ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3343/2020

Ședința publică din data de 9 iulie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 26.04.2016, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală-Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brasov, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Covasna-Inspecția Fiscală și Administrația Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii București, anularea Deciziei de impunere nr. x din data de 30.12.2015, a Raportului de inspecție fiscală nr. x/30.12.2015 și a Procesului-verbal din data de 15.12.2015, cu consecința anulării obligațiilor suplimentare de plată stabilite, constând în:

- impozit pe profit suplimentar în suma de 479.728 RON și obligații accesorii (majorări de întârziere și penalități) în sumă totală de 146.894 RON;

- TVA suplimentară în suma de 997.159 RON și obligații accesorii (majorări de întârziere și penalități) în sumă totală de 347.639 RON;

- impozit dividende persoane fizice, în sumă de 651.336 RON și obligații accesorii (majorări de întârziere și penalități) în sumă totală de 223.073 RON;

- orice alte penalități de întârziere din Lista debitelor suplimentare (Anexa la decizia de impunere atacată).

Prin cererea completatoare depusă la data de 30.09.2016, reclamanta a solicitat introducerea în cauză a Agenției Naționale de Administrare Fiscală-Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București în calitate de pârâtă și anularea atât a Deciziei de impunere nr. x din 30.12.2015, a Raportului de inspecție fiscală nr. x/30.12.2015 și a Procesului-verbal din data de 15.12.2015, acte întocmite de ANAF-DGRFP Brașov, AJFP Covasna-Activitatea de Inspecție Fiscală, cât și a Deciziei nr. 548/31.08.2016 emise de DGRFP București.

1.2. Soluția primei instanțe

Prin sentința civilă nr. 2209 din 9 iunie 2017, Curtea de Apel București a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Administrația Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii București și a respins cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu această pârâtă ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

A admis excepția inadmisibilității, ridicată din oficiu, în ceea ce privește anularea deciziei de impunere și a raportului de inspecție fiscală cu privire la creanțele fiscale în valoare totală de 2.467.245 RON și a respins cererea în privința cestui capăt de cerere, ca inadmisibilă.

A admis în parte cererea de chemare în judecată formulată și completată de reclamantă.

A anulat parțial Decizia de soluționare a contestației nr. 548/31.08.2016, Decizia de impunere nr. x/30.12.2015 și Raportul de inspecție fiscală nr. x/30.12.2015, în ceea ce privește modul de calcul al obligațiilor fiscale suplimentare aferente înstrăinării vehiculelor (4 autoturisme-x și 1 utilaj-buldoexcavator x).

A respins în rest cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată, și a luat act că reclamanta nu a solicitat cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei hotărâri, pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Covasna în nume propriu și în numele Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Brașov a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea, în parte, a hotărârii recurate cu trimitea cauzei spre rejudecare.

În motivarea recursului său, pârâta arată că prin hotărârea atacată prima instanță a admis în parte acțiunea reclamantei, anulând actele administrativ fiscale contestate, în ceea ce privește modul de calcul al obligațiilor fiscale suplimentare aferente înstrăinării celor patru mijloace de transport și a unui utilaj.

Pentru a ajunge la o astfel de soluție, instanța de fond reține că organele fiscale, cu prilejul inspecției fiscale au constatat vânzarea de către societatea reclamantă a unui număr de patru mijloace de transport de lux și a unui utilaj către persoane afiliate societății la un preț mult inferior valorii de achiziție. Este vorba despre: -autoturism x, achiziționat în anul 2008, la prețul de 327.693 RON și vândut în anul 2013 unei persoane fizice -B.-soție a adminstratorului social și asociat unic, la prețul de 806 RON plus taxa pe valoarea adăugată de 194 RON;

- autoturism x, cumpărat în anul 2010 la prețul de 396. 070 RON și vândut aceleiași persoane fizice, B., la valoarea de 1240 RON, inclusiv TVA, în anul 2014;

- furgonetă cu 9 locuri, marca x achiziționată în leasing în anul 2007 și vândută în anul 2013 numitei B., la prețul de 130 RON, inclusiv TVA;

- furgonetă x, cumpărată în anul 2012 în leasing, la prețul de 58.782 RON și vândută în anul 2014 la suma de 7440 RON lui C., fiul asociatului unic, valoarea amortizată fiind de 23.278 RON iar cea neamortizată a fost de 35.514 RON;

- utilaj buldoexcavator, cumpărat în anul 2010, la prețul de 258.951 RON și vândut în anul 2014 la S.C. D. S.R.L., societate care are același administrator cu reclamanta- E.;

Instanța de fond a luat act de faptul că aceste bunuri au fost vândute de reclamantă unor persoane afiliate societății, prin asociatul unic și administratorul social.

