ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1875/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, la data de 31.01.2012, sub nr. x/2/2012, reclamanta A. a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâții Direcția Generală a Finanțelor Publice Brăila și Dircția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București, anularea Deciziilor D.G.F.P. Brăila nr. 21564/218 din 15 februarie 2011 și nr. 34309/3221 din 18 februarie 2011; obligarea D.G.F.P.M.B. la soluționarea cererilor de rambursare a TVA nr. 21564 din 05 mai 2008 și nr. 34309 din 03 iulie 2009 și, prin urmare, obligarea acestora la rambursarea sumei totale de 879.739 RON, compusa din suma de 648.572 RON corespunzătoare anului 2007, și respectiv de 231.167 RON corespunzătoare anului 2008 cu cheltuieli de judecată.

Prin întâmpinare, pârâta Direcția Generala a Finanțelor Publice a Municipiului București a invocat excepția necompetenței materiale a Curții de Apel București, în ceea ce privește capetele de cerere privind anularea Deciziei DGFP Brăila nr. 21564/218 din 15 februarie 2011 și obligarea DGFPMB la soluționarea cererii de rambursare a TVA nr. 21564 din 05 mai 2008, în raport de dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, excepția lipsei calității procesuale pasive a Direcției Generala a Finanțelor Publice a Municipiului București, în esență, întrucât deciziile nr. 21564/218 din 15 februarie 2011 și nr. 34309/3221 din 18 februarie 2011 au fost emise de DGFP Brăila, învederând, de asemenea, faptul că cererile de rambursare a TVA nr. 21564 din 05 mai 2008 și nr. 34309 din 03 iulie 2009 au fost soluționate de către DGFP Brăila prin Deciziile nr. 21564/218 din 15 februarie 2011 și nr. 34309/3221 din 18 februarie 2011, întrucât potrivit OMFP nr. 2696 din 16 noiembrie 2010 competenta de soluționare a acestor cereri de rambursare a fost delegata organului de inspecție fiscala teritorial și anume de la nivelul DGFP Județul Brăila și excepția inadmisibilității, în raport de cererea reclamantei de anulare a unor decizii de rambursare TVA nr. 21564/218 din 15 februarie 2011 și nr. 34309/3221 din 18 februarie 2011 și obligare la soluționarea cererilor de rambursare a TVA nr. 21564 din 05 mai 2008 și nr. 34309 din 03 iulie 2009, cu consecința rambursării TVA-ului solicitat, întrucât împotriva acestor decizii reclamanta a formulat contestație in procedura prealabila, ce s-a finalizat prin emiterea unor decizii de soluționare a contestațiilor de către Direcția Generala a Finanțelor Publice Brăila, care sunt definitive in sistemul cailor administrative de atac și a căror anulare putea fi solicitata la instanța de contencios administrativ competenta, in termen de 6 luni de la comunicarea acestora, conform dispozițiilor art. 11 alin. (1) lit. a) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Pe fondul cauzei, pârâta a solicitat respingerea cererii, ca neîntemeiată.

Prin sentința nr. 1060 din 29 martie 2016, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a respins cererea de anulare a Deciziei nr. 232 din 11 iulie 2011 de soluționare a contestației emisă de ANAF - DGFP Brăila și a Deciziei de rambursare nr. 34309/3221 din 18 februarie 2011 emisă de ANAF - DGFP Brăila - AIF, formulată de reclamanta B. (fosta A.), în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați (succesoare a D.G.F.P. Brăila) și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București, ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut în esență, următoarele aspecte:

