ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3091/2020

Ședința publică din data de 01 iulie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la 11.04.2017 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală și Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili:

În subsidiar, a solicitat:

(i) impozitul pe profit în cuantum de 727.223 RON, dobânzile/majorările de întârziere în cuantum de 1.392.488 RON și penalitățile de întârziere în cuantum de 239.693 RON;

(ii) TVA lunară în cuantum de 481.237 RON, dobânzile/majorările de întârziere în cuantum de 867.632 RON și penalitățile de întârziere în cuantum de 158.622 RON;

(iii) dobânzile/majorările de întârziere și penalitățile de întârziere calculate pentru perioada 20 iulie 2010-15 decembrie 2015;

Prin sentința civilă nr. 3678 din 13 octombrie 2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins excepția inadmisibilității capătului principal de cerere, ca neîntemeiată; a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei ANAF; a respins acțiunea formulată de reclamanta A. S.A. împotriva pârâtei Agenția Națională de Administrare Fiscală, pentru lipsa calității procesuale pasive și a respins acțiunea împotriva pârâtei Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 3678 din 13 octombrie 2017 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamanta A. S.A., întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului și casarea sentinței recurate pe fondul pretențiilor deduse judecății, nu și cu privire la excepțiile soluționate. În rejudecare, solicită admiterea acțiunii.

În motivarea recursului arată că documentele întocmite de organele de control sunt nule, instanța de fond interpretând în mod greșit dispozițiile legale aplicabile, având în vedere că în mod greșit instanța de fond a reținut faptul că s-a întocmit Referatul pentru suspendarea inspecției fiscale înregistrat sub nr. x/16.07.2010, întrucât inspecția fiscală la B. S.A. nu a fost finalizată, ceea ce nu a permis nici finalizarea inspecției fiscale la societatea reclamantă, care a fost suspendată la data de 16 iulie 2010, în condițiile în care inspecția fiscală a început la B. S.A. la 2 august 2010 și a fost suspendată până în 16 noiembrie 2010. Mai mult, inspecția fiscală la B. S.A. s-a finalizat la 30 septembrie 2014, iar inspecția fiscală la A. a fost reluată abia în 20 iulie 2015.

Mai arată că instanța nu a motivat în nici un fel respingerea susținerilor A. în ceea ce privește încălcarea de către organele de control fiscal a dispozițiilor Ordinului ANAF nr. 467/2013 privind condițiile și modalitățile de suspendare a inspecției fiscale.

De asemenea, susține că dreptul de a stabili obligații fiscale pentru perioada 1 ianuarie 2005 - 31 decembrie 2009 este prescris, instanța de fond interpretând în mod greșit dispozițiile legale incidente.

Consideră că instanța a interpretat greșit și dispozițiile aplicabile în ceea ce privește anularea în parte a raportului de inspecție fiscală și a deciziei de impunere, în ceea ce privește amortizarea fiscală instanța preluând susținerile D.G.M.A.C., cu încălcarea dispozițiilor art. 24 alin. (15) din vechiul Codul fiscal. Pe de altă parte, referitor la mijloacele fixe amortizabile, instanța de fond în mod greșit s-a raportat la data de 31.12.2014, și nu la 31.12.2004. De asemenea, instanța a invocat în mod greșit H.G. nr. 2139/2014, act normativ inexistent.

Referitor la cheltuielile de transport CFR Marfă, arată că în legislația în vigoare la data supusă inspecției fiscale se menționau clar situațiile și documentele care pot justifica deducerea taxei pe valoare adăugată, respectiv factură și/sau alte documente specifice aprobate prin H.G. nr. 831/1997, sau prin ordine ale ministrului finanțelor publice emise în baza aceleiași hotărâri.

În ceea ce privește serviciile profesionale ale C. S.R.L., arată că în mod greșit instanța de fond a interpretat dispozițiile art. 21 alin. (1) din Legea nr. 571/2003, apreciind că aceste cheltuieli cu serviciile de audit generate la nivelul societății respectă regula generală de deductibilitate din vechiul Codul fiscal, întrucât decizia de a contracta acest gen de servicii are la baza argumente strict economice orientate către creșterea veniturilor impozabile ale companiei, iar pe de altă parte, a prezentat documente care atestă prestarea efectivă a serviciilor.

Referitor la taxa pe valoare adăugată în cuantum de 153.613 RON aferentă cheltuielilor pentru transportul efectuat de către CFR Marfă și de 327.642 RON aferentă prestărilor de servicii executate de către C. S.R.L., recurenta-reclamantă consideră că instanța în mod greșit a respins argumentele sale din cererea de chemare în judecată, iar în privința dobânzilor/majorărilor de întârziere și penalităților de întârziere calculate pentru perioada 20 iulie 2010 - 15 decembrie 2015, consideră că societatea nu poate fi sancționată prin plata penalităților și majorărilor calculate pe o perioada de 5 ani de zile, în condițiile în care, din punct de vedere legal, suspendarea nu se putea desfășura pe parcursul a 5 ani, apreciind că în ceea ce privește cuantumul acestor sume, vinovăția aparține organelor fiscale.

4.1. Intimata-pârâtă Agenția Națională de Administrare Fiscală a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a sentinței recurate, arătând că prima instanță a admis excepția lipsei calității procesuale pasive în ceea ce o privește, iar prin cererea de recurs recurenta-reclamantă a criticat doar soluția dată pe fondul pretențiilor, soluția dată pe excepții nefiind recurată.