De asemenea, instanța de fond a arătat că în cazul vânzării unor bunuri către persoane afiliate prețul de vânzare se stabilește prin raportare la tranzacții comparabile, adică necontrolate, ca între persoane independente.

S-a mai arătat că în cauză s-a dispus efectuarea unei expertize contabile judiciare iar expertul contabil desemnat în cauză pentru efectuarea expertizei a solicitat organelor de inspecție fiscală să îi transmită "documentația care a stat la baza stabilirii sumelor suplimentare aferente valorii de vânzare pentru cele 5 mijloace fixe, din care să reiasă caracteristicile avute în vedere de inspectorii fiscali pentru fiecare mijloc fix în parte ."

Soluția instanței de judecată cu privire la anularea obligații lor fiscale suplimentare rezultate din aceste tranzacții este netemeinică și nelegală, apreciază recurenta pârâtă.

Astfel, în sentința civilă atacată judecătorul a argumentat soluția pronunțată bazându-se exclusiv pe concluzile expertului contabil care a conchis că" expertiza nu a identificat o prevedere legală imperativă pentru contribuabil, de a întocmi un raport de evaluare înaintea vânzării de bunuri, coroborat cu faptul că expertului contabil desemnat F. nu i-au fost puse la dispoziție de către reprezentanții ANAF documentele/înscrisurile care au stat la baza stabilirii valorilor suplimentare pentru operațiunile de vânzare ale celor 5 mijloace fixe, expertul numit nu poate formula un răspuns concret, bazat pe documente."

Concluzia Curții de Apel București a fost aceea că din moment ce expertului contabil nu i-au fost înmânatele documentele care au stat la baza determinării valorii mijloacelor fixe se impunea anularea obligațiilor fiscal suplimentare aferente acestor tranzacții.

Aceste argumente ale instanței de fond sunt greșite, întrucât un expert contabil nu are nici competența și nici cunoștințele necesare unui specialist în domeniu auto.

În legătură cu stabilirea valorii celor 5 mijloace fixe era necesară efectuarea unei expertize tehnice auto și numit un expert tehnic auto și de aceea consideră recurenta pârâtă că nu au fost administrate probele necesare în vederea aflării adevărului și pronunțării unei soluții temeinice și legale.

Dacă totuși nu s-a apreciat că se impune efectuarea unei expertize auto, expertul contabil putea să determine prețul de piață la data vânzării în funcție de valoarea rămasă de amortizat, lucru pe care nu l-a făcut.

Pe de altă parte, în cauza dedusă judecății, dacă s-ar fi lecturat Raportul de inspecție fiscal întocmit, care a stat la baza deciziei de impunere, s-ar fi putut identifica modul de stabilire a valorii mijloacelor de transport.

Astfel, la fila nr. x din Raportul de inspecție fiscal se precizează că pentru stabilirea prețului de piață a celor patru autoturisme și a utilajului s-au studiat ofertele pe site-urile de specialitate (fiind precizate în concretă aceste site-uri) . Apoi, în baza prevederilor art. 11 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, s-au reconsiderat tranzacțiile, rezultând o diferență de preț care se diminuează cu valoarea rămasă neamortizată înregistrată de societate ca și cheltuială nedeductibilă, rezultând baza impozabilă.

În opinia recurentei pârâte, din răspunsul dat de expertul contabil rezultă că acesta, sub pretextul solicitării de înscrisuri scoase de pe site-uri (care de altfel pot fi vizualizate oricând) a evitat să se pronunțe în legătură cu prețul de piață a mijloacelor fixe iar instanța de fond, rezumându-se la lipsa imprimării prețurilor de pe site, a anulat aceste obligații fiscale suplimentare.

Față de aceste considerente, recurenta pârâtă solicită admiterea recursului său și casarea în parte a sentinței civile atacate.

Examinând recursul de față, Înalta Curte constată că este fondat, hotărârea atacată fiind afectată de motivul de casare prevăzute de art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

În acest sens, Înalta Curte constată că reclamanta intimată a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune având ca obiect anularea deciziei de impunere nr. x din data de 30.12.2015, a raportului de inspecție fiscală nr. x/30.12.2015 și a procesului-verbal din data de 15.12.2015.

