ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 228/2013

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Procedura derulată de prima instanță Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC S.D.

SRL a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Finanțelor Publice - Comisia pentru Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate, Autoritatea Națională a Vămilor, Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Cluj și Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale Satu Mare solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța în cauză să dispună: - anularea deciziei nr. 136 din 30 iunie 2011 a Comisiei pentru Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate din cadrul Ministerului Finanțelor Publice; - obligarea pârâților la reautorizarea locului situat în Maramureș, sat Bușag, oraș Tăuții Măgherăuș, astfel cum s-a cerut prin cererea înregistrată la Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Cluj și Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale Maramureș sub nr. 4401 din 20 ianuarie 2010. La data de 24 februarie 2012, reclamanta SC S.D.

SRL a depus la dosar „cerere precizatoare” la acțiunea introductivă de instanță prin care a solicitat și anularea deciziei nr. 229 din 20 decembrie 2011 emisă de Comisia pentru Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate din cadrul Ministerului Finanțelor Publice. La data de 04 aprilie 2012, reclamanta SC S.D. SRL a depus la dosar cererea de suspendare a deciziei nr. 136 din 30 iunie 2011, precum și a deciziei nr. 229 din 20 decembrie 2011, ambele emise de Comisia pentru Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate din cadrul Ministerului Finanțelor Publice, până la soluționarea irevocabilă a acțiunii în anulare.

În motivarea cererii de suspendare, încadrată în drept în dispozițiile art. 15 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, modificată, reclamanta a arătat faptul că vădita nelegalitate a deciziilor atacate în cauză rezultă din concluziile exprimate în cuprinsul Ordonanței Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare din data 27 ianuarie 2012, emisă în Dosarul nr. 2945/P/2011, conform cărora Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Maramureș a aprobat tacit cererile prin care SC S.D. SRL a cerut denaturarea alcoolului etilic și, pe cale de consecință, operațiunea de denaturare a fost efectuată legal în lipsa reprezentanților care nu au fost delegați de către autoritatea vamală pentru a participa la această activitate.

Reclamanta a susținut că trebuie să își protejeze interesele, în condițiile în care este beneficiara autorizației de antrepozit fiscal nr. RO0016524PP02 emisă la data de 15 decembrie 2003 și a avut activitate economică continuă. În ceea ce privește existența prejudiciului, reclamanta a precizat că acesta rezultă din următoarele aspecte: intrarea în procedura insolvenței; concedierea salariaților societății, ca urmare a restrângerii activității; imposibilitatea achitării salariilor și suportării cheltuielilor necesare executării contractelor în derulare; inițierea unor acte de executare silită asupra scrisorii de garanție bancară a societății, în baza actelor administrative atacate. Pârâții Ministerul Finanțelor Publice și Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Cluj au formulat întâmpinări în cauză.

1) Pârâtul Ministerul Finanțelor Publice a invocat, în raport de dispozițiile art. 14 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, modificată, excepția inadmisibilității acțiunii, cu motivarea că reclamanta a mai formulat anterior o cerere de suspendare cu privire la aceleași acte administrative, cerere ce a format obiectul dosarului nr. 578/35/2011 al Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. Totodată, pârâtul a solicitat respingerea cererii de suspendare ca neîntemeiată, întrucât nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea contenciosului administrativ. În concepția pârâtului, împrejurările de fapt și de drept invocate de reclamantă nu sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității deciziei nr. 136 din 30 iunie 2011 emisă de Comisia pentru Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate.

Astfel, în materia antrepozitului fiscal nu sunt aplicabile normele care reglementează procedura aprobării tacite. Efectele ordonanței procurorului din data de 27 ianuarie 2012 nu pot avea autoritate de lucru judecat în privința circumstanțelor în care s-a dispus revocarea unui act administrativ.

În același timp, reclamanta nu a probat existența unei pagube iminente prin punerea în executare a deciziei nr. 136 din 30 iunie 2011. 2) Pârâta Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Cluj a invocat excepția autorității de lucru judecat în ceea ce privește capătul de cerere referitor la suspendarea efectelor deciziei nr. 136 din 30 iunie 2011. 3) Hotărârea Curții de Apel Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin încheierea de ședință din data de 15 mai 2012, a respins ca neîntemeiate excepțiile autorității de lucru judecat și inadmisibilității cererii de suspendare, a admis cererea reclamantei și a dispus suspendarea deciziei nr. 136 din 30 iunie 2011, precum și a punctului 1 din decizia nr. 229 din 20 decembrie 2011, ambele emise de Comisia pentru Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate din cadrul Ministerului Finanțelor Publice, până la soluționarea irevocabilă a acțiunii în anulare.

