ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2424/2012
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2424/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra recursului
de față:
Analizând actele
și lucrările dosarului, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
I.1. Cererea de
chemare în judecată și hotărârea primei instanțe
Prin cererea de
ordonanță președințială înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a
VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 27 octombrie 2011, reclamanta
SC P.B. SRL a chemat în judecată pârâtul Ministerul Finanțelor Publice prin Comisia
pentru Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate, solicitând
suspendarea măsurii instituite prin decizia nr. 114 din 13 mai 2011 emisă de pârât
prin care a fost revocată autorizația reclamantei de antrepozit fiscal, până la
soluționarea irevocabilă a cererilor având ca obiect desființarea deciziei nr.
114 din 13 mai 2011 și a deciziei nr. 336 din 16 septembrie 2011, aflate pe rolul
Curții de Apel București, cu cheltuieli de judecată.
Pârâtul a formulat
întâmpinare prin care a invocat excepția inadmisibilității cererii, întrucât disp.
art. 581 C. proc. civ. sunt incompatibile cu disp. Legii nr. 554/2004.
Pe fondul cererii
a solicitat respingerea ei ca neîntemeiată, decizia nr. 114 din 13 mai 2011 fiind
adoptată ca urmare a încălcării de către reclamantă a disp. art. 206
28
alin. (2) lit. f) și disp. art. 206
23
alin. (1) lit. g) din Legea
nr. 571/2003, aceasta figurând cu obligații de plată la bugetul general consolidat
mai vechi de 60 de zile, evidențiate în fișa sintetică pe plătitor editată la 08
martie 2011.
Reclamanta și-a
precizat cererea în sensul că temeiul de drept este reprezentat de art. 14, 15 din
Legea nr. 554/2004 și art. 215 alin. (2) C. proc. fisc., precizare în raport cu
care, excepția inadmisibilității cererii de ordonanță președințială invocată de
pârât a rămas fără obiect.
Prin sentința
nr. 7740 din 20 decembrie 2011 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios
administrativ și fiscal, a respins ca neîntemeiată cererea reclamantei.
Pentru a hotărî
astfel prima instanță a reținut că prin decizia nr. 114 din 13 mai 2011 emisă de
Ministerul Finanțelor Publice - Comisia pentru Autorizarea Operatorilor de Produse
Supuse Accizelor Armonizate a fost revocată autorizația de antrepozit fiscal
nr. AA din 29 mai 2007 emisă reclamantei, întrucât înregistrează obligații fiscale
restante la bugetul general consolidat mai vechi de 60 de zile.
Decizia a fost
emisă avându-se în vedere adresa din 31 martie 2011 prin care Direcția Municipiului
București pentru Accize și Operațiuni Vamale, urmare adresei DGFPMB din 22
martie 2011 transmite referatul cu propunerea de revocare a autorizației de antrepozit
fiscal, ca urmare a încălcării disp. art. 206
28
alin. (2) lit. f) din
Legea nr. 571/2003, înregistrând obligații de plată la bugetul general consolidat
mai vechi de 60 de zile, evidențiate în fișa sintetică pe plătitor editată la 08
martie 2011.
Plângerea prealabilă
formulată de reclamantă împotriva acestei decizii a fost respinsă prin decizia
nr. 142 din 29 iulie 2011 emisă de pârât.
Curtea a apreciat
că, în speță, nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din
Legea nr. 554/2004, în sensul existenței cumulative a cazului bine justificat și
a pagubei iminente.
A constatat că
nu se poate reține existența unui caz bine justificat atâta timp cât în adresa
din 22 martie 2011 emisă de DGFPMB - Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabili
Mijlocii, care a stat la baza emiterii deciziei nr. 114/2011, se precizează că reclamanta
figurează cu obligații de plată la bugetul general consolidat mai vechi de 60 de
zile, evidențiate în fișa sintetică pe plătitor editată la 08 martie 2011, aceste
obligații fiind în cuantum de 20.051.166 RON reprezentând debit și 20.122.874 RON
reprezentând accesorii, având în vedere că, potrivit art. 206
28
alin. (2) lit. f) din Legea nr. 571/2003, autoritatea competentă poate revoca autorizația
pentru un antrepozit fiscal în situația în care antrepozitarul autorizat înregistrează
obligații fiscale restante la bugetul general consolidat mai vechi de 60 de zile
față de termenul legal de plată.
