ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 154/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2015, pe rolul Curții de Apel București, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București - Administrația Fiscală pentru Contribuabili Nerezidenți, în temeiul art. 192 și art. 194 C. proc. civ., art. 8 și 10 din legea 554/2004, art. 70 și 218 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003 din codul de procedură fiscală, a solicitat: - anularea Deciziei nr. 1444/11.02.2015 prin care s-a respins contestația administrativ-fiscală formulată de reclamantă împotriva refuzului DGRFP București de a soluționa favorabil cererea nr. x/16.09.2014 prin care a solicitat plata dobânzilor fiscale în valoare de 1.736.247 RON precum și emiterea actelor administrative care să ateste dreptul reclamantei la plata sumelor anterior menționate; - recunoașterea dreptului A. la dobânzi în sumă de 1.736.247 RON aferente rambursării cu întârziere a TVA identificat în deconturile menționate în cuprinsul cererii prezente; - obligarea DGRFP București să: a) emită actele administrativ-fiscale ce atestă dreptul A. la plata sumei de 1.736.247 RON cu titlu de dobândă fiscală datorată pentru rambursarea cu întârziere a TVA identificat în deconturile menționate în cuprinsul prezentei; - să efectueze plata dobânzilor fiscale în sumă de 1.736.247 RON în contul bancar al A. ce va fi indicat în acest scop; - obligarea pârâtei căzută în pretenție la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționare prezentei cauze.

Prin sentința civilă nr. 2864 din 4 noiembrie 2015, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București - Administrația fiscală pentru contribuabili nerezidenți .

A anulat decizia nr. 1444/11.02.2015 emisă de pârâtă.

A obligat pârâta la plata sumei de 1.736.247 RON reprezentând dobânzi fiscale pentru rambursarea cu întârziere a TVA.

A obligat pârâta la plata sumei de 19.000,45 RON cheltuieli de judecată conform art. 451 alin. (2) noul C. proc. civ.

Pentru a decide astfel, instanța de fond a făcut trimitere la jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție și cea a Curții de Apel București, apreciind că, în mod evident, în măsura în care organele fiscale solicită informații suplimentare ulterior expirării termenului de 45 de zile, perioada necesară pentru obținerea acestora intra în calculul sumelor datorate drept dobânzi. A mai reținut instanța de fond că același raționament, cu aceleași concluzii, se aplică și în cazul în care, ulterior expirării termenului de 45 de zile, contribuabilul ar solicita suspendarea inspecției fiscale.

Totuși, chiar și în cazul în care inspecția fiscală ar fi fost suspendată în perioada precizată de pârâtă, ca urmare a pretinsei solicitări din partea reclamantei, termenul maxim de 45 de zile, înlăuntrul căruia organele fiscale ar fi trebuit să soluționeze fiecare decont de TVA în parte, a fost depășit, iar suspendarea a operat ulterior expirării acestui termen, motiv pentru care pârâta va trebui să achite dobânzi fiscale, în temeiul legislației și jurisprudenței aplicabile.

Astfel, in lumina prevederilor legale aplicabile, care obligă autoritățile fiscale să soluționeze decontul de TVA în termen de 45 de zile, precum și a jurisprudenței naționale și europene indicate, reclamanta este în măsură să solicite dobânzi fiscale calculate începând cu data de la care a expirat termenul de 45 de zile.

Astfel, în ceea ce privește soluționarea deconturilor de TVA pentru luna octombrie 2011, pentru luna august 2012, pentru perioada septembrie 2012 - februarie 2013 și pentru perioada septembrie 2012 - februarie 2013, instanța de fond a reținut că acestea au fost plătite cu mult peste termenul de 45 de zile prevăzut de art. 70 din O.G. nr. 92/2003 .

A mai reținut instanța de fond că volumul de lucru și programele stabilite la nivelul ANAF pentru soluționarea deconturilor de TVA nu înlătură sancțiunea aplicabilă soluționării cu întârziere a Deconturilor de TVA.

Programele anuale, trimestriale și lunare de inspecție fiscală privesc activitatea de inspecție fiscală efectuată de autoritatea fiscală din oficiu, iar nu cea legată de soluționarea unor cereri introduse de contribuabili, al căror volum și incidență nu ar putea fi planificate din lipsa informațiilor cu privire la intențiile acestora în cursul unei anumite perioade de timp.

