ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 147/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 03.07.2014, pe rolul Curții de Apel București reclamanta A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București și Agentia Nationala de Administrare Fiscala, anularea deciziei nr. 83545/23.12.2013 emise de DGRFPB și recunoașterea dreptului reclamantei la primirea de dobânzi legale de întârziere și de despăgubiri suplimentare, după cum urmează:

- suma de 8.902.910,50 RON, reprezentând totalul dobânzii calculate potrivit art. 120, art. 124 Cod. proc. fisc. și Cap. II din OMFP nr. 1899/2004, pentru întârzierea cu care pârâta a rambursat TVA aferentă lunilor ianuarie - septembrie 2008 (calculul detaliat în tabelul din anexa 1);

- suma de 1.731.626,89 €, reprezentând prejudiciul pe care pârâta l-a produs prin plata cu întârziere a sumei TVA, aferentă lunilor ianuarie - septembrie 2008, respectiv diferența de curs valutar între data la care rambursarea trebuia să aibă loc potrivit termenelor legale de soluționare a deconturilor de TVA, și data de 18.03.2009, când rambursarea a avut loc efectiv (calculul detaliat în tabelul din anexa 2);

- repararea pagubei prin obligarea pârâtei DGRFP să plătească sumele indicate în petitul anterior, subsecvent emiterii actului fiscal corespunzător, în baza prevederilor art. 70, 120 și 124 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, modificată și completată, și ale pct. 1 din Cap. 1 și pct. 1 și 2 din Cap. II al OMFP nr. 1899/2004 pentru aprobarea Procedurii de restituire și de rambursare a sumelor de la buget, precum și de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal, precum și a dispozițiilor art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.

- obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 2541 din 12 octombrie 2015, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., împotriva pârâtei Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București .

A anulat parțial decizia nr. 83545/23.12.2013, în ceea ce privește refuzul de acordare a dobânzii legale.

A obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 8.859.925 de RON, reprezentând dobânzi datorate pentru restituirea cu întârziere a TVA de rambursat.

A respins cererea în ceea ce privește diferența de curs valutar și restul dobânzilor pretinse, ca neîntemeiată.

A obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 4350 de RON cheltuieli de judecată, reprezentând taxa judiciară de timbru și onorariul expertului judiciar, și a luat act că reclamanta își rezervă dreptul de a solicita onorariul avocațial pe cale separată.

Pentru a dispune astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

Societatea nerezidenta A., înregistrată în România pentru scopuri de TVA începând din aprilie 2007 (certificat de înregistrare nr. x), a depus, în perioada 25.02 - 24.10.2008, la registratura pârâtei DGRFP un număr de 9 deconturi lunare de taxă pe valoarea adăugată, cu opțiune de rambursare a soldului sumei negative a TVA (formular 300), aferente lunilor ianuarie- septembrie 2008.

Potrivit susținerilor părților, toate deconturile au fost înregistrate la organul fiscal în interiorul termenului prevăzut de lege, respectiv până la data de 25 a lunii următoare lunii de raportare.

La data de 19.05.2008, reclamanta a înregistrat sub nr. x o adresă prin care solicita organului fiscal rezolvarea deconturilor de TVA pentru lunile ianuarie - februarie 2008, în termen cât mai urgent, întrucât orice întârziere îi perturbă grav activitatea economică normală.

Prin adresa nr. x/15.07.2008, pârâta i-a comunicat reclamantei că cererile nu pot fi soluționate la timp, deoarece organul fiscal nu are suficient personal. Totodată, era anunțată societatea că va fi începută inspecția fiscală pentru verificarea deconturilor de TVA.

Inspecția fiscală a debutat la data de 03.11.2008, iar la data de 20.03.2009, pârâta Direcția Generală Regionala a Finanțelor Publice București a făcut plata sumelor admise prin decizia de rambursare.

Reclamanta a depus la Direcția Generală Regionala a Finanțelor Publice București, cererea inregistrata sub nr. x/15.07.2013, privind acordarea dobânzilor in suma de 8.902.910,50 RON, pentru nerespectarea termenului de 45 de zile privind rambursarea TVA, conform deconturilor de taxa pe valoarea adăugata aferente perioadei ianuarie - septembrie 2008, prin care solicita rambursarea soldului sumei negative de TVA, precum si plata sumei de 1.731.626,89 euro reprezentând prejudiciu pentru diferenta de curs valutar intre data la care rambursarea trebuia sa aiba loc si rambursarea efectiva.

