ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3519/2011

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 221/F-CONT

din 30 martie 2011, Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ

și fiscal, învestită cu soluționarea cauzei în fond după casare cu reținere, a respins

ca nefondată cererea formulată de reclamanta SC D. SRL, în contradictoriu cu pârâtele

Direcția Regională Pentru Accize și Operațiuni Vamale Craiova și Direcția Regională

pentru Accize și Operațiuni Vamale Craiova pentru Autoritatea Națională a Vămilor,

prin care s-a solicitat suspendarea executării actului administrativ, denumit „Decizie

pentru regularizarea situației privind obligațiile suplimentare stabilite de controlul

vamal din 13 octombrie 2010”, emis de pârâta Direcția Regională pentru Accize și

Operațiuni Vamale Craiova, prin care i-au fost stabilite în sarcină reclamantei

obligații suplimentare de plată în cuantum de 738.734 RON.

Pentru a pronunța această

soluție, instanța de fond a reținut, în esență, faptul că reclamanta a fost obligată

la plata sumei de 738.734 RON, cu titlu de taxă antidumping definitivă, majorări

de întârziere, T.V.A., majorări de întârziere și penalități de întârziere, motivat

de faptul că în perioada ianuarie 2007-decembrie 2008 a efectuat operațiuni vamale

fără a se achita taxa antidumping (16 declarații vamale de import), precum și faptul

că, împotriva deciziei emise în acest sens, reclamanta a formulat contestație, care

nu a fost soluționată.

S-a apreciat de către

instanța de fond că cererea de suspendare a executării actului administrativ atacat

nu este întemeiată, deoarece reclamanta nu a dovedit îndeplinirea cumulativă a dispozițiilor

art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv condiția „cazului bine justificat”. În

acest sens instanța a reținut că reclamanta nu a indicat temeiul de drept care a

fost încălcat prin impunerea acestei taxe antidumping, recunoscând chiar că, pentru

anumite tipuri de marfă, datora această taxă, motiv pentru care a respins cererea

formulată, ca nefondată.

2.1. Împotriva hotărârii

instanței de fond a declarat recurs reclamanta SC D. SRL, criticând-o pentru nelegalitate

și netemeinicie, formulând critici pe care le-a încadrat în motivul de recurs de

la art. 304 pct. 8 C. proc. civ., potrivit căruia o hotărâre poate fi recurată dacă

instanța a interpretat greșit actul juridic dedus judecății și a schimbat natura

și înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.

Astfel, recurenta susține,

în esență, că instanța de fond a reținut greșit lipsa unui caz justificat pentru

suspendarea actului administrativ fiscal, interpretând în mod eronat dispozițiile

legale aplicabile, art. 14 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ

(ceea ce se încadrează, totuși, în motivul prevăzut la art. 304 pct. 9 C. proc.

civ.).

Recurenta argumentează

că instanța de fond a reținut în mod greșit neindicarea, de către societatea comercială,

a dispozițiilor legale încălcate de organele vamale, care au stabilit obligațiile

bugetare suplimentare.

Astfel, pentru importurile

derulate în perioada ianuarie 2007-decembrie 2009, societatea comercială nu datora

taxa antidumping, deoarece încadrarea tarifară făcută de autoritatea vamală nu este

corectă, țevile importate nefiind încadrabile în Codul NC 7306 3072.

Pe de altă parte, mai

susține recurenta, decizia de regularizare a fost emisă cu încălcarea dispozițiilor

art. 78 alin. (3) din Regulamentul C.E.E. nr. 2913/92 de instituire a Codului Vamal

Comunitar, autoritatea vamală nedispunând de nicio informație nouă în privința reglementării

situației respective.

În concluzie, societatea

comercială recurentă a solicitat admiterea recursului, desființarea soluției instanței

de fond, admiterea cererii formulate și suspendarea executării deciziei de regularizare

nr. 31359/2010 în condițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004.

2.2. Autoritățile vamale

pârâte au depus întâmpinare prin care au combătut criticile recursului și, în esență,

au susținut că soluția instanței de fond este legală și temeinică, solicitând respingerea

recursului.

recurs.

Recursul este nefondat,

fiind respins pentru considerentele care vor fi prezentate în continuare.