Volumul deconturilor de TVA trimise spre soluționare de către contribuabili și lipsa personalului încadrat în activitatea de inspecție fiscală nu pot fi opuse contribuabililor și nu pot justifica încălcarea prevederilor legale imperative privind termenul de soluționare a deconturilor astfel înregistrate.

Față de cele de mai sus, Curtea a admis acțiunea reclamantei, și în consecință a anulat Decizia nr. 1444/11.02.2015 emisă de pârâtă, și a obligat pârâta la plata sumei de 1.736.247 RON reprezentând dobânzi fiscale pentru rambursare cu întârziere TVA.

În ceea ce privește cheltuielile de judecată, Curtea urmează să a făcut aplicarea art. 451 alin. (2) C. proc. civ., față de complexitatea cauzei și activitatea apărătorului, cauza având doar 2 (două) termene în instanță, iar apărătorul nu a depus nici concluzii scrise.

Împotriva sentinței civile atacate a declarat recurs pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București, arătând că hotărârea este nelegală, fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, invocând cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

A prezentat etapele parcurgerii formulării cererilor de restituire a sumelor solicitate de către reclamantă cu titlu de dobânzi pentru deconturi TVA, dar și etapele desfășurării procedurii de inspecție fiscală desfășurată de către pârâtă.

În esență, a susținut că reclamanta A. a solicitat rambursarea TVA în sumă totală de 15.214.019 RON TVA aferentă deconturilor cu sume negative și opțiune de rambursare aferente perioadei octombrie 2011- septembrie 2013.

În ceea ce privește deconturile de TVA cu opțiune de rambursare pentru lunile octombrie 2011 și august 2012, recurenta-pârâtă a susținut că în mod greșit instanța de fond a admis acțiunea reclamantei, însușindu-și calculul dobânzii de plată a TVA și pentru perioada 06.11.2012-08.05.2013, deși pentru această perioadă inspecția fiscală a fost suspendată, la cererea societății reclamante.

În timpul inspecției fiscale, pentru deconturile TVA din această perioadă, s-au solicitat informații suplimentare de la Compartimentul de Schimb Internațional de Informații din cadrul DGRFP București, solicitându-se informațiile rezultate din aplicația informatică ce gestionează declarația informativă cod 394, referitoare la contribuabilul A. pentru perioada 26.10.201-31.08.2012, precum și informații privind livrările intracomunitare declarate de către operatori intracomunitari din statele membre către reclamantă pentru perioada 26.10.201-31.08.2012.

Raportul de inspecție fiscală a fost încheiat la data de 27.06.2013 sub nr. F-B 105 și s-a stabilit că s-a solicitat TVA la rambursare de către contribuabil în sumă de 6.364.419 RON, iar TVA de rambursat conform control de 6.364.419 RON.

În ceea ce privește deconturile de TVA cu opțiune de rambursare pentru perioada septembrie 2012- februarie 2013 recurenta-pârâtă a susținut că în timpul inspecției fiscale, pentru deconturile TVA din această perioadă, s-au solicitat informații suplimentare de la Compartimentul de Schimb Internațional de Informații din cadrul DGRFP București, solicitându-se informațiile rezultate din aplicația informatică ce gestionează declarația informativă cod 394, referitoare la contribuabilul A. pentru perioada septembrie 2012- februarie 2013; informații privind livrările intracomunitare declarate de către operatori intracomunitari din statele membre către reclamantă pentru perioada septembrie 2012- februarie 2013, precum și informații de la Autoritatea Națională a Vămilor- Direcția Tehnologia Informației, Comunicații și Statistică Vamală, prin care s-au solicitat informații privind situația exporturilor realizare de contribuabilul A. .

Raportul de inspecție fiscală a fost încheiat la data de 20.12.2013 sub nr. F-IL 228 și s-a stabilit că s-a solicitat TVA la rambursare de către contribuabil în sumă de 2.166.640 RON, iar TVA de rambursat conform control de 2.152.025 RON.

În ceea ce privește deconturile de TVA cu opțiune de rambursare pentru perioada martie 2013- septembrie 2013, recurenta-pârâtă a susținut că în mod greșit instanța de fond a admis acțiunea reclamantei însușindu-și calculul dobânzii de plată a TVA și pentru perioada 28.01.2014-18.03.2014, deși pentru această perioadă inspecția fiscală a fost suspendată, la cererea societății reclamante.