Pana la data de 05.12.2013 cererea de acordarea dobanzilor de intarziere in suma de 8.902.910,50 RON, pentru nerespectarea termenului de 45 de zile privind rambursarea TV A, conform deconturilor de TVA si plata sumei de 1.731.626,89 EURO, reprezentand prejudiciu, nu a fost solutionata.

Deși nu era obligatorie în situația unui refuz de soluționare a cererii, reclamanta a formulat contestație administrativ-fiscală la data de 02.12.2013, care a fost respinsă la data de 23.12.2013.

Incepand cu data de 09.12.2008 inspectia fiscala a fost suspendata, invocându-se prevederile art. 2 lit. a) si g) din Ordinul Presedintelui Agentiei Nationale de Administrare Fiscala nr. 708/2006, in vederea obtinerii informatiilor suplimentare relevante de la alte autoritati, respectiv DGRFP Brasov, iar prin adresa nr. x bis/16.02.2009, Serviciul de Administrare a Contribuabililor Nerezidenti a instiintat societatea nerezidenta A. in legatura cu reluarea inspectiei fiscale, incepand din data de 16.02.2009, in perioada de suspendare obtinandu-se informatiile solicitate altor autoritati.

În timpul inspectiei fiscale, s-au solicitat informatii suplimentare de la DGRFP Brasov in vederea lamuririi unor aspecte legate de inregistrarile efectuate de S.C. B. S.A. BRASOV in perioada 10.04.2007-31.12.2007.

Prin adresa nr. x/12.11.2008, s-au solicitat informatii, referitoare la declarațiile vamale intocmite de A. catre Autoritatea Nationala a Vamilor, aceasta transmitand raspuns prin adresa inregistrata sub nr. x/02.12.2008, prin care se fac referiri la declarațiile vamale de export existente in baza de date in momentul solicitării.

Urmare a procesului-verbal incheiat sub nr. x/26.01.2009 de catre organele de inspectie fiscala ale DGFP - Brașov si in comparație cu documentele întocmite de A. nu s-au constatat operațiuni similare înregistrate pentru care societățile sa fi solicitat rambursare TVA.

Asupra fondului cererii reclamantei, instanța de fond a reținuit următoarele:

În ceea ce privește motivele invocate de intimată pentru a refuza acordarea dobânzii legale în materie fiscală, instanța de fond a reținut că acestea sunt neîntemeiate parțial, conform considerentelor ce vor urma.

Cu privire la perioada pentru care se datorează dobânzi, instanța a reținut că reclamanta nu a invocat nelegalitatea inspecției fiscale, ci a susținut că aceasta nu putea produce efectul de prelungire a termenului de 45 de zile pentru soluționarea cererilor de rambursare a TVA.

Instanța a înlăturat apărările pârâtei referitoare la incidența în cauză a dispozițiilor pct. 6 alin. (2) din Capitolul II al Ordinului MFP nr. 1899/2004, potrivit cărora, dacă se constată că cererea de restituire sau rambursare a fost soluționată în termenul legal, inclusiv în cazul prelungirii acestui termen cu perioada prevăzută la art. 199 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003, republicată (art. 70 în reglementarea în vigoare, cu același conținut al normei juridice), după caz, organul fiscal competent înștiințează contribuabilul despre respingerea cererii de acordare a dobânzii, cu menționarea motivelor care au stat la baza acestei respingeri.

În primul rând, instanța a reținut că pentru o parte dintre deconturi, termenul de 45 de zile a fost depășit, începerea inspecției fiscale nemaiputând avea un efect întreruptiv.

În al doilea rând, instanța a reținut incidența în cauză a principiului rezultat din jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene (cauza Steaua Română C- 431/12, hotărârea din 24 octombrie 2013):

"Articolul 183 din Directiva 2006/112/CE a Consiliului din 28 noiembrie 2006 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată trebuie interpretat în sensul că se opune ca o persoană impozabilă care a solicitat rambursarea excedentului de taxă pe valoarea adăugată achitată în amonte din taxa pe valoarea adăugată pe care o datorează să nu poată obține din partea administrației fiscale a unui stat membru dobânzi de întârziere aferente rambursării efectuate tardiv de această administrație pentru o perioadă în care erau în vigoare acte administrative care excludeau rambursarea și care au fost anulate ulterior printr-o decizie judecătorească".