Reclamanta A. a formulat Cererea de rambursare pentru persoanele impozabile neînregistrate în scopuri de TVA în România, stabilite în alt stat membru al Uniunii Europene, pentru perioada 01.07.2007 - 31.12.2007, înregistrată sub nr. 21564 la data de 08.05.2008 cu numărul de referință 203 la pârâta Direcția Generala a Finanțelor Publice a Municipiului București, prin care a solicitat rambursarea taxei pe valoarea adăugată în cuantum de 231.167 RON, precum și Cererea de rambursare pentru persoanele impozabile neînregistrate în scopuri de TVA în România, stabilite în alt stat membru al Uniunii Europene, pentru perioada 01.01.2008 - 31.12.2008, înregistrată sub nr. 34309/3221 la data de 03.07.2009 cu numărul de referință 203 la pârâta Direcția Generala a Finanțelor Publice a Municipiului București, prin care a solicitat rambursarea taxei pe valoarea adăugată în cuantum de 648.572 RON.

Prin Decizia de rambursare a taxei pe valoarea adăugată pentru persoanele impozabile neînregistrate și care nu sunt obligate să se înregistreze în scopuri de TVA în România, stabilite în alt stat membru al Uniunii Europene, nr. 21564/218, emisă de către pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Brăila la data de 15.02.2011 a fost respinsă cererea de rambursare a TVA pentru perioada 01.07.2007 - 31.12.2007, în cuantum de 231.167 RON, în integralitate.

Prin Decizia de rambursare a taxei pe valoarea adăugată pentru persoanele impozabile neînregistrate și care nu sunt obligate să se înregistreze în scopuri de TVA în România, stabilite în alt stat membru al Uniunii Europene, nr. 343309/3221, emisă de către pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Brăila la data de 18.02.2011 a fost respinsă cererea de rambursare a TVA pentru perioada 01.01.2008 - 31.12.2008, în cuantum 648.572 RON, în integralitate.

Împotriva Deciziei de rambursare a taxei pe valoarea adăugată pentru persoanele impozabile neînregistrate și care nu sunt obligate să se înregistreze în scopuri de TVA în România, stabilite în alt stat membru al Uniunii Europene, nr. 21564/218, emisă de către pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Brăila la data de 15.02.2011 reclamanta a formulat contestație înregistrată la pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Brăila sub nr. 13480 la data de 17.06.2011, respinsă ca neîntemeiată prin Decizia nr. 231 din data de 11.07.2011.

Împotriva Deciziei de rambursare a taxei pe valoarea adăugată pentru persoanele impozabile neînregistrate și care nu sunt obligate să se înregistreze în scopuri de TVA în România, stabilite în alt stat membru al Uniunii Europene, nr. 343309/3221, emisă de către pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Brăila la data de 18.02.2011 reclamanta a formulat contestație înregistrată la pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Brăila sub nr. 13480 la data de 17.06.2011, respinsă ca neîntemeiată prin Decizia nr. 232 din data de 11.07.2011.

Prin sentința nr. 4451 din 2 iulie 2012, Curtea de Apel București, secția a VIII- a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale de soluționare a capetelor de cerere având ca obiect anularea Deciziei DGFP Brăila nr. 21564/218 din 15 februarie 2011 și, respectiv, obligarea DGFPM București la soluționarea cererii de rambursare a TVA pentru anul 2008, nr. 34309 din 03 iulie 2009, în cuantum de 231.167 RON, disjungând aceste capete de cerere privind pe reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Direcția Generală a Finanțelor Publice Brăila și Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București și declinându-le în favoarea Tribunalului București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal.

Prin Decizia nr. 1818 din 08 aprilie 2014 pronunțată de ÎCCJ-SCAF în dosar nr. x/2012 s-a reținut că prima instanță, respingând ca inadmisibile capetele de cerere având ca obiect anularea Deciziei Direcției Generale a Finanțelor Publice a județului Brăila nr. 34.309/3221 din 18 februarie 2011 și, respectiv, obligarea Direcției Generale a Finanțelor Publice a Municipiului București la soluționarea cererii de rambursare a TVA pentru anul 2008, în cuantum de 648.572 RON, practic nu a intrat în cercetarea fondului cauzei, impunându-se sub acest aspect, casarea cu trimitere spre rejudecare, iar sub aspectul disjungerii acțiunii și admiterii excepției de necompetență privind capetele de cerere având ca obiect anularea Deciziei DGFP Brăila nr. 21564/218 din 15 februarie 2011 și, respectiv, obligarea DGFPM București la soluționarea cererii de rambursare a TVA pentru anul 2008, nr. 34309 din 03 iulie 2009, în cuantum de 231.167 RON, sentința nu poate fi reformată, nemaifiind susceptibilă de recurs,

