ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 289/2011
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 289/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar,
constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 158/CA din
28 aprilie 2010 Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și
fluvială, de contencios administrativ și fiscal, a admis cererea de suspendare
executare act administrativ, formulată de reclamanta SC M. & D. S.F. SRL,
prin administrator judiciar M. S.P.R.L., în contradictoriu cu pârâta Agenția
Națională de Administrare Fiscală – Comisia pentru Autorizarea Operatorilor de
Produse Supuse Accizelor Armonizate; a dispus suspendarea executării Deciziei
nr. 010 din 29 ianuarie 2010 emisă de Comisia pentru Autorizarea Operatorilor
de Produse Suspuse Accizelor Armonizate, până la soluționarea irevocabilă a
cauzei în fond.
Pentru a pronunța această soluție
instanța de fond a reținut, în esență, următoarele:
Prin Decizia nr. 010 din 29 ianuarie
2010, emisă de Comisia pentru Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse
Accizelor Armonizate din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală s-a
dispus revocarea autorizației de antrepozit fiscal nr. RO0103913DD01 din 27
martie 2007, aparținând SC M. & D. S.F. SRL, pentru încălcarea prevederilor
art. 183 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, iar plângerea
prealabilă formulată de către reclamantă în temeiul art. 185 alin. (6) C. fisc.
și art. 15 din Ordinul MF nr. 1499/2009, cu referire la art. 7 din Legea nr. 554/2004,
a fost respinsă de către aceeași comisie prin Decizia nr. 079 din 25 martie 2010.
Din procesul verbal încheiat la data
de 19 octombrie 2009 de către organe din cadrul Direcției Județene pentru
Accize și Operațiuni Vamale Constanța – Birou Autorizări, Biroul Supraveghere
Produse Accizate rezultă că, în urma verificărilor efectuate la data de 15
octombrie 2009 la sediul social/punctul de lucru al societății comerciale SC M.
& D. S.F. SRL, situat în jud. Constanța MRJ Constanța, Stația de carburanți
– Dana 0 Port, cod poștal 900900, s-a constatat că societatea respectă
prevederile inițiale de autorizare conform art. 180, art. 183 din Legea nr. 571/2003
privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, nefiind
elemente suficiente pentru suspendare, revocare sau anulare a autorizației de
antrepozit fiscal de depozitare.
Instanța de fond a apreciat că, având în vedere că,
ulterior controlului Gărzii Financiare ce a determinat luarea măsurii de
revocare a autorizației de antrepozit fiscal, organe ale autorității vamale au
constatat că
societatea
respectă prevederile inițiale de autorizare conform art. 180, art. 183 din
Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările
ulterioare, nefiind elemente suficiente pentru suspendare, revocare sau anulare
a autorizației de antrepozit fiscal, este îndeplinită condiția cazului bine
justificat, împrejurările evidențiate fiind de natură a crea o îndoială serioasă
în privința legalității actului administrativ.
De asemenea, instanța a reținut că, urmare a măsurii
de revocare a autorizației de antrepozit fiscal
, societatea nu-și mai poate desfășura activitatea, situație în care,
dată fiind și starea de insolvență, prejudiciul este iminent și previzibil,
fiind imposibil de recuperat în cazul anulării actului administrativ.
Pentru considerentele expuse,
apreciind că reclamanta a făcut dovada întrunirii cumulative a celor trei
condiții cerute de lege, instanța a admis cererea în baza art. 15 din Legea nr.
554/2004 și a dispus suspendarea actului administrativ, până la soluționarea
irevocabilă a cauzei.
Împotriva acestei hotărâri a
declarat recurs pârâta Autoritatea Națională a Vămilor, criticând-o pentru
nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea căi de atac se arată că
prin sentința atacată instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub
sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) (motiv de recurs prevăzut de art.
304 pct. 5 C. proc. civ.), deoarece procedura de citare nu a fost legal
îndeplinită pentru termenul de judecată din data de 28 aprilie 2010, când s-a
judecat cauza.
De asemenea, recurenta-pârâtă arată
că sentința instanței de fond este nelegală, deoarece nu a fost pronunțată în
contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice - Comisia pentru Autorizarea
Operatorilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate.
