dispus efectuarea unei adrese către Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor pentru a depune la dosarul cauzei plângerea penală, completarea din data de 07.02.2014 la plângerea penală și dovada înregistrării acestora la unitățile de parchet. Urmare acestei dispoziții a instanței de fond, la data de 2.11.2015 (prin e-mail) și la data de 3.11.2015 (prin oficiul poștal), Direcția Generală Juridică din cadrul ANAF a transmis la dosarul cauzei completarea la sesizarea penală formulată de Garda Financiară, secția municipiului București împotriva numiților B., în calitate de administrator și asociat al SC A. SRL, și D., în calitate de administrator al SC A. SRL, dar și sesizarea penală formulată de Garda Financiară, secția Municipiului București (sesizare care nu este datată și nici nu este semnată de către această instituție). Din analizarea tuturor acestor înscrisuri, Înalta Curte constată că acestea sunt de fapt aceleași înscrisuri depuse deja la dosarul instanței de fond de către intimata Agenția Națională de Administrare Fiscală, odată cu depunerea Deciziei nr. 208/23.07.2014 și a Deciziei nr. 208 Bis/30.07.2014 emise de Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor. Potrivit art. (1) lit. a) din O.G. nr. 92/2003 "Organul de soluționare competent poate suspenda, prin decizie motivată, soluționarea cauzei atunci când organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existența indiciilor săvârșirii unei infracțiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează să fie dată în procedură administrativă" Înalta Curte reține, pe de o parte, că instanța de fond a dispus respingerea acțiunii reclamantei privind anularea parțială a Deciziei nr. 208/23.07.2014, astfel cum a fost modificată prin Decizia nr. 208 Bis din 30.07.2014 de îndreptarea a erorii materiale, în ceea ce privește măsura suspendării soluționării contestației formulată de A. SRL împotriva Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală nr. x/17. 01. 2014 emisă de organele de inspecție fiscală din cadrul Administrației Sectorului 2 a Finanțelor Publice București, pentru suma de 46.680.073 RON, având în vedere sesizarea penală depusă de Garda Financiară, (sesizare care nu poartă număr și dată de înregistrare la acest organ fiscal și nici la Unitatea de Parchet unde ar fi fost depusă). De asemenea, instanța de fond a avut în vedere și completarea la sesizarea penală formulată de Garda Financiară, secția municipiului București, înregistrată la Direcția Generală a Finanțelor Public București - Administrația Sector 2 a Finanțelor Publice sub nr. 741.753/31.01.2014, completare a sesizării penale înregistrată la Parchetul de pe lângă Tribunalul București la data de 07.02.2014. Chiar dacă această completare a sesizării penale a fost formulată ulterior și înaintată Parchetului de pe lângă Tribunalul București de către organele fiscale care au efectuat controlul și au emis decizia de impunere, respectiv Direcția Generală a Finanțelor Public București - Administrația Sector 2 a Finanțelor Publice, Înalta Curte nu o poate aprecia ca fiind de natură să conducă la aplicarea dispozițiilor art. (1) lit. a) din O.G. nr. 92/2003, întrucât sesizarea inițială a organelor de cercetare penală a fost formulată de Garda Financiară. Pentru aceste motive, se constată că instanța de fond a pronunțat o soluție cu încălcarea dispozițiilor legale menționate, din care rezultă voința explicită a legiuitorului în sensul că sesizarea organelor în drept, cu privire la existența indiciilor săvârșirii unei infracțiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează să fie dată în procedură administrativă, se face de către organul care a efectuat activitatea de control. Totodată, instanța de control judiciar apreciază întemeiate susținerile recurentei referitoare la împrejurarea că până la acest moment nu a fost soluționată plângerea/sesizarea penală, nefiindu-i oferită acesteia posibilitatea de a-și valorifica dreptul la un proces echitabil și într-un termen rezonabil, așa cum este acesta consacrat de art. 6§1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, și dreptul de a-și face apărările pe care le apreciază necesare în raport de obligațiile fiscale care i-au fost stabilite prin decizia de impunere emisă de Administrația Finanțelor Publice sector 2. Cu privire la cheltuielile de judecată solicitate de către apărătorul recurentei-reclamante, raportat la soluția dată în recurs, văzând și factura seria x nr. x/20.01.2015 emisă de Societatea Civilă profesională de avocați "E.", reprezentând onorariu avocat, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 451 și urm. C. proc. civ., apreciază că intimata-pârâtă Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor se află în culpă procesuală, fiind obligată să suporte cheltuielile de judecată generate de serviciile avocatului angajat în cauză în vederea formulării apărărilor reclamantei. 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs În temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (2) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite admite recursul formulat de reclamanta A. SRL, în reorganizare judiciară, reprezentată prin administrator special B. și administrator judiciar F. SPRL, împotriva Sentinței civile nr. 3133 din 24 noiembrie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal. Va casa sentința atacată și în rejudecare va admite acțiunea, va anula, în parte, Decizia nr. 208 din 23.07.2014 (astfel cum fost modificată prin Decizia nr. 208 bis din 30.07.2014 de îndreptare a erorii materiale), prin care a fost soluționată contestația formulată de reclamantă împotriva deciziei de impunere nr. x/17.01.2014, pentru suma de 46.680.073 RON, și va obliga intimata-pârâtă la soluționarea contestației formulate împotriva deciziei de impunere. Va obliga intimata-pârâtă la plata sumei de 5000 RON reprezentând cheltuieli de judecată către recurenta-reclamantă.