Prin urmare, în fond după casare, s-a reținut că prin Decizia de rambursare a TVA nr. 34309/3221 din 18 februarie 2011, organul de inspecție fiscală din cadrul D.G.F.P. Județul Brăila - Activitatea de Inspecție Fiscală a respins la rambursare T.V.A. solicitată in sumă de 648.572 RON motivat de faptul că nu au fost prezentate documente prin care să se facă dovada că persoanele fizice înscrise în anexele la facturile prezentate sunt angajate sau sunt administratori ai societăților beneficiare ale serviciilor de management prestate de A. Olanda, cât și faptul că aceștia au beneficiat de serviciile de transport in interesul activităților economice ale și societăților angajatoare, precum și că nu au fost prezentate documente justificative constând in comenzi cu detaliile transporturilor.

S-a constatat că motivul refuzului de rambursare a fost, potrivit motivării în fapt a Deciziei de impunere nr. 34309/3221 din 18 februarie 2011 emisă de ANAF-DGFPJ Brăila -AIF, neprezentarea documentelor prin care să se facă dovada că persoanele fizice înscrise în facturile prezentate sunt angajate sau administratori ale societăților beneficiare ale serviciilor de management prestate de A., precum și faptul că aceștia au beneficiat de serviciile de transport în interesul activităților economice ale societăților angajatoare și a documentelor justificative constând în comenzi cu detaliile transporturilor.

Cererea de rambursare a TVA aferentă perioadei 01.01.2008-31.12.2008, înregistrată cu nr. 34309/3221 din 03 iulie 2009, a avut ca obiect restituirea TVA-ului aferent dintr-un număr de 13 facturi, reprezentând servicii de transport aerian efectuate de operatorul de transport aerian, E. S.A., anexate cererii de decont, iar pentru aceste facturi, organul fiscal, prin adresa nr. 34209/A din 22.02.2009 a solicitat, în temeiul art. 49 alin. (6) din H.G. nr. 44/2004 potrivit cărora "organele fiscale competente pot solicita persoanei impozabile să prezinte informații suplimentare necesare pentru a stabili dacă o cerere de rambursare este justificată", documente de plată, din care să rezulte efectuarea plății TVA, Contractul nr. x din 17 decembrie 2009, precum și alte documente și comenzi care au stat la baza emiterii facturilor anexate, deconturi de deplasare ale persoanelor fizice care apar în facturile aferente serviciilor de transport, documente din care să rezulte activitatea desfășurată în beneficiul contribuabilului de la locul de plecare la locul de sosire.

Din analiza actelor de la dosar a rezultat că facturile au fost emise pe numele societății A., pentru deplasarea unor persoane fizice, menționate în tabele anexate, pentru diverse destinații din țară sau străinătate, fără ca reclamanta să depună documente din care să rezulte scopul acelor deplasări, respectiv dacă deplasarea acelor persoane fizice s-a efectuat în interesul societății, împrejurare din care trebuia să rezulte din referate de necesitate, ordine de deplasare în care să se menționeze scopul de plasării (întâlnire de afaceri, seminar, inspecții la fața locului, etc.)

S-a reținut că majoritatea erau facturi pentru zboruri, charter sau elicopter, pe numele C., însă nu există nici un document justificativ anexat, care să menționeze scopul călătoriei, astfel încât să se facă distincție între călătoria în numele societății și pentru susținerea intereselor acesteia, în scop de afaceri și în interes propriu ca persoană fizică.

