ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2189/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2189/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința

civilă nr. 50 din 27 ianuarie 2011, Curtea de Apel Cluj, secția

comercială, de contencios

administrativ și fiscal, a admis cererea formulată de reclamanta SC C.I.E. SRL

- Cluj, în contradictoriu cu

pârâta

Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Cluj, și, ca o

consecință,

a dispus suspendarea executării Deciziei pentru

regularizarea situației privind

obligațiile

suplimentare

stabilite

de

controlul

vamal

nr.

23255/PACRPT/MC.LO

din 06 decembrie 2010, până la soluționarea în fond a acțiunii în contencios

administrativ fiscal.

Pentru a pronunța această soluție,

Curtea de apel a reținut, în esență, următoarele:

Prin actul administrativ în privința

căruia se solicită a se dispune suspendarea

executării

s-a stabilit în sarcina reclamantei obligația de plată a sumei de 597.129 lei

reprezentând

taxă antidumping, TVA și accesorii, reținându-se de către organele

vamale de control ulterior că în anii 2007, 2008

și 2009 a efectuat o serie de operațiuni

vamale clasificând eronat

produsele importate.

Pentru a dispune măsura suspendării

executării, instanța a reținut că, potrivit

art.

215 C. proc. fisc. coroborat cu art.14 din Legea nr. 554/2004, este

necesară

îndeplinirea următoarele condiții: depunerea/consemnarea unei cauțiuni, existența

unui act administrativ fiscal, parcurgerea procedurii administrative

prealabile, existența unui caz bine justificat și prevenirea unei pagube

iminente.

A reținut

instanța că reclamanta, cu respectarea dispozițiilor art. 215 C. proc. fisc., a

consemnat la dispoziția instanței cauțiunea în sumă de 60.000 lei așa cum

rezultă din actele depuse la dosar (filele 67-68).

Totodată, a

reținut instanța că, în raport cu dispozițiile art. 1 alin. (2) corelat cu

art. 41 C. proc. fisc. raportat la art. 100 din Legea

nr. 86/2006 privind

Codul Vamal al României, decizia contestată este un

act administrativ fiscal, susceptibil a face obiectul cererii de suspendare

grefată pe dispozițiile art. 215 C. proc. fisc.

corelat cu art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Cu referire la condiția exercitării procedurii administrative

prealabile, instanța a

reținut

că societatea a formulat contestație întemeiată formal pe dispozițiile art. 205

și următoarele C. proc. fisc.

In ceea ce

privește condiția existenței cazului bine justificat, în raport cu dispozițiile

art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, instanța a reținut că, cel

puțin în

aparență, ar rezulta o stabilire

greșită a stării de fapt cu prilejul controlului și că este

necesară o

analiză aprofundată pentru corecta calificare a produselor în vederea

stabilirii încadrări tarifare. Sub acest aspect, instanța a avut în vedere că

stabilirea legalității actului de control din perspectiva art. 100 din Codul

Vamal al României ține de soluționarea contenciosului de legalitate. Cu privire

la motivarea actului fiscal, instanța, reținând necesitatea informării

persoanei vizate de actul administrativ, așa cum rezultă din Principiul

IV

din Rezoluția Consiliului de Miniștri

al Consiliului Europei nr. (77)31 cu privire la protecția individului în

relația cu actele autorităților administrative, a avut în vedere faptul că cele

reținute prin decizia contestată sunt contrazise atât de susținerile

reclamantei care afirmă că are licență emisă în condiții

legale de către autoritatea de resort, cât și de

memoriul tehnic depus la dosar (filele 59-

62).

Cu privire la condiția referitoare la prevenirea producerii unei pagube

iminente,

în raport cu

dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, Curtea de apel a

reținut că este considerabilă suma pe care societatea ar trebui să o plătească

de îndată, voluntar, sau ulterior silit, în cel mai scurt timp, iar, raportat

la aparența de ilegalitate a actului analizat, executarea de îndată a acestuia

ar putea produce o pagubă în patrimoniul reclamantei, mai ales că iminența

producerii acestui prejudiciu se datorează existenței în derulare a unui număr

considerabil de obligații decurgând fie

din

contracte individuale de muncă, fie din contracte comerciale, care, dacă nu ar

putea

fi îndeplinite, ar putea conduce la insolvabilitatea societății cu

impact asupra bonității acesteia pe piață sau la insolvență, cu grave

repercusiuni asupra ființei societare.

