ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3163/2016

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, la data de 27.02.2014 reclamanta A. S.R.L. solicitat în contradictoriu cu pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili și Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să se dispună:

- anularea Deciziei de soluționare nr. 260 din 27 august 2013 emisa de Direcția Generala de Soluționare a Contestațiilor;

- anularea Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plata stabilite de inspecția fiscală, nr. F-MC379 din 24 iulie 2013 emisa de Activitatea de Inspecție Fiscala din cadrul DGAMC (Anexa 2) și a Raportului de inspecție fiscala care a stat la baza acesteia, nr. F-MC 97 din 24 iulie 203) cu privire la suma totala de 2.131.757 RON reprezentând:

- 115.795 RON - taxa pe valoarea adăugată

- 1.856.670 RON - dobânzi/majorări de întârziere aferente taxei pe valoarea adăugata - 99.842 RON - impozit pe profit

- 44.474 RON - dobânzi/majorări de întârziere aferente impozitului pe profit

- 14.976 RON - penalități de întârziere aferente impozitului pe profit și taxei pe valoarea adăugata stabilite suplimentar.

Soluția instanței de fond

Prin sentința nr. 2435 din data de 22.09.2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, s-a respins acțiunea formulată de reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili și Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, ca neîntemeiată.

Recursul

Împotriva acestei sentințe reclamanta A. S.R.L. (actuală B. SRL) a formulat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Procedura în fața instanței de recurs

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data 11 februarie 2016, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ., republicat.

Prin încheierea din Camera de Consiliu din data de 26 aprilie 2016 s-a admis in principiu recursul declarat de B. S.R.L. (fostă S.C. A. S.R.L.) împotriva sentinței nr. 2435 din data de 22 septembrie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

Prin recursul formulat recurenta-reclamantă a criticat soluția instanței de fond în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. procedură civilă invocând o interpretare și aplicare eronată a legii.

Astfel, în ceea ce privește dreptul de deducere a TVA în sumă de 1.906.547 RON aferente achizițiilor de bunuri de la S.C. C. S.R.L., recurenta-reclamantă a susținut că instanța de fond a aplicat în mod greșit prevederile art. 1601 alin. (2) lit. b) și c), alin. (3) și alin. (5) din vechiul Codul fiscal (referitoare la mecanismul taxării inverse) în locul celor ale art. 145 alin. (2) lit. a) din același cod (privitoare la dreptul de deducere a TVA, întrucât aceasta prin tranzacția încheiată, fiind o operațiune individualizată, nu a efectuat achiziții de terenuri și clădiri identificate strict și distinct.

În ceea ce privește dreptul de deducere al cheltuielilor în sumă de 624.013 RON și a TVA în sumă de 115.795 RON aferentă serviciilor achiziționate de la D. și E., pentru care recurenta-reclamantă era persoană obligată la plata taxei prin evidențierea acesteia în decontul de TVA atât ca taxă colectată cât și ca taxă deductibilă, se susține că instanța de fond ar fi trebuit să aplice corect prevederile art. 21 alin. (1) și ale alin. (4) lit. m) din vechiul Codul fiscal, precum și ale pct. 48 din H.G. nr. 44/2004 pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, precum și ale art. 145 alin. (2), art. 133 alin. (2) și ale art. 150 alin. (1) lit. b) din vechiul Codul fiscal pentru materia TVA.

În fapt, susține recurenta, serviciile respective au fost achiziționate în scopul realizării de venituri impozabile, respectiv faptul că prestările de servicii sunt reale, au la bază documente, justificative și sunt în beneficiul societății din România.

Astfel a susținut recurenta că serviciile achiziționate de la cele două societăți, respectiv D. din Roma și E. au constat în verificarea și supravegherea implementării și derulării la nivelul acesteia, a anumitor proceduri interne aplicabile la nivelul întregului grup F. din care aceasta făcea parte și au avut ca scop respectarea unor norme de conduită solicitate și prin legislația aplicabilă în România, dar și a legislației Uniunii Europene.

Concluzionând că toate aceste servicii i-au profitat și au fost în beneficiul societății din România iar scopul angajării acestor cheltuieli au fost acela de obținere de venituri.

În ceea ce privește prestarea acestor servicii, recurenta-reclamantă a susținut că a făcut dovada deplină a realității acestora iar sumele cheltuite sunt pe deplin justificate.

În subsidiar, recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului și casarea sentinței recurate cu trimitere spre rejudecare susținând că instanța de fond nu a analizat sub toate aspectele iar împrejurările de fapt nu au fost stabilite pe deplin.

Intimata Agenția Națională de Administrare Fiscală a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului declarat de recurenta-reclamantă susținând în esență că acesta este nefondat și a solicitat menținerea sentinței pronunțate de instanța de fond.

Analiza motivelor de casare

Examinând sentința atacată în raport de criticile formulate, de actele și lucrările dosarului precum și cu dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul formulat în cauză este nefondat.

Efectuând propria evaluare a întregului material probator administrat în ambele faze procesuale, Înalta constată că prima instanță a reținut corect situația de fapt fiscală, a interpretat și aplicat adecvat prevederile legale pertinente, luând în considerare evoluția normelor fiscale primare și secundare în perioada supusă verificării.

În ceea ce privește criticile formulate de recurenta-reclamantă, subsumate motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din Noul C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că sunt neîntemeiate.