De asemenea, s-a constatat că reclamanta nu a adus documente justificative din care să rezulte că transporturile aeriene efectuate de persoanele fizice menționate în anexele la facturile depuse o dată cu decontul s-au efectuat în interesul societății, reclamanta având obligația să facă un minim de dovadă în acest sens, neputându-se prezuma că dacă factura a fost emisă de către societate, zborurile respective au fost efectuate de către acele persoane, exclusiv în scopul realizării veniturilor de către societate, în contextul în care nu există nici un document din care să rezulte scopul deplasărilor.

Prin urmare, s-a constatat că în mod corect au apreciat organele fiscale că, atât timp cât A. Olanda nu a fost in măsură să probeze, cu documente justificative, necesitatea deplasărilor efectuate, chiar mai mult afirmând, prin contestația depusă la organele fiscale, că "detaliile transportului/comenzile se efectuau fie electronic, prin e-mail, fie telefonic, iar copiile comenzilor electronice sunt dificil de obținut datorită vechimii acestora și a faptului că persoanele implicate nu mai lucrează demult in cadrul grupului Rompetrol", în mod corect și legal organul de inspecție fiscală a respins rambursarea T.V.A. aferentă serviciilor nejustificate.

Împotriva sentinței nr. 1060 din 29 martie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a formulat recurs B. (fostă A.).

În motivarea cererii de recurs, în esență, reclamanta B. (fostă A.) a arătat următoarele:

- Consideră recurenta că este evidentă nelegalitatea condiționării restituirii TVA aferenta achizițiilor de transport de persoane de demonstrarea unei relații de angajare sau de administrare dintre persoanele fizice care au fost beneficiarii direcți ai serviciilor de transport achiziționate și clienții societății.

Din punct de vedere al dreptului de deducere a TVA, în speța de rambursare a TVA, trebuie demonstrat că serviciile de transport au beneficiat recurentei ca persoana juridică impozabilă, și nu unor persoane fizice. Este evident că serviciile pe care aceasta le presta sunt efectuate prin intermediul unor persoane fizice, dar ceea ce contează în materie de TVA este dacă pentru prestarea serviciilor de management recurenta a achiziționat serviciile de transport.

Potrivit alin. (6) al punctului 49 din Normele de aplicare a titlului VI Codul fiscal - "organele fiscale competente nu îi pot impune persoanei impozabile ce solicită rambursarea conform art. 1472 alin. (1) lit. a) din Codul fiscal, nici o altă obligație în plus față de cele prevăzute la alin. (5).

- Instanța în mod nelegal a ignorat situația reală de drept și construiește, dubiu care "nu poate profita reclamantei..."., deturnând atenția de la situația de fapt dedusă judecății în scopul de a arăta netemeinicia cererii, mai precis a presupusei insuficiente argumentări/probări a cererii de restituire TVA, ceea ce este nepermis și nelegal ca o instanța să ignore principiul disponibilității și a aplicării corecte a legii.

Prin crearea unui dubiu pe care paratele nu l-au avut atunci când au solicitat documente inaplicabile speței tocmai pentru că nu aveau vreun dubiu cu privire la uzul în interes personal sau al afacerii, instanța creează o situație de drept diferită de cea dedusa judecății.

Se arată de către recurentă că majoritatea TVA solicitat la rambursare, mai precis suma de 628,375.12 RON, adică 98,89% din suma de 648,572.00 RON solicitată a fi restituită este aferenta abonamentului la linia charter conform unui contract care precizează scopul deplasărilor ca fiind în interesul societății achizitoare de servicii de transport și nu unor deplasări efective care sa ridice dubiul uzului in interes personal; mai mult, jurisprudența recentă a Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE), clarifica faptul ca plătitorii de TVA care achiziționează servicii, cum ar fi, de exemplu, servicii de consultanță în baza unui abonament (servicii "on-call"), au dreptul să deducă TVA, și că numărul documentelor justificative necesare fiind redus în comparație cu alte tipuri de contracte - a se vedea cazul C-463/14 Asparuhovo Lake Investment Company OOD (ALIC).

