ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3998/2019

Ședința publică din data de 17 septembrie 2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 16.06.2015 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București, în principal:

- anularea în totalitate a Deciziei de rambursare a TVA pentru persoanele impozabile nestabilite în România, stabilite în alt stat membru al Uniunii Europene nr. 20390 D/08.07.2014 (Anexa 2) emisă de Agenția Națională de Administrare Fiscală, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București, Administrația Fiscală pentru Contribuabili Nerezidenți, prin care s-a respins la rambursare TVA în sumă de 1.081.265,16 RON;

- anularea în totalitate a Deciziei nr. 190/09.03.2015 privind soluționarea contestației (Anexa nr. 3) formulată de reclamantă A. și înregistrată la pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală sub nr. x/28.10.2014 prin care a fost respinsă contestația administrativă formulată de societate împotriva Deciziei de rambursare a TVA nr. 20390 D/08.07.2014;

- obligarea pârâtei DGRFP București la rambursarea TVA în sumă de 1.081.265,16 RON;

- obligarea autorităților fiscale la plata de dobânzi de întârziere către societate începând cu data împlinirii termenului legal de rambursare a TVA și până la rambursarea efectivă a acesteia;

- obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În secundar:

- anularea în totalitate a Deciziei de rambursare a TVA pentru persoanele impozabile nestabilite în România, stabilite în alt stat membru al Uniunii Europene nr. 20390 D/08.07.2014 emisă de Agenția Națională de Administrare Fiscală, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București, Administrația Fiscală pentru Contribuabili Nerezidenți, prin care s-a respins la rambursare TVA în sumă de 1.081.265,16 RON;

- anularea în totalitate a Deciziei nr. 190/09.03.2015 privind soluționarea contestației formulată de reclamantă A. și înregistrată la pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală sub nr. x/28.10.2014 prin care a fost respinsă contestația administrativă formulată de societate împotriva Deciziei de rambursare a TVA nr. 20390 D/08.07.2014;

- obligarea pârâtei Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București să soluționeze pe fond contestația administrativă și cererile de rambursare formulate de societate;

- obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința nr. 538 pronunțată în data de 19 februarie 2016, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis cererea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București, a anulat actele atacate, a obligat intimata să soluționeze pe fond contestația și cererile de rambursare a TVA și să plătească petentei 400 RON cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinței menționate la pct. 2 a declarat recurs pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București, la data de 18 martie 2016, care invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și pe fond respingerea acțiunii ca netemeinice.

Recurenta a precizat că hotărârea este nelegala fiind data cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material (art. 488 alin. (8) C. proc. civ.) pentru următoarele considerente:

In fapt, prin cererea de referinta nr. x/18.06.2014 înregistrata in Romania sub nr. x/19.06.2014 societatea nerezidentă A. and B. a solicitat autorităților fiscale romane rambursarea TVA în suma de 1.081.265,16 RON.

Prin decizia de rambursare a TVA pentru persoanele impozabile nestabilite in Romania, stabilite in alt stat membru al Uniunii Europene nr. 20390 D/08.07.2014, organele fiscale au respins la rambursare TVA în suma de 1.081.265,16 RON, solicitată prin cererea înregistrată sub nr. x/19.06.2014, pe motiv ca persoana impozabila nestabilită în Romania nu a respectat termenul de depunere al cererii de rambursare pentru perioada 01.01.2012-31.12.2012, respectiv 30.09.2013, conform prevederilor pct. 49 alin. (17) din H.G. nr. 44/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificarile si completarile ulterioare.

Instanta de fond a retinut ca cererile de rambursare ar fi depuse cu respectarea termenului legal prevăzut de Codul fiscal, întrucât a făcut o confuzie între solicitarea pentru rambursarea respinsa prin Decizia de rambursare cu nr. x/08.07.2014 si alte doua cereri de rambursare care au fost formulate la data de 24.09.2013 și care au fost respinse prin alte doua decizii de rambursare TVA, respectiv Decizia nr. 17019D/08.07.2014 și Decizia nr. 17020D/08.07.2014, neatacate în procedura prealabilă.

Aceste doua cereri de rambursare privesc doua sume diferite, respectiv suma de 215.380,27 RON și suma de 866.821 RON.

Prin Decizia de rambursare TVA cu nr. 17019D/08.07.2014, necontestată in procedura prealabila, DGRFPB a respins la rambursare suma de 866.821 RON pe motivul ca facturile atasate la cererea de rambursare TVA nu sunt emise pe numele persoanei nerezidente solicitante, C., ci pe numele A. and B., nefiind astfel respectate prevederile art. 146 alin. (1) coroborat cu art. 155 alin. (5) lit. f) din Legea nr. 571/2003.