În timpul inspecției fiscale, pentru deconturile TVA din această perioadă, s-au solicitat informații suplimentare de la Compartimentul de Schimb Internațional de Informații din cadrul DGRFP București, solicitându-se informațiile rezultate din aplicația informatică ce gestionează declarația informativă cod 394, referitoare la contribuabilul A. pentru perioada 01.03.2013-30.09.2013, precum și informații privind livrările intracomunitare declarate de către operatori intracomunitari din statele membre către reclamantă pentru perioada 01.03.2013-30.09.2013.

Raportul de inspecție fiscală a fost încheiat la data de 23.04.2014 sub nr. F-IL 223 și s-a stabilit că s-a solicitat TVA la rambursare de către contribuabil în sumă de 6.682.960 RON, iar TVA de rambursat conform control de 6.199.865 RON.

A rezultat, astfel, că reclamanta a calculat dobânzi de întârziere și instanța de fond și le-a însușit și pentru perioada în care inspecția fiscală a fost suspendată conform solicitării reprezentantului legal al societății nerezidente, pe perioada solicitării de informații suplimentare relevante pentru luarea deciziei în soluționarea cererilor de la Compartimentul de Schimb Internațional de Informații și pe perioada de la data finalizării Raportului de inspecție fiscală până la restituire.

A mai susținut recurenta că programul de activitate al Inspecției Fiscale se întocmește pe baza propunerilor șefilor adjuncți ai administrațiilor, propuneri care sunt însoțite de stocul de lucrări aflat în gestiunea activității de inspecție fiscală a fiecărui sector. Totodată, programul de activitate cuprinde cu prioritate soluționarea deconturilor negative cu opțiune de rambursare a TVA, până la finalizarea stocului. Deconturile cu sume negative și opțiune de rambursare a TVA sunt incluse în programul de activitate astfel: în ordine cronologică, societățile cu mai multe deconturi negative cu opțiune de rambursare a TVA, cuantumul sumei solicitate.

În acest sens, a mai făcut referire recurenta la faptul că restituirea s-a efectuat conform notei de modificare a Instrucțiunilor nr. 802.520/03.07.2009 privind rambursarea TVA propusă de președintele ANAGF și aprobată de Ministrul Finanțelor.

Selecția deconturilor care urmează a fi rambursate, conform principiilor naționale, se realizează din baza de date națională cuprinzând deconturile cu decizie de rambursare, cu ajutorul aplicației informatice pusă la dispoziția de DGTI pe principiul cel mai vechi decont se stinge primul. Selecția deconturilor se realizează în ordinea vechimii.

Recurenta a susținut că sunt aplicabile următoarele dispoziții legale:

A invocat dispozițiile art. 70 alin. (2) din Codul de procedură fiscală potrivit cărora în situațiile în care pentru soluționarea cererii sunt necesare informații suplimentare relevante pentru luarea decizie, termenul de 45 de zile prevăzut pentru soluționarea cererilor de restituire se prelungește cu perioada cuprinsă între data la care s-a comunicat contribuabilului și data înregistrării primirii acestor informații la organul fiscal.

A mai invocat dispozițiile art. 124 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, care reglementează dreptul contribuabililor la dobândă pentru sumele de restituit sau de rambursat din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. (2) și (2/1) sau prevăzut la art. 70 din Codul de procedură fiscală, după caz, până la data stingerii prin oricare dintre modalitățile prevăzute de lege.

A mai invocat dispozițiile pct. 49 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal aprobate prin H.G. nr. 44/2004, potrivit cărora; "(21) după primirea cererii transmise pe cale electronică de autoritatea competentă din alt stat membru, organul fiscal competent din România îi comunică de îndată solicitantului, pe cale electronică, dată la care a primit cererea. Decizia de aprobare sau respingere a cererii de rambursare se comunică solicitantului în termen de 4 luni de la data primirii cererii, dacă nu se solicită informații suplimentare conform alin. (22)."

Din interpretarea acestor dispoziții legale rezultă că solicitantul ar fi avut dreptul la dobânzi doar în situația în care cererile sale de rambursare a TVA ar fi fost soluționate cu întârziere de către organul fiscal.

