ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 17.05.2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2424/2012

HOTĂRÂRE
17.05.2012
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2424/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului

de față:

Analizând actele

și lucrările dosarului, constată următoarele:

I.1. Cererea de

chemare în judecată și hotărârea primei instanțe

Prin cererea de

ordonanță președințială înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a

VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 27 octombrie 2011, reclamanta

SC P.B. SRL a chemat în judecată pârâtul Ministerul Finanțelor Publice prin Comisia

pentru Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate, solicitând

suspendarea măsurii instituite prin decizia nr. 114 din 13 mai 2011 emisă de pârât

prin care a fost revocată autorizația reclamantei de antrepozit fiscal, până la

soluționarea irevocabilă a cererilor având ca obiect desființarea deciziei nr.

114 din 13 mai 2011 și a deciziei nr. 336 din 16 septembrie 2011, aflate pe rolul

Curții de Apel București, cu cheltuieli de judecată.

Pârâtul a formulat

întâmpinare prin care a invocat excepția inadmisibilității cererii, întrucât disp.

art. 581 C. proc. civ. sunt incompatibile cu disp. Legii nr. 554/2004.

Pe fondul cererii

a solicitat respingerea ei ca neîntemeiată, decizia nr. 114 din 13 mai 2011 fiind

adoptată ca urmare a încălcării de către reclamantă a disp. art. 206

28

alin. (2) lit. f) și disp. art. 206

23

alin. (1) lit. g) din Legea

nr. 571/2003, aceasta figurând cu obligații de plată la bugetul general consolidat

mai vechi de 60 de zile, evidențiate în fișa sintetică pe plătitor editată la 08

martie 2011.

Reclamanta și-a

precizat cererea în sensul că temeiul de drept este reprezentat de art. 14, 15 din

Legea nr. 554/2004 și art. 215 alin. (2) C. proc. fisc., precizare în raport cu

care, excepția inadmisibilității cererii de ordonanță președințială invocată de

pârât a rămas fără obiect.

Prin sentința

nr. 7740 din 20 decembrie 2011 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a respins ca neîntemeiată cererea reclamantei.

Pentru a hotărî

astfel prima instanță a reținut că prin decizia nr. 114 din 13 mai 2011 emisă de

Ministerul Finanțelor Publice - Comisia pentru Autorizarea Operatorilor de Produse

Supuse Accizelor Armonizate a fost revocată autorizația de antrepozit fiscal

nr. AA din 29 mai 2007 emisă reclamantei, întrucât înregistrează obligații fiscale

restante la bugetul general consolidat mai vechi de 60 de zile.

Decizia a fost

emisă avându-se în vedere adresa din 31 martie 2011 prin care Direcția Municipiului

București pentru Accize și Operațiuni Vamale, urmare adresei DGFPMB din 22

martie 2011 transmite referatul cu propunerea de revocare a autorizației de antrepozit

fiscal, ca urmare a încălcării disp. art. 206

28

alin. (2) lit. f) din

Legea nr. 571/2003, înregistrând obligații de plată la bugetul general consolidat

mai vechi de 60 de zile, evidențiate în fișa sintetică pe plătitor editată la 08

martie 2011.

Plângerea prealabilă

formulată de reclamantă împotriva acestei decizii a fost respinsă prin decizia

nr. 142 din 29 iulie 2011 emisă de pârât.

Curtea a apreciat

că, în speță, nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din

Legea nr. 554/2004, în sensul existenței cumulative a cazului bine justificat și

a pagubei iminente.

A constatat că

nu se poate reține existența unui caz bine justificat atâta timp cât în adresa

din 22 martie 2011 emisă de DGFPMB - Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabili

Mijlocii, care a stat la baza emiterii deciziei nr. 114/2011, se precizează că reclamanta

figurează cu obligații de plată la bugetul general consolidat mai vechi de 60 de

zile, evidențiate în fișa sintetică pe plătitor editată la 08 martie 2011, aceste

obligații fiind în cuantum de 20.051.166 RON reprezentând debit și 20.122.874 RON

reprezentând accesorii, având în vedere că, potrivit art. 206

28

alin. (2) lit. f) din Legea nr. 571/2003, autoritatea competentă poate revoca autorizația

pentru un antrepozit fiscal în situația în care antrepozitarul autorizat înregistrează

obligații fiscale restante la bugetul general consolidat mai vechi de 60 de zile

față de termenul legal de plată.