A mai reținut instanța de fond că pentru stabilirea efectelor pe care normele naționale privind suspendarea sau prelungirea inspecției fiscale le produc asupra întinderii dreptului contribuabilului la dobânzi, se impune însă ca aceste prevederi să fie interpretate și aplicate într-un sens care să concorde jurisprudenței în materie a Curții de Justiție a Uniunii Europene, din care se degajă principiului potrivit căruia, deși statele membre dispun de o anumită libertate în stabilirea condițiilor de rambursare a excedentului de TVA, aceste condiții nu pot aduce atingere principiului neutralității fiscale, făcând ca persoana impozabilă să suporte, în tot sau în parte, sarcina acestei taxe.

Astfel, în acest sens instanța de fond a făcut referire la hotărârea preliminară pronunțată la data de 12 mai 2011, în cauza C - 107/10 Enel Maritsa Iztok 3 AD, CJUE a stabilit că în lumina principiului neutralității fiscale, articolul 183 din Directiva 2006/112, astfel cum a fost modificată prin Directiva 2006/138, trebuie interpretat în sensul că se opune unei reglementări naționale potrivit căreia termenul normal de rambursare a excedentului de taxă pe valoarea adăugată, la expirarea căruia sunt datorate dobânzi de întârziere aferente sumei care trebuie restituită, este prelungit în cazul inițierii unui control fiscal, această prelungire având drept consecință faptul că dobânzile sunt datorate doar de la data finalizării controlului, cu toate că excedentul menționat a făcut deja obiectul unei reportări pe durata celor trei perioade fiscale care urmează perioadei în care acesta a apărut. În schimb, faptul că termenul normal amintit este stabilit la 45 de zile nu încalcă această prevedere.

A mai reținut instanța de fond că în motivarea hotărârii, CJUE a reținut, printre altele, că, potrivit jurisprudenței Curții, calculul dobânzilor datorate de Trezoreria statului care nu ia în considerare ca punct de plecare ziua în care excedentul de TVA trebuia în mod normal să fie restituit conform Directivei privind TVA-ul este, în principiu, contrar articolului 183 din această directivă (a se vedea în acest sens hotărârea Molenheide și alții, pct. 63 și 64). Fiecare stat membru are obligația să adopte toate măsurile cu caracter legislativ și administrativ corespunzătoare pentru a asigura colectarea în integralitate a TVA-ului datorat pe teritoriul său, iar în această privință, statele membre sunt obligate să verifice declarațiile persoanelor impozabile, conturile acestora și celelalte documente pertinente, precum și să calculeze și să colecteze taxele datorate (hotărârea din 29 iulie 2010, Profaktor Kulesza, Frankowski, Jozwiak, Ortowski, C-188/09). Termenul de rambursare a excedentului de TVA poate fi, în principiu, prelungit în vederea efectuării unui control fiscal, fără ca o astfel de prelungire să trebuiască să fie considerată nerezonabilă, în măsura în care această prelungire nu depășește ceea ce este necesar pentru îndeplinirea controlului (a se vedea prin analogie hotărârea Sosnowska). Cu toate acestea, dacă persoana impozabilă nu poate dispune temporar de sume echivalente cu excedentul de TVA, aceasta suportă un dezavantaj economic care poate fi compensat prin plata dobânzilor, garantându-se astfel respectarea principiului neutralității fiscale (pct. 51 - 53).

În hotărârea preliminară pronunțată în cauza Steaua Română, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a făcut ample referiri la hotărârea Enel Maritsa Iztok 3 și a subliniat că, din punctul de vedere al persoanei impozabile, motivul pentru care rambursarea excedentului de TVA a intervenit cu întârziere este lipsit de importanță (pct. 25), atunci când rambursarea excedentului de TVA intervine după trecerea unui termen rezonabil, principiul neutralității sistemului fiscal al TVA impunând ca pierderile financiare astfel generate persoanei impozabile prin indisponibilizarea sumelor de bani în cauză să fie compensate prin plata unor dobânzi de întârziere (pct. 23).