A mai reținut

instanța că, în condițiile date, executarea actului administrativ de îndată ar

destabiliza justul echilibru prefigurat între interesul statului de a stabili

și percepe sumele de bani cu titlu de creanță fiscală pe baza unor acte

valabile și interesul contribuabilului - societate comercială - care are

dreptul să-și păstreze patrimoniul afectat comerțului fără a fi prejudiciat

prin acte de executare puse sub semnul aparentei nelegalității și care nu are

la îndemână o cale eficace de a întoarce

executarea

primind o reparație integrală, justă și echitabilă față de prejudiciul

încercat.

Împotriva

sentinței civile nr. 50 din 27 ianuarie 2011 a Curții de Apel Cluj, s

ecția comercială, de contencios administrativ și

fiscal, a declarat recurs pârâta Direcția

Regională pentru Accize și

Operațiuni Vamale Cluj, invocând motivul de recurs

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., precum și dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ.

In esență, prin criticile din recurs, recurenta-pârâtă susține că

instanța de fond a

motivat

superficial îndeplinirea condiției referitoare la existența cazului bine

justificat pentru a fi înlăturat caracterul executoriu ope legis al actului

administrativ. In acest sens, recurenta-pârâtă susține că prin actul contestat

s-a precizat că încadrarea tarifară

a fost

realizată în baza actelor care emană chiar de la producătorul bunurilor - țevi

- cu

respectarea normelor și regulamentelor Comunităților Europene, iar

memoriul tehnic avut în vedere de instanță este întocmit de specialiști care nu

sunt îndreptățiți să se

pronunțe asupra

unei încadrări tarifare și ale căror afirmații sunt de ordin teoretic și

speculativ,

astfel că nu pot răsturna prezumția de legalitate a actului contestat.

Cu privire la

condiția pagubei iminente, recurenta-pârâtă susține că instanța de fond nu a

arătat în concret în ce constă prejudiciul determinat și nici caracterul

iminent al acestuia.

Prin

întâmpinare, intimata-reclamantă SC C.I.E. SRL

- Cluj a invocat excepția lipsei calității procesuale a recurentei

Autoritatea Națională a

Vămilor, iar, pe fondul cauzei, a solicitat

respingerea recursului, ca nefondat, și menținerea, ca temeinică și legală, a

sentinței pronunțate de Curtea de apel.

Înainte de a

proceda la analiza criticilor din recurs, în temeiul art. 137 C. proc. civ.,

instanța de recurs va respinge excepția lipsei calității procesuale a

recurentei Autoritatea Națională a Vămilor, reținând că menționarea eronată a

acestei instituții în debutul cererii de recurs nu poate fi privită ca

reprezentând exercitarea de către această instituție a căii de atac în prezenta

cauză în care nu a figurat ca parte la soluționarea litigiului în fond.

Analizând cauza, prin prisma criticilor din recurs, în raport cu motivul

de recurs

prevăzut de

art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și cu dispozițiile art. 304 C. proc. civ., Înalta

Curte constată că recursul declarat de Direcția Regională pentru Accize și

Operațiuni Vamale Cluj este nefondat pentru considerentele arătate în continuare.

Actul

administrativ fiscal în privința căruia instanța de fond a dispus suspendarea

executării este Decizia pentru regularizarea situației privind obligațiile

suplimentare stabilite de controlul vamal nr. 23255/PACRPT/MC.LO din 06

decembrie 2010, emisă de Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale

Cluj, prin care a fost stabilită în sarcina reclamantei obligația de plată a

sumei de 597.129 lei reprezentând taxă antidumping, TVA și accesorii, cu

motivarea că în anii 2007, 2008 și 2009 a

efectuat

o serie de operațiuni vamale prin clasificarea eronată a produsele importate.

Conform

dispozițiilor art. 215 alin. (2) C. proc. fisc., contribuabilul are dreptul de

a cere suspendarea executării actului administrativ fiscal,

în temeiul Legii contenciosului administrativ nr.