Astfel, în ceea ce privește criticile formulate de recurentă, vizând respingerea dreptului de deducere a TVA în sumă de 1.906.547 RON aferentă achizițiilor de bunuri de la S.C. C. S.R.L., instanța de control judiciar constată că în mod corect s-a reținut incidența în cauză a dispozițiilor art. 1601 alin. (2) lit. b) și c) alin. (3) și alin. (5) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal.

Potrivit acestor prevederi furnizorii sunt obligați să emită facturi cu mențiunea "taxare inversă" și fără a se face plata taxei între furnizor și beneficiar, iar în situația în care furnizorul nu a făcut această mențiune în facturile emise, beneficiarul este obligat să aplice taxarea inversă și să facă autolichidarea taxei pe valoare adăugată, respectiv să colecteze taxa pe valoare adăugată la nivelul taxei pe valoare adăugată deductibilă și să efectueze în contabilitate înregistrarea 4426=4427 fără a efectua plata acesteia către furnizor.

Pentru suma de 1.906.547 RON colectată de societate în luna decembrie 2011 s-au calculat accesorii în sumă de 1.837.315 RON, pentru perioada martie 2006-octombrie2011, în temeiul dispozițiilor art. 119 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată cu modificările și completările ulterioare.

Întrucât recurenta-reclamantă nu a aplicat măsurile de simplificare la data efectuării tranzacției și a înregistrat TVA aferentă achiziției de terenuri și clădiri numai în contul 4426 "TVA deductibilă" fără să înregistreze suma în creditul contului 4427 "TVA colectată" - respectiv să aplice măsurile de simplificare prevăzute de dispozițiile art. 1601 alin. (2) lit. b) și c) alin. (3) și alin. (5) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal în vigoare în 2006 coroborate cu cele ale pct. 65<SUP>1 </SUP>alin. (8), alin. (9) și alin. (12) din H.G. nr. 44/2004 privind Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 - situația fiind reglată în luna decembrie 2011, pentru această perioadă, aceasta datorează accesoriile aferente TVA stabilite prin actele fiscale contestate.

Referitor la criticile formulate în recursul reclamantei privind respingerea deductibilității cheltuielilor în sumă de 624.013 RON și a dreptului de deducere a TVA în sumă de 115.795 RON aferentă serviciilor achiziționate de la D. și E., Înalta Curte le apreciază ca fiind nefondate.

Conform dispozițiilor art. 21 alin. (1) și (4) lit. m) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal au modificările și completările ulterioare, coroborat cu pct. 22 și 48 din H.G. nr. 44/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal deductibilitatea cheltuielilor cu prestările de servicii se analizează în funcție de datele cuprinse în contractul de prestări servicii referitoare la prestatori, termene, tarife, valoarea totală a contractului și pe baza documentelor justificative care atestă prestarea efectivă a serviciilor și necesitatea acestora, condiții care trebuie îndeplinite cumulativ pentru deductibilitatea cheltuielilor aferente serviciilor.

În acord cu judecătorul fondului, Înalta Curte constată că în mod corect s-a reținut prin sentința atacată, din probatoriul administrat în cauză rezultă că societatea reclamantă nu a făcut dovada existenței documentelor justificative, respectiv că serviciile au fost efectiv prestate, având în vedere că acestea trebuiau justificate cu rapoarte de activitate, analize din care să rezulte concret natura serviciilor prestate, numărul de ore lucrate, tariful pe oră, materialele utilizate, alte cheltuieli efectuate ce trebuie decontate de client, documente din care să rezulte că aceste servicii au fost prestate în fapt de prestatorul cu care a fost încheiat contractul.

Din probatoriul administrat în cauză, în ceea ce privește serviciile constând în evaluarea activității personalului S.C. A. S.R.L. la solicitarea G. ce fac obiectul celor două contracte încheiate între acestea, rezultă că serviciile respective nu sunt prezentate detaliat, respectiv nu sunt detaliate și cuantificate astfel încât să se poată verifica dacă cele două societăți prestatoare și-au îndeplinit efectiv obligațiile contractuale.

Nici celelalte susțineri ale recurentei-reclamante potrivit cărora serviciile contractate constau în realizarea de diverse verificări necesare ca procedurile interne recomandate la nivelul întregului grup sunt aplicate și respectate de ENI sunt realizate în scopul desfășurării de operațiuni taxabile, respectiv în scopul desfășurării activității sale curente.

În acord cu judecătorului fondului, instanța de control judiciar constată că nu erau îndeplinite condițiile de exercitare a deduceri TVA în sumă de 115.795 RON întrucât societatea reclamantă nu a putut justifica achiziția acestor servicii în scopul operațiunilor sale taxabile.

În ceea ce privește majorările de întârziere în sumă de 44.471 RON și penalitățile de întârziere aferente în sumă de 14.976 RON aferente impozitului pe profit, respectiv pentru majorările de întârziere în sumă în suma de 19.355 RON aferente TVA, în mod corect s-a reținut prin actele contestate că sumele sunt datorate, acestea fiind accesorii în raport cu debitul stabilit în sumă de 99.842 RON reprezentând impozit pe profit și în sumă de 115.795 RON reprezentând TVA.

Având în vedere toate aceste considerente, Înalta Curte constatând că nu au fost identificate motive de casare a hotărârii atacate în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ. va dispune respingerea recursului declarat de societatea comercială A. S.R.L., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de B. S.R.L. (fostă S.C. A. S.R.L.) împotriva sentinței nr. 2435 din data de 22 septembrie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15 noiembrie 2016.