Astfel, procedura de citare nu a
fost legal îndeplinită pentru termenul de judecată din data de 28 aprilie 2010,
când s-a judecat cauza, deoarece instanța de fond trebuia să citeze în cauză
Ministerul Finanțelor Publice - Comisia pentru Autorizarea Operatorilor de
Produse Supuse Accizelor Armonizate, având în vedere prevederile Ordinului
ministrului finanțelor publice nr. 291/2010 privind instituirea și aprobarea
componenței Comisiei pentru Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse Accizelor
Armonizate și a Regulamentului de organizare și funcționare a acesteia.
Arată recurenta-pârâtă că la data
pronunțării sentinței atacate Comisia Pentru Autorizarea Operatorilor de
Produse Supuse Accizelor Armonizate nu mai funcționa în cadrul A.N.A.F., ci în
cadrul Ministerului Finanțelor Publice, iar instanța de fond trebuia să
cunoască acest ordin și să citeze în cauză acest minister.
Având în vedere aceste prevederi,
procedura de citare nu a fost legal îndeplinită la data judecării cauzei, motiv
pentru care se solicită admiterea recursului, casarea hotărârii instanței de
fond și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.
Recurenta-pârâtă arată că sentința
atacată este lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea și aplicarea
greșită a legii (motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.).
Se arată în susținerea acestui motiv
de recurs că în mod greșit instanța a fond a admis cererea de suspendare a
executării, încălcând prevederile Legii nr. 554/2004, deoarece în speță nu erau
îndeplinite condițiile prevăzute de această lege pentru a dispune suspendarea
executării Deciziei nr. 010 din 29 ianuarie 2010 a Comisiei pentru Autorizarea
Operatorilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate.
Se susține că în cauză nu s-a făcut
dovada îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 15 din Legea nr. 554/2004 a
contenciosului administrativ, astfel că instanța de fond a considerat în mod
incorect că actul a cărui suspendare a executării s-a cerut ar crea o îndoială
serioasă de legalitate, nefiind de fapt îndeplinită condiția prevăzută de lege
privind cazul bine justificat pentru a putea fi dispusă suspendarea executării.
În legătură cu cea de-a doua
condiție care trebuie îndeplinită – ca suspendarea executării să se solicite pentru
a se preveni producerea unor pagube iminente – se arată că nici această
condiție nu este îndeplinită, reclamanta nefăcând nicio dovada în sensul cerut
de lege.
La data de 25 decembrie 2010,
recurenta-pârâtă Autoritatea Națională a Vămilor a depus la dosar concluzii
scrise, învederând faptul că în dosarul de fond nr. 472/36/2010, aflat pe rolul
Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, de
contencios administrativ și fiscal, prin Încheierea nr. 178/CA din 17 mai 2010,
s-a reținut că reclamanta SC M. & D. S.F. SRL Constanța a renunțat la
judecata cererii având ca obiect anularea Deciziei nr. 010 din 29 ianuarie 2010
emisă de pârâtă.
Examinând cauza și sentința atacată,
în raport cu actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că recursul
este fondat, iar cererea de suspendare a rămas fără obiect.
Pentru a ajunge la această soluție,
Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate.
Prin sentința recurată instanța de
fond a dispus suspendarea executării Deciziei nr. 010 din 29 ianuarie 2010,
emisă de Comisia pentru Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse Accizelor
Armonizate, până la soluționarea irevocabilă a cauzei în fond.
Or, prin Încheierea nr. 178/CA din 17
mai 2010, pronunțată în dosarul nr. 472/36/2010, s-a luat act de faptul că
reclamanta
SC M. &
D. S.F. SRL a renunțat la judecarea cererii având ca obiect anularea deciziei
susmenționate, în temeiul dispozițiilor art. 246 C. proc. civ.
Față de cele ce preced, în raport cu
înscrisurile depuse la dosar, Înalta Curte apreciază că nu mai are relevanță
cercetarea fondului cauzei și că se impune admiterea recursului, casarea
sentinței atacate și respingerea cererii de suspendare ca rămasă fără obiect,
în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de
Autoritatea Națională a Vămilor împotriva sentinței civile nr. 158/CA din 28
aprilie 2010 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și
fluvială, de contencios administrativ și fiscal.
Casează sentința recurată și
respinge cererea de suspendare ca rămasă fără obiect.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică,
astăzi 20 ianuarie 2011.