În cursul judecării cauzei, reclamanta și-a completat cererea introductivă de instanță, solicitând și anularea deciziei de soluționare a contestației formulate împotriva actelor anterior menționate.

Soluționând acțiunea reclamantei, prima instanță a pronunțat sentința civilă nr. 2209 din 9 iunie 2017, prin care a admis în parte acțiunea reclamantei, în sensul că a anulat parțial decizia de soluționare a contestației nr. 548/31.08.2016, decizia de impunere nr. x/30.12.2015 și raportul de inspecție fiscală nr. x/30.12.2015, în ceea ce privește modul de calcul al obligațiilor fiscale suplimentare aferente înstrăinării vehiculelor (4 autoturisme - x si 1 utilaj - buldoexcavator x), respingând, în rest acțiunea reclamantei, ca fiind neîntemeiată.

Motivând soluția de admitere a acțiunii reclamantei, instanța fondului reține că prima constatare a organelor fiscale este faptul că societatea a vândut un număr de patru mijloace de transport de lux și un utilaj la valori cu mult inferioare valorii de achiziție și de piață, vânzare care a avut loc către persoane afiliate societății:

- autoturism x, achiziționat în anul 2008, la prețul de 327.693 RON și vândut unei persoane fizice - B. - soție a adminstratorului social și asociat unic, la prețul de 806 RON plus taxa pe valoarea adăugată de 194 RON, în anul 2013;

- autoturism x, achiziționat în anul 2010 la prețul de 396. 070 RON și vândut aceleiași persoane fizice, B., la valoare de 1240 RON, inclusiv TVA, în anul 2014;

- furgonetă cu 9 locuri, marca x achiziționată în leasing în anul 2007 și vândută în anul 2013 numitei B., la prețul de 130 RON, inclusiv TVA;

- furgonetă x, cumpărată în anul 2012 în leasing, la prețul de 58.782 RON și vândută în anul 2014 la suma de 7440 RON lui C., fiul asociatului unic, valoarea amortizată fiind de 23.278 RON, iar cea neamortizată a fost de 35514 RON;

- utilaj buldoexcavator, cumpărat în anul 2010, la prețul de 258.951 RON și vândut în anul 2014 la S.C. D. S.R.L., societate care are același administrator cu reclamanta - E..

Așadar, inspecția fiscală a constatat, în primul rând, că aceste bunuri au fost vândute de reclamantă unor persoane afiliate societății, prin asociatul unic și administratorul social.

În caz de afiliere, prețul de piață se stabilește prin raportare la tranzacții comparabile necontrolate, desfășurate între persoane independente, așa cum stabilește pct. 24 din H.G. nr. 44/2004 privind normele metodologice de aplicare a Codul fiscal. Acest text de lege arată ce se înțelege prin tranzacții comparabile necontrolate:

"O tranzacție este necontrolată dacă se desfășoară între persoane independente".

Metoda comparării prețurilor este prevăzută de Codul fiscal și constă în compararea prețului de vânzare practicat de societate cu prețurile de pe piață, pentru produse identice, cu aceleași caracteristici și aceeași vechime, însă, în cauza, s-a dispus efectuarea unui raport de expertiza contabila judiciara, iar prin Adresa din data de 30.01.2017, expertul contabil desemnat F. a solicitat reprezentanților ANAF sa comunice "documentația care a stat la baza stabilirii sumelor suplimentare aferente valorii de vânzare pentru cele 5 mijloace fixe, din care sa reiasă caracteristicile avute in vedere de inspectorii fiscali pentru fiecare mijloc fix in parte".

Prin răspunsul nr. x/15.02.2017, reprezentanții ANAF au comunicat că "valoarea celor 5 mijloace fixe vândute s-a stabilit pe baza ofertelor de prețuri existente pe piață de specialitate la momentul inspecției, în consecință ofertele de prețuri selectate și indicate mai sus de organele de inspecție fiscală, nu se mai regăsesc pe site, acestea fiind actualizate în funcție de ofertele postate".

Raportat la cele de mai sus, expertul contabil desemnat a concluzionat următoarele:

"[...] pornind de la faptul ca expertiza nu a identificat o prevedere legală imperativă pentru contribuabil, de a întocmi un raport de evaluare înaintea vânzării de bunuri, coroborat cu faptul că expertului contabil desemnat F. nu i-au fost puse la dispoziție de către reprezentanții ANAF, documentele/înscrisurile care au stat la baza stabilirii valorilor suplimentare pentru operațiunile de vânzare ale celor 5 mijloace fixe, expertul numit nu poate formula un răspuns concret, bazat pe documente".

