ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3519/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Soluția instanței de fond. Prin sentința nr. 221/F-CONT din 30 martie 2011, Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, învestită cu soluționarea cauzei în fond după casare cu reținere, a respins ca nefondată cererea formulată de reclamanta SC D. SRL, în contradictoriu cu pârâtele Direcția Regională Pentru Accize și Operațiuni Vamale Craiova și Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Craiova pentru Autoritatea Națională a Vămilor, prin care s-a solicitat suspendarea executării actului administrativ, denumit „Decizie pentru regularizarea situației privind obligațiile suplimentare stabilite de controlul vamal din 13 octombrie 2010”, emis de pârâta Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Craiova, prin care i-au fost stabilite în sarcină reclamantei obligații suplimentare de plată în cuantum de 738.734 RON.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, faptul că reclamanta a fost obligată la plata sumei de 738.734 RON, cu titlu de taxă antidumping definitivă, majorări de întârziere, T.V.A., majorări de întârziere și penalități de întârziere, motivat de faptul că în perioada ianuarie 2007-decembrie 2008 a efectuat operațiuni vamale fără a se achita taxa antidumping (16 declarații vamale de import), precum și faptul că, împotriva deciziei emise în acest sens, reclamanta a formulat contestație, care nu a fost soluționată. S-a apreciat de către instanța de fond că cererea de suspendare a executării actului administrativ atacat nu este întemeiată, deoarece reclamanta nu a dovedit îndeplinirea cumulativă a dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv condiția „cazului bine justificat”.

În acest sens instanța a reținut că reclamanta nu a indicat temeiul de drept care a fost încălcat prin impunerea acestei taxe antidumping, recunoscând chiar că, pentru anumite tipuri de marfă, datora această taxă, motiv pentru care a respins cererea formulată, ca nefondată. 2. Calea de atac exercitată. 2.1. Împotriva hotărârii instanței de fond a declarat recurs reclamanta SC D. SRL, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, formulând critici pe care le-a încadrat în motivul de recurs de la art. 304 pct. 8 C. proc. civ., potrivit căruia o hotărâre poate fi recurată dacă instanța a interpretat greșit actul juridic dedus judecății și a schimbat natura și înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.

Astfel, recurenta susține, în esență, că instanța de fond a reținut greșit lipsa unui caz justificat pentru suspendarea actului administrativ fiscal, interpretând în mod eronat dispozițiile legale aplicabile, art. 14 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ (ceea ce se încadrează, totuși, în motivul prevăzut la art. 304 pct. 9 C. proc. civ.). Recurenta argumentează că instanța de fond a reținut în mod greșit neindicarea, de către societatea comercială, a dispozițiilor legale încălcate de organele vamale, care au stabilit obligațiile bugetare suplimentare.

Astfel, pentru importurile derulate în perioada ianuarie 2007-decembrie 2009, societatea comercială nu datora taxa antidumping, deoarece încadrarea tarifară făcută de autoritatea vamală nu este corectă, țevile importate nefiind încadrabile în Codul NC 7306 3072. Pe de altă parte, mai susține recurenta, decizia de regularizare a fost emisă cu încălcarea dispozițiilor art. 78 alin. (3) din Regulamentul C.E.E. nr. 2913/92 de instituire a Codului Vamal Comunitar, autoritatea vamală nedispunând de nicio informație nouă în privința reglementării situației respective. În concluzie, societatea comercială recurentă a solicitat admiterea recursului, desființarea soluției instanței de fond, admiterea cererii formulate și suspendarea executării deciziei de regularizare nr. 31359/2010 în condițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004.

