ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4364/2021

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 23 septembrie 2014 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București și Administrația Sectorului 1 a Finanțelor Publice, a solicitat: - în principal, anularea Adresei nr. x/28.04.2014, emisă de Administrația Sectorului 1 a Finanțelor Publice, prin care i s-a respins cererea de dobânzi înregistrată la organul fiscal sub nr. x/26.03.2014; recunoașterea dreptului la dobânda pentru nerambursare în termen legal a sumei aprobate la rambursare, dobânda fiind evaluată de reclamantă la valoarea de 3.216.304 RON ce urmează a fi calculată în funcție de data expirării termenului legal de soluționare a deconturilor de T.V.A. cu opțiune de rambursare nr. x/25.01.2011, nr. x/25.10.2011 și nr. x/19.01.2012 și data rambursării efective a sumei de 14.103.406 RON, reprezentând T.V.A. admisă la rambursare, respectiv 11.03.2013; obligarea pârâtelor la achitarea efectivă în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii, în temeiul art. 18 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, a sumei datorate cu titlu de dobândă pentru nerambursarea în termen a T.V.A., actualizată cu rata inflației până la data plății efective; obligarea pârâtelor, în temeiul art. 18 alin. (1) și alin. (5) din Legea nr. 554/2004 la plata de penalități către reclamantă în cuantum de 1.000 de RON pentru fiecare zi de întârziere, în situația neîndeplinirii în termen a obligațiilor stabilite de instanță în urma admiterii primelor capete de cerere; obligarea conducătorilor pârâtelor, în baza art. 18 alin. (6) și art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, în situația în care termenul de executare a hotărârii nu este respectat, la plata amenzii de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere; - în subsidiar, în temeiul art. 18 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, obligarea pârâtelor la soluționarea în termen de 15 zile de la pronunțarea hotărârii, a contestației administrative nr. x/06.06.2014 formulată împotriva Adresei nr. x/28.04.2014; în temeiul art. 18 alin. (1) și (5) din Legea nr. 554/2004, obligarea pârâtelor la plata de penalități către reclamantă în cuantum de 1.000 RON pentru fiecare zi de întârziere în situația neîndeplinirii în termen a obligațiilor stabilite de instanță conform capătului de cerere II lit. a); în baza art. 18 alin. (6) și art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, obligarea conducătorilor pârâtelor la plata amenzii de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, în situația în care termenul de 15 zile pentru executarea hotărârii nu este respectat; obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu prezentul litigiu. Prin încheierea de ședință din data de 19 decembrie 2014 instanța a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București, a constatat că această pârâtă nu are calitate procesuală pasivă și a dispus scoaterea acestei părți din citativ.

Hotărârea instanței de fond în primul ciclu procesual Prin sentința civilă nr. 502 din 24 februarie 2015, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Administrația Sectorului 1 a Finanțelor Publice, a anulat adresa x/28.04.2014 a Administrației Sectorului 1 București, a obligat pârâta să plătească reclamantei dobânzi în cuantum de 3.216.304 RON pentru rambursarea cu întârziere a deconturilor de T.V.A. x/25.01.2011, x/25.10.2011 și x/19.01.2012 și a respins în rest acțiunea.

Decizia pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în primul ciclu procesual Împotriva sentinței civile nr. 502 din 24 februarie 2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București, în reprezentarea Administrației Sector 1 a Finanțelor Publice. Prin decizia nr. 1256 din 29 martie 2017, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a admis recursul pârâtei, a casat sentința civilă nr. 502 din 24 februarie 2015 și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță, cauza fiind înregistrată la Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2014*.

Hotărârea instanței de fond în cel de-al doilea ciclu procesual Prin sentința civilă nr. 2864 din 19 iunie 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a dispus următoarele: - a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice a Municipiului București, în reprezentarea pârâtei Administrația Sector 1 a Finanțelor Publice; - a anulat adresa nr. x/28.04.2014 a Administrației Sectorului 1 București; - a obligat pe pârâta Administrația Sectorului 1 București să plătească reclamantei dobânzi în cuantum de 3.199.650 RON pentru rambursarea cu întârziere a deconturilor de TVA x/25.01.2011, x/25.10.2011 și x/19.01.2012, respingând în rest cererea, ca neîntemeiată.

Recursul exercitat în cauză Împotriva sentinței civile nr. 2864 din 19 iunie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice a Municipiului București în reprezentarea Administrației Sector 1 a Finanțelor Publice, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată. Recurenta-pârâtă a învederat, în esență, că hotărârea atacată a fost pronunțată cu aplicarea și interpretarea greșită a dispozițiilor pct. 6 Capitolul I și pct. 1.2 Capitolul II din OMFP 2360/2010, ale art. 70 alin. (1) și ale art. 104 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală. Astfel, recurenta-pârâtă a arătat că termenul de 45 de zile prevăzut de art. 70 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală este un termen de recomandare pentru soluționarea cererilor depuse de contribuabili și nu unul de decădere. Totodată, a susținut că deconturile de TVA înregistrate cu nr. x/25.01.2011, y/25.10.2011 și x/19.01.2012, au fost soluționate cu respectarea prevederilor legale și a dispozițiilor stabilite privind efectuarea inspecțiilor fiscale, respectiv cu respectarea ordinii cronologice și a prevederilor art. 100 alin. (1) și (2) și ale art. 104 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală.