Se arată că pentru deplasările efective s-au furnizat informații suficiente pentru discriminarea între un scop personal și unul de afaceri al deplasărilor: fie zborurile priveau mai multe persoane care nu sunt legate prin relații personale ci prin relații de afaceri și de serviciu, fie deplasările unei singure persoane, în persoana reprezentantului societății dl. C., aveau loc către localități și în perioade care nu ridicau dubiul unei deplasări în scop personal de recreere sau turistice;

- legile in vigoare nu impun formalizarea in documente standard a relațiilor de afaceri și/sau de serviciu cum ar fi «referate de necesitate» și «ordine de serviciu»;

- instanța nici măcar nu a înțeles ca nu s-a solicitat TVA aferent deplasărilor în străinătate pentru care a găsit, în mod inevitabil, informații în documentele depuse la dosar cu privire la serviciile de transport achiziționate de către recurentă și care includeau și deplasarea dintr-o locație în alta a reprezentantului societății, domnul C.

Considerentele și soluția instanței de recurs

Analizând cererea de recurs, motivele invocate, normele legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată, pentru considerentele următoare:

- În fapt, potrivit Deciziei nr. 232 din 11 iulie 2011 privind soluționarea contestației formulate de A. Olanda împotriva Deciziei de rambursare a TVA nr. 34309 din 18 februarie 2011 pentru persoanele impozabile neînregistrate și care nu sunt obligate să se înregistreze în scopuri de TVA în România, stabilite în alt stat membru al Uniunii Europene s-a stabilit respingerea la rambursare a TVA solicitată în sumă de 648.572 RON pentru perioada 01.08.2008-31.12.2008.

Motivele care au condus la respingerea la rambursare a taxei pe valoarea adăugată, înscrise în Decizia nr. 34309/3221 din 18 februarie 2011 au fost:

- neprezentarea documentelor prin care să se facă dovada că persoanele fizice înscrise în anexele la facturile prezentate sunt angajate sau administratori ale societăților beneficiare ale serviciilor de management prestate de A. Olanda, precum și faptul că aceștia au beneficiat de serviciile de transport în interesul activităților economice ale societăților angajatoare,

- neprezentarea în termenul stabilit prin adresa din 22.02.2010 a documentelor justificative constând în comenzi cu detaliile transporturilor.

S-au solicitat și alte documente care au stat la baza emiterii facturilor anexate cererii de rambursare, deconturi de deplasare pentru persoanele fizice care apar în facturile aferente serviciilor de transport din care să rezulte persoanele beneficiare ale serviciilor aferente facturilor pe care nu este făcută nicio mențiune în acest sens, documente din care să rezulte că activitatea desfășurată este în beneficiul contribuabilului nerezident, precum și locul de plecare și de sosire a transportului aferent facturilor pe care nu este menționat, precum și documente .justificative care au stat la baza întocmirii facturilor pe care s-a menționat "contravaloare servicii neefectuate".

Recurenta A. Olanda a dat curs solicitărilor pârâtei și, prin adresa înregistrată sub nr. 28085 din 20 aprilie 2010, la care a atașat documente, după cum urmează: contractele din 04 aprilie 2007, din 14 mai 2007 și din 17 decembrie 2007, traduse legalizat, extrase de cont prin care s-a evidențiat plata facturilor inclusiv a T.V.A. solicitată la rambursare pentru anul 2008, centralizator plăți și copii facturi cu anexe, menționând faptul că facturile de transport aerian intern au fost emise în baza contractelor anexate, documente ce reprezintă în accepțiunea acesteia justificări pentru plata "serviciilor comandate și neefectuate pentru situațiile în care nu s-au efectuat numărul minim de ore de zbor contractate", cu referire la facturile care au indicația "contravaloare servicii neefectuate".