Or, în speță, o parte din cererile de rambursare a reclamantei au fost soluționare de către organul fiscal în termenul legal de 4 luni, prevăzut de disp. art. 49 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal aprobate prin H.G. nr. 44/2004, motiv pentru care, recurenta a arătat că nu pot fi acordate dobânzi.

A mai criticat hotărârea instanței de fond și în ceea ce privește obligarea recurentei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată în cuantumul de 19.000,45 RON, solicitând aplicarea art. 451 alin. (2) C. proc. civ., susținând că instanța putea să cenzureze cuantumul onorariului de avocat care a fost foarte ridicat comparativ cu amplitudinea și complexitatea activității depuse cât și cu valoarea pricinii, împrejurări de care instanța nu a ținut cont. A solicitat modificarea sentinței recurate în sensul diminuării cheltuielilor de judecată acordate, având în vedere că este nejustificat cuantumul acordat de către instanța de fond.

Intimata-reclamantă A. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului, deoarece criticile invocate nu se circumscriu disp. art. 488 C. proc. civ., arătând că recurenta s-a limitat la reiterarea susținerilor invocate în cursul judecății în primă instanță, fără a demonstra aspectele care ar conduce la concluzia că hotărârea primei instanțe a fost pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material.

Pe fond, în esență, a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii atacate ca temeinică și legală.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând criticile invocate în cererea de recurs raportat la probatoriul administrat la dosarul cauzei și la soluția sentinței instanței de fond, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat și îl va respinge pentru următoarele argumente:

Cu privire la excepția nulității recursului, Înalta Curte constată că cererea de recurs cuprinde mențiunile prevăzute de art. 486 C. proc. civ., motivele de recurs se circumscriu motivului de casare invocat, astfel încât nu există motive care să atragă nulitatea, excepția invocată de intimată fiind neîntemeiată.

Obiectul cauzei este reprezentat de anularea Deciziei nr. 1444/11.02.2015, prin care s-a respins contestația administrativ-fiscală formulată de reclamantă împotriva refuzului DGRFP București de a soluționa favorabil cererea nr. x/16.09.2014, prin care a solicitat plata dobânzilor fiscale în valoare de 1.736.247 RON, emiterea actelor administrative care să ateste dreptul reclamantei la plata sumelor anterior menționate, precum și emiterea actelor administrative care să ateste dreptul reclamantei la plata sumelor anterior menționate, recunoașterea dreptului A. la dobânzi în sumă de 1.736.247 RON aferente rambursării cu întârziere a TVA, în temeiul art. 192 și art. 194 C. proc. civ., art. 8 și 10 din legea 554/2004, art. 70 și 218 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală.

Instanța de fond a anulat decizia nr. 1444/11.02.2015 emisă de pârâtă și a obligat pârâta la plata sumei de 1.736.247 RON, reprezentând dobânzi fiscale pentru rambursarea cu întârziere a TVA, și la plata sumei de 19.000,45 RON cheltuieli de judecată conform art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

Criticile recurentei vizează, pe de o parte, faptul că decontul TVA de rambursat în sumă de 1.736.247 RON nu a fost soluționat în termenul de 45 de zile prev. de art. 70 din O.G. nr. 92/2003, în condițiile în care au fost necesare lămuriri suplimentare de la alte autorități cu privire la cererile reclamantei, precum și faptul că cererile de suspendare a inspecției fiscale au fost formulate de către reclamantă, astfel încât o parte din cererile de rambursare a reclamantei au fost soluționare de către organul fiscal în termenul legal de 4 luni, prevăzut de disp. art. 49 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal aprobate prin H.G. nr. 44/2004, motiv pentru care, recurenta a arătat că nu pot fi acordate dobânzi.

De asemenea, în soluționarea cu întârziere a cererii privind decontul TVA de rambursat a fost invocat demersul cronologic pe care îl urmează o cerere de rambursare, precum și Instrucțiunile nr. 802.520/03.07.2009 privind rambursarea TVA propusă de președintele ANAF și aprobată de Ministrul Finanțelor.

Pe parcursul perioadei calendaristice octombrie 2011- septembrie 2013, A. a solicitat, potrivit prevederilor legale în materie de rambursare TVA, rambursarea unor sume de TVA în cuantumul total de 15.214.019 RON, din care a fost aprobat la rambursare parțial în cuantum de 14.716.309 RON. Această solicitare s-a materializat prin depunerea și înregistrarea la autoritățile fiscale competente a unei serii de 15 deconturi TVA.

