ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1034/2020

Ședința publică din data de 20 februarie 2020

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal la data de 29.06.2017, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele Administrația Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii București și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București, a solicitat pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună:

- anularea Deciziei nr. 861616A/23.06.2017 emisă de AFCMB, prin care a fost respinsă contestația administrativă înregistrată de reclamantă sub nr. x/02.09.2016

- anularea actului administrativ fiscal emis sub nr. x/20.07.2016, prin care a fost respinsă cererea reclamantei înregistrată la AS2FP sub nr. x/18.03.2016, de acordare a dobânzilor fiscale pentru rambursarea cu întârziere a TVA;

- constatarea dreptului A. S.R.L. la dobânzi pentru rambursarea cu întârziere a TVA aferentă deconturilor: - x/25.04.2014 (dobânzi în cuantum de 95.890,97 RON); - x/24.05. 2014 (dobânzi în cuantum de 491.17186 RON); - x/24.06. 2014 (dobânzi în cuantum de 306.849,05 RON);- x/27.10. 2014, care include și sumele negative de TVA evidențiate anterior, fară opțiunea de rambursare, pe deconturile x/22.07.2014, x/21.08.14 și x/21.08.2014 (dobânzi în cuantum de 1.083.746,70 RON) și obligarea pârâta DGRFPBJ la plata către reclamantă a dobânzilor de întârziere în cuantum de 1.977.659 RON.

Prin sentința civilă nr. 4269 din 10 noiembrie 2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de către reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele Administrația Fiscală pentru Contribuabilii Mijlocii București și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București, având ca obiect anulare act administrativ decizia nr. 532294A și decizia nr. 86161A.

A anulat Decizia nr. 861616A/23.06.2017 emisă de Administrația Fiscală pentru Contribuabilii Mijlocii București și Actul administrativ fiscal nr. x/20.07.2016.

A obligat pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București la plata către reclamantă a dobânzilor de întârziere în cuantum de 1 977 659 RON, aferente rambursării cu întârziere a TVA aferentă deconturilor x/25.04.2014, y/24.05.2014, z/24.06.2014 și x/27.10.2014.

Împotriva sentinței civile recurate a formulat recurs pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice București, în reprezentarea Administrației Fiscale pentru Contribuabili Mijlocii București.

Reclamanta A. S.R.L. a formulat recurs incident.

Recurenta-pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice București, în reprezentarea Administrației Fiscale pentru Contribuabili Mijlocii București, a invocat cazul de casare prev. de art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

A arătat recurenta că soluționarea Deconturilor cu sume negative de TVA cu opțiune de rambursare pentru perioada martie 2014- septembrie 2017, s-a efectuat conform prevederilor OMFP nr. 263/201 pentru aprobarea Procedurii de soluționare a deconturilor cu sume negative de taxa pe valoarea adăugata cu opțiune de rambursare, cu modificările si completările ulterioare.

Potrivit dispozițiilor OMFP nr. 263/2010, deconturile cu suma negativa de TVA cu opțiune de rambursare sus menționate, au fost încadrate la risc fiscal mare fiind soluționate cu control anticipat.

In baza ordinului de serviciu nr. F-S2 281/04.07.2014 a fost inițiata inspecția fiscala pentru soluționarea deconturilor cu sume negative de TVA cu opțiune de rambursare aferente perioadei 01.10.2014-31.10.2014 cuprinzând si deconturile x/25.04.2014, nr. x/24.05.2014. nr. x/24.06.2014, nr. x/27.10.2014, vizate de cererea de dobânzi. Perioada desfășurării inspecției fiscale a fost 04.07.2014-15.02.2016.

Cererea depusa de contribuabil, privind deconturile de TVA cu suma negativa si opțiune de rambursare au fost transmise către activitatea de inspectie fiscala, in conformitate cu prevederile legale in vigoare, fiind necesara efectuarea inspecției fiscale parțiale in vederea luării deciziei de rambursare.

