ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1256/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC "A." SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București și Administrația Sectorului 1 a Finanțelor Publice, următoarele:

În principal

- anularea Adresei nr. x din 28 aprilie 2014 emisă de Administrația Sectorului 1 a Finanțelor Publice, prin care s-a respins reclamantei cererea de dobânzi înregistrată la organul fiscal sub nr. x din 26 martie 2014;

- recunoașterea dreptului reclamantei la dobânda pentru nerambursare în termen legal a sumei aprobate la rambursare, dobânda fiind evaluată de reclamantă la valoarea de 3.216.304 RON ce urmează a fi calculată în funcție de data expirării termenului legal de soluționare a deconturilor de T.V.A. cu opțiune de rambursare nr. x din 25 ianuarie 2011, nr. x din 25 octombrie 2011 și nr. x-2011 din 19 ianuarie 2012 și data rambursării efective a sumei de 14.103.406 RON, reprezentând T.V.A. admisă la rambursare, respectiv 11.03.2013;

- obligarea pârâtelor la achitarea efectivă în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii, în temeiul art. 18 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, a sumei datorate cu titlu de dobândă pentru nerambursarea în termen a T.V.A., actualizată cu rata inflației până la data plății efective;

- obligarea pârâtelor, în temeiul art. 18 alin. (1) și alin. (5) din Legea nr. 554/2004 la plata de penalități către reclamantă în cuantum de 1.000 de RON pentru fiecare zi de întârziere, în situația neîndeplinirii în termen a obligațiilor stabilite de instanță în urma admiterii primelor capete de cerere;

- obligarea conducătorilor pârâtelor, în baza art. 18 alin. (6) și art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, în situația în care termenul de executare a hotărârii nu este respectat, la plata amenzii de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere.

În subsidiar,

- În temeiul art. 18 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, obligarea pârâtelor la soluționarea în termen de 15 zile de la pronunțarea hotărârii, contestația administrativă din 6 iunie 2014 formulată împotriva Adresei nr. x din 28 aprilie 2014;

- În temeiul art. 18 alin. (1) și (5) din Legea nr. 554/2004, obligarea pârâtelor la plata de penalități către reclamantă în cuantum de 1.000 lei pentru fiecare zi de întârziere în situația neîndeplinirii în termen a obligațiilor stabilite de instanță conform capătului de cerere la lit. a);

- În baza art. 18 alin. (6) și art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, obligarea conducătorilor pârâtelor la plata amenzii de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, în situația în care termenul de 15 zile pentru executarea hotărârii nu este respectat;

Obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu prezentul litigiu.

Hotărârea primei instanțe

Prin încheierea de ședință din 19 decembrie 2014, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice București și a dispus scoaterea acestei părți din citativ.

Prin Sentința civilă nr. 502 din 24 februarie 2015, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta SC "A." SRL, în contradictoriu cu pârâta Administrația Sectorului 1 a Finanțelor Publice.

A anulat adresa din 28 aprilie 2014 a Administrației Sectorului 1 București.

A obligat pârâta să plătească reclamantei dobânzi în cuantum de 3.216.304 RON pentru rambursarea cu întârziere a deconturilor de T.V.A. din 25 ianuarie 2011, din 25 octombrie 2011 și din 19 ianuarie 2012.

A respins în rest acțiunea.

Cererea de recurs

Împotriva Sentinței civile nr. 502 din 24 februarie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București, în reprezentarea pârâtei Administrația Sector 1 a Finanțelor Publice, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate, din perspectiva motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În susținerea cererii de recurs, recurenta-pârâtă arată că hotărârea recurată este dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material incidente speței, respectiv art. 70 alin. (1) și art. 104 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, în mod greșit fiind obligată la plata dobânzilor pentru nerambursarea T.V.A. în termenul legal.

În esență, recurenta afirmă că termenul de 45 de zile prevăzut de art. 70 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003 este un termen de recomandare, iar inspecția fiscală efectuată în vederea soluționării deconturilor a fost suspendată, fiind necesară obținerea unor informații de la alte instituții cu privire la activitatea societății reclamante.

Recurenta mai arătată că pentru finalizarea inspecției fiscale, s-au efectuat controale încrucișate și la SC C. SRL, respectiv SC D. SRL de către DGRFP Constanța.