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 14 iunie 2019, intimata-reclamantă a solicitat respingerea recursului, ca nefondat având în vedere că hotărârea recurată a fost pronunțată cu luarea în considerare atât a legislației interne, cât și a practicii Curții de Justiție a Uniunii Europene. II. Soluția instanței de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtă este nefondat. Motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, este neîntemeiat, sentința recurată reflectând aplicarea corectă a normelor de drept material incidente la circumstanțele de fapt ale cauzei. Înalta Curte apreciază că prima instanță a dezlegat corect problema de drept în discuție, vizând incidența în cauză a dispozițiilor art. 124 cu referire la art. 70 și art. 117 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, coroborate cu prevederile cuprinse în Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 1899/2004 privind aprobarea Procedurii de restituire și de rambursare a sumelor de la buget, precum și de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal (Capitolul I, pct. 4 alin. (3) și Capitolul II, pct. 2-3). Față de conținutul lipsit de echivoc al textelor de lege mai sus enunțate, nu pot fi primite susținerile recurentei-pârâte, prin care se acreditează lipsa culpei organului administrativ fiscal în soluționarea cu întârziere a cererilor de rambursare TVA, depuse de reclamantă. Astfel, termenul de 45 de zile stabilit pentru soluționarea acestor cereri are un caracter imperativ, fără a se prevede posibilitatea prelungirii duratei de 45 de zile, care reprezintă durata maximă de soluționare a solicitărilor de rambursare. Dispozițiile din dreptul național trebuie aplicate și interpretate în concordanță cu statuările Curții de Justiție a Uniunii Europene în materia dreptului contribuabililor de a obține dobânzi ca urmare a restituirii cu întârziere a taxelor și impozitelor, relevantă din această perspectivă fiind hotărârea pronunțată în cauza C-107/10 Enel Maritsa Iztok 3 AD, la care în mod judicios prima instanță a făcut trimitere în considerentele sentinței. În ceea ce privește solicitarea de informații suplimentare, reglementată la art. 70 alin. (2) din Codul de procedură fiscală, instanța de control judiciar reține că aceasta a fost realizată în cursul inspecției fiscale și ca atare, nu poate fi considerată o cauză specială de amânare a momentului curgerii dobânzilor, ci este subsumată inspecției fiscale și nu poate justifica prelungirea perioadei în care contribuabilul nu este îndreptățit să solicite dobânzi de întârziere. Totodată, instanța de recurs constată durata excesivă a inspecției fiscale, aceasta durând mai mult de un an de la data declanșării. De asemenea, deși numirea echipei fiscale s-a realizat la data de 27 ianuarie 2012, reclamantei i-au fost solicitate relații la data de 01 martie 2012, în luna februarie 2012 neefectuându-se verificări concrete. De asemenea, celelalte solicitări au fost efectuate la intervale nejustificat de lungi de timp, ulterior procedându-se la suspendarea inspecției pentru efectuarea unor controale încrucișate la mai multe societăți, decizia de declanșare a controalelor încrucișate intervenind la aproape 6 luni de la declanșarea inspecției. În contextul evidențiat, faptul că deconturile de TVA se soluționează în ordinea cronologică a înregistrării lor la organul fiscal, nu este de natură a înlătura culpa recurentei-pârâte în întârzierea soluționării cererilor de rambursare TVA, intimata-reclamantă având dreptul, potrivit legii, la acordarea de dobânzi pentru sumele a căror rambursare a avut loc cu depășirea termenului legal de soluționare a solicitărilor de rambursare, indiferent de dificultățile organizatorice cu care s-a confruntat organul fiscal în soluționarea acestor cereri. În consecință, soluționarea cererilor de rambursare se face în ordinea cronologică a înregistrării lor la organul fiscal, însă tot în cadrul termenului de 45 de zile de la data înregistrării acestora. Înalta Curte va înlătura și critica recurentei-pârâte vizând faptul că inspecția fiscală a fost suspendată, începând cu data de 31.08.2012. Aceasta întrucât inspecția fiscală a început la data de 27.01.2012 și s-a încheiat la data de 24.01.2013, prin emiterea Raportului de Inspecție Fiscală nr. x/15.06.2013, respectiv la mai mult de un an de la înregistrarea cererilor de restituire. Prin urmare, termenul pentru soluționarea cererilor și pentru restituirea efectivă, astfel cum a fost prelungit prin adăugarea perioadei cât s-a desfășurat inspecția fiscală, nu a fost respectat în cauză, fiind îndeplinite condițiile legale pentru acordarea dobânzii legale. Totodată, în cauză se observă că cel puțin pentru primele două deconturi autoritatea publică a luat măsuri de declanșare a inspecției fiscale cu mult după expirarea termenului de 45 de zile în care ar fi trebuit să procedeze la soluționarea deconturilor. Pentru primul decont s-a scurs mai mult de un an până la data la care a fost numită echipa de control, iar pentru cel de al doilea decont mai mult de trei luni. De asemenea, este necontestat că potrivit art. 100 alin. (1) și (2) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, selectarea contribuabililor ce urmează a fi supuși inspecției fiscale este efectuată de către organul de inspecție fiscală competent, în funcție de nivelul riscului stabilit ca urmare a analizei de risc, aceasta din urmă reprezentând activitatea efectuată în scopul de a identifica riscurile de nedeclarare a creanțelor fiscale, de a le evalua, de a le gestiona, precum și de a le utiliza în vederea selectării contribuabililor ce urmează a fi supuși inspecției fiscale. În dezacord cu susținerile recurentei-pârâte, în lipsa unei prevederi legale contrare, aceste reglementări cu caracter general nu pot constitui excepții de la dispozițiile legale care stabilesc termenul de soluționare a decontului cu sumă negativă de TVA cu opțiune de rambursare. Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței atacate, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice a Municipiului București în reprezentarea Administrației Sector 1 a Finanțelor Publice, ca nefondat. PENTRU ACESTE MOTIVE,