Prin Decizia de rambursare TVA cu nr. 17020D/08.07.2014, necontestata in procedura prealabila, DGRFPB a respins la rambursare suma de 215.380,27 RON pe motivul ca facturile atasate la cererea de rambursare TVA nu sunt emise pe numele perosanei nerezidente solicitante, C. ci pe numele A. and B., nefiind astfel respectate prevederile art. 146 alin. (1) coroborat cu art. 155 alin. (5) lit. f) din Legea nr. 571/2003.

Astfel, cele doua cereri de care face vorbire reclamanta si instanta de fond in sentinta - x si x - care au fost depuse într-adevăr la data de 26.09.2013 - au fost formulate de către o alta persoana decât reclamanta, respectiv C. si nu de catre A. and B., motiv pentru care au fost si respinse de la rambursare.

Abia la data de 18.06.2014, reclamanta A. and B., a depus o noua cerere de rambursare cu nr. de referinta x, solicitand rambursarea sumei de 1.081.265,16 RON, cererea fiind respinsa pentru depasirea termenului prevazut de lege.

Reclamanta a omis să mentioneze în actiune ca primele doua cereri de rambursare de TVA depuse la data de 26.09.2013 au fost formulate de catre o alta persoana decat societatea care avea dreptul la rambursare, motiv pentru care au fost de astfel si respinse de catre Administratia Fiscala pentru Contribuabili Nerezidenti.

Prin urmare cererea cu nr. de referinta x, depusa la data de 18.06.2014, a fost de fapt o noua cerere de rambursare prin care s-a solicitat la rambursare suma de 1.081.265,16 RON, nefiind astfel respectat termenul de depunere al cererii de rambursare pentru perioada 01.01.2012-31.12.2012.

Din cuprinsul dispozitiilor art. 147

2

alin. (1) lit. a), din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificarile si completarile ulterioare si pct. 49 din Normele metodologice de aplicare, aprobate prin H.G. nr. 44/2004 rezulta că, în cadrul sistemului comun de TVA, legiuitorul comunitar a stabilit o procedura specifica prin care persoanele impozabile stabilite într-un stat membru pot solicita rambursarea TVA aferenta livrărilor de bunurile, prestărilor de servicii sau importului de bunuri efectuate in beneficiul lor pe teritoriul unui alt stat membru, solicitare supusă unor conditionalitati specifice acestui tip de rambursare, printre care aceea ca: persoanele in cauza sa depuna cererea de rambursare cel târziu până la data de 30 septembrie a anului calendaristic care urmează perioadei de rambursare.

Astfel, se retine că, firmele străine care solicita rambursarea TVA în temeiul Directivei a 9-a trebuie sa îndeplinească condițiile cumulative, specifice si peremptorii acestui tip special de rambursare, asa cum rezulta din pct. 49 din Normele metodologice care transpun fidel Directiva comunitara in materie.

În speta, prin cererea cu nr. de referinta x/18.06.2014 inregistrata in Romania sub nr. x/19.06.2014 societatea nerezidenta A. and B. a solicitat, in anul 2014, autorităților fiscale romane rambursarea TVA in suma de 1.081.265,16 RON aferenta achizițiilor efectuate din Romania in perioada 01.01.2012-31.12.2012. Prin decizia de rambursare a TVA nr. 20390 D/08.07.2014 emisa de Administratia Fiscala pentru Contribuabili Nerezidenti din cadrul D.G.R.F.P.B. s-a respins la rambursare TVA in suma de 1.081.265,16 RON, pe motiv ca persoana impozabila nestabilita in Romania solicita TVA aferenta perioadei 01.01.2012-31.12.2012 fara respectarea termenului de depunere a cererii de rambursare, respectiv 30.09.2013, contrar prevederilor legale nationale și comunitare in vigoare.

Persoana nerezidenta A. and B., a depus cererea de rambursare a taxei valoarea adăugată abia în data de 18.06.2014 în Germania, respectiv în afara termenului legal de depunere a cererilor, care este termen de decadere. În acelasi sens s-a pronuntat si Curtea de Justitie a Uniunii Europene in cazul C-294/11 Elsacom NV prin care a aratat faptul ca "termenul de șase luni prevăzut, pentru înaintarea unei cereri de rambursare a taxei pe valoarea adăugată, la articolul 7 alin. (1) primul paragraf ultima teză din A opta directivă 79/1072/CEE a Consiliului din 6 decembrie 1979 privind armonizarea legislațiilor statelor membre referitoare la impozitele pe cifra de afaceri - Sisteme de restituire a taxei pe valoarea adăugată persoanelor impozabile care nu sunt stabilite pe teritoriul țării, echivalentul art. 15 din Directiva a-9-a, este un termen de decădere".