Prin adresa din 10 decembrie 2012, DGRFP Constanța - Activitatea de inspecție fiscală, înregistrat la AS1FP la data de 12 decembrie 2012 cu nr. x, a transmis Procesul-verbal nr. x din 7 decembrie 2012 încheiat cu privire la controlul efectuat la SC C. SRL.

Arată în continuare recurenta că, în urma primiri documentelor menționate, la data de 15 februarie 2013 a fost încheiată inspecția fiscală prin emiterea Raportului de inspecție fiscală nr. x din 15 februarie 2013, care a stat la baza emiterii Deciziei de impunere privind obligațiile suplimentare de plată stabilite de organele de inspecție fiscală nr. x din 15 februarie 2013, în soluționarea deconturilor depuse de SC A. SRL.

Astfel, din totalul sumei solicitată la rambursare de 15.682.706 RON, a fost admisă suma de 14.403.406 RON TVA, respingându-se suma de 1.579.300 RON.

În urma primiri de către Activitatea de administrare a veniturilor - persoane juridice din cadrul AS1FP, a decizie nr. x din 15 februarie 2013, decizie comunicată și contribuabilei SC A. SRL și a dosarului de rambursare fiind efectuată restituirea sumei de 14.403.406 RON, conform planificării realizate la nivel național, circulara ANAF nr. x/2009, respectiv la data de 8 martie 2013.

În concluzie, recurenta susține că deconturile de TVA înregistrate în 25 ianuarie 2011, în 25 octombrie 2011 și în 19 ianuarie 2012, au fost soluționate cu respectarea prevederilor legale, și a dispozițiilor stabilite privind efectuarea inspecțiilor fiscale, respectiv cu respectarea ordinii cronologice și a prevederilor art. 104 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Apărările formulate în cauză

Intimata-reclamantă A. SRL a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, fără a invoca excepții în legătură cu cererea de recurs.

Recurenta-pârâtă nu a formulat răspuns la întâmpinare.

Procedura de soluționare a recursului

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 15 noiembrie 2016, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea din 17 ianuarie 2017, completul filtru a constatat, față de conținutul raportului întocmit în cauză, că recursul declarat de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice a Municipiului București în reprezentarea pârâtei Administrația Sectorului 1 a Finanțelor Publice de îndeplinește condițiile de admisibilitate, fiind admisibil în principiu, în temeiul prevederilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ., republicat.

Cu privire la cererea de recurs. Soluția și considerentele instanței de control judiciar

Analizând sentința atacată, în raport de criticile ce i-au fost aduse, față de actele și lucrările dosarului, precum și de dispozițiile legale incidente pricinii, având în vedere și susținerile părților, Înalta Curte constată că în speță sunt întrunite cerințele impuse de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., sens în care va dispune admiterea recursului, casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Incidența acestui motiv de casare este apreciată de instanța de recurs, raportat la obiectul cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost precizat și la probatoriile administrate în cauză.

Intimata-reclamantă a supus controlului de legalitate al instanței de contencios administrativ, pe calea prevăzută de O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, adresa din 28 aprilie 2014 emisă de Administrația Sectorului 1 a Finanțelor Publice prin care a fost respinsă cererea de acordare a dobânzilor, față de soluționarea cu întârziere a deconturilor de TVA cu opțiune de rambursare, depuse de societate precum și recunoașterea dreptului reclamantei la dobândă pentru nerambursare la timp a TVA, în cuantum de 3.216.304 RON.

Judecătorul fondului a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta SC "A." SRL și, în consecință, a anulat adresa din 28 aprilie 2014 a Administrației Sectorului 1 București, a obligat pârâta să plătească reclamantei dobânzi în cuantum de 3.216.304 RON pentru rambursarea cu întârziere a deconturilor de T.V.A. din 25 ianuarie 2011, din 25 octombrie 2011 și din 19 ianuarie 2012, respingând în rest acțiunea reclamantei.

Din argumentele prezente de judecătorul fondului, în susținerea soluției reiese că reclamanta a fost în situația de a nu putea dispune o perioadă excesiv de lungă de timp (de până la 2 ani de zile) de excedentul de TVA care trebuia rambursat, situație în care, pentru a asigura neutralitatea taxei se impune ca reclamanta să primească dobânzi pentru perioada în care nu a putut dispune de aceste sume.

În ceea ce privește cuantumul concret al dobânzilor, instanța a reținut că la dosar s-a depus o expertiză extrajudiciară prin care au fost calculate aceste sume în raport cu ziua următoare expirării termenului de 45 de zile de la data depunerii fiecărui decont.