Inspecția fiscala a fost suspendata in perioadele 31.07.2014-03.10.2014, 06.10.2014-11.02.2015 si 12.03.2015-11.01.2016 pentru efectuarea de cercetări specifice in vederea identificării unor persoane si stabilirii unor tranzacții conform dispozițiilor art. 2 alin. (2) lit. e) din OPANAF nr. 14/2010 privind condițiile si modalitățile de suspendare a inspecției fiscale, cu modificările si completările ulterioare, înștiințând in acest sens si contribuabilul verificat, acesta semnând si stampilând de primire "Comunicarea suspendării" nr. 744134/31.07.2014 in data de 31.07.2014.

Prin adresa nr. x/31.07.2014 au fost solicitate către B. S.A. informații si documente privind realitatea si legalitatea tranzacției privind achiziționarea imobilului situat in str. x.

În urma primirii informațiilor si documentelor solicitate, contribuabilul a fost înștiințat de data reluării inspecției fiscale prin adresa nr. x/02.10.2014, potrivit dispozițiilor art. 8 alin. (2) din OPANAF 467/2013 privind condițiile si modalitățile de suspendare a inspecției fiscale, de efectuarea mai multor controale încrucișate in vederea verificării realității si legalității documentelor si operațiunilor impozabile ale contribuabilului suspus inspecției fiscale conform art. 2 lit. a) din OPANAF 467/2013 privind condițiile si modalitățile de suspendare a inspecției fiscale, societatea fiind instiintata de aceste lucru, semnând si stampilând de primire " Comunicarea suspendării" nr. 15/06.10.2014 in data de 06.10.2014.

Prin solicitarea de control încrucișat nr. 744761/19.09.2014 transmisa către DGRFP Timișoara a fost solicitat un control incrucisat la C. S.A. privind realitatea si legalitatea tranzacțiilor efectuate de către A. S.A. -C. si C. -B. S.A. privind achizitia/vanzarea imobilului situat in strada x nr. 88.

În urma primirii informațiilor si documentelor solicitate, societatea a fost instiintata de data reluării inspecției fiscale prin Comuicarea reluării inspecției fiscale nr. x/11.02.2015; efectuarea de cercetări specifice in vederea identificării unor persoane si stabilirii unor tranzacții conform art. 2 lit. e) din OPANAF nr. 14/2010, societatea fiind instiintata de acest lucru prin transmiterea prin posta cu confirmare de primirea "Comunicării suspendării" nr. 03/12.03.2015. S.C. A. S.R.L. a pus la dispoziția organului fiscal extrase de carte funciara al căror conținut a fost verificat ulterior cu extrasele puse la dispoziție de Oficiul de cadastru de Publicitate Imobiliara, solicitate cu adresa nr. x/20.01.2015 si transmise cu adresa nr. x/09.02.2015.

În urma analizării extraselor de carte funciara transmise de OCPl coroborate cu documentele puse la dispoziție de societate si DGRFPB s-a procedat la întocmirea unei noi adrese către OPCPl înregistrata sub nr. x/07.04.2015 prin care s-au solicitat noi informații, adresa la care nu s-a primit răspuns pana la data Încheierii raportului de inspecție fiscala.

A mai susținut recurenta - pârâtă faptul ca inspecția fiscala privind deconturile cu sume negative de TVA cu opțiune de rambursare eferente lunilor martie, aprilie, mai si septembrie 2014, s-a încheiat prin emiterea raportului de inspecție fiscala nr. x/.23.02.2016, care a stat la baza Deciziei de nemodificare a bazei de impunere.

Astfel deconturile cu sume negative de TVA cu opțiune de rambursare pentru perioada martie- septembrie 2014, pentru care s-a emis Decizia de nemodificare a bazei de date, au intrat in baza de date naționala pentru selecția la nivel național în vederea efectuării restituirii sumei aprobate.

Soluționarea deconturilor cu suma negativa de TVA cu opțiune de rambursare s-a încheiat prin emiterea Notelor de restituire a taxei pe valozare adăugata rămasa de rambursat si operarea acestora de către Trezoreria Municipiului București conform circularei ANAF nr. 804882/2009, astfel:

- pentru decontul x/25.04.2014, suma aprobata a fost restiuita conform Notei de restituire nr. x/08.03.2016 in data de 10.03.2016;

- pentru decontul x/24.05.2014, suma aprobata a fost restituita conform Notei de restituire nr. x/10.03.2016;

- pentru decontul x/24.06.2014, suma aprobata a fost restituita cnform notei de restituire nr. x/10.03.2016;

- pentru decontul x/27.10.2016, suma aprobata a fost restituita conform Notei de restituire nr. x/10.03.2016.