În cauză este necontestat

că, prin decizia nr. 31359/2010, organul vamal competent a stabilit în sarcina societății

comerciale recurente obligații bugetare suplimentare de 738.734 RON, reprezentând

taxă antidumping definitivă (289.106 RON), cu majorări de întârziere aferente (331.630

RON), precum și T.V.A. (54.963 RON), cu majorări de întârziere (63.035 RON), iar,

în privința acestui act administrativ fiscal, s-a solicitat suspendarea executării

în condițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

Din dispozițiile generale

ale Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ și ale O.G. nr. 92/2003 –

C. proc. fisc., rezultă că actul administrativ, în general, dar și actul administrativ

fiscal, ca specie a actului administrativ, se bucură de prezumția de legalitate,

fiind executoriu din oficiu.

Pe de altă parte, din

dispozițiile art. 14, cât și din dispozițiile generale ale Legii nr. 554/2004 rezultă

că suspendarea executării unui act administrativ (act administrativ-fiscal) este

o măsură excepțională care poate surveni exclusiv atunci când acest lucru este prevăzut

expres în lege (suspendarea de drept – ope legis) ori, când sunt îndeplinite cumulativ

condițiile prevăzute de lege (suspendarea la cererea persoanei vătămate).

Într-adevăr, potrivit

art. 215 alin. (2) C. proc. fisc., suspendarea executării unui act administrativ

fiscal poate surveni în condițiile Legii nr. 554/2004 și cu condiția depunerii prealabile

a unei cauțiuni de până la 20% din cuantumul sumei contestate sau de până la 2.000

RON în cazul actelor administrative fiscale neevaluabile în bani.

Or, potrivit art. 14

alin. (1) din Legea nr. 554/2004 „În cazuri bine justificate

și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7,

a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana

vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului

administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond”.

Deci, cu alte cuvinte,

un act administrativ va putea fi suspendat din executarea sa numai în situația în

care instanța va constata în mod temeinic îndeplinirea cumulativă a celor două condiții:

existența unui caz bine justificat și necesitatea evitării unei pagube iminente

ireparabile sau dificil de reparat.

Noțiunea de caz bine justificat

a fost definită la art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind acele

împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze

o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.

Or, în cauză, instanța

de fond a reținut că nu există împrejurări de fapt și de drept care să fie de natură

să-i creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ fiscal

a cărui suspendare s-a cerut.

Pe de altă parte, societatea

comercială, în criticile formulate, a susținut că existența unui caz bine justificat

este evidentă, invocând în sprijinul acestei afirmații aspecte privind încadrarea

tarifară pretins eronată a produselor importate, pentru care s-a calculat taxa antidumping

și T.V.A.

În jurisprudența sa constantă,

secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți a reținut că pentru

conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ,

instanța nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care

se întemeiază însăși cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-și

limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt și/sau de drept care

au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de

care se bucură un act administrativ.

Astfel de împrejurări

vădite, de fapt sau/și de drept care sunt de natură să producă o îndoială serioasă

cu privire la legalitatea unui act administrativ (act administrativ-fiscal) au fost

reținute de Înalta Curte ca fiind: emiterea unui act administrativ de către un organ

necompetent sau cu depășirea competenței, actul administrativ emis în temeiul unor

dispoziții legale declarate neconstituționale, nemotivarea actului administrativ,

modificarea importantă a actului administrativ în calea recursului administrativ

(reducerea importantă a cuantumului sumelor reținute ca obligații bugetare suplimentare)

etc.

De asemenea, din dispozițiile

art. 2 alin. (1) lit. ș) din lege rezultă că noțiunea de pagubă iminentă are în

vedere producerea unui prejudiciu.

În cauză, este necontestat

că punerea în executare a unui act administrativ fiscal va avea drept consecință

diminuarea patrimoniului societății comerciale intimate, dar atâta vreme cât acest

lucru are la bază un act administrativ care se bucură de prezumția de legalitate,

diminuarea patrimoniului are caracter prezumat legal, care nu se circumscrie cerințelor

art. 2 alin. (1) lit. ș) din lege.

Astfel fiind, rezultă

că instanța de fond a dat o hotărâre legală și temeinică, urmare a interpretării

corecte a prevederilor art. 14 alin. (1), art. 2 alin. (1) lit. t) și ș) din Legea

nr. 554/2004, urmând ca recursul să fie respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de SC D. SRL împotriva sentinței nr. 221/F-CONT din 30 martie 2011 a Curții de Apel

Pitești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 16 iunie 2011.