Față de cele expuse anterior a susținut că persoana nerezidenta A. and B. nu este îndreptățită sa beneficieze de rambursarea din bugetul statului roman, prin intermediul mecanismului special instituit de Directiva a 9-a și de art. 147

2

alin. (1) din Codul fiscal care transpune aceasta directiva, câta vreme aceasta nu a respectat termenul legal în care avea posibilitatea depunerii cererii de rambursare întocmita in conformitate cu prevederile legale, motiv pentru care in mod corect contestația societății împotriva deciziei nr. 20390 D/08.07.2014 a fost respinsă ca neîntemeiata.

Intimata-reclamantă a depus întâmpinare și, fără a invoca excepții, a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a soluției instanței de fond.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale incidente, constată că recursul pârâtei este fondat, potrivit considerentelor ce vor fi expuse în continuare.

Reclamanta a supus controlului de legalitate Decizia de rambursare a TVA pentru persoanele impozabile nestabilite în România, stabilite în alt stat membru al Uniunii Europene nr. 20390 D/08.07.2014 emisă de Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București - Administrația Fiscală pentru Contribuabili Nerezidenți, și Decizia nr. 190/09.03.2015 privind soluționarea contestației de către Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București - Administrația Fiscală pentru Contribuabili Nerezidenți.

În esență, prin cele două acte administrative contestate s-a reținut următoarele:

Prin Decizia de rambursare TVA emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București pentru persoanele impozabile neînregistrate și care nu sunt obligate sa se înregistreze în scopuri de TV A în Romania, stabilite în alt stat membru al Uniunii Europene nr. 20390 D/08.07.2014, organele fiscale au respins ca tardiv formulată, rambursarea TVA în sumă de 1.081.265,16 RON, solicitată de firma A. din Germania prin cererea înregistrată sub nr. x/18.06.2004 aferenta perioadei ianuarie - decembrie 2012. Prin decizie organele fiscale au reținut că societatea A. nu a respectat termenul prevăzut de lege pentru depunerea cererii, respectiv până la 30.09.2013.

Contestația administrativă a reclamantei împotriva Deciziei de rambursare TVA nr. 20390D/08.07.2014 emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București a fost respinsă, ca neîntemeiat formulată, prin Decizia nr. 190/09.03.2015 de către Agenția Națională de Administrare Fiscală.

Înalta Curte reține că pentru soluționarea cauzei prezintă relevanță juridică prevederile art. 147

2

alin. (1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare și ale pct. 49 din Normele metodologice date în aplicarea Titlului VI, aprobate prin H.G. nr. 44/2004, cu modificarile și completarile ulterioare și care, raportate la situația de fapt, conduc la concluzia că organele fiscale au respins în mod legal și temeinic cererea reclamantei de rambursare a TVA.

Trebuie precizat că dreptul societăților stabilite în alte state membre al Uniunii Europene la restituirea taxei pe valoarea adăugata este stabilit prin Directiva a 8-a - 79/10721EEC din data de 6 decembrie 1979 și poate fi valorificat numai prin respectarea legislației naționale a fiecărui stat membru, întrucât în materia dreptului comunitar, prevederile directivelor nu se aplica direct, ci prin adoptarea unor acte de transpunere în legislația fiecărui stat membru.

România a transpus Directiva a 8-a prin art. 147 indice 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările si completările ulterioare, pct. 49 din Normele metodologice date în aplicarea Titlului VI, aprobate prin H.G. nr. 44/2004, cu modificările și completările ulterioare și O.M.F.P. nr. 5231/2007 pentru aprobarea Procedurii de soluționare a cererilor de rambursare a taxei pe valoarea adăugată către persoane impozabile neînregistrate și care nu sunt obligate sa se înregistreze în scopuri de TVA în Romania, stabilite în alt stat membru al Uniunii Europene.

Prin urmare, pentru a beneficia de dreptul de restituire a taxei pe valoarea adăugată aferenta achizițiilor efectuate din Romania, persoana nerezidentă este obligata să respecte prevederile legislației române care transpun directiva comunitară, inclusiv cele referitoare la solicitarea rambursării taxei în baza în termen legal și în baza unor documente justificative care să conțină toate informațiile prevăzute de legislația românească în materie și în termenul legal.