Restituirea taxei pe valoare adăugata aferenta lunilor martie aprilie, mai si septembrie 2014 s-a efectuat la data menționata, data de restituire menționata de reclamanta este data ereditarii de banca a contului societății pe baza instrumentelor de decontare specifice

Soluționarea deconturilor de TVA s-a efectuat in termenul legal cu respectarea prevederilor legale incidente si a calendarului si metodologiei aprobate la nivelul ANAF, astfel că reclamante nu se datorează dobânzile solicitate in valoare de 1.977.659 RON, pentru soluționarea cu întârziere a DNOR aferente lunilor martie, aprilie, mai- septembrie 2014, calculate de la data expirării celor 45 de zile de la data depunerii deconturilor până la data compensării/restituirii efective.

Avand in vedere cele mai sus reiterate, a arătat recurenta că in mod greșit instanța de fond a reținut in considerentele sentinței recurate ca, [...], in cazul in care sunt necesare informații suplimentare operează (prelungirea termenului de soluționare) pentru întreaga suma solicitata, neputand opera pentru sume parțiale, este evident ca, atita timp cat informația suplimentara nu vizează decât anumite sume solicitate, pentru celelalte sume solicitate, cu privire la care nu sunt necesare astfel de informații, nu operează prelungirea termenului."

În ceea ce privește anularea Deciziei nr. 532294A/20.07.2016, a susținut recurenta că aceasta este o adresa prin care Serviciul Rambursări TVA din cadrul Administrației Fiscale pentru Contribuabili Mijlocii a răspuns la cererea S.C. A. S.R.L. înregistrata la A.S.2F.P. sub nr. x/18.03.2016, prin care societatea solicita acordarea de dobânzi aferente sumelor reprezentând TVA aprobate la rambursare conform Raportului de Inspecție Fiscala nr. x/23.02.2016.

În concluzie pentru motivele menționate a solicitat admiterea recursului schimbarea, in tot, a sentinței recurate în sensul respingerii acțiunii reclamantei, ca neîntemeiata.

Recurenta-reclamantă A. S.R.L. a invocat prin recursul incident cazul de casare prev. de art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Recurenta a solicitat respingerea recursului formulat de către DGRFPB ca fiind neîntemeiat și, pe cale de consecință, menținerea sentinței civile nr. 4269/10.11.2017, pronunțată de Curtea de Apel București.

A mai solicitat modificarea considerentelor sentinței civile nr. 4269/10.11.2017, reținând în favoarea sa inclusiv aplicabilitatea prevederilor Capitolul I Secțiunea B Pct. 8 din procedura de soluționare a deconturilor cu sume negative de taxă pe valoarea adăugată cu opțiune de rambursare, aprobată prin Ordin nr. 263/2010.

Recureta - reclamantă a prezentat situația de fapt a cauzei, precum și dovedirea întârzierii culpabile în soluționarea deconturilor x/25.04.14, x/24.05.14, x/24.05.14 și x/27.10.14, invocând aplicabilitatea capitolului I secțiunea B pct. 8 din Procedura de Soluționare Deconturi.

Recurenta-reclamantă a făcut referiri cu privire la dreptul la dobânzi după expirarea termenului de 45 de zile de la depunerea decontului, din perspectiva legislației europene, în sensul că acest drept este dovedit și prin apel la acquis-ul comunitar.

Astfel, în numeroase cauze dintre care unele chiar împotriva Statului Român, Curtea Europeană de Justiție a reținut dreptul autorităților fiscale de a beneficia de o perioadă rezonabilă de timp pentru a efectua verificări în scopul evitării fraudelor fiscale. Cu toate acestea, având în vedere principiul neutralității TVA și efectele prejudiciate asupra activității contribuabilului în caz de întârziere a verificărilor și rambursării, persoana impozabilă are dreptul să solicite dobânzi pentru amânările cauzate de activitatea organului fiscal și care au dus la depășirea termenului rezonabil de soluționare. Prin urmare, dobânda este datorată după momentul în care perioada normală de rambursare a TVA a expirat (respectiv 45 de zile conform legislației interne în vigoare), indiferent de justificarea cu care autorităților fiscale au prelungit termenul de soluționare a decontului de TVA cu sumă negativă și opțiune de rambursare.