În acest context, instanța de fond a constatat ca fiind excesivă și contrară principiului termenului rezonabil soluția de excludere, din calculul dobânzilor, a perioadei de întârziere generate, pe de o parte, de prelungirea etapei documentare pentru o inspecție fiscală ce a fost începută tardiv și prelungită în mod nerezonabil pentru obținerea unor informații de la alte autorități (procedură ce a durat aprox. 2 luni, cu toate că nu s-a dovedit complexitatea care să justifice o atare întârziere), inspecție fiscală ce nu a dovedit încălcarea vreunei dispoziții legale de către contribuabil, urmată de plata efectivă a sumelor reprezentând TVA cu aprox. 1 an întârziere față de durata normală de soluționare a primelor deconturi de TVA din cele 9 depuse.

În ceea ce privește diferența de curs valutar, instanța a reținut incidența în cauză a prevederilor art. 9 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, potrivit cărora:

"(1) Impozitele și taxele se plătesc în moneda națională a României. (2) Sumele înscrise pe o declarație fiscală se exprimă în moneda națională a României. (3) Sumele exprimate într-o monedă străină se convertesc în moneda națională a României". De asemenea, a reținut incidența dispozițiilor art. 147

3

din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările si completările ulterioare, coroborate cu prevederile O.M.E.F. nr. 1857/2007 privind aprobarea Metodologiei de soluționare a deconturilor cu sume negative de taxa pe valoarea adăugată cu opțiune de rambursare, potrivit cărora rambursarea TVA se face în RON, și nu în valută.

Dobânda legală, solicitata prin cererea de chemare în judecata și acordată de instanță potrivit considerentelor anterioare, reprezintă câștigul, folosul ori profitul pe care l-ar fi obținut reclamanta din investirea banilor (RON) daca parata i-ar fi plătit debitul datorat, la termenele si in condițiile prevăzute de lege.

Cum prin plata dobânzii legale are loc repararea integrala a prejudiciului suferit prin neîndeplinirea de către parată a obligației de plată la termen, s-a constatat ca parata nu poate fi obligata sa efectueze o plată dublă, care sa duca la îmbogățirea fara just temei a reclamantei.

Așa fiind, instanța a respins cererea în ceea ce privește diferența de curs valutar ca neîntemeiată.

În ceea ce privește cheltuielile de judecată, instanța a constatat că pârâta Direcția Generală Regionala a Finanțelor Publice București a căzut în pretenții, motiv pentru care s-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 453 alin. (1) raportat la art. 451 alin. (1) C. proc. civ. și s-a dispus obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă, în valoare de 4350 RON, reprezentând taxa judiciară de timbru și onorariul expertului judiciar.

Împotriva sentinței civile atacate a declarat recurs pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București, a arătat acă hotărârea este în parte nelegală, fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, invocând cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

A prezentat etapele parcurgerii formulării cererii de restituire a sumelor solicitate de către reclamantă cu titlu de dobânzi, dar și etapele desfășurării procedurii de inspecție fiscală desfășurată de către pârâtă.

A susținut că în mod nelegal instanța de fond a dispus obligarea sa la plata dobânzii în cuantum de 8.859.925 RON.

Inspecția fiscală care s-a desfășurat în perioada 03.11.2008-08.12.2008 a fost una parțială și a vizat TVA de rambursat.

A arătat recurenta că începând cu data de 09.12.2008 inspecția fiscală a fost suspendată, respectându-se art. 2 lit. a) și g) din Ordinul Președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 708/2006, în vederea obținerii informațiilor suplimentare relevante de la alte autorități, respectiv DOFP Brașov, iar prin adresa nr. x/09.12.2008 reclamanta a fost înștiințată cu privire la suspendarea inspecției fiscale.

Prin adresa x bis/16.02.2009, Serviciul de Administrare a Contribuabililor Nerezidenți a înștiințat A. în legătură cu reluarea inspecției fiscale începând cu data de 16.02.2009, în perioada de suspendare obținându-se informațiile solicitate altor autorități, și drept urmare DGFP Brașov, prin procesul-verbal nr. x/26.01.2009, comparativ cu documentele întocmite de către reclamantă, nu a constatat operațiuni similare înregistrate pentru care societățile respective să fi solicitat rambursare TVA.

