ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2931/2011

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin cererea adresată Curții de

Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC V.T. SA,

societate în insolvență, a solicitat în contradictoriu cu pârâta Comisia pentru

Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate din cadrul

Ministerului Finanțelor, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, suspendarea

Deciziei nr. 152 din 30 iulie 2010 emisă de pârâtă până la soluționarea

definitivă și irevocabilă a cauzei.

În motivarea cererii,

reclamanta a arătat că prin decizia atacată s-a dispus revocarea autorizației

de antrepozit fiscal nr. RO0018324PP01 din 28 decembrie 2006, reținându-se în

cauză încălcarea art. 206 ind. 26 alin. (1) lit. d) și e) și art. 206 ind. 55

din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal cu modificările și completările

ulterioare, urmare a propunerii Gărzii Financiare înaintată prin adresa nr. 704294

din 8 iulie 2010.

S-a susținut că,

potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, sunt întrunite cele 2

condiții necesare pentru suspendarea executării actul administrativ, cazul bine

justificat și pentru prevenirea unei pagube iminente.

Menționează

reclamanta că, în ce privește existența cazului bine justificat, este de

reținut că punerea în executare a deciziei a cărei suspendare o solicită ar

avea efecte negative, iremediabile asupra activității societății și a

personalului acesteia.

S-a menționat că

societatea este în reorganizare judiciară, iar prin aplicarea efectelor decizie

atacate ar fi imposibilă realizarea și aplicare planului de reorganizare în

condițiile în care întreaga activitate societății ar fi blocată.

De asemenea, este de reținut,

apreciază reclamata, împrejurarea că, dacă și-ar produce efecte decizia în

discuție, societate s-ar afla în imposibilitatea de achitare a creditelor

contractate în vedere dezvoltării și modernizării liniei de producție, în imposibilitatea

de îndeplinire a obligațiilor asumate prin contractele cu diverși beneficiari.

Dintr-o altă

perspectivă, admiterea cererii de suspendare se impune, avându-se în vedere și

împrejurarea că, prin efectele sale decizia ar fi de natură să ducă și la

disponibilizarea unui număr de peste 80 de angajați de care societatea în

prezent.

În drept și-a

întemeiat cererea pe dispozițiile art. 14 din Lege nr. 554/2004.

de fond.

Prin Sentința civilă

nr. 4503 din 15 noiembrie 2010 a Curții de Apel București, secția contencios

administrativ și fiscal, a fost respinsă cererea de suspendare formulată de

reclamanta SC V.T. SA, ca nefondată.

În motivarea acestei

soluții, instanța de fond a reținut că societatea reclamantă a beneficiat de

autorizația de antrepozit fiscal emisă la 28 decembrie 2006 cu valabilitate

până la 1 ianuarie 2007.

Se solicită

suspendarea Deciziei nr. 152 din 30 iulie 2010 emisă de Comisia pentru

Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate din cadrul

Ministerului Finanțelor, decizie prin care s-a dispus revocarea autorizației de

antrepozit fiscal pentru că au fost încălcate prevederile art. 206

26

alin. (1) lit. d) și e) din Legea nr. 571/2003 și art. 206

55

și la

un control efectuat în perioada mai – iunie 2010 s-au constatat o serie de

nereguli.

Reclamanta s-a

adresat autorității administrativ-fiscale emitente în temeiul art. 205 din O.G.

nr. 92/2003 prin contestație formulată împotriva deciziei și a procesului

verbal de control întocmit de Garda Financiară solicitând anularea deciziei și

invocând aspecte de legalitate și netemeinicie.

Referitor la cele

două condiții prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cazul bine

justificat și paguba iminentă, s-a apreciat că nu sunt îndeplinite în cauză.

S-a reținut că, în

privința cazului bine justificat, motivarea cererii de suspendare se referă la

aspecte de fond, menționându-se că reclamanta este în reorganizare judiciară și

că în cazul în care decizia și-ar produce efectele ar fi blocată întreaga

activitate a societății de natură să ducă și la disponibilizarea salariaților

acesteia, iar dacă s-ar pronunța pe baza acestor motive ar echivala cu

pronunțarea asupra fondului cauzei.

În ceea ce privește

paguba iminentă, nu au fost reținute susținerile reclamantei pentru că nu i se

poate aplica un tratament fiscal preferențial față de alți contribuabili, iar

faptul că a început procedura de reorganizare judiciară nu reprezintă un caz

bine justificat în sensul legii.

exercitată.

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs SC V.T. SA și a criticat soluția instanței de fond

ca fiind pronunțată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, motiv de

recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Se arată, în motivele

de recurs, că instanța de fond practic a refuzat să efectueze o cercetare a

motivelor pentru care s-a solicitat suspendarea Deciziei nr. 152 din 30 iulie 2010

emisă de Comisia pentru Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse Accizelor

Armonizate.

Referitor la cazul

bine justificat, recurenta arată că suntem în prezenta unei îndoieli serioase a

legalității actului administrativ deoarece anterior au fost efectuate două controale

având același obiect și s-a constatat că nu există nereguli.

Nu se putea dispune

revocarea autorizației de antrepozit fiscal atâta timp cât aceasta nu

constituie titlu de creanță fiscală și nu stabilește, din punct de vedere

juridic, obligația de plată în sarcina subscrisei și, deci, pe cale de

consecință, nu se poate reține că în caz de admitere a cererii de suspendare

recurenta ar beneficia de un tratament fiscal preferențial în raport cu alți

contribuabili, așa cum în mod greșit a reținut instanța de fond.

În ceea ce privește

cea de-a doua condiție – prevenirea unei pagube iminente – aceasta este

îndeplinită pentru că, fiind în reorganizare judiciară, executarea deciziei ar

duce la imposibilitatea realizării și aplicării planului de reorganizare, deși

acesta a fost aprobat de adunarea creditorilor, ceea ce ar duce la intrarea

societății în faliment.