S-a menționat și faptul că persoana beneficiară a serviciilor de transport intern de persoane a fost A. Olanda, în calitatea sa de prestator de servicii de management efectuate către entitățile din grupul Rompetrol.

În drept

În conformitate cu dispozițiile art. 147<SUP>2</SUP> din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare:

Art. 147<SUP>2</SUP> - "(1) în condițiile stabilite prin norme: a) persoana impozabilă neînregistrată și care nu este obligată să se înregistreze în scopuri de T.V.A. în România, stabilită în alt stat membru poate solicita rambursarea taxei achitate;(...)".

Prevederile pct. 49 alin. (4) din H.G. nr. 44/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind C. fisc., cu modificările și completările ulterioare, în temeiul cărora:

" (4) Rambursarea taxei prevăzute la alin. (1) se acordă persoanei impozabile prevăzute la alin. (3) in măsura in care bunurile și serviciile achiziționate sau importate in România, pentru care s-a achitat taxa, sunt utilizate de către persoana impozabilă pentru:

a) operațiuni aferente activității sale economice pentru care persoana impozabilă ar fi fost îndreptățită să deducă taxa dacă aceste operațiuni ar fi fost efectuate in România (...)".

Înalta Curte constată că este relevantă în cauză jurisprudența CJUE - respectiv Cauza C-463/14 din 3 septembrie 2015 privind pe D. având ca obiect o decizie preliminară privind Sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată - Directiva 2006/112/CE - Art. 24 alin. (1), art. 25 lit. b), art. 62 alin. (2), art. 63, art. 64 alin. (1) - Noțiunea de "prestare servicii" - contract de abonament privind prestarea de servicii de consultanță - Fapt generator al taxei - Necesitatea dovedirii prestării efective a serviciilor .

S-a statuat astfel în hotărârea CJUE enunțată mai sus următoarele:

1) Articolul 24 alin. (1) din Directiva 2006/112/CE a Consiliului din 28 noiembrie 2006 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată trebuie interpretat în sensul că noțiunea "prestare de servicii" cuprinde contractele de abonament privind prestarea de servicii de consultanță unei întreprinderi, în special de natură juridică, comercială și financiară, în cadrul cărora prestatorul s-a pus la dispoziția beneficiarului pe durata contractului.

2) în ceea ce privește contractele de abonament privind prestarea de servicii de consultanță precum cele în discuție în litigiul principal, art. 62 alin. (2), art. 63 și art. 64 alin. (1) din Directiva TVA trebuie interpretate în sensul că faptul generator al taxei și exigibilitatea acesteia intervin la expirarea perioadei pentru care s-a convenit plata, fără să prezinte importanță dacă beneficiarul a apelat efectiv sau cat de des a apelat la serviciile prestatorului.

Înalta Curte apreciază că raționamentul și cele statuate în această hotărâre se aplică "mutatis mutandis", la speța de față.

Astfel, conform CJUE, noțiunea de prestare de servicii cuprinde contractele de abonament privind prestarea de servicii în cadrul cărora prestatorul (E. SA) s-a spus la dispoziția beneficiarului (A.) pe durata contractului (un nr. determinat de ore).

De asemenea, se reține că nu prezintă importanță dacă beneficiarul (A.) a apelat efectiv sau cât de des a apelat la serviciile prestatorului (E. SA). Această împrejurare prezintă relevanță în ceea ce privește neîndeplinirea în opinia DGFP Galați de către reclamanta-recurentă a condiției de a justifica cu documente de ce serviciile de transport contracte nu au mai fost efectuate.

Potrivit art. 25 lit. b) din Directiva TVA 2006/112/CE, "o prestare de servicii poate consta, între altele, în una din următoarele operațiuni: …b) obligația de a se abține de la o acțiune sau situație sau de a tolera o acțiune sau o situație".

Prin urmare, neefectuarea unei prestații o perioadă de timp nu este în măsură să anuleze efectele prezumtive ale contractului de abonament pentru prestarea de servicii, în scopul desfășurării activității economice a beneficiarului.