În concluzie, a susținut recurenta-reclamantă că dreptul său la dobânzi pentru întârzierea în rambursarea TVA este recunoscut nu numai de legislația internă, dar este consacrat și de jurisprudența Curții Europene de Justiție, care se bucură de tratamentul aplicat normelor comunitare și care, din acest motiv, ar prevala chiar și asupra eventualelor norme interne contrare.

Recurenta-reclamantă a formulat recurs incident și întâmpinare la recursul pârâtei, prin care a solicitat în esență respingerea recursului formulat de către pârâtă ca fiind neîntemeiat și, pe cale de consecință, menținerea sentinței civile nr. 4269/10.11.2017, pronunțată de Curtea de Apel București.

II. Soluția instanței de recurs

Înalta Curte, examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 C. proc. civ., excepția nulității recursului pârâtei, urmează a o admite, iar cu privire la recursul reclamantei va constata că acesta a rămas fără efect, pentru următoarele considerente:

Recursul este o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată numai în condițiile expres prevăzute de lege, pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Cu privire la recursul recurentei-pârâte, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. "cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni: … d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat", iar în conformitate cu prevederile art. 488 din același cod, casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate limitativ prevăzute în cuprinsul acestui articol.

Aceste norme imperative instituie în sarcina recurentului obligația de a indica și dezvolta motivele de nelegalitate pe care se întemeiază calea de atac, iar neîncadrarea în cazurile de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 C. proc. civ. atrage, conform dispozițiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., sancțiunea nulității recursului, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanța de recurs.

Instanța de control judiciar învestită cu judecarea recursului poate exercita un control judecătoresc eficient numai în măsura în care motivele de nelegalitate sunt indicate și dezvoltate într-o formă concretă și se referă la unul din cazurile de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

În cauză, recurenta-pârâtă nu a formulat motive de recurs la adresa sentinței pronunțate de Curtea de Apel București, prin care să arate în ce constă nelegalitatea acesteia .

Prin sentința recurată s-a admis acțiunea formulată de către reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele Administrația Fiscală pentru Contribuabilii Mijlocii București, și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București, având ca obiect anulare act administrativ dec. nr. 532294A și 86161A.

Sub aspectul situației de fapt, necontestată în cauză, s-au avut în vedere următoarele aspecte relevante:

Reclamanta a achiziționat în cursul anului 2012 de la B. S.A. un teren de aproximativ 78.000 mp, pe care aceasta din urmă îl deținea în București, str. x și 88B.

Transferul dreptului de proprietate s-a realizat în cursul anului 2013, moment de la care reclamanta a demarat proiectul de construire a unui centru comercial pe terenul achiziționat.

Atât achiziția terenului cât și lucrările de construire au pus societatea reclamantă în poziția de plătitor net de TVA deductibilă, ceea ce a născut dreptul A. S.R.L. la rambursarea TVA. Acest drept a fost exercitat prin depunerea deconturilor menționate în petitul contestației, având bifată opțiunea de rambursare.

Soluționarea deconturilor s-a realizat cu inspecție fiscală anticipată, fiind emise la finalul acesteia Decizia de impunere nr. x/23.02.2016 și Raportul de inspecție nr. x/23.02.2016.

Concluziile inspecției fiscale au fost parțial defavorabile, sens în care s-a respins rambursarea pentru TVA aferentă achiziției terenului în cuantum de 16.351.597 RON. Însă, pentru ieșirile care nu aveau legătură cu achiziția terenului (aferente lucrărilor de construire), rambursarea TVA a fost aprobată integral, după cum urmează:

- decont x/25.04.2014 - 498.653 RON;

- decont x/24.05.2014 - 2.675.228 RON;

- decont x/24.06. 2014 - 1.760.465 RON;

- decont x/27.10.14, care include și sumele negative de TVA evidențiate anterior, fară opțiunea de rambursare, pe deconturile x/22.07.2014, x/21.08.14 și x/21.08.2014 - 7.922.125 RON.

