ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1328/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 330 din 13 decembrie 2010, Curtea de Apel Oradea, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, a admis cererea formulată de reclamanta SC M.G. SRL Oradea, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor - Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Cluj, a dispus suspendarea executării Deciziei pentru Regularizarea Situației nr. 16658 din 27 august 2010 și a Procesului Verbal de Control nr. 16657 din 27 august 2010 emise de pârât, prin care au fost stabilite în sarcina societății reclamante diferențe de plată, în sumă totală de 824.904 lei, până la pronunțarea instanței de fond.

Pentru a pronunța o asemenea soluție, instanța de fond a avut în vedere prevederile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, dar și împrejurarea că a fost achitată cauțiunea de 10.000 lei, stabilită în raport de art. 215 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003. Judecătorul cauzei a apreciat că, în speță, sunt îndeplinite cerințele art. 14 din Legea contenciosului administrativ referitoare la cazul bine justificat și la paguba iminentă. Mai precis, societatea reclamantă a contestat cele două acte administrative individualizate anterior prin invocarea lipsei caracterului cert, lichid și exigibil al creanței înscrise în titlul executoriu și refuzul organului de control de a se conforma obiectivului esențial la care a fost obligat prin Decizia nr. 12968 din 2 iulie 2010 a Directorului Direcției Regionale pentru Accize și Operațiuni Vamale , anume aceea de a se consulta cu societatea reclamantă, obligație instituită imperativ și prin Acordul G.A.T.T.).

În concepția primei instanțe, toate aceste critici implică existența unei puternice îndoieli asupra prezumției de legalitate de care beneficiază actele administrative aflate în litigiu. În altă ordine de idei, curtea de apel a apreciat că prejudiciul suferit de persoana juridică care a promovat prezenta cerere de suspendare ar fi evident, în contextul în care obligațiile de plată stabilite în sarcina debitoarei sunt foarte mari (824.904 lei), astfel că, prin indisponibilizarea unor asemenea sume bănești, s-ar ajunge la incapacitatea de plată a reclamantei. î mpotriva acestei hotărâri judecătorești s-a promovat recurs în termen legal de către Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Cluj, care a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței atacate, iar pe fond, respingerea acțiunii ca nefondată.

î n dezvoltarea căii de atac, recurenta consideră că sunt incidente prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., întrucât instanța de fond a pronunțat o hotărâre cu interpretarea și aplicarea greșită a legii. De asemenea, recurenta solicită instanței de control judiciar analizarea cauzei sub toate aspectele sale, în baza art. 304 1 C. proc. civ. În opinia recurentei, eroarea în interpretarea dispozițiilor Legii nr. 554/2004, în materia suspendării unui act administrativ rezultă din aprecierea realizată cu privire la îndoiala serioasă referitoare la legalitatea actelor administrative emise în sarcina intimatei-reclamante. În litigiul dedus judecății, recurenta consideră că prima instanță a motivat superficial existența cazului bine justificat.

În acest sens, a fost invocată Decizia nr. 481 din 04 noiembrie 2010, prin care Direcția Generală a Finanțelor Publice Bihor a respins contestația intimatei, atât în privința petitului prin care se solicită anularea obligațiilor fiscale principale, cât și a cererii referitoare la anularea accesoriilor. Recurenta apreciază că actul administrativ mai sus indicat întărește prezumția de legalitate a actelor administrative solicitate a fi suspendate. În plus, recurenta menționează că art. 141 alin. (2) C. proc. fisc. oferă caracterul cert, lichid și exigibil al creanței fiscale stabilite de inspectorii autorității vamale. Totodată, recurenta arată că, pe toată durata verificărilor, contestatoarea a avut posibilitatea de a furniza documente sau orice alte date în vederea stabilirii valorii în vamă în mod unitar.