Totodată, în ceea ce privește presupusul impozit pe dividende, în cuantum de 78.604 RON, ce l-ar datora societatea ca urmare a vânzării celor 5 vehicule, expertul contabil desemnat F. a apreciat că "[...] nu poate indica suma de 78.604 RON - dividend fiscal, ca fiind justificat stabilită de organele de control fiscal".

Potrivit dispozițiilor art. 49 Codul de procedură fiscală (Mijloace de proba):

"(1) Constituie proba orice element de fapt care servește la constatarea unei stări de fapt fiscale, inclusiv inregistrari audiovideo, date si informatii aflate in orice mediu de stocare, precum si alte mijloace materiale de proba, care nu sunt interzise de lege.

(2) Pentru determinarea stării de fapt fiscale, organul fiscal, în condițiile legii, administrează mijloace de probă, putând proceda la: a) solicitarea informațiilor, de orice fel, din partea contribuabililor și a altor persoane; b) solicitarea de expertize; c) folosirea inscrisurilor; d) efectuarea de cercetari la fata locului; e) efectuarea, in conditiile legii, de controale curente, operative si inopinate sau controale tematice, dupa caz.

(3) Probele administrate vor fi coroborate si apreciate tinandu-se seama de forta lor doveditoare recunoscuta de lege".

In acest sens, în mod corect a invocat reclamanta faptul că, potrivit Standardelor internationale de evaluare adoptate de Comitetul pentru Standarde Internationale de Evaluare în 2005, "valoarea de piață este suma estimată pe care o proprietate va fi schimbată, la data evaluării, între un cumpărător decis și un vânzător hotărât, într-o tranzacție cu preț determinat obiectiv, după o activitate de marketing corespunzătoare, în care părțile implicate au acționat în cunoștință de cauză, prudent și fără constrângere".

Astfel, în ceea ce privește data evaluării, Standardele impun ca valoarea de piață estimată să fie specifică unui moment, unei date fixe, întrucât piețele și condițiile de piață se pot schimba, iar valoarea estimată într-un alt moment ar putea fi incorectă sau inadecvată. De asemenea, evaluările de piață trebuie sa se bazeze pe informațiile referitoare la proprietăți comparabile.

Or, în condițiile în care, pe de o parte, societatea reclamantă nu avea obligația legală de a întocmi un raport de evaluare înaintea vânzării celor 5 vehicule, iar pe de altă parte, organele de control fiscal nu au pus la dispoziția expertului contabil desemnat documentele/înscrisurile care au stat la baza stabilirii valorilor suplimentare pentru operațiunile de vânzare ale respectivelor bunuri, este evident că, în cauză, se impune anularea obligațiilor suplimentare de plată (impozit pe profit suplimentar, TVA suplimentar, impozit pe dividende și accesorii aferente) stabilite de către organele de control în legătură cu vânzarea a patru mijloace de transport și a unui utilaj.

În raport de starea de fapt fiscală, așa cum a fost reținută prin raportul de inspecție fiscală și normele de drept materiale aplicabile cauzei, Înalta Curte constată că soluția primei instanțe reflectă greșita aplicare a dispozițiilor Legii nr. 571/2003, a Normelor de aplicare acestei legi precum și ale Ordinului MFP nr. 222/2008, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Este indiscutabil în cauză faptul că vânzarea, de către societatea reclamantă, a bunurilor mobile identificate în raportul de inspecție fiscală către soția administratorului și asociatului unic(domnul E.), respectiv către fiul acestuia și către societatea D. SRL-unde asociat unic și administrator este tot domnul E. intră sub incidența dispozițiilor art. 7 pct. 21 lit. a) și b) precum și art. 11 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, vânzările bunurilor corporale fiind realizate între persoane afiliate.

