ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2931/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Sesizarea instanței de fond. Prin cererea adresată Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC V.T. SA, societate în insolvență, a solicitat în contradictoriu cu pârâta Comisia pentru Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate din cadrul Ministerului Finanțelor, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, suspendarea Deciziei nr. 152 din 30 iulie 2010 emisă de pârâtă până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei. În motivarea cererii, reclamanta a arătat că prin decizia atacată s-a dispus revocarea autorizației de antrepozit fiscal nr. RO0018324PP01 din 28 decembrie 2006, reținându-se în cauză încălcarea art. 206 ind.

26 alin. (1) lit. d) și e) și art. 206 ind. 55 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal cu modificările și completările ulterioare, urmare a propunerii Gărzii Financiare înaintată prin adresa nr. 704294 din 8 iulie 2010. S-a susținut că, potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, sunt întrunite cele 2 condiții necesare pentru suspendarea executării actul administrativ, cazul bine justificat și pentru prevenirea unei pagube iminente. Menționează reclamanta că, în ce privește existența cazului bine justificat, este de reținut că punerea în executare a deciziei a cărei suspendare o solicită ar avea efecte negative, iremediabile asupra activității societății și a personalului acesteia.

S-a menționat că societatea este în reorganizare judiciară, iar prin aplicarea efectelor decizie atacate ar fi imposibilă realizarea și aplicare planului de reorganizare în condițiile în care întreaga activitate societății ar fi blocată. De asemenea, este de reținut, apreciază reclamata, împrejurarea că, dacă și-ar produce efecte decizia în discuție, societate s-ar afla în imposibilitatea de achitare a creditelor contractate în vedere dezvoltării și modernizării liniei de producție, în imposibilitatea de îndeplinire a obligațiilor asumate prin contractele cu diverși beneficiari. Dintr-o altă perspectivă, admiterea cererii de suspendare se impune, avându-se în vedere și împrejurarea că, prin efectele sale decizia ar fi de natură să ducă și la disponibilizarea unui număr de peste 80 de angajați de care societatea în prezent.

În drept și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 14 din Lege nr. 554/2004. 2. Soluția instanței de fond. Prin Sentința civilă nr. 4503 din 15 noiembrie 2010 a Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, a fost respinsă cererea de suspendare formulată de reclamanta SC V.T. SA, ca nefondată. În motivarea acestei soluții, instanța de fond a reținut că societatea reclamantă a beneficiat de autorizația de antrepozit fiscal emisă la 28 decembrie 2006 cu valabilitate până la 1 ianuarie 2007. Se solicită suspendarea Deciziei nr. 152 din 30 iulie 2010 emisă de Comisia pentru Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate din cadrul Ministerului Finanțelor, decizie prin care s-a dispus revocarea autorizației de antrepozit fiscal pentru că au fost încălcate prevederile art. 206 26 alin. (1) lit. d) și e) din Legea nr. 571/2003 și art. 206 55 și la un control efectuat în perioada mai – iunie 2010 s-au constatat o serie de nereguli.

Reclamanta s-a adresat autorității administrativ-fiscale emitente în temeiul art. 205 din O.G. nr. 92/2003 prin contestație formulată împotriva deciziei și a procesului verbal de control întocmit de Garda Financiară solicitând anularea deciziei și invocând aspecte de legalitate și netemeinicie. Referitor la cele două condiții prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cazul bine justificat și paguba iminentă, s-a apreciat că nu sunt îndeplinite în cauză. S-a reținut că, în privința cazului bine justificat, motivarea cererii de suspendare se referă la aspecte de fond, menționându-se că reclamanta este în reorganizare judiciară și că în cazul în care decizia și-ar produce efectele ar fi blocată întreaga activitate a societății de natură să ducă și la disponibilizarea salariaților acesteia, iar dacă s-ar pronunța pe baza acestor motive ar echivala cu pronunțarea asupra fondului cauzei.

În ceea ce privește paguba iminentă, nu au fost reținute susținerile reclamantei pentru că nu i se poate aplica un tratament fiscal preferențial față de alți contribuabili, iar faptul că a început procedura de reorganizare judiciară nu reprezintă un caz bine justificat în sensul legii. 3. Calea de atac exercitată. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs SC V.T. SA și a criticat soluția instanței de fond ca fiind pronunțată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Se arată, în motivele de recurs, că instanța de fond practic a refuzat să efectueze o cercetare a motivelor pentru care s-a solicitat suspendarea Deciziei nr. 152 din 30 iulie 2010 emisă de Comisia pentru Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate.

Referitor la cazul bine justificat, recurenta arată că suntem în prezenta unei îndoieli serioase a legalității actului administrativ deoarece anterior au fost efectuate două controale având același obiect și s-a constatat că nu există nereguli. Nu se putea dispune revocarea autorizației de antrepozit fiscal atâta timp cât aceasta nu constituie titlu de creanță fiscală și nu stabilește, din punct de vedere juridic, obligația de plată în sarcina subscrisei și, deci, pe cale de consecință, nu se poate reține că în caz de admitere a cererii de suspendare recurenta ar beneficia de un tratament fiscal preferențial în raport cu alți contribuabili, așa cum în mod greșit a reținut instanța de fond.