O dovadă în plus că

se impune suspendarea deciziei pentru prevenirea unei pagube iminente este și

împrejurarea că societatea s-ar afla în imposibilitatea de achitare a

creditelor contractate în vederea dezvoltării și modernizării liniei de

producție dar și faptul că efectele deciziei ar duce la disponibilizarea unui

număr de 80 de angajați.

S-a solicitat

admiterea recursului, modificarea sentinței și pe fond, admiterea cererii de

suspendare a deciziei nr. 152 din 30 iulie 2010 emisă de Comisia pentru

Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate din cadrul M.F.

până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei.

Pentru că societatea

recurentă este în insolvență s-a dispus citarea în cauză a administratorului judiciar

– P.G.I.P.U.R.L., iar administratorul judiciar a declarat că își însușește

cererea de recurs formulată.

de recurs.

După examinarea

motivelor de recurs, a dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va

respinge recursul pentru următoarele considerente:

În fața instanței de

fond s-a solicitat suspendarea deciziei nr. 152 din 30 iulie 2010 emisă de

Comisia pentru Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse Accizelor Armonizare

din cadrul Ministerului Finanțelor, în baza art.1 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,

decizie prin care a fost revocată autorizația de antrepozit fiscal din 28

decembrie 2008 emisă reclamantei SC V.T. SA pentru încălcarea prevederilor art.

206

26

alin. (1) lit. d) și e) și art. 206

55

C. fisc.

Împotriva acestei

decizii s-a formulat contestație administrativă la 12 august 2010 fiind

înregistrată sub nr. 114170 la Ministerul Finanțelor Publice.

În fața instanței de

fond, până la soluționarea cauzei, nu s-au făcut precizări cu privire la

soluționarea sau nu a procedurii administrative.

Fiind învestită cu

soluționarea unei cereri de suspendare, întemeiată pe art. 14 alin. (1) din

Legea nr. 554/2004, a unei decizii de revocare a autorizației de antrepozit

fiscal erau aplicabile în cauză dispozițiile art. 206

28

alin. (8) C.

fisc., potrivit cărora „Contestarea deciziei de suspendare, revocare sau

anulare a autorizației de antrepozit fiscal, suspendă efectele juridice ale

acesteia pe perioada soluționării contestației în procedura administrativă”.

Însă, nici pârâta și

nici instanța de fond nu au invocat aceste dispoziții care ar fi dus la

respingerea cererii de suspendare formulată, având în vedere că suspendarea

este

ope legis

și nu este necesară suspendarea judecătorească până la

soluționarea contestației în procedura administrativă.

Pentru că chiar legea

prevede că decizia de revocare a autorizației de antrepozit fiscal este

suspendată până la soluționarea contestației în procedura administrativă se

deduce faptul că aceasta reprezintă o situație de excepție de la caracterul

executoriu al actului administrativ și o excepție de la art. 14 alin. (1) din

Legea nr. 554/2004 care prevede că se poate dispune suspendarea executării

actului administrativ unilateral de către instanță dacă sunt îndeplinite

condițiile prevăzute de lege (cazul bine justificat și paguba iminentă)până la

pronunțarea instanței de fond, odată cu formularea plângerii prealabile.

În cazul suspendării

prevăzute de art. 206

28

alin. (8) C. fisc., singura condiție cerută

de lege pentru a se dispune suspendarea actului administrativ prin care s-a

dispus suspendarea, revocarea sau anularea autorizației de antrepozit fiscal

este aceea a formulării contestației în procedura administrativă și până la

soluționarea acesteia intervine suspendarea actului administrativ contestat.

În cazul actelor prin

care s-a dispus suspendarea, revocarea sau anularea autorizațiilor de

antrepozit fiscal se poate solicita suspendarea numai în condițiile art. 15 din

Legea nr. 554/2004, respectiv după soluționarea contestației în procedura

administrativă și atunci când se solicită anularea actului administrativ și a

deciziei date în soluționarea contestației administrative.

Pentru că suspendarea

intervine în baza legii, în cazul cererilor de suspendare a revocării

autorizațiilor de antrepozit fiscal până la soluționarea contestației

administrative, nu este necesar să se pronunțe o hotărâre judecătorească prin

care să se dispună suspendarea, iar o astfel de cerere adresată instanței va fi

respinsă.

Prin urmare, chiar

dacă soluția instanței de fond este corectă, motivarea soluției se impune să

fie făcută în raport de dispozițiile art. 206

28

alin. (2) C. fisc. și

nu de cele ale art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

De altfel, din

susținerile reclamantei și verificările făcute pe portalul instanțelor de

judecată, rezultă că a fost soluționată contestația administrativă formulată de

reclamantă împotriva Deciziei nr. 152/2010 prin decizia nr. 272 din 30

septembrie 2010, ambele decizii fiind contestate în dosarul nr. 10698/2/2010

aflat pe rolul Curții de Apel București. În acest dosar s-a formulat cerere de

suspendare care a fost respinsă prin Încheierea din 15 aprilie 2011, iar

dosarul are termen de soluționare pe fond la 16 septembrie 2011.

Însă, în raport de

cele prezentate anterior, se constată că până la soluționarea contestației

administrative, instanța nu mai putea dispune suspendarea deoarece suspendarea

deciziei de revocare a autorității de antrepozit fiscal a intervenit în baza

legii și de aceea, nu se mai pot analiza motivele de recurs ce vizează

îndeplinirea celor două condiții prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004

și recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de SC

V.T. S.A. împotriva sentinței nr. 4503 din 15 noiembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 20 mai 2011.