Raportat la faptul că rambursarea TVA s-a efectuat abia la data de 11.03.2016, reclamanta a solicitat plata dobânzilor, cererea de acordare a dobânzilor fiind respinsă prin Decizia nr. 532294A/20.07.2016, contestația administrativă împotriva acestei decizii fiind la rândul său respinsă prin Decizia nr. 861616A/23.06.2017.

Instanța de fond a reținut ca neîntemeiat motivul de nulitate privind nemotivarea în fapt și în drept a deciziei de respingere, rezultând foarte clar motivele pentru care s-a respins cererea de acordare a dobânzilor, motive de altfel combătute în prezenta acțiune.

Analizând pe fond legalitatea deciziei, instanța de fond a constatat că acțiunea este întemeiată, raportat la următoarele considerente:

În primul rând, în ceea ce privește termenul de soluționare, prima instanță a reținut ca fiind pertinente susținerile reclamantei.

Instanța de fond a avut în vedere dispozițiile art. 124 alin. (1) din Codul de Procedură Fiscală 2003; pct. 119.1 din Normele metodologice de aplicare ale Codului de Procedură Fiscală 2003; pct. 2 al Capitolului 11 din Procedura de restituire și rambursare a sumelor de la buget precum și de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal, aprobată prin Ordinul Ministerului Finanțelor Publice nr. 1899/2004.

A reținut instanța de fond că potrivit acestor texte de lege, este evident că legiuitorul a consacrat explicit dreptul contribuabilului la despăgubiri pentru obținerea cu întârziere a rambursării TVA.

Prima instanță a mai avut în vedere disp. art. 70 alin. (1) din Codul de Procedură Fiscală 2003; punctul 6 din Capitolul I al Procedurii de soluționare a deconturilor cu sume negative de TVA cu opțiune de rambursare, aprobată prin Ordinul Ministerului Finanțelor Publice nr. 263/2010, precum și abrogarea prevederilor pct. 6.2-6.3 de la Capitolul II Secțiunea C din Procedura de Rambursare.

Din această perspectivă, abrogarea pct. 6.2-6.3 de la Capitolul II Secțiunea C din Procedura de Rambursare prin Ordin 491/2014, la 07/04/2014. face evidentă intenția legiuitorului de a limita durata soluționării deconturilor de TVA la 45 de zile, chiar și atunci se efectuează inspecția fiscală anticipată și indiferent dacă organul fiscal inițiază sau nu controale încrucișate.

În ceea ce privește apărarea pârâtei cu privire la aplicabilitatea disp. art. 70 alin. (2) Codul de procedură fiscală, instnața a reținut că și Procedura de rambursare prevede că, În situațiile în care pentru soluționarea solicitării de rambursare organul de inspecție fiscală consideră că sunt necesare informații suplimentare, termenul de soluționare se prelungește cu perioada cuprinsă între data solicitării și data primirii informațiilor respective, potrivit art. 70 alin. (2) din Codul de procedură fiscală.

Prima instanță a dat însă relevanță apărărilor reclamantei, apreciindu-le întemeiate, rținând că în cauză exista obligația organului fiscal de a soluționa în termen deconturile care nu necesitau informații suplimentare, chiar dacă au existat și deconturi, cele privitoare la achiziționarea terenului, cu privire la care au fost apreciate necesare informații suplimentare.

A mai susținut prima instanță că, într-adevăr, dispozițiile prevăzute la Cap. I lit. B) pct. 8 din Procedura de Rambursare, nu sunt aplicabile, nefiind vorba de inspecții fiscale vizând perioade diferite, însă acest lucru nici nu conduce la concluzia că, fiind o singură inspecție fiscală, nu puteau fi soluționate deconturile cu privire la care nu erau necesare informații suplimentare.

Astfel, instanța a avut în vedere și disp. cap. II lit. C) pct. 6.4 din Procedura de rambursare conform cu care Prelungirea termenului de soluționare se realizează pentru întreaga sumă solicitată la rambursare și nu poate opera pentru sume parțiale.

Prin urmare, cât timp normele care reprezintă procedura de rambursare stabilesc că prelungirea termenului de soluționare, în cazul în care sunt necesare informații suplimentare operează pentru întreaga sumă solicitată, neputând opera pentru sume parțiale, este evident că, atâta timp cât informația suplimentară nu vizează decât anumite sume solicitate (cele privind achiziționarea terenului), pentru celelalte sume solicitate, cu privire la care nu sunt necesare astfel de informații, nu operează prelungirea termenului.