4.1. Intimata-pârâtă Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului ca nefondat, apreciind în esență că prima instanță a pronunțat o hotărâre legală în raport cu starea de fapt și prevederile legale incidente.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este fondat.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Reclamanta A. S.A. a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală și Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, în principal: 1. anularea Raportului de inspecție fiscală nr. x din 8 februarie 2016 și a actelor subsecvente acestuia, respectiv Decizia de impunere nr. x din 8 februarie 2016, emisă de către ANAF - DGAMC și Decizia privind nemodificarea bazei de impunere nr. x din 8 februarie 2016; iar în subsidiar: anularea Deciziei nr. 42/07.10.2016 privind soluționarea contestației formulate de A.; anularea în parte a Raportului de inspecție fiscală și a Deciziei de impunere în ceea ce privește: (i) impozitul pe profit în cuantum de 727.223 RON, dobânzile/majorările de întârziere în cuantum de 1.392.488 RON și penalitățile de întârziere în cuantum de 239.693 RON; (ii) TVA lunară în cuantum de 481.237 RON, dobânzile/majorările de întârziere în cuantum de 867.632 RON și penalitățile de întârziere în cuantum de 158.622 RON; (iii) dobânzile/majorările de întârziere și penalitățile de întârziere calculate pentru perioada 20 iulie 2010-15 decembrie 2015; 3. obligarea pârâților de plata sumelor achitate de către A. în baza Deciziei de impunere.

Cu titlu preliminar se reține că Înalta Curte a invocat, din oficiu, motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., analiza hotărârii recurate urmând a fi făcută prin prima acestui caz de nelegalitate.

Examinând hotărârea recurată din perspectiva acestui motiv de casare, Înalta Curte constată că, în speță, prin considerentele hotărârii recurate au fost redate integral susținerile din întâmpinarea formulată de pârâta Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, depusă la dosarul de fond, vol. III.

Astfel, paragrafele redate fidel în considerentele hotărârii recurate încep de la dosarul de fond, vol. III, și continuă cu redarea paragrafelor de la fila x și următoarele până la fila x, o parte dintre acestea fiind preluate selectiv.

Mai mult, inclusiv paragrafele care conțin sintagmele "Curtea consideră", Curtea observă" ori "Curtea a reținut" au fost plasate anterior unor paragrafe copiate ad litteram din aceeași întâmpinare.

Prin urmare, Înalta Curte constată că în considerentele sentinței recurate nu se regăsesc argumente care să susțină soluția pronunțată.

Cu alte cuvinte, hotărârea recurată nu cuprinde elementele logico-juridice care au condus instanța la soluția pronunțată și care să facă posibilă exercitarea controlului judecătoresc.

Potrivit dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., hotărârea pronunțată de prima instanță va cuprinde:

"b) considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților".

Motivarea hotărârii judecătorești, respectiv a soluțiilor pronunțate, trebuie realizată într-o manieră clară și coerentă, fiind indispensabilă pentru exercitarea controlului judiciar de către instanța ierarhic superioară și constituie o garanție împotriva arbitrariului pentru părțile în proces, întrucât le furnizează dovada, pe de o parte, că solicitările și mijloacele lor de apărare au fost serios examinate de instanță, dar și că soluțiile adoptate de către instanțele judecătorești se întemeiază pe un raționament logico-juridic menit să confere certitudinea că instanța a pronunțat o soluție justă, în raport cu împrejurările de fapt ale cauzei și temeiurile de drept aplicabile.

Întrucât legiuitorul prevede cu titlu imperativ obligația motivării hotărârilor judecătorești într-un mod care să corespundă exigențelor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., precum și exigențelor art. 6 paragraf 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și care să facă posibil controlul de legalitate a hotărârii recurate de către instanța de recurs, Înalta Curte constată că, pentru respectarea principiului dublului grad de jurisdicție și asigurarea tuturor garanțiilor procesuale pe care judecata în primă instanță le conferă părților, se impune casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut constant în jurisprudența sa că "dreptul la un proces echitabil nu poate trece drept efectiv, decât dacă cererile și observațiile părților sunt cu adevărat studiate adică examinate de către tribunalul sesizat", iar art. 6 din C.E.D.O. impune în sarcina instanței obligația de a proceda la o analiză efectivă a mijloacelor, argumentelor și propunerilor de dovezi ale părților, în raport cu normele de drept aplicabile, pentru a da posibilitatea instanței de control judiciar să verifice legalitatea și temeinicia hotărârii pronunțate în primă instanță și pentru a crea premisele unui recurs efectiv la care partea are dreptul.

Or, preluarea integrală în considerentele hotărârii recurate a argumentelor din întâmpinarea uneia dintre părți nu poate fi considerată că răspunde cerinței privind motivarea soluțiilor pronunțate de către instanțele judecătorești.

În raport cu această soluție nu se mai impune analizarea criticilor care se circumscriu motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., invocat de către recurent, aceste critici urmând a fi examinate de către prima instanță cu ocazia rejudecării cauzei.

Față de soluția dată recursului, cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de intimata-reclamantă urmează a fi avută în vedere de instanța de fond, care va soluționa cauza în rejudecare.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de A. S.A. împotriva sentinței civile nr. 3678 din 13 octombrie 2017 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal; va casa sentința atacată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de A. S.A. împotriva sentinței civile nr. 3678 din 13 octombrie 2017 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 1 iulie 2020.