În urma solicitărilor către Compartimentul de Schimb Internațional de Informații din cadrul DGFP-Brașov s-au furnizat informații privind livrările intercomunitare efectuate de către A.; conform răspunsului furnizat societatea beneficiară a declarat achiziții intracomunitare de la societatea înregistrată în România în scopuri de TVA, dar cu un cod eronat, deoarece baza de date privind codurile de TVA din Germania nu a fost actualizată, iar ca urmare a atenționării cu privire la codurile eronate declarate, societatea nerezidentă a corectat ulterior baza de data privind codurile de TVA,

Prin adresa nr. x/12.11.2008 s-au solicitat informații referitoare la declarațiile vamale întocmite de A. către Autoritatea Națională a Vămilor, aceasta transmițând răspuns prin adresa înregistrată sub nr. x/02.12.2008, prin care se fac referiri la declarațiile vamale de export existente în baza de date în momentul solicitării.

A mai arătat recurenta că procedura de restituire și de rambursare a sumelor de la buget este aprobată prin Ordinul ministrului finanțelor nr. 1899/2004 pentru aprobarea proceduri de restituire și de rambursare a sumelor de la buget, precum și de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal.

A invocat dispozițiile art. 124 din Codul de procedură fiscală, care reglementează dreptul contribuabililor la dobândă pentru sumele rambursare/sau de rambursat și art. 70 din Codul de procedură fiscală, care reglementează prelungirea termenului de soluționare a cererilor depuse de către contribuabili atunci când sunt necesare informații suplimentare, termen care este de recomandare și nu de decădere.

A mai invocat Ordinul Ministerului Finanțelor Publice nr. 263/2010 privind Metodologia de soluționare a deconturilor cu sume negative de TVA cu opțiune de rambursare și Ordinul ANAF nr. 1181/2007 privind modelul și conținutul Raportului de Inspecție fiscală în ceea ce privește soluționarea deconturilor de TVA cu sume negative cu opțiunea de rambursare.

A mai susținut recurenta că acțiunea reclamantei este neîntemeiată, întrucât includerea în planul de control a deconturilor TVA cu suma negativă și opțiune de rambursare aferente perioadei ianuarie 2008- septembrie 2008 s-a efectuat ținând cont de art. 105 alin. (6) din O.G. nr. 92/2003.

Motivul pentru întârzierea în cuprinderea în planul de control a cererilor de rambursare a societății nerezidente A. a fost justificat de către recurentă prin stocul foarte mare de cereri existent în cadrul D.G.R.F.P.Brașov, coroborat cu numărul personalului din cadrul inspecției fiscale, respectiv 4 echipe de inspectori, vechimea cererilor de rambursare, precum și termenele de restituire a sumelor aferente TVA aprobat la rambursare, conform transelor stabilite la nivel național.

A mai susținut recurenta că reclamanta a calculat în mod eronat dobânzi și pe perioada suspendării inspecției fiscale (09.12.2008-16.02.2009), precum și de la data încheierii Raportului de inspecție fiscală până la data restituirii sumelor aprobate la rambursare conform selecției naționale. În acest sens, a invocat că Selecția Națională se transmite lunar, conform Instrucțiunilor nr. 802.520/03.07.2009 privind rambursarea lunară a TVA .

Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare prin care a solicitat, în esență, respingerea recursului ca nefondat, cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată pe care le-a suportat la fond și în recurs.

În acest sens a depus factura cu nr. x/07.07.2016, reprezentând suma de 33899,25 RON onorariu parțial în recurs conform contractului de asistență juridică nr. x/2008.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând criticile invocate în cererea de recurs, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat și îl va respinge pentru următoarele argumente:

Obiectul cauzei este reprezentat de anularea deciziei nr. 83545/23.12.2013 emise de DGRFP Brașov și recunoașterea dreptului reclamantei A. la dobânzi legale de întârziere și despăgubiri suplimentare, respectiv a sumei de 8.902.910,50 RON, totalul dobânzii calculate potrivit art. 120, art. 124 Cod. proc. fisc. și Cap. II din OMFP nr. 1899/2004, pentru întârzierea cu care pârâta a rambursat TVA aferentă lunilor ianuarie - septembrie 2008, a sumei de 1.731.626,89 €, reprezentând prejudiciul pe care pârâta l-a produs prin plata cu întârziere a sumei TVA, aferentă lunilor ianuarie - septembrie 2008, respectiv diferența de curs valutar între data la care rambursarea trebuia să aibă loc potrivit termenelor legale de soluționare a deconturilor de TVA și data de 18.03.2009, când rambursarea a avut loc efectiv.