" În ceea ce privește modalitățile de executare a acestor servicii, prestatorii au declarat că părțile nu au intenționat să constate în mod formal, pe bază de documente, comanda și furnizarea serviciilor menționate. Sarcinile și problemele curente erau examinate în cadrul reuniunilor, prin telefon sau prin e-mail. Persoanele responsabile în mod concret de executarea serviciilor respective au precizat că persoana responsabilă de comunicarea cu clientul le atribuia, prin mijloace de comunicare electronică, diferitele sarcini care trebuiau efectuate pentru ALIC". (par. 21 Hot. CJUE C-463/2015)

Situația este similară cu speța de față unde intimata-pârâtă a motivat respingerea cererii de rambursare pentru neprezentarea documentelor justificative privind deconturile de deplasare pentru persoanele fizice care apar în facturile aferente transporturilor, iar reclamanta-recurentă a arătat că detaliile transportului, comenzile, se făceau fie electronic prin e-mail, fie telefonic, copiile comenzilor electronice fiind greu de obținut, fiind persoane care nu își mai desfășoară activitatea la societatea reclamantă.

În conformitate cu prevederile art. 20 alin. (2) Constituția României, "au prioritate prevederile comunitare și dezlegările CJUE în procedura cererilor preliminare, conform art. 267 din TFUE sunt obligatorii pentru instanțele naționale europene".

Rezultă prin urmare și acest motiv de respingere a contestației cererii de rambursare apare ca nefondat, și în dezacord cu prevederile Directivei TVA și a efectelor obligatorii ale dezlegărilor CJUE făcute pe calea procedurii cererii preliminare.

Din facturile emise, se observă că persoana beneficiară a prestării serviciilor este societatea reclamantă și nu o anumită persoană fizică, aceste persoane fizice erau reprezentantele societății care utilizau acest mijloc de transport în scopul gestionării și efectuării managementului către entitățile societății, această activitate fiind implicit legată de prestarea de servicii de transport - prin contractele de abonament indicate de reclamanta-recurentă pentru diferitele perioade de timp.

Rezultă din cele arătate mai sus că agenții fiscali au impus condiții nerealiste nefavorabile pentru dovedirea realității operațiunilor fără să fie conținute în prevederile legale incidente rambursării TVA.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

În conformitate cu art. 496 C. proc. civ., se va admite recursul, declarat de B. (fostă A.) împotriva sentinței nr. 1060 din 29 martie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, se va modifica sentința atacată, în sensul admiterii acțiunii și anulării deciziei nr. 232 din 11.07.2011 emisă de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați (succesoare a D.G.F.P. Brăila) și a deciziei de rambursare a TVA nr. 34309/3221 din 18 februarie 2011 emisă de către pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați (succesoare a D.G.F.P. Brăila).

Se va obliga Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați (succesoare a D.G.F.P. Brăila) să soluționeze cererea de rambursare a TVA nr. 34309 din 03 iulie 2009, în sensul rambursării către reclamantă a sumei de 648.572, reprezentând TVA aferent anului 2008.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de B. (fostă A.) împotriva sentinței nr. 1060 din 29 martie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, în contradictoriu cu intimații Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați (succesoare a D.G.F.P. Brăila) și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Bucuresti.

Modifică sentința atacată, în sensul că admite acțiunea.

Anulează decizia nr. 232 din 11.07.2011 emisă de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați (succesoare a D.G.F.P. Brăila) și decizia de rambursare a TVA nr. 34309/3221 din 18 februarie 2011 emisă de către pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați (succesoare a D.G.F.P. Brăila).

Obligă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați (succesoare a D.G.F.P. Brăila) să soluționeze cererea de rambursare a TVA nr. 34309 din 03 iulie 2009, în sensul rambursării către reclamantă a sumei de 648.572, reprezentând TVA aferent anului 2008.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23 mai 2017.