Referitor la condiția

ce vizează iminența producerii unei pagube, instanța a reținut că susținerile reclamantei

în sensul că în lipsa autorizației de antrepozit fiscal îi va fi blocată întreaga

activitate, nu pot fi luate în considerare, ținând cont de faptul că art. 14 din

Legea nr. 554/2004 reglementează îndeplinirea cumulativă a două condiții pentru

suspendarea executării unui act administrativ cu caracter individual: cazul bine

justificat și paguba iminentă, astfel că neîndeplinirea uneia dintre condiții (în

speță, cazul bine justificat) are drept consecință respingerea cererii.

I.2. Recursul

declarat în cauză

Împotriva acestei

hotărâri a declarat recurs reclamanta criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Recurenta a susținut

că în mod greșit prima instanță a reținut că nu sunt îndeplinite ambele condiții

prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

A arătat că în

cauză este îndeplinită condiția cazului bine justificat, în sensul existenței unei

îndoieli puternice asupra prezumției de legalitate de care se bucura un act administrativ,

de natură a învinge principiul potrivit căruia actul administrativ este executoriu

din oficiu, prin chiar modul de soluționare a contestațiilor formulate. Astfel,

ca urmare a contestației formulate, decizia nr. 366 din 16 septembrie 2011 a fost

desființată parțial iar suma rămasă de 5.701.329 RON, nu reprezintă o creanță certă,

lichidă și exigibilă.

În plus, în vederea

autorizării societății ca antrepozit fiscal, a fost necesară constituirea unei garanții

bănești, tocmai pentru utilizarea acesteia de către autoritățile competente în situațiile

în care s-ar înregistra datorii la bugetul de stat. Cu toate acestea garanția nu

a fost utilizată de pârâtă, preferându-se în schimb măsura revocării autorizației

de antrepozit fiscal.

Recurenta a mai

arătat și că hotărârea atacată a fost insuficient motivată.

Astfel, prin sentința

civilă nr. 7740 din data de 20 decembrie 2011, pronunțată în Dosarul nr. 9246/2/2011,

instanța de fond a respins ca neîntemeiată cererea de suspendare a executării, motivând

faptul că nu îndeplinește condiția cazului bine justificat, fără însă a dezvolta

în nici un fel această susținere.

Or, motivarea

hotărârii, în sensul strict juridic al cuvântului, înseamnă arătarea în scris a

rațiunilor care determină pe judecător să respingă sau să admită o cerere.

Motivarea hotărârii

este expresă arătându-se motivele de fapt și de drept care au format convingerea

instanței.

Simplele afirmații

în considerentele hotărârii precum și referirile la textele de lege în termeni cu

totul și cu totul generali nu corespund scopului motivării și echivalează cu o nemotivare

și o încălcare a dreptului societății la un proces echitabil reglementat de art.

6 din Convenția Europeană a Dreptuirlor Omului.

Înaltei Curți de Casație și Justiție

Înalta Curte,

analizând actele și lucrările dosarului, în raport cu criticile formulate și dispozițiile

legale aplicabile, constată că recursul este fondat, urmând a fi admis pentru considerentele

ce vor fi expuse în continuare.

Prin decizia

nr. 114 din 13 mai 2011 emisă de Ministerul Finanțelor Publice - Comisia pentru

Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate, a cărei suspendare

a fost solicitată în prezentul dosar, a fost revocată autorizația de antrepozit

fiscal nr. AA din 29 mai 2007 emisă reclamantei, întrucât înregistrează obligații

fiscale restante la bugetul general consolidat mai vechi de 60 de zile.

Obligațiile restante

au fost stabilite de A.N.A.F. - A.N.V. prin decizia de impunere nr. 28 din 14

decembrie 2010, desființată parțial prin decizia nr. 366 din 16 septembrie 2011,

prin care s-a dispus desființarea parțială a deciziei de impunere nr. 28 din 14

decembrie 2010 pentru suma totală de 34.446.510 RON cu obligația, în sarcina organelor

vamale, să procedeze la reanalizarea cauzei în conformitate cu dispozițiile normative

incidente în materie.

De asemenea, prin

aceiași decizie s-a dispus respingerea ca neîntemeiată a contestației formulate

de reclamantă pentru suma totală de 5.701.329 RON, din care suma de 2.677.776 RON

reprezintă accize și suma de 3.023.553 RON reprezintă accesorii aferente.

Din dispozițiile

generale ale Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările

și completările ulterioare, rezultă că actul administrativ se bucură de prezumția

de legalitate, adoptat pe baza și în limitele legii, fiind executoriu din oficiu.

Pe de altă parte,

din dispozițiile art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004 rezultă că suspendarea executării

unui act administrativ este o măsură excepțională ce poate surveni exclusiv când

acest lucru este prevăzut expres în lege (suspendarea de drept - ope legis) ori

când sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de lege (suspendarea la cererea

persoanei vătămate prin actul administrativ).

Într-adevăr, potrivit

art. 