Instanța de fond a obligat pârâta la plata sumei de 8.859.925 de RON, reprezentând dobânzi datorate pentru restituirea cu întârziere a TVA de rambursat, a respins cererea în ceea ce privește diferența de curs valutar și restul dobânzilor pretinse ca neîntemeiată.

Criticile recurentei vizează, pe de o parte, faptul că decontul TVA de rambursat în sumă de 8.902.910,50 RON nu a fost soluționat în termenul de 45 de zile prev. de art. 70 din O.G. nr. 92/2003, în condițiile în care acesta este un termen de recomandare, iar pe de altă parte justificarea a constat în aceea că au fost necesare lămuriri suplimentare de la alte autorități cu privire la cererea reclamantei. De asemenea, în soluționarea cu întârziere a cererii privind decontul TVA de rambursat a fost invocat numărul insuficient de personal angajat, raportat la volumul de muncă în cadrul D.G.R.F.P. Brașov .

Nu poate fi primit argumentul recurentei potrivit căruia personalul angajat în cadrul instituției fiscale este unul insuficient pentru activitatea amplă pe care aceștia trebuie să o desfășoare. Organigrama serviciilor existente în subordinea D.G.R.F.P. Brașov, autoritate cu atribuții fiscale, atât ca structură cât și ca număr de personal angajat, putea fi modificată în raport cu cerințele unei bune desfășurări și organizări a activității în cadrul instituției.

Acest fapt, practic incapacitatea instituției de a-și desfășura în mod optim și prompt activitatea prin crearea unui flux curent al activității care ar fi în folosul contribuabililor, nefundamentat în drept, de altfel, nu constituie un motiv temeinic care să conducă instanța de control judiciar la admiterea recursului.

În egală măsură nu poate fi primită nici critica recurentei care vizează faptul că cererea reclamantei reprezentând TVA de rambursat nu a fost soluționată în termenul de 45 de zile prev. de art. 70 din O.G. nr. 92/2003 deoarece este un termen de recomandare.

Potrivit art. 70 din O.G. nr. 92/2003, "(1) Cererile depuse de către contribuabil potrivit prezentului cod se soluționează de către organul fiscal în termen de 45 de zile de la înregistrare. (2) În situațiile în care, pentru soluționarea cererii, sunt necesare informații suplimentare relevante pentru luarea deciziei, acest termen se prelungește cu perioada cuprinsă între data solicitării și data primirii informațiilor solicitate.". Conform acestora, organul fiscal avea obligația de a soluționa cererile depuse de reclamantă în termen de 45 de zile.

Potrivit art. 124 alin. (1) Codul de procedură fiscală, pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut de art. 117 alin. (2) sau la art. 70, după caz. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor.

Depășirea termenului de 45 de zile are drept consecință nașterea dreptului contribuabilului la acordarea de dobânzi pentru sumele de rambursat, din ziua următoare expirării termenului și până la data rambursării efective a T.V.A.

Reclamanta A. este societate de naționalitate străină înregistrată în România pentru scopuri de TVA din data de 10.04.2017, conform certificatului seria x nr. x Cererile cu cele 9 deconturi de taxă pe valoare adăugată cu opțiune de rambursare a soldului sumei negative a TVA aferente lunilor ianuarie- septembrie 2008 au fost formulate și depuse la organele fiscale de către reclamantă în perioada 25.02-24.10.2008.

Nu poate fi primită critica recurentei potrivit căreia reclamanta a calculat în mod eronat dobânzi și pe perioada suspendării inspecției fiscale (09.12.2008-16.02.2009), precum și de la data încheierii Raportului de inspecție fiscală până la data restituirii sumelor aprobate la rambursare conform selecției naționale. Împrejurarea că inspecția fiscală a fost suspendată nu atrage excluderea acestui interval de timp de la calculul dobânzii aferente TVA nerambursat.

Inspecția fiscală instituită pentru soluționarea cererii reclamantei a fost una parțială și a vizat TVA, s-a desfășurat în perioada 03.11.2008-08.12.2008, iar la data de 09.12.2008 a fost suspendată ca urmare a unor lămuriri suplimentare de la DGRFP Brașov, însă acest argument nu justifică perioada de timp de la data formulării cererii până la momentul efectiv al rambursării TVA.

Plata sumelor admise prin decizia de rambursare s-a efectuat la data de 20.03.2009. De la data depunerii primelor cereri de decont, 25.02.2008, plata efectuându-se la data de 20.03.2009, a trecut mai mult de un an până la soluționarea favorabilă a solicitării reclamantei.