Pentru a pronunța o asemenea soluție, prima instanță a reținut următoarele: 1) Excepția autorității de lucru judecat este neîntemeiată, întrucât reclamanta a invocat în cea de-a doua cerere de suspendare un alt temei juridic decât cel reținut în prima cerere cu acest obiect, respectiv art. 15 din Legea contenciosului administrativ. 2) Excepția inadmisibilității cererii de suspendare este neîntemeiată, deoarece în cererea depusă de reclamantă la data de 04 aprilie 2012 au fost menționate alte motive de fapt și de drept, intervenite ulterior formulării și soluționării primei cereri de suspendare. 3) În cauză sunt îndeplinite condițiile impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004, modificată: cazul bine justificat și paguba iminentă.

În concret, prima condiție rezultă din faptul că în ordonanța Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare din data 27 ianuarie 2012 s-a reținut, pe de o parte, aprobarea tacită de către Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Maramureș a cererilor reclamantei de denaturare a alcoolului etilic, iar pe de altă parte, săvârșirea de către directorul executiv al autorității vamale anterior arătate a infracțiunii prevăzute și sancționate de art. 15 1 din O.U.G. nr. 27/2003. De asemenea, prejudiciul este efectiv produs, urmare a faptului că s-a trecut la concedierea salariaților; în plus, societatea reclamantă are dificultăți în executarea contractelor aflate în derulare.

1. Recursul declarat de pârâta Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Cluj, în nume propriu și în reprezentarea intereselor Autorității Naționale a Vămilor În recursul său, pârâta a solicitat modificarea încheierii de ședință din data de 15 mai 2012, în sensul respingerii ca neîntemeiată a cererii de suspendare. În motivarea căii extraordinare de atac, încadrată în drept în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta a susținut faptul că încheierea contestată este dată cu încălcarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 14 din Legea contenciosului administrativ. În dezvoltarea acestui motiv de recurs au fost formulate de către recurentă următoarele critici de nelegalitate: 1.1.

Soluția pronunțată de prima instanță cu privire la excepția autorității de lucru judecat este greșită, întrucât intimata-reclamantă nu putea formula două cereri de suspendare pentru aceleași temeiuri de fapt și de drept. 1.2. În speța de față, nu poate fi reținut cazul bine justificat, ca urmare a aplicării prevederilor O.U.G. nr. 27/2003 privind procedura aprobării tacite. În concret, recurenta arată că autorizația intimatei de antrepozit fiscal a fost revocată pentru neîndeplinirea obligației prevăzute de alin. (7) al pct. 111 de la Titlul VII din H.G. nr. 44/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Codului fiscal, adică pentru faptul că societatea în cauză a denaturat alcool etilic fără supravegherea autorității vamale teritoriale.

În opinia recurentei, chiar dacă s-ar accepta punctul de vedere al intimatei, în sensul aplicării O.U.G. nr. 27/2003, partea nu a probat că a respectat cerința impusă de art. 8 alin. (1) din acest act normativ. Mai precis, societatea trebuia să se adreseze autorității publice cu cerere pentru eliberarea autorizației, iar în situația în care nu a primit niciun răspuns la solicitarea sa în termenul legal, trebuia să ceară un document autorității publice prin care să se confirme neeliberarea vreunui răspuns și care să țină locul autorizației. Dacă autoritatea publică solicitată nu răspunde nici la această cerere, petentul se poate adresa instanței de contencios administrativ competentă pentru a complini absența documentului oficial, în baza dispozițiilor art. 8 alin. (4) din O.U.G.

nr. 27/2003. Recurenta susține că nu există identitate între regimul fiscal al denaturării alcoolului etilic cu scutire de plata accizelor și operațiunea chimică/tehnologică în sine de transformare a acelui alcool într-un produs chimic derivat, utilizat în scopuri comerciale. Ca atare, autoritatea vamală, prin reprezentanții săi, supraveghează desfășurarea operațiunii de denaturare, urmare a regimului fiscal acordat, iar prezumtiva aprobare tacită a regimului nu își poate întinde efectele asupra îndatoririi titularului regimului de a nu proceda la denaturare fără supraveghere fiscală teritorială. În privința pagubei iminente, recurenta arată că în speță nu s-a probat faptul că starea de insolvență în care se află societatea intimată se datorează măsurilor luate de autoritatea vamală.

Mai mult decât atât, recurenta precizează că starea de insolvență este rezultatul propriei culpe a intimatei care a denaturat 78.000 de litri de alcool etilic fără autorizație de antrepozit fiscal, fără supraveghere fiscală și fără a plăti acciza aferentă acestei operațiuni, în sumă de 585.000 euro. 1. Recursul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Satu Mare În recursul său, pârâta a solicitat modificarea încheierii de ședință din data de 15 mai 2012, în sensul respingerii ca neîntemeiată a cererii de suspendare. În motivarea căii extraordinare de atac, recurenta susține, în primul rând, faptul că i-a fost încălcat dreptul la apărare, întrucât instanța de fond nu i-a comunicat cererea de suspendare.