Potrivit dispozițiilor art. 11 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, în cadrul unei tranzacții între persoane afiliate, autoritățile fiscale pot ajusta suma venitului sau a cheltuielii oricăreia dintre persoane, după cum este necesar, pentru a reflecta prețul de piață al bunurilor sau serviciilor furnizate în cadrul tranzacției. La stabilirea prețului de piață al tranzacțiilor între persoane afiliate se folosește cea mai adecvată dintre următoarele metode:

a) metoda comparării prețurilor, prin care prețul de piață se stabilește pe baza prețurilor plătite altor persoane care vând bunuri sau servicii comparabile către persoane independente;

b) metoda cost-plus, prin care prețul de piață se stabilește pe baza costurilor bunului sau serviciului asigurat prin tranzacție, majorat cu marja de profit corespunzătoare;

c) metoda prețului de revânzare, prin care prețul de piață se stabilește pe baza prețului de revânzare al bunului sau serviciului vândut unei persoane independente, diminuat cu cheltuiala cu vânzarea, alte cheltuieli ale contribuabilului și o marjă de profit;

d) orice altă metodă recunoscută în liniile directoare privind prețurile de transfer emise de Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică.

În cazul persoanelor afiliate, prețul la care se transferă bunurile corporale, necorporale sau se prestează servicii reprezintă preț de transfer, astfel că în mod greșit a apreciat prima instanță, însușindu-și concluziile expertului judiciar, în sensul că reclamanta nu avea nicio obligație de a întocmi un raport de evaluare înainte de vânzarea celor cinci bunuri corporale, o atare obligație existând în virtutea calificării venitului obținut în contextul tranzacției între persoane afiliate ca fiind preț de transfer.

Cu alte cuvinte, tranzacția între persoane afiliate obligă societatea reclamantă să documenteze respectarea principiului valorii de piață în privința tuturor prețurilor obținute de la persoanele afiliate.

În absența oricărui element de evaluare a bunurilor ce au făcut obiect al tranzacției între persoanele afiliate, în mod legal a procedat organul fiscal la determinarea prețului de transfer prin metoda comparării prețurilor și, potrivit procedurii prevăzute în Anexa nr. 3 a Ordinului MFP nr. 222/2008, pentru stabilirea valorii estimate a tranzacției se va utiliza valoarea medie aritmetică a cuantumurilor tranzacțiilor similare.

Astfel cum rezultă din cuprinsul raportului de inspecție fiscală, societatea reclamantă a vândut soției administratorului unic autoturismul x pentru prețul de 806 RON plus taxa pe valoarea adăugată de 194 RON. Autoturismul în discuție a fost achiziționat în anul 2008, la prețul de 327.693 RON și înstrăinat în cursul anului 2013 pentru prețul anterior menționat, fiind evident că în nicio ipoteză valoarea autoturismului vechi de numai patru ani nu putea fi diminuată justificat până la nivelul sumei la care a fost practicată vânzarea bunului de către societate.

Se arată în cuprinsul raportului de inspecție fiscală(pag 26) că pentru stabilirea prețului de piață a autoturismului au fost studiate ofertele de piață, publicate pe site-urile de specialitate menționate, prețul unui astfel de autoturism, la data consultării, situându-se în intervalul 10.500 Euro-23.500 Euro, astfel că valoarea medie a fost stabilită la nivelul de 15.775 Euro.

A doua tranzacție analizată de organele fiscale este reprezentată de vânzarea autoturismului x, achiziționat de societatea reclamantă în anul 2010 la prețul de 396.070 RON și vândut aceleiași persoane fizice, B., la valoare de 1240 RON, inclusiv TVA, în anul 2014.

Pentru stabilirea prețului de piață a autoturismului anterior menționat au fost studiate ofertele de piață, publicate pe site-urile de specialitate menționate, prețul unui astfel de autoturism, la data consultării, situându-se în intervalul 39.900 Euro-49.900 Euro, astfel că valoarea medie a fost stabilită de organul fiscal la nivelul de 44.900 Euro.

A treia tranzacție vizată de inspecția fiscală este reprezentată de vânzarea furgonetei cu 9 locuri, marca x achiziționată în leasing în anul 2007 și vândută în anul 2013 numitei B., la prețul de 130 RON, inclusiv TVA.

Pentru stabilirea prețului de piață a autoturismului anterior menționat au fost studiate ofertele de piață, publicate pe site-urile de specialitate menționate, prețul unui astfel de autovehicul, la data consultării, situându-se în intervalul 4850 Euro-5200 Euro, astfel că valoarea medie a fost stabilită de organul fiscal la nivelul de 5.025 Euro.

A patra tranzacție analizată de organele fiscale vizează înstrăinarea furgonetei x, cumpărată în anul 2012 în leasing, la prețul de 58.782 RON și vândută în anul 2014 la suma de 7440 RON lui C., fiul asociatului unic.