Sub acest aspect, este invocată chitanța vamală nr. 142864 din 11 octombrie 2006, la determinarea prețurilor pentru un număr de 137 de arme din cele importate, la solicitarea părții adverse. De asemenea, recurenta subliniază faptul că vinovăția intimatei de a nu declara că este legată de vânzător a determinat stabilirea obligațiilor fiscal-vamale în sarcina sa. În altă ordine de idei, recurenta opinează în sensul că instanța de fond nu a arătat, în mod concret, în ce constă prejudiciul determinat, dar mai ales cât este de iminent. Prin întâmpinare, intimata-reclamantă a solicitat respingerea recursului. Analizând sentința atacată, în raport de criticile formulate, cât și din oficiu, în baza art. 304 1 C. proc.

civ., î nalta Curte apreciază că se impune, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II –a C. proc. civ., prin raportare la art. 20 și art. 28 din Legea nr. 554/2004, respingerea recursului ca nefondat. Sentința atacată este legală și temeinică, în speță nefiind întrunite cerințele impuse de art. 304 și art. 304 C. proc. civ. în vederea casării sau modificării sentinței. Instanța de fond a reținut corect situația de fapt în raport de materialul probator administrat în cauză și a realizat o încadrare juridică adecvată în funcție de situația faptică. Așa cum s-a reținut anterior, obiectul acțiunii deduse judecății îl reprezintă suspendarea executării actelor administrative individualizate anterior.

Prin sentința atacată cu recurs în prezenta cauză, instanța de contencios administrativ a dispus admiterea cererii formulată de reclamanta SC M.G. SRL în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor - Agenția Națională de Administrare Fiscală București – Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Cluj; suspendarea executării Deciziei pentru Regularizarea Situației nr. 16658 din 27 august 2010 și a Procesului Verbal de Control nr. 16657 din 27 august 2010 emise de Ministerul Economiei și Finanțelor - Agenția Națională de Administrare Fiscală București – Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Cluj, prin care au fost stabilite în sarcina societății reclamante diferențe de plată, în sumă totală de 824.904 lei, până la pronunțarea instanței de fond.

Instanța de control judiciar apreciază că nu este fondat motivul de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pentru considerentele care vor fi expuse în continuare. Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, modificată, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond. Din lecturarea textului legal anterior arătat rezultă că o primă cerință pentru a interveni această măsură excepțională de întrerupere a efectelor unui act administrativ este aceea de a fi în prezența unui asemenea act.

Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din actul normativ mai sus citat, prin noțiunea de act administrativ se înțelege actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice. î n mod evident, cele două acte solicitate a fi suspendare constituie acte administrative, în accepțiunea legală a termenului. Pe de altă parte, trebuie amintit faptul că suspendarea executării actelor administrative este un instrument procedural eficient pus la dispoziția autorității emitente sau a instanței de judecată în vederea respectării principiului legalității: atâta timp cât autoritatea publică sau judecătorul se află într-un proces de evaluare, din punct de vedere legal, a actului contestat, este echitabil ca acesta din urmă să nu-și producă efectele asupra celor vizați.

După cum se cunoaște, suspendarea actelor juridice reprezintă operațiunea de întrerupere vremelnică a efectelor acestora, ca și cum actul dispare din circuitul juridic, deși, formal-juridic, el există. Actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate care, la rândul său, se bazează pe prezumția de autenticitate (actul emana de la cine se afirmă că emană) și pe prezumția de veridicitate (actul exprimă ceea ce în mod real a decis autoritatea emitentă). De aici rezultă principiul executării din oficiu, întrucât actul administrativ unilateral este el însuși titlu executoriu. Cu alte cuvinte, a nu executa actele administrative, care sunt emise în baza legii, echivalează cu a nu executa legea, ceea ce este de neconceput într-o bună ordine juridică, într-un stat de drept și o democrație constituțională.

Din acest motiv, suspendarea efectelor actelor administrative reprezintă o situație de excepție, la care judecătorul de contencios administrativ poate să recurgă atunci când sunt îndeplinite condițiile impuse de Legea nr. 554/2004. Așa cum am amintit mai sus, o condiție impusă de legiuitor pentru a se dispune această măsură este aceea a existenței unui caz bine justificat. Conform art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, modificată, cazurile bine justificate presupun împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ. Prin urmare, condiția existenței unui caz bine justificat este îndeplinită în situația în care se regăsesc argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actului administrativ aflat în litigiu.