Nu poate fi primit argumentul recurentei potrivit căruia soluționarea cu întârziere a cererilor de rambursare TVA poate fi justificată de reguli stabilite de către șefii adjuncți ai administrațiilor fiscale, în funcție de o ordine cronologică prestabilită de către aceștia sau de Instrucțiuni propuse de președintele ANAF aprobate de Ministrul Finanțelor.

Organigrama serviciilor existente în subordinea D.G.R.F.P. București, autoritate cu atribuții fiscale, atât ca structură cât și ca număr de personal angajat, putea fi modificată în raport cu cerințele unei bune desfășurări și organizări a activității în cadrul instituției.

Acest fapt, practic incapacitatea instituției de a-și desfășura în mod optim și prompt activitatea prin crearea unui flux curent al activității care ar fi în folosul contribuabililor, nefundamentat în drept, de altfel, nu constituie un motiv temeinic de nelegalitate care să conducă instanța de control judiciar la admiterea recursului.

De asemenea, recurenta, în soluționarea cererilor de rambursare TVA cu întârziere, nu se poate prevala de existența unor Instrucțiuni ANAF cu caracter intern, care, de altfel, țin tot de organizarea structurilor organelor fiscale.

Nu se poate aprecia că termenul de 45 de zile prev. de art. 70 din O.G. nr. 92/2003 ar fi un termen de recomandare.

Potrivit art. 70 din O.G. nr. 92/2003, "(1) Cererile depuse de către contribuabil potrivit prezentului cod se soluționează de către organul fiscal în termen de 45 de zile de la înregistrare. (2) În situațiile în care, pentru soluționarea cererii, sunt necesare informații suplimentare relevante pentru luarea deciziei, acest termen se prelungește cu perioada cuprinsă între data solicitării și data primirii informațiilor solicitate.". Conform acestora, organul fiscal avea obligația de a soluționa cererile depuse de reclamantă în termen de 45 de zile.

Potrivit art. 124 alin. (1) Codul de procedură fiscală, pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut de art. 117 alin. (2) sau la art. 70, după caz. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor.

Depășirea termenului de 45 de zile are drept consecință nașterea dreptului contribuabilului la acordarea de dobânzi pentru sumele de rambursat, din ziua următoare expirării termenului și până la data rambursării efective a T.V.A.

Reclamanta A. este societate de naționalitate străină înregistrată în România pentru scopuri de TVA. Cererile cu cele 15 deconturi de taxă pe valoare adăugată cu opțiune de rambursare a soldului sumei negative a TVA aferente perioadei octombrie 2011- septembrie 2013 au fost formulate și depuse la organele fiscale de către reclamantă în perioada 18.11.2011-22.10.2013.

Nu poate fi primită critica recurentei potrivit căreia reclamanta a calculat în mod eronat dobânzi și pe perioada suspendării inspecției fiscale ca urmare a solicitării reclamantei (06.11.2012-08.05.2013 și 28.01.2014-18.03.2014), precum și de la data încheierii Raportului de inspecție fiscală până la data restituirii sumelor aprobate la rambursare conform selecției naționale. Împrejurarea că inspecția fiscală a fost suspendată nu atrage excluderea acestui interval de timp de la calculul dobânzii aferente TVA nerambursat.

Pentru deconturile de TVA aferente lunilor octombrie 2011 și august 2012, inspecția fiscală a început după o perioadă de zece luni de zile calculate de la data finalizării termenului maxim prevăzut de lege de 45 de zile. Prin urmare, inspecția fiscală ar fi trebuit finalizată la data de 03.01.2012, dar a fost finalizată la data de 27.06.2013, conform raportului de inspecție fiscală nr. FB 105.

Pentru deconturile de TVA aferente pentru perioada septembrie 2012- februarie 2013, inspecția fiscală a început după o perioadă de cel puțin un an de zile calculate de la data finalizării termenului maxim prevăzut de lege de 45 de zile. Prin urmare, inspecția fiscală ar fi trebuit finalizată la data de 10.12.2012, dar a fost finalizată la data de 20.12.2014 conform raportului de inspecție fiscală nr F-IL 228.