În al doilea rând, recurenta menționează faptul că cererea intimatei este lipsită de obiect și de interes, deoarece, prin art. 2 din decizia nr. 229 din 20 decembrie 2011 emisă de Comisia pentru Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate din cadrul Ministerului Finanțelor Publice, a fost aprobată cererea sa de reautorizare a antrepozitului fiscal de producție băuturi alcoolice. În al treilea rând, recurenta precizează că suspendarea executării actelor administrativ-fiscale este o situație de excepție care intervine doar atunci când legea o prevede, în condițiile și limitele reglementate de aceasta. Societatea intimată nu a probat existența unei îndoieli serioase în privința legalității actului contestat și producerea unei pagube iminente prin punerea sa în executare.

1. Apărările formulate de intimata SC S.D. SRL Intimata a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea recursurilor declarate în cauză (a se vedea filele 35-39 dosar I.C.C.J.). În concret, intimata susține că recurenta Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Satu Mare nu are calitate procesuală activă pentru a ataca încheierea prin care curtea de apel a soluționat cererea de suspendare, deoarece nu a fost parte în cauză. În altă ordine de idei, intimata precizează că a probat îndeplinirea condițiilor impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004, modificată. Soluția pronunțată de prima instanță pe excepția autorității de lucru judecat este corectă, în condițiile în care cele două cereri de suspendare pe care le-a formulat au avut temeiuri juridice diferite, respectiv, prima art. 14, iar a doua art. 15 din Legea contenciosului administrativ.

1. Apărările formulate de recurenta-intimată Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Cluj, în nume propriu și în reprezentarea intereselor Autorității Naționale a Vămilor Partea a formulat întâmpinare cu privire la recursul declarat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Satu Mare, în care a solicitat admiterea acestuia, cu motivarea că această autoritate publică nu a fost legal citată de către prima instanță. Totodată, recurenta-intimată a arătat faptul că, prin sentința nr. 236 din 02 iulie 2012, Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a respins cererea de anulare a deciziei nr. 136 din 30 iunie 2011 și a deciziei nr. 229 din 20 decembrie 2011, ambele emise de Comisia pentru Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate din cadrul Ministerului Finanțelor Publice.

I. Considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor 1. Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă și a apărărilor cuprinse în întâmpinare, dar și din oficiu, în baza art. 304 1 C. proc. civ., sub toate aspectele, Înalta Curte apreciază că recursul declarat de pârâta Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Cluj, în nume propriu și în reprezentarea intereselor Autorității Naționale a Vămilor, este fondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare. Intimata-reclamantă SC S.D. SRL a investit instanța de contencios administrativ cu acțiunea având ca obiect suspendarea deciziei nr. 136 din 30 iunie 2011 și a deciziei nr. 229 din 20 decembrie 2011, ambele emise de Comisia pentru Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate din cadrul Ministerului Finanțelor Publice.

Prima instanță a admis cererea de suspendare pentru considerentele prezentate la pct. 2 din prezenta decizie. Detaliind problemele de drept deduse judecății și răspunzând la motivele de recurs anterior prezentate, Înalta Curte constată următoarele: 1.1. Soluția pronunțată de prima instanță cu privire la excepția autorității de lucru judecat este corectă, întrucât cele două cereri de suspendare a actelor administrative aflate în discuție au avut temeiuri de fapt și de drept diferite. 1.2. Încheierea contestată este dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 14 din Legea contenciosului administrativ, modificată.

Potrivit textului legal anterior individualizat, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond. După cum se cunoaște, suspendarea actelor juridice reprezintă operațiunea de întrerupere vremelnică a efectelor acestora, ca și cum actul dispare din circuitul juridic, deși, formal-juridic, el există.

Mai este de observat că suspendarea executării actelor administrative constituie un instrument procedural eficient pus la dispoziția autorității emitente sau a instanței de judecată în vederea respectării principiului legalității: atâta timp cât autoritatea publică sau judecătorul se află într-un proces de evaluare, din punct de vedere legal, a actului administrativ contestat, este echitabil ca acesta din urmă să nu-și producă efectele asupra celor vizați. În plus, instituția juridică analizată trebuie să ofere cetățeanului o protecție adecvată împotriva arbitrariului, ceea ce realizează și Legea nr. 554/2004, modificată. În altă ordine de idei, se impune a fi făcută precizarea că actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate care, la rândul său, se bazează pe prezumția de autenticitate (actul emană de la cine se afirmă că emană) și pe prezumția de veridicitate (actul exprimă ceea ce în mod real a decis autoritatea emitentă).