Dreptul la dobânzi este reglementat expres de Codul de procedură fiscală și nu poate fi înlăturat. Ordinul Ministrului Finanțelor Publice nr. 263/2010, act normativ cu forță juridică inferioară, a fost invocat greșit de recurentă. Conform normelor de aplicare în timp cuprinse art. 4 alin. (1) din Ordinul nr. 263/2010, deconturile cu sume negative de TVA cu opțiune de rambursare în curs de soluționare la data aplicării ordinului se soluționează potrivit procedurii în vigoare la data depunerii lor.

Se impune ca prevederile legale să fie interpretate și aplicate în sensul jurisprudenței în materie a Curții de Justiție a Uniunii Europene, din care se degajă principiul potrivit căruia, deși statele membre dispun de o anumită libertate în stabilirea condițiilor de rambursare a excedentului de TVA, aceste condiții nu pot aduce atingere principiului neutralității fiscale, făcând ca persoana impozabilă să suporte, în tot sau în parte, sarcina acestei taxe. În acest sens este hotărârea preliminară pronunțată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene la data de 12 mai 2011 în cauza C - 107/10, Enel Maritsa Iztok, reținută în mod corect de către instanța de fond, prin care s-a arătat că "modalitățile de rambursare a excedentului de TVA nu pot aduce atingere principiului neutralității sistemului fiscal al TVA-ului făcând ca persoana impozabilă să suporte, în tot sau în parte, sarcina acestei taxe, ceea ce implică în special ca rambursarea să fie efectuată într-un termen rezonabil".

Curtea de Justiție a stabilit prin această hotărâre că "2) În lumina principiului neutralității fiscale, articolul 183 din Directiva 2006/112, astfel cum a fost modificată prin Directiva 2006/138, trebuie interpretat în sensul că se opune unei reglementări naționale potrivit căreia termenul normal de rambursare a excedentului de taxă pe valoarea adăugată, la expirarea căruia sunt datorate dobânzi de întârziere aferente sumei care trebuie restituită, este prelungit în cazul inițierii unui control fiscal, această prelungire având drept consecință faptul că dobânzile sunt datorate doar de la data finalizării controlului, cu toate că excedentul menționat a făcut deja obiectul unei reportări pe durata celor trei perioade fiscale care urmează perioadei în care acesta a apărut. În schimb, faptul că termenul normal amintit este stabilit la 45 de zile nu încalcă această prevedere.".

De asemenea, prin hotărârea din 24 octombrie 2013, în cauza C - 431/12, Rafinăria Steaua Română, Curtea de Justiție a stabilit că "atunci când rambursarea în favoarea persoanei impozabile a excedentului de TVA intervine după trecerea unui termen rezonabil, principiul neutralității sistemului fiscal al TVA-ului impune ca pierderile financiare astfel generate, în detrimentul persoanei impozabile, prin indisponibilizarea sumelor de bani în cauză să fie compensate prin plata unor dobânzi de întârziere" și a reținut că "din punctul de vedere al persoanei impozabile, motivul pentru care rambursarea excedentului de TVA a intervenit cu întârziere este lipsit de importanță. În acest context, nu există vreo diferență pertinentă între o rambursare târzie intervenită din cauza unei soluționări administrative cu depășirea termenelor prevăzute și cea intervenită din cauza unor acte administrative care au exclus în mod nelegal rambursarea și care au fost anulate ulterior printr-o decizie judecătorească".

Cu privire la cheltuielile de judecată solicitate de către intimata- reclamantă, reprezentând onorariu avocat, în sumă de 33899,25 RON, dovedite prin factura cu nr. x/07.07.2016, conform contractului de asistență juridică nr. x/2008, Înalta Curte constată că suma solicitată este vădit disproporționată în raport cu valoarea și complexitatea cauzei, dar și cu activitatea desfășurată de avocat și față de circumstanțele cauzei. Pentru aceste motive, în baza dispozițiilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ. va reduce onorariul de avocat, obligând recurenta-pârâtă la plata sumei de 15.000 RON reprezentând cheltuieli de judecată către intimata-reclamantă.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București împotriva sentinței civile nr. 2541 din 12 octombrie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenta-pârâtă la plata sumei de 15.000 RON reprezentând cheltuieli de judecată către intimata-reclamantă cu aplicarea art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 ianuarie 2019.