Pentru deconturile de TVA aferente pentru perioada martie 2013 - septembrie 2013, inspecția fiscală a început după o perioadă de mai bine de un an de zile calculate de la data finalizării termenului maxim prevăzut de lege de 45 de zile. Prin urmare, inspecția fiscală ar fi trebuit finalizată la data de 09.06.2013, dar a fost finalizată la data de 23.04.2014 conform raportului de inspecție fiscală nr. x

Dreptul la dobânzi este reglementat expres de Codul de procedură fiscală și nu poate fi înlăturat. Instrucțiunile nr. 802.520/03.07.2009 privind rambursarea TVA, propusă de președintele ANAF și aprobată de Ministrul Finanțelor, act normativ cu forță juridică inferioară, au fost invocate greșit de recurentă.

Se impune ca prevederile legale să fie interpretate și aplicate în sensul jurisprudenței în materie a Curții de Justiție a Uniunii Europene, din care se degajă principiul potrivit căruia, deși statele membre dispun de o anumită libertate în stabilirea condițiilor de rambursare a excedentului de TVA, aceste condiții nu pot aduce atingere principiului neutralității fiscale, făcând ca persoana impozabilă să suporte, în tot sau în parte, sarcina acestei taxe. În acest sens este hotărârea preliminară pronunțată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene la data de 12 mai 2011 în cauza C - 107/10, Enel Maritsa Iztok, reținută în mod corect de către instanța de fond, prin care s-a arătat că "modalitățile de rambursare a excedentului de TVA nu pot aduce atingere principiului neutralității sistemului fiscal al TVA-ului făcând ca persoana impozabilă să suporte, în tot sau în parte, sarcina acestei taxe, ceea ce implică în special ca rambursarea să fie efectuată într-un termen rezonabil".

Curtea de Justiție a stabilit prin această hotărâre că "2) În lumina principiului neutralității fiscale, articolul 183 din Directiva 2006/112, astfel cum a fost modificată prin Directiva 2006/138, trebuie interpretat în sensul că se opune unei reglementări naționale potrivit căreia termenul normal de rambursare a excedentului de taxă pe valoarea adăugată, la expirarea căruia sunt datorate dobânzi de întârziere aferente sumei care trebuie restituită, este prelungit în cazul inițierii unui control fiscal, această prelungire având drept consecință faptul că dobânzile sunt datorate doar de la data finalizării controlului, cu toate că excedentul menționat a făcut deja obiectul unei reportări pe durata celor trei perioade fiscale care urmează perioadei în care acesta a apărut. În schimb, faptul că termenul normal amintit este stabilit la 45 de zile nu încalcă această prevedere.".

De asemenea, prin hotărârea din 24 octombrie 2013, în cauza C - 431/12, Rafinăria Steaua Română, Curtea de Justiție a stabilit că "atunci când rambursarea în favoarea persoanei impozabile a excedentului de TVA intervine după trecerea unui termen rezonabil, principiul neutralității sistemului fiscal al TVA-ului impune ca pierderile financiare astfel generate, în detrimentul persoanei impozabile, prin indisponibilizarea sumelor de bani în cauză să fie compensate prin plata unor dobânzi de întârziere" și a reținut că "din punctul de vedere al persoanei impozabile, motivul pentru care rambursarea excedentului de TVA a intervenit cu întârziere este lipsit de importanță. În acest context, nu există vreo diferență pertinentă între o rambursare târzie intervenită din cauza unei soluționări administrative cu depășirea termenelor prevăzute și cea intervenită din cauza unor acte administrative care au exclus în mod nelegal rambursarea și care au fost anulate ulterior printr-o decizie judecătorească".

Cu privire la aplicarea dispozițiilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ. în sensul reducerii onorariului de avocat, stabilit de instanța de fond în sarcina pârâtei, Înalta Curte constată că suma de 19.000,45 RON stabilită de instanța de fond în sarcina pârâtei către reclamantă este o sumă proporțională cu activitatea juridică desfășurată de către apărătorul reclamantei, raportată și la complexitatea cauzei.

De altfel, Înalta Curte reține că instanța de fond a aplicat disp. art. 451 alin. (2) C. proc. civ. reducând cheltuielile solicitate de către apărătorul reclamantei de la suma de 38.141,45 RON (conform factura x/29.05.2015, de la dosar Curte Apel) la suma de de 19.000,45 RON.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului invocată de intimata-reclamantă. Respinge recursul formulat de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București împotriva sentinței civile nr. 2864 din 4 noiembrie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 ianuarie 2019.