În cauză este vorba de sume diferite, aferente unor deconturi diferite și care presupun tranzacții diferite, neexistând așadar nici un motiv de prelungire a termenului de soluționare, cât timp pentru aceste sume nu s-au solicitat alte informații.

În concluzie, înlăturând astfel apărările pârâtei, prima instanță a admis acțiunea reclamantei.

Raportat la considerentele hotărârii instanței de fond, Înalta Curte constată că recurenta-pârâtă a făcut referire prin cererea de recurs la situația de fapt a cauzei, precum și la procedura administrativă parcursă de cererea reclamantei, însă nu a formulat critici efective pentru care hotărârea instanței de fond este nelegală, raportat la conbsiderentele acesteia.

În motivele de recurs nu se regăsesc niciun fel de critici adresate hotărârii primei instanțe, susținerile din recurs fiind practic reluate din apărările formulate în fața primei instanțe.

Astfel, aspectele invocate de recurenta-pârâtă sunt considerații generale cu privire la situația de fapt, parcursul pe cale administrativă a contestației, precum și dispoziții legale, fără a arăta în concret în ce a constat nelegalitatea hotărârii atacate, deși cererea de recurs trebuie să vizeze, pentru motive de nelegalitate, argumentele instanței care a pronunțat hotărârea atacată, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanța de recurs.

Recurenta-pârâtă s-a limitat la reluarea susținerilor sale de la instanța de fond, fără să combată pentru nelegalitate raționamentul instanței și să formuleze, astfel, critici susceptibile de examinare în recurs, la adresa hotărârii pronunțate de instanța de fond.

Or, condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greșelilor anume imputate instanței și încadrarea lor în motivele de nelegalitate limitativ prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 C. proc. civ.

În aceste condiții, Înalta Curte constată că, deși dezvoltarea recursului pârâtei trebuie să cuprindă o motivare corespunzătoare, formularea de critici circumscrise cazurilor de casare, de natură a evidenția nelegalitatea hotărârii, prezentul recurs reprezintă un recurs formal, prin care nu se aduc niciun fel de critici efective de nelegalitate hotărârii recurate.

În consecință, pentru neîncadrarea în cazurile de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 C. proc. civ., conform dispozițiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a aplica sancțiunea expres prevăzută de lege, a nulității recursului formulat de recurenta-pârâtă.

Cu privire la recursul incident formulat de recurenta-reclamantă A. S.R.L., Înalta Curte constată că acesta a rămas fără efect.

Potrivit dispozițiilor C. proc. civ., respectiv art. 491, "(1) Recursul incident și recursul provocat se pot exercita, în cazurile prevăzute la art. 472 și 473, care se aplică în mod corespunzător. Dispozițiile art. 488 rămân aplicabile."

Conform art. 472 C. proc. civ. (1) "Intimatul este în drept, după împlinirea termenului de apel, să formuleze apel în scris, în cadrul procesului în care se judecă apelul făcut de partea potrivnică, printr-o cerere proprie care să tindă la schimbarea hotărârii primei instanțe. (2) Dacă apelantul principal își retrage apelul sau dacă acesta este respins ca tardiv, ca inadmisibil ori pentru alte motive care nu implică cercetarea fondului, apelul incident prevăzut la alin. (1) rămâne fără effect."

Având în vedere aceste dispoziții, raportat la faptul că s-a constatat nulitatea recursului principal declarat de recurenta-pârâtă Direcția Generală a Finanțelor Publice București, în reprezentarea Administrației Fiscale pentru Contribuabili Mijlocii București, cu privire la recursul incident formulat de reclamanta A. S.R.L. Înalta Curte va constata că este rămas fără efect.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va constata nulitatea recursului pârâtei și va constata că recursul formulat de reclamantă ca rămas fără efect.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulitatea recursului formulat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice București în reprezentarea Administrației Fiscale pentru Contribuabili Mijlocii București împotriva sentinței civile nr. 4269 din 10 noiembrie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

Constată recursul incident formulat de reclamanta A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 4269 din 10 noiembrie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca rămas fără efect.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20 februarie 2020.