De aici, rezultă principiul executării din oficiu, întrucât actul administrativ unilateral este el însuși titlu executoriu. Cu alte cuvinte, a nu executa actele administrative, care sunt emise în baza legii, echivalează cu a nu executa legea, ceea ce este de neconceput într-o bună ordine juridică, într-un stat de drept și o democrație constituțională. Din acest motiv, suspendarea efectelor actelor administrative reprezintă o situație de excepție, la care judecătorul de contencios administrativ poate să recurgă atunci când sunt îndeplinite condițiile impuse de Legea nr. 554/2004. Totodată, din lecturarea art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată, rezultă că, pentru a se dispune suspendarea actului administrativ, trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții: existența unui act administrativ, parcurgerea procedurii administrative prealabile, prezența unui caz bine justificat și prevenirea unei pagube iminente.

Așadar, o primă cerință pentru a interveni această măsură excepțională de întrerupere a efectelor unui act administrativ este aceea de a fi în prezența unui asemenea act. Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din actul normativ mai sus citat, prin noțiunea de act administrativ se înțelege actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice. În speța de față, decizia nr. 136 din 30 iunie 2011 emisă de Comisia pentru Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate din cadrul Ministerului Finanțelor Publice este un act administrativ.

De asemenea, în speță, a fost îndeplinită condiția procedurală a recursului administrativ prealabil, în urma căruia a fost emisă decizia nr. 229 din 20 decembrie 2011 de către aceeași autoritate publică. Conform art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, modificată prin Legea nr. 262/2007, cazurile bine justificate presupun împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ. La modul concret, conform legislației naționale, condiția existenței unui caz bine justificat este îndeplinită în situația în care se regăsesc argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actului administrativ aflat în litigiu.

Altfel spus, pentru a interveni suspendarea judiciară a executării unui act administrativ trebuie să existe un indiciu temeinic de nelegalitate. În speța de față, Înalta Curte constată că argumentele prezentate de către intimata-reclamantă nu sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității deciziei administrative contestate. În concret, autorizația intimatei de antrepozit fiscal a fost revocată pentru neîndeplinirea obligației prevăzute de alin. (7) și (9) ale pct. 111 de la Titlul VII din H.G. nr. 44/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Codului fiscal, adică pentru faptul că societatea în cauză a denaturat 5.900 litri alcool etilic rafinat 96% fără supravegherea autorității vamale teritoriale, anterior datei la care i-a fost aprobată solicitarea de denaturare (a se vedea filele 8.10 dosar fond).

Prima instanță a fundamentat soluția în privința cazului bine justificat pe aplicabilitatea în speța de față a dispozițiilor O.U.G. nr. 27/2003 privind procedura aprobării tacite. La o analiză în aparență a prevederilor normative anterior individualizate, Înalta Curte apreciază că nu se poate reține faptul că cererea intimatei de denaturare a alcoolui etilic rafinat a fost aprobată tacit. Această operațiune este guvernată de dispozițiile Titlului VII din H.G. nr. 44/2004 și nu de cele ale O.U.G. nr. 27/2003. Aceeași interpretare juridică a fost realizată și cu ocazia respingerii cererii intimatei-reclamante de anulare a actului administrativ aflat în litigiu (a se vedea sentința nr. 236 din 2 iulie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. 577/35/2011).

În speță, în raport de soluția reținută în privința condiției cazului bine justificat, instanța de control judiciar apreciază că nu se mai impune analizarea condiției prevenirii pagubei iminente, impusă de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată, întrucât cele două condiții trebuie îndeplinite cumulativ. 2. Recursul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Satu Mare este promovat de o persoană fără calitate procesuală activă Pe acest aspect, instanța de control judiciar reține faptul că Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Satu Mare nu a avut calitatea de parte la instanța de fond, fiind incidente dispozițiile art. 292 alin. (1) C. proc. civ. 3. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pe cale de consecință, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) - (3) C. proc.

civ., coroborat cu art. 20 și art. 28 din Legea nr. 554/2004, modificată, va admite recursul declarat de pârâta Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Cluj, în nume propriu și în reprezentarea intereselor Autorității Naționale a Vămilor, va modifica încheierea atacată, în sensul că va respinge cererea de suspendare formulată de reclamanta SC S.D. SRL, prin administrator judiciar, ca nefondată. Înalta Curte va respinge recursul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Satu Mare împotriva aceleiași încheieri de ședință pentru lipsa calității procesuale active.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Cluj în nume propriu și pentru Autoritatea Națională a Vămilor împotriva Încheierii din 15 mai 2012 a Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. Modifică în parte sentința atacată, în sensul că respinge cererea de suspendare formulată de reclamanta SC S.D. SRL, prin administrator judiciar, ca nefondată. Menține celelalte dispoziții ale sentinței. Respinge recursul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Satu-Mare împotriva Încheierii din 15 mai 2012 a Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pentru lipsa calității procesuale active.

Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 18 ianuarie 2013.