A mai reținut judecătorul fondului că fiind vorba de o expertiză efectuată la cererea reclamantei, calculul pe care îl implică este de o complexitate redusă astfel încât nu este vorba de o probă întocmită pro domo.

În tabelul de la dosar se constată că expertul a înmulțit, pentru fiecare dintre cele trei deconturi, suma aprobată la rambursare cu procentul de 0,04% reglementat de art. 120 alin. (7) din C. proc. fisc. și cu numărul de zile cuprins între ziua următoare expirării termenului de 45 de zile reglementat de art. 70 din C. proc. fisc. și data de 10 martie 2013 când s-au încasat sumele aprobate la rambursare.

În acest context, Înalta Curte constată că instanța fondului a pronunțat o hotărâre care nu îndeplinește exigența impusă de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., care impune în sarcina primei instanțe obligația de motivare a hotărârii pronunțate, în sensul de prezenta "motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților".

Mai mult, necesitatea motivării hotărârii, în acord cu exigențele impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., impunea în sarcina instanței obligația de a examina argumentele părților, de a prezenta punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant și, nu în ultimul rând, raționamentul logico-juridic pe care s-a fundamentat soluția adoptată.

În jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului s-a reținut că dreptul la un proces echitabil garantat de art. 6 parag. 1 din Convenție vizează, între altele, dreptul părților de a-și prezenta observațiile pe care le apreciază ca fiind pertinente cauzei lor. Întrucât Convenția nu vizează garantarea unor drepturi teoretice sau iluzoriu, ci drepturi concrete și efective, acest drept nu poate fi considerat ca fiind efectiv decât dacă observațiile părților sunt cu adevărat "ascultate", adică examinate în mod real de către instanța sesizată.

Altfel spus, art. 6 implică mai ales în sarcina instanței, obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și al elementelor de probă, cel puțin pentru a le aprecia pertinența (Cauzele Perez c. Franței și Van der Hurk c. Olandei).

Prin urmare, Înalta Curte constată că sunt întemeiate criticile formulate de recurentă, subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., motivarea hotărârii primei instanțe făcând imposibilă exercitarea controlului judiciar.

În redarea argumentelor corespunzătoare problemelor de drept enunțate, prima instanță a avut o abordare care nu are aptitudinea de a dezlega raportul juridic fiscal cu care a fost învestită.

Cu ocazia rejudecării cauzei, se va proceda la examinarea efectivă a tuturor aspectelor de nelegalitate invocate de părțile litigante precum și luarea în considerare a tuturor criticilor formulate în recurs, a căror examinare a devenit inutilă în raport de soluția dată recursului.

Pentru o opinie de specialitate asupra documentației financiar-contabile supusă analizei, instanța învestită cu rejudecarea cauzei va dispune administrarea nemijlocită a unei expertize financiar-contabile, în conformitate cu prevederile art. 330 C. proc. civ., din care să reiasă cu claritate stabilirea cuantumului dobânzilor distinct, în raport cu primul decont și respectiv, cu cel de al doilea decont de TVA.

Fiind evident că instanța de judecată nu a stabilit în mod clar starea de fapt, hotărârea pronunțată este nelegală astfel că este necesară casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, în vederea suplimentării probatoriului cu o expertiză de specialitate și, eventual, cu alte probe solicitate de părțile litigante și pe care instanța le consideră concludente.

Înalta Curte notează că, în speță, instanța nu avea, în lipsa expertizei de specialitate, elementele probatorii suficiente pentru a proceda la o analiză în fond a acțiunii și nu a analizat distinct calificarea duratei nerezonabile, în raport cu fiecare dintre deconturi.

Apoi, cum suplimentarea probatoriului cu expertiza de specialitate nu este posibilă în fața instanței de recurs, față de prevederile art. 492 alin. (1) C. proc. civ. care limitează administrarea probelor în recurs la depunerea înscrisurilor noi, Înalta Curte, va admite recursul declarat de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice a Municipiului București în reprezentarea pârâtei Administrația Sectorului 1 a Finanțelor Publice împotriva Sentinței civile nr. 502 din 24 februarie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice a Municipiului București în reprezentarea pârâtei Administrația Sectorului 1 a Finanțelor Publice prin împotriva Sentinței civile nr. 502 din 24 februarie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 29 martie 2017.

Procesat de GGC - CL