Altfel spus, pentru a interveni suspendarea judiciară a executării unui act administrativ trebuie să existe un indiciu temeinic de nelegalitate. În acest context, trebuie subliniat faptul că, în prezent, principiul legalității a devenit un principiu fundamental în toate sistemele de drept, iar acesta constă în respectarea întocmai a legii de către destinatarii ei (cetățeanul și statul). În sistemul juridic românesc, acest principiu este reglementat în art. 1 alin. (5) și art. 16 alin. (2) din Constituție. Astfel, primul text constituțional precizează faptul că, în România, respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie. Pe de altă parte, al doilea text cuprins în Legea fundamentală arată că nimeni nu este mai presus de lege.

În cazul actelor administrative, legalitatea înseamnă recunoașterea caracterului valabil al actelor și al efectelor lor până în momentul anulării, în baza prezumției de legalitate. Chiar dacă beneficiază de putere discreționară, autoritățile publice nu pot ignora legea, a cărei organizare a executării și executare în concret trebuie să o realizeze. Cu alte cuvinte, între actul administrativ și lege există în mod necesar un raport de subordonare. În speța de față, î nalta Curte constată că suntem în prezența unui caz bine justificat, în raport de împrejurarea că se contestă însuși caracterul cert, lichid și exigibil al creanței înscrise în titlul executoriu. De altfel, instanța de control judiciar își însușește argumentele prezentate în hotărârea recurată, pe care le consideră corecte.

Pe de altă parte, nu trebuie ignorat faptul că ne aflăm în stadiul soluționării irevocabile a unei cereri de suspendare a unor acte administrative, iar nu în faza judecării acțiunii în anulare: în primul caz, instanța de contencios administrativ trebuie să analizeze aparenta legalitate a actelor administrative, printr-o cercetare sumară a aparenței dreptului, pentru a nu se prejudicia fondul, în cea de-a doua situație, judecătorul cercetează motivele de nelegalitate a actelor emise de o autoritate publică, astfel cum au fost invocate de reclamantă în acțiune.

De asemenea, în aprecierea existenței cazului bine justificat, Înalta Curte are în vedere decizia nr. 12968 din 2 iulie 2010 emisă de Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Cluj, din care a rezultat că organul fiscal a dispus reluarea controlului și încheierea unui nou proces verbal de control și care să țină seama de reanalizarea legăturii dintre vânzător și cumpărător, în sensul art. 15.4 din Acordul pentru aplicarea art. VII G.A.T.T. (filele 45 – 57 dosar fond). În plus, sunt pertinente criticile reclamantei în legătură cu refuzul autorității fiscale de a se conform obiectivului esențial indicat în actul administrativ de mai sus, respectiv, de a se consulta cu reclamanta (obligație impusă de G.A.T.T.).

Pe de altă parte, așa cum a recunoscut chiar Direcția Generală a Finanțelor Publice Bihor. în decizia nr. 273 din 22 iulie 2010, societatea intimată și firma H.N.G.F.T. din Ungaria, de la care a importat arme la prețuri mult diminuate, sunt „legate” , în sensul Acordului privind aplicarea art. VII al G.A.T.T. 1994 (fila 43 dosar fond). Totodată, pentru corecta soluționare a cauzei trebuie amintită definiția legală a pagubei iminente. Astfel, potrivit art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, modificată, prin noțiunea de pagubă iminentă se înțelege prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public.

î n concepția instanței de control judiciar, și această condiție legală este îndeplinită în speță, fiind vorba de diminuarea unor drepturi bănești, acest prejudiciu material este viitor și previzibil cu evidență, în litigiul dedus judecății a fost emisă somația de plată a sumei de bani contestată (fila 6 dosar fond). Prin urmare, a început executarea silită a debitoarei, astfel că suma de 824.804 lei ar putea determina intrarea reclamantei în incapacitate de plată. Așadar, în speța de față, sunt întrunite cerințele impuse de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, pentru a se dispune suspendarea executării celor două acte administrative aflate în discuție. Pe cale de consecință, î nalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc.

civ., coroborat cu art. 20 și art. 28 din Legea nr. 554/2004, modificată, va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Cluj împotriva sentinței nr. 330/CA/2010-PI din 13 decembrie 2010 a Curții de Apel Oradea, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 4 martie 2011.