Și în cazul acesta, valoarea de piață, rezultată din accesarea site-urilor de specialitate menționate în cuprinsul raportului de inspecție fiscală, oscilează între 2950-5700 Euro, cu o valoare medie de 4.325 Euro.

În fine, cea de a cincea tranzacție cu bunuri mobile corporale între persoane afiliate privește utilajul buldoexcavator, cumpărat în anul 2010, la prețul de 258.951 RON și vândut în anul 2014 la S.C. D. S.R.L.

Pentru stabilirea prețului de piață al utilajului anterior menționat au fost studiate ofertele de piață, publicate pe site-urile de specialitate menționate, prețul unui astfel de utilaj, la data consultării, situându-se în intervalul 29.000 Euro-30.000 Euro, astfel că valoarea medie a fost stabilită de organul fiscal la nivelul de 29.500 Euro.

Reclamanta intimată a criticat metoda aleasă de organul fiscal pentru determinarea prețului de transfer în privința tranzacțiilor efectuate între persoanele afiliate, arătând, atât în cursul procedurii administrative cât și în fața primei instanțe, că prețurile publicate pe site-urile de specialitate nu pot constitui un reper pentru evaluarea bunurilor mobile corporale înstrăinate, din moment ce sunt pur orientative și negociabile, neexistând, totodată, posibilitatea unei comparații reale, din moment ce nu sunt cunoscute toate criteriile esențiale pentru aprecierea valorii vehiculelor(uzura, dotări, numărul foștilor proprietari, etc).

Constată Înalta Curte că algoritmul utilizat de organele fiscale pentru estimarea prețului de transfer este media aritmetică a valorilor prețurilor practicate pe piața relevantă pentru autovehicul similare și în atare context, referirea reclamantei la neluarea în considerare a unor criterii punctuale este lipsită de pertinență, cât timp estimarea are un caracter aproximativ prin excelență, presupunând o valoare ipotetică.

În egală măsură, trebuie subliniat faptul că nimic nu a împiedicat societatea reclamantă să depună, în cursul inspecției fiscale sau în fața primei instanțe, dovezi din care să rezulte că valoarea de piață a bunurilor înstrăinate este rezonabil apropiată de cea practicată de societatea reclamantă cu prilejul vânzării către persoanele afiliate sau să solicite efectuarea unei expertize de specialitate auto, prin care să fie determinată o valoare cât mai exactă a bunurilor la data înstrăinării, pentru a reliefa astfel lipsa de suport a afirmației organelor fiscale, în sensul că prețul practicat este net inferior prin raportare la tranzacții comparabile necontrolate.

Odată constatat în cauză caracterul neobișnuit de scăzut al prețurilor practicate în cadrul tranzacțiilor încheiate de reclamantă cu persoane afiliate, concluzie ce nu necesită nicio altă probă suplimentară(ex. pentru două din autoturismele premium cu o vechime de aprox. 4 ani fiind practicat un preț de sub 1% din valoarea de achiziție) se naște în sarcina reclamantei intimate obligația de a justifica prețurile astfel stabilite, chiar dacă tranzacțiile nu s-ar fi încheiat cu persoane afiliate, iar în lipsa unei justificări rezonabile, organul fiscal este îndreptățit să reconsidere prețul tranzacțiilor, ajustând nivelul acestora la valori practicate pe piață, pornind de la dispozițiile art. 11 din Legea nr. 571/2003.

Față de aceste considerente, instanța de control judiciar constată că în mod greșit a procedat prima instanță, anulând decizia de impunere contestată pentru motivul că organul fiscal nu ar fi justificat reperele avute în vedere pentru stabilirea valorii mediane în privința prețurilor de transfer, în condițiile în care reclamanta intimată nu a administrat nicio dovadă care să ateste că prețurile practicate în cele cinci tranzacții cu bunuri mobile corporale respectă principiul valorii de piață.

În consecință, recursul declarat de pârâtă va fi admis iar în rejudecare, acțiunea reclamantei va fi respinsă în întregime.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Covasna în nume propriu și pentru Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov împotriva sentinței nr. 2209 din 9 iunie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează în parte sentința recurată și, în rejudecare, respinge în tot cererea de anulare a Deciziei de soluționare a contestației nr. 548/31.08.2016 și a Deciziei de impunere nr. x/30.12.2015, ca neîntemeiată.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței instanței de fond.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 9 iulie 2020.