Instanța de fond a admis acțiunea reclamantei, reținând că petenta a depus cererea de rambursare prin reprezentantul legal dl. C. la data de 24 septembrie 2013, iar intimata s-a aflat într-o confuzie terminologică.

Soluția primei instanțe este nelegală, fiind rezultatul aplicării și interpretării greșite a normelor de drept material aplicabile, respectiv a dispozițiilor art. 147 indice 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 571/2003, pct. 49 din Normele metodologice date în aplicarea Titlului VI, aprobate prin H.G. nr. 44/2004 și O.M.F.P. nr. 5231/2007.

În esență, se impune a se stabili în raport de normele legale mai sus indicate, care este momentul în care reclamanta trebuia să depună cererea de rambursare TVA.

Din cuprinsul actelor și lucrărilor dosarului, rezultă că prin două cereri consecutive nr. x si x depuse la data de 26.09.2013 domnul C. (reprezentant al reclamantei A. and B.) a solicitat rambursarea sumelor 215.380,27 RON și 866.821 RON. Prin deciziile nr. 17019D/08.07.2014 și 17020D/08.07.2014 cele două cereri au fost respinse, întrucât facturile atașate cererilor erau pe numele unei alte persoane. Cele două decizii nu au fost atacare în instanță.

La data de 18.06.2014, reclamanta A. and B., a depus cerere de rambursare cu nr. de referinta x, solicitând rambursarea sumei de 1.081.265,16 RON, cererea fiind respinsa pentru depășirea termenului prevăzut de lege.

Prin urmare cererea cu nr. de referinta x, depusa la data de 18.06.2014, a fost, de fapt, o noua cerere de rambursare prin care s-a solicitat la rambursare suma de 1.081.265,16 RON, iar determinarea acestui moment este relevantă pentru stabilirea datei de la care se verifică incidența pct. 17 a pct. 49 din Normele de metodologice de aplicare, aprobate prin H.G. nr. 44/2004.

Conform pct. 17 cererea de rambursare este trimisă statului membru în care este stabilit solicitantul cel târziu până la data de 30 septembrie a anului caracteristic care urmează perioadei de rambursare.

În virtutea acestei norme, societatea prin reprezentant legal trebuia să depună cererea până la data de 30 septembrie 2013.

Trebuie precizat că cererea de rambursare TVA se bazează, în principal, pe controlul documentar al cererii de rambursare, în condițiile în care persoana solicitantă este o persoana care nu are calitatea de contribuabil aflat în jurisdicția autorităților fiscale naționale cărora li se solicita restituirea TVA, respectarea formalităților si prevederilor legislației naționale aplicabile direct este cu atât mai necesară, astfel ca necesitatea depunerii facturilor în original și corect întocmite depășește caracterul unei condiții pur formale

În concret, primele două cereri nr. x si y, depuse de reprezentantul societății, în nume propriu, la data de 24 septembrie 2013 și care vizau sumele de 215.380,27 RON și 866.821 RON, au fost formulate în termen legal prevăzut de lege, dar deciziile de respingere nu au fost contestate niciodată în instanță.

În mod eronat judecătorul fondului a apreciat că "recunoscând depunerea în termen a cererii de către reprezentantul legal, intimata trebuia să soluționeze pe fond cererea de rambursare", întrucât "recunoașterea" pârâtei a vizat două cereri soluționate prin două decizii separate care nu fac obiectul cauzei și cu care nu fusese investit să le soluționeze.

Se constată că în mod legal s-a reținut prin actele administrative contestate faptul că societatea nu a formulat în termenul legal cererea de decontare TVA, motiv pentru care instituția pârâtă nu poate fi obligată să soluționeze cererea de rambursare a TVA pe fond și persoana nerezidenta A. and B. nu poate beneficia de rambursarea din bugetul statului roman, prin intermediul mecanismului special instituit de Directiva a 9-a și de art. 147

2

alin. (1) din Codul fiscal

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte, în raport de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., va admite recursul formulat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI împotriva sentinței nr. 538 din 19 februarie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal pe care o va casa și, rejudecând, va respinge acțiunea formulată de reclamanta A., ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarant de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI împotriva sentinței nr. 538 din 19 februarie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și, rejudecând cauza:

Respinge acțiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ- DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI având ca obiect "anulare act administrativ", ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 septembrie 2019.