Referitor la condiția
ce vizează iminența producerii unei pagube, instanța a reținut că susținerile reclamantei
în sensul că în lipsa autorizației de antrepozit fiscal îi va fi blocată întreaga
activitate, nu pot fi luate în considerare, ținând cont de faptul că art. 14 din
Legea nr. 554/2004 reglementează îndeplinirea cumulativă a două condiții pentru
suspendarea executării unui act administrativ cu caracter individual: cazul bine
justificat și paguba iminentă, astfel că neîndeplinirea uneia dintre condiții (în
speță, cazul bine justificat) are drept consecință respingerea cererii.
I.2. Recursul
declarat în cauză
Împotriva acestei
hotărâri a declarat recurs reclamanta criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Recurenta a susținut
că în mod greșit prima instanță a reținut că nu sunt îndeplinite ambele condiții
prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.
A arătat că în
cauză este îndeplinită condiția cazului bine justificat, în sensul existenței unei
îndoieli puternice asupra prezumției de legalitate de care se bucura un act administrativ,
de natură a învinge principiul potrivit căruia actul administrativ este executoriu
din oficiu, prin chiar modul de soluționare a contestațiilor formulate. Astfel,
ca urmare a contestației formulate, decizia nr. 366 din 16 septembrie 2011 a fost
desființată parțial iar suma rămasă de 5.701.329 RON, nu reprezintă o creanță certă,
lichidă și exigibilă.
În plus, în vederea
autorizării societății ca antrepozit fiscal, a fost necesară constituirea unei garanții
bănești, tocmai pentru utilizarea acesteia de către autoritățile competente în situațiile
în care s-ar înregistra datorii la bugetul de stat. Cu toate acestea garanția nu
a fost utilizată de pârâtă, preferându-se în schimb măsura revocării autorizației
de antrepozit fiscal.
Recurenta a mai
arătat și că hotărârea atacată a fost insuficient motivată.
Astfel, prin sentința
civilă nr. 7740 din data de 20 decembrie 2011, pronunțată în Dosarul nr. 9246/2/2011,
instanța de fond a respins ca neîntemeiată cererea de suspendare a executării, motivând
faptul că nu îndeplinește condiția cazului bine justificat, fără însă a dezvolta
în nici un fel această susținere.
Or, motivarea
hotărârii, în sensul strict juridic al cuvântului, înseamnă arătarea în scris a
rațiunilor care determină pe judecător să respingă sau să admită o cerere.
Motivarea hotărârii
este expresă arătându-se motivele de fapt și de drept care au format convingerea
instanței.
Simplele afirmații
în considerentele hotărârii precum și referirile la textele de lege în termeni cu
totul și cu totul generali nu corespund scopului motivării și echivalează cu o nemotivare
și o încălcare a dreptului societății la un proces echitabil reglementat de art.
6 din Convenția Europeană a Dreptuirlor Omului.
II. Considerentele
Înaltei Curți de Casație și Justiție
Înalta Curte,
analizând actele și lucrările dosarului, în raport cu criticile formulate și dispozițiile
legale aplicabile, constată că recursul este fondat, urmând a fi admis pentru considerentele
ce vor fi expuse în continuare.
Prin decizia
nr. 114 din 13 mai 2011 emisă de Ministerul Finanțelor Publice - Comisia pentru
Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate, a cărei suspendare
a fost solicitată în prezentul dosar, a fost revocată autorizația de antrepozit
fiscal nr. AA din 29 mai 2007 emisă reclamantei, întrucât înregistrează obligații
fiscale restante la bugetul general consolidat mai vechi de 60 de zile.