554/2004, cu modificările ulterioare.,

dacă

se depune o cauțiune de până la 20% din cuantumul sumei contestate, iar în

cazul

cererilor al căror obiect nu este evaluabil în bani, o cauțiune de

până la 2.000 lei.

În cauză, intimata-reclamantă SC C.I.E. SRL - Cluj a

făcut dovada depunerii cauțiunii în

cuantumul stabilit de instanță și întemeiat Curtea de apel a reținut că actul

contestat este un act administrativ fiscal susceptibil a face obiectul măsurii

prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Măsura suspendării actului administrativ se circumscrie noțiunii de

protecție provizorie a drepturilor și intereselor particularilor până la

momentul la care instanța

competentă

va cenzura legalitatea actului, consacrată prin mai multe instrumente juridice

internaționale, atât în sistemul de protecție instituit în cadrul Consiliului

Europei, cât și în ordinea juridică a Uniunii Europene.

In cadrul

procedurii sumare a suspendării executării actului administrativ nu poate fi

prejudecat fondul cauzei, motiv pentru care, nici probatoriului administrat

pentru stabilirea existenței unor indicii de răsturnare a prezumției de

legalitate de care

se bucură actul

administrativ, nici analizei efectuate de instanță nu li se poate pretinde

amploarea

și profunzimea probelor și raționamentelor pe care se fundamentează o soluție

pronunțată cu privire la acțiunea în anularea actului.

Pentru a se

dispune măsura de suspendare a executării actului administrativ, art. 14 alin. (1)

din Legea nr. 554/2004 impune două condiții cumulative, și anume: (1) cazul

bine justificat, definit de art. 2 alin. (1) lit. t) din lege, ca rezidând în

anumite împrejurări legate de starea de fapt și de drept, de natură să creeze o

îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ; (2) paguba

iminentă, definită în art. 2 alin. (1) lit. ș) din lege, ca fiind prejudiciul

material viitor și previzibil sau, după caz,

perturbarea

previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu

public.

In cauză,

instanța de fond a constatat corect îndeplinirea cumulativă a celor două

condiții, reținând, cu o motivare amplă și detaliată, o aparență de

nelegalitate legată de încadrarea tarifară a produselor (țevi) importate, atât

în raport cu susținerile reclamantei, cât și prin prisma probatoriului

administrat, aparență care urmează a fi tranșată de instanța învestită cu

controlul de legalitate în fond al actului contestat. Astfel fiind, criticile

din recurs, prin care recurenta-pârâtă pretinde instanței învestite cu cererea

de suspendare a executării să realizeze o analiză în concret a circumstanțelor

cauzei și a legalității actului și să ignore orice elemente probante pe care

persoana vătămată a înțeles să le producă în dovedirea aparenței de

nelegalitate, nu pot fi primite în limitele cadrului procesual al prezentei

cereri.

Totodată, în

privința pagubei iminente, Curtea de apel, în mod întemeiat și

oferind o argumentație elaborată, a reținut că

executarea de îndată a actului contestat ar fi de natură să producă reclamantei

o pagubă ce poate conduce la imposibilitatea de

îndeplinire a

obligațiilor contractuale în derulare cu consecința stării de insolvabilitate a

societății, lipsei de bonitate și unor grave repercusiuni asupra ființei

societare.

Analiza în

profunzime și în concret a încadrării tarifare a produselor importate de

societate în raport cu dispozițiile legale incidente și susținerile recurentei

reprezintă

o chestiune de fond ce depășește

limitele procedurii sumare a suspendării de executare,

în care nu este

permisă prejudecarea fondului.

Pentru

considerentele arătate, Înalta Curte constată că sentința pronunțată de Curtea

de apel este legală și temeinică, urmând ca, în temeiul art. 312 C. proc. civ.,

să respingă recursul declarat de Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni

Vamale

Cluj împotriva sentinței civile nr. 50

din 27 ianuarie 2011 a Curții de Apel Cluj, secția

comercială, de

contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge

recursul declarat de Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni

Vamale Cluj împotriva sentinței civile nr. 50 din

27 ianuarie 2011 a Curții de Apel Cluj, se

cția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 13 aprilie 2011.