ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2424/2012

Asupra recursului de față: Analizând actele și lucrările dosarului, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei I.1. Cererea de chemare în judecată și hotărârea primei instanțe Prin cererea de ordonanță președințială înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 27 octombrie 2011, reclamanta SC P.B. SRL a chemat în judecată pârâtul Ministerul Finanțelor Publice prin Comisia pentru Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate, solicitând suspendarea măsurii instituite prin decizia nr. 114 din 13 mai 2011 emisă de pârât prin care a fost revocată autorizația reclamantei de antrepozit fiscal, până la soluționarea irevocabilă a cererilor având ca obiect desființarea deciziei nr. 114 din 13 mai 2011 și a deciziei nr. 336 din 16 septembrie 2011, aflate pe rolul Curții de Apel București, cu cheltuieli de judecată.

Pârâtul a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția inadmisibilității cererii, întrucât disp. art. 581 C. proc. civ. sunt incompatibile cu disp. Legii nr. 554/2004. Pe fondul cererii a solicitat respingerea ei ca neîntemeiată, decizia nr. 114 din 13 mai 2011 fiind adoptată ca urmare a încălcării de către reclamantă a disp. art. 206 28 alin. (2) lit. f) și disp. art. 206 23 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 571/2003, aceasta figurând cu obligații de plată la bugetul general consolidat mai vechi de 60 de zile, evidențiate în fișa sintetică pe plătitor editată la 08 martie 2011. Reclamanta și-a precizat cererea în sensul că temeiul de drept este reprezentat de art. 14, 15 din Legea nr. 554/2004 și art. 215 alin. (2) C. proc.

fisc., precizare în raport cu care, excepția inadmisibilității cererii de ordonanță președințială invocată de pârât a rămas fără obiect. Prin sentința nr. 7740 din 20 decembrie 2011 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins ca neîntemeiată cererea reclamantei. Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că prin decizia nr. 114 din 13 mai 2011 emisă de Ministerul Finanțelor Publice - Comisia pentru Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate a fost revocată autorizația de antrepozit fiscal nr. AA din 29 mai 2007 emisă reclamantei, întrucât înregistrează obligații fiscale restante la bugetul general consolidat mai vechi de 60 de zile.

Decizia a fost emisă avându-se în vedere adresa din 31 martie 2011 prin care Direcția Municipiului București pentru Accize și Operațiuni Vamale, urmare adresei DGFPMB din 22 martie 2011 transmite referatul cu propunerea de revocare a autorizației de antrepozit fiscal, ca urmare a încălcării disp. art. 206 28 alin. (2) lit. f) din Legea nr. 571/2003, înregistrând obligații de plată la bugetul general consolidat mai vechi de 60 de zile, evidențiate în fișa sintetică pe plătitor editată la 08 martie 2011. Plângerea prealabilă formulată de reclamantă împotriva acestei decizii a fost respinsă prin decizia nr. 142 din 29 iulie 2011 emisă de pârât. Curtea a apreciat că, în speță, nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în sensul existenței cumulative a cazului bine justificat și a pagubei iminente.

A constatat că nu se poate reține existența unui caz bine justificat atâta timp cât în adresa din 22 martie 2011 emisă de DGFPMB - Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii, care a stat la baza emiterii deciziei nr. 114/2011, se precizează că reclamanta figurează cu obligații de plată la bugetul general consolidat mai vechi de 60 de zile, evidențiate în fișa sintetică pe plătitor editată la 08 martie 2011, aceste obligații fiind în cuantum de 20.051.166 RON reprezentând debit și 20.122.874 RON reprezentând accesorii, având în vedere că, potrivit art. 206 28 alin. (2) lit. f) din Legea nr. 571/2003, autoritatea competentă poate revoca autorizația pentru un antrepozit fiscal în situația în care antrepozitarul autorizat înregistrează obligații fiscale restante la bugetul general consolidat mai vechi de 60 de zile față de termenul legal de plată.

Referitor la condiția ce vizează iminența producerii unei pagube, instanța a reținut că susținerile reclamantei în sensul că în lipsa autorizației de antrepozit fiscal îi va fi blocată întreaga activitate, nu pot fi luate în considerare, ținând cont de faptul că art. 14 din Legea nr. 554/2004 reglementează îndeplinirea cumulativă a două condiții pentru suspendarea executării unui act administrativ cu caracter individual: cazul bine justificat și paguba iminentă, astfel că neîndeplinirea uneia dintre condiții (în speță, cazul bine justificat) are drept consecință respingerea cererii. I.2. Recursul declarat în cauză Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Recurenta a susținut că în mod greșit prima instanță a reținut că nu sunt îndeplinite ambele condiții prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004. A arătat că în cauză este îndeplinită condiția cazului bine justificat, în sensul existenței unei îndoieli puternice asupra prezumției de legalitate de care se bucura un act administrativ, de natură a învinge principiul potrivit căruia actul administrativ este executoriu din oficiu, prin chiar modul de soluționare a contestațiilor formulate. Astfel, ca urmare a contestației formulate, decizia nr. 366 din 16 septembrie 2011 a fost desființată parțial iar suma rămasă de 5.701.329 RON, nu reprezintă o creanță certă, lichidă și exigibilă. În plus, în vederea autorizării societății ca antrepozit fiscal, a fost necesară constituirea unei garanții bănești, tocmai pentru utilizarea acesteia de către autoritățile competente în situațiile în care s-ar înregistra datorii la bugetul de stat.

Cu toate acestea garanția nu a fost utilizată de pârâtă, preferându-se în schimb măsura revocării autorizației de antrepozit fiscal. Recurenta a mai arătat și că hotărârea atacată a fost insuficient motivată. Astfel, prin sentința civilă nr. 7740 din data de 20 decembrie 2011, pronunțată în Dosarul nr. 9246/2/2011, instanța de fond a respins ca neîntemeiată cererea de suspendare a executării, motivând faptul că nu îndeplinește condiția cazului bine justificat, fără însă a dezvolta în nici un fel această susținere. Or, motivarea hotărârii, în sensul strict juridic al cuvântului, înseamnă arătarea în scris a rațiunilor care determină pe judecător să respingă sau să admită o cerere. Motivarea hotărârii este expresă arătându-se motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței.

Simplele afirmații în considerentele hotărârii precum și referirile la textele de lege în termeni cu totul și cu totul generali nu corespund scopului motivării și echivalează cu o nemotivare și o încălcare a dreptului societății la un proces echitabil reglementat de art. 6 din Convenția Europeană a Dreptuirlor Omului. II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Înalta Curte, analizând actele și lucrările dosarului, în raport cu criticile formulate și dispozițiile legale aplicabile, constată că recursul este fondat, urmând a fi admis pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Prin decizia nr. 114 din 13 mai 2011 emisă de Ministerul Finanțelor Publice - Comisia pentru Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate, a cărei suspendare a fost solicitată în prezentul dosar, a fost revocată autorizația de antrepozit fiscal nr. AA din 29 mai 2007 emisă reclamantei, întrucât înregistrează obligații fiscale restante la bugetul general consolidat mai vechi de 60 de zile. Obligațiile restante au fost stabilite de A.N.A.F. - A.N.V. prin decizia de impunere nr. 28 din 14 decembrie 2010, desființată parțial prin decizia nr. 366 din 16 septembrie 2011, prin care s-a dispus desființarea parțială a deciziei de impunere nr. 28 din 14 decembrie 2010 pentru suma totală de 34.446.510 RON cu obligația, în sarcina organelor vamale, să procedeze la reanalizarea cauzei în conformitate cu dispozițiile normative incidente în materie.

De asemenea, prin aceiași decizie s-a dispus respingerea ca neîntemeiată a contestației formulate de reclamantă pentru suma totală de 5.701.329 RON, din care suma de 2.677.776 RON reprezintă accize și suma de 3.023.553 RON reprezintă accesorii aferente. Din dispozițiile generale ale Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, rezultă că actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate, adoptat pe baza și în limitele legii, fiind executoriu din oficiu. Pe de altă parte, din dispozițiile art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004 rezultă că suspendarea executării unui act administrativ este o măsură excepțională ce poate surveni exclusiv când acest lucru este prevăzut expres în lege (suspendarea de drept - ope legis) ori când sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de lege (suspendarea la cererea persoanei vătămate prin actul administrativ).

Într-adevăr, potrivit art. 15 alin. (1) coroborat cu art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, odată sau după sesizarea instanței de contencios administrativ, persoana vătămată poate să ceară suspendarea executării actului administrativ până la soluționarea irevocabilă a cauzei. Deci, cu alte cuvinte, un act administrativ va putea fi suspendat din executarea sa numai în situația în care instanța va constata în mod temeinic îndeplinirea cumulativă a celor două condiții: existența unui caz bine justificat și necesitatea evitării unei pagube iminente ireparabile sau dificil de reparat. Noțiunea de caz bine justificat a fost definită la art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind acele împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.

În jurisprudența sa constantă, secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți a reținut că pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, instanța nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăși cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-și limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt și/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ.

În cauza de față, Înalta Curte reține că faptul anulării de către instanța de fond atât a deciziei nr. 114 din 13 mai 2011 emisă de Comisia pentru Autorizarea Operațiunilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate, de revocare a autorizației de antrepozit fiscal precum și a deciziei 142 din 29 iulie 2011, emise de A.N.V., prin care s-au constatat obligații fiscale restante și care a stat la baza emiterii deciziei de de revocare a autorizației de antrepozit fiscal, sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ. De asemenea, din dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. ș) din lege rezultă că noțiunea de pagubă iminentă are în vedere producerea unui prejudiciu.

În cauză, este necontestat că prin revocarea autorizației de antrepozit fiscal, societatea este în imposibilitate de a-și realiza obiectul de activitate, acest aspect fiind de natură a constitui un real prejudiciu pentru societate. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1), (2) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul și va modifica sentința atacată în sensul că va dispune suspendarea executării deciziei nr. 114 din 13 mai 2011 emisă de Ministerul Finanțelor Publice - Comisia pentru Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate, până la rămânerea irevocabilă a acțiunii în anulare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de SC P.B. SRL București împotriva sentinței nr. 7740 din 20 decembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Modifică hotărârea atacată în sensul că admite cererea reclamantei SC P.B. SRL București. Dispune suspendarea executării deciziei nr. 114 din 13 mai 2011 emisă de Ministerul Finanțelor Publice - Comisia pentru Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate, până la rămânerea irevocabilă a acțiunii în anulare. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 17 mai 2012.