Obligațiile restante
au fost stabilite de A.N.A.F. - A.N.V. prin decizia de impunere nr. 28 din 14
decembrie 2010, desființată parțial prin decizia nr. 366 din 16 septembrie 2011,
prin care s-a dispus desființarea parțială a deciziei de impunere nr. 28 din 14
decembrie 2010 pentru suma totală de 34.446.510 RON cu obligația, în sarcina organelor
vamale, să procedeze la reanalizarea cauzei în conformitate cu dispozițiile normative
incidente în materie.
De asemenea, prin
aceiași decizie s-a dispus respingerea ca neîntemeiată a contestației formulate
de reclamantă pentru suma totală de 5.701.329 RON, din care suma de 2.677.776 RON
reprezintă accize și suma de 3.023.553 RON reprezintă accesorii aferente.
Din dispozițiile
generale ale Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările
și completările ulterioare, rezultă că actul administrativ se bucură de prezumția
de legalitate, adoptat pe baza și în limitele legii, fiind executoriu din oficiu.
Pe de altă parte,
din dispozițiile art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004 rezultă că suspendarea executării
unui act administrativ este o măsură excepțională ce poate surveni exclusiv când
acest lucru este prevăzut expres în lege (suspendarea de drept - ope legis) ori
când sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de lege (suspendarea la cererea
persoanei vătămate prin actul administrativ).
Într-adevăr, potrivit
art. 15 alin. (1) coroborat cu art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în cazuri
bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, odată sau după sesizarea
instanței de contencios administrativ, persoana vătămată poate să ceară suspendarea
executării actului administrativ până la soluționarea irevocabilă a cauzei.
Deci, cu alte
cuvinte, un act administrativ va putea fi suspendat din executarea sa numai în situația
în care instanța va constata în mod temeinic îndeplinirea cumulativă a celor două
condiții: existența unui caz bine justificat și necesitatea evitării unei pagube
iminente ireparabile sau dificil de reparat.
Noțiunea de caz
bine justificat a fost definită la art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004
ca fiind acele împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură
să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.
În jurisprudența
sa constantă, secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți a reținut
că pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui
act administrativ, instanța nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de
nelegalitate pe care se întemeiază însăși cererea de anulare a actului administrativ,
ci trebuie să-și limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt și/sau
de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumției de
legalitate de care se bucură un act administrativ.
În cauza de față,
Înalta Curte reține că faptul anulării de către instanța de fond atât a deciziei
nr. 114 din 13 mai 2011 emisă de Comisia pentru Autorizarea Operațiunilor de Produse
Supuse Accizelor Armonizate, de revocare a autorizației de antrepozit fiscal precum
și a deciziei 142 din 29 iulie 2011, emise de A.N.V., prin care s-au constatat obligații
fiscale restante și care a stat la baza emiterii deciziei de de revocare a autorizației
de antrepozit fiscal, sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității
actului administrativ.
De asemenea, din
dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. ș) din lege rezultă că noțiunea de pagubă iminentă
are în vedere producerea unui prejudiciu.
În cauză, este
necontestat că prin revocarea autorizației de antrepozit fiscal, societatea este
în imposibilitate de a-și realiza obiectul de activitate, acest aspect fiind de
natură a constitui un real prejudiciu pentru societate.
Pentru considerentele
expuse, în temeiul art. 312 alin. (1), (2) C. proc. civ., Înalta Curte va admite
recursul și va modifica sentința atacată în sensul că va dispune suspendarea executării
deciziei nr. 114 din 13 mai 2011 emisă de Ministerul Finanțelor Publice - Comisia
pentru Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate, până la
rămânerea irevocabilă a acțiunii în anulare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul
declarat de SC P.B. SRL București împotriva sentinței nr. 7740 din 20 decembrie
2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.
Modifică hotărârea
atacată în sensul că admite cererea reclamantei SC P.B. SRL București.
Dispune suspendarea
executării deciziei nr. 114 din 13 mai 2011 emisă de Ministerul Finanțelor Publice
- Comisia pentru Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate,
până la rămânerea irevocabilă a acțiunii în anulare.
Irevocabilă.
Pronunțată, în
ședință publică, astăzi 17 mai 2012.