2.2. Autoritățile vamale pârâte au depus întâmpinare prin care au combătut criticile recursului și, în esență, au susținut că soluția instanței de fond este legală și temeinică, solicitând respingerea recursului. 3. Soluția instanței de recurs. Recursul este nefondat, fiind respins pentru considerentele care vor fi prezentate în continuare. În cauză este necontestat că, prin decizia nr. 31359/2010, organul vamal competent a stabilit în sarcina societății comerciale recurente obligații bugetare suplimentare de 738.734 RON, reprezentând taxă antidumping definitivă (289.106 RON), cu majorări de întârziere aferente (331.630 RON), precum și T.V.A. (54.963 RON), cu majorări de întârziere (63.035 RON), iar, în privința acestui act administrativ fiscal, s-a solicitat suspendarea executării în condițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

Din dispozițiile generale ale Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ și ale O.G. nr. 92/2003 – C. proc. fisc., rezultă că actul administrativ, în general, dar și actul administrativ fiscal, ca specie a actului administrativ, se bucură de prezumția de legalitate, fiind executoriu din oficiu. Pe de altă parte, din dispozițiile art. 14, cât și din dispozițiile generale ale Legii nr. 554/2004 rezultă că suspendarea executării unui act administrativ (act administrativ-fiscal) este o măsură excepțională care poate surveni exclusiv atunci când acest lucru este prevăzut expres în lege (suspendarea de drept – ope legis) ori, când sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de lege (suspendarea la cererea persoanei vătămate).

Într-adevăr, potrivit art. 215 alin. (2) C. proc. fisc., suspendarea executării unui act administrativ fiscal poate surveni în condițiile Legii nr. 554/2004 și cu condiția depunerii prealabile a unei cauțiuni de până la 20% din cuantumul sumei contestate sau de până la 2.000 RON în cazul actelor administrative fiscale neevaluabile în bani. Or, potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 „În cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond”.

Deci, cu alte cuvinte, un act administrativ va putea fi suspendat din executarea sa numai în situația în care instanța va constata în mod temeinic îndeplinirea cumulativă a celor două condiții: existența unui caz bine justificat și necesitatea evitării unei pagube iminente ireparabile sau dificil de reparat. Noțiunea de caz bine justificat a fost definită la art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind acele împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ. Or, în cauză, instanța de fond a reținut că nu există împrejurări de fapt și de drept care să fie de natură să-i creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ fiscal a cărui suspendare s-a cerut.

Pe de altă parte, societatea comercială, în criticile formulate, a susținut că existența unui caz bine justificat este evidentă, invocând în sprijinul acestei afirmații aspecte privind încadrarea tarifară pretins eronată a produselor importate, pentru care s-a calculat taxa antidumping și T.V.A. În jurisprudența sa constantă, secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți a reținut că pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, instanța nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăși cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-și limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt și/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ.

Astfel de împrejurări vădite, de fapt sau/și de drept care sunt de natură să producă o îndoială serioasă cu privire la legalitatea unui act administrativ (act administrativ-fiscal) au fost reținute de Înalta Curte ca fiind: emiterea unui act administrativ de către un organ necompetent sau cu depășirea competenței, actul administrativ emis în temeiul unor dispoziții legale declarate neconstituționale, nemotivarea actului administrativ, modificarea importantă a actului administrativ în calea recursului administrativ (reducerea importantă a cuantumului sumelor reținute ca obligații bugetare suplimentare) etc. De asemenea, din dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. ș) din lege rezultă că noțiunea de pagubă iminentă are în vedere producerea unui prejudiciu.

În cauză, este necontestat că punerea în executare a unui act administrativ fiscal va avea drept consecință diminuarea patrimoniului societății comerciale intimate, dar atâta vreme cât acest lucru are la bază un act administrativ care se bucură de prezumția de legalitate, diminuarea patrimoniului are caracter prezumat legal, care nu se circumscrie cerințelor art. 2 alin. (1) lit. ș) din lege. Astfel fiind, rezultă că instanța de fond a dat o hotărâre legală și temeinică, urmare a interpretării corecte a prevederilor art. 14 alin. (1), art. 2 alin. (1) lit. t) și ș) din Legea nr. 554/2004, urmând ca recursul să fie respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de SC D. SRL împotriva sentinței nr. 221/F-CONT din 30 martie 2011 a Curții de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 iunie 2011.