În ceea ce privește cea de-a doua condiție – prevenirea unei pagube iminente – aceasta este îndeplinită pentru că, fiind în reorganizare judiciară, executarea deciziei ar duce la imposibilitatea realizării și aplicării planului de reorganizare, deși acesta a fost aprobat de adunarea creditorilor, ceea ce ar duce la intrarea societății în faliment. O dovadă în plus că se impune suspendarea deciziei pentru prevenirea unei pagube iminente este și împrejurarea că societatea s-ar afla în imposibilitatea de achitare a creditelor contractate în vederea dezvoltării și modernizării liniei de producție dar și faptul că efectele deciziei ar duce la disponibilizarea unui număr de 80 de angajați. S-a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței și pe fond, admiterea cererii de suspendare a deciziei nr. 152 din 30 iulie 2010 emisă de Comisia pentru Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate din cadrul M.F.

până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei. Pentru că societatea recurentă este în insolvență s-a dispus citarea în cauză a administratorului judiciar – P.G.I.P.U.R.L., iar administratorul judiciar a declarat că își însușește cererea de recurs formulată. 4. Soluția instanței de recurs. După examinarea motivelor de recurs, a dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va respinge recursul pentru următoarele considerente: În fața instanței de fond s-a solicitat suspendarea deciziei nr. 152 din 30 iulie 2010 emisă de Comisia pentru Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse Accizelor Armonizare din cadrul Ministerului Finanțelor, în baza art.1 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, decizie prin care a fost revocată autorizația de antrepozit fiscal din 28 decembrie 2008 emisă reclamantei SC V.T.

SA pentru încălcarea prevederilor art. 206 26 alin. (1) lit. d) și e) și art. 206 55 C. fisc. Împotriva acestei decizii s-a formulat contestație administrativă la 12 august 2010 fiind înregistrată sub nr. 114170 la Ministerul Finanțelor Publice. În fața instanței de fond, până la soluționarea cauzei, nu s-au făcut precizări cu privire la soluționarea sau nu a procedurii administrative. Fiind învestită cu soluționarea unei cereri de suspendare, întemeiată pe art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, a unei decizii de revocare a autorizației de antrepozit fiscal erau aplicabile în cauză dispozițiile art. 206 28 alin. (8) C. fisc., potrivit cărora „Contestarea deciziei de suspendare, revocare sau anulare a autorizației de antrepozit fiscal, suspendă efectele juridice ale acesteia pe perioada soluționării contestației în procedura administrativă”.

Însă, nici pârâta și nici instanța de fond nu au invocat aceste dispoziții care ar fi dus la respingerea cererii de suspendare formulată, având în vedere că suspendarea este ope legis și nu este necesară suspendarea judecătorească până la soluționarea contestației în procedura administrativă. Pentru că chiar legea prevede că decizia de revocare a autorizației de antrepozit fiscal este suspendată până la soluționarea contestației în procedura administrativă se deduce faptul că aceasta reprezintă o situație de excepție de la caracterul executoriu al actului administrativ și o excepție de la art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 care prevede că se poate dispune suspendarea executării actului administrativ unilateral de către instanță dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege (cazul bine justificat și paguba iminentă)până la pronunțarea instanței de fond, odată cu formularea plângerii prealabile.

În cazul suspendării prevăzute de art. 206 28 alin. (8) C. fisc., singura condiție cerută de lege pentru a se dispune suspendarea actului administrativ prin care s-a dispus suspendarea, revocarea sau anularea autorizației de antrepozit fiscal este aceea a formulării contestației în procedura administrativă și până la soluționarea acesteia intervine suspendarea actului administrativ contestat. În cazul actelor prin care s-a dispus suspendarea, revocarea sau anularea autorizațiilor de antrepozit fiscal se poate solicita suspendarea numai în condițiile art. 15 din Legea nr. 554/2004, respectiv după soluționarea contestației în procedura administrativă și atunci când se solicită anularea actului administrativ și a deciziei date în soluționarea contestației administrative.

Pentru că suspendarea intervine în baza legii, în cazul cererilor de suspendare a revocării autorizațiilor de antrepozit fiscal până la soluționarea contestației administrative, nu este necesar să se pronunțe o hotărâre judecătorească prin care să se dispună suspendarea, iar o astfel de cerere adresată instanței va fi respinsă. Prin urmare, chiar dacă soluția instanței de fond este corectă, motivarea soluției se impune să fie făcută în raport de dispozițiile art. 206 28 alin. (2) C. fisc. și nu de cele ale art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. De altfel, din susținerile reclamantei și verificările făcute pe portalul instanțelor de judecată, rezultă că a fost soluționată contestația administrativă formulată de reclamantă împotriva Deciziei nr. 152/2010 prin decizia nr. 272 din 30 septembrie 2010, ambele decizii fiind contestate în dosarul nr. 10698/2/2010 aflat pe rolul Curții de Apel București.

În acest dosar s-a formulat cerere de suspendare care a fost respinsă prin Încheierea din 15 aprilie 2011, iar dosarul are termen de soluționare pe fond la 16 septembrie 2011. Însă, în raport de cele prezentate anterior, se constată că până la soluționarea contestației administrative, instanța nu mai putea dispune suspendarea deoarece suspendarea deciziei de revocare a autorității de antrepozit fiscal a intervenit în baza legii și de aceea, nu se mai pot analiza motivele de recurs ce vizează îndeplinirea celor două condiții prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de SC V.T. S.A. împotriva sentinței nr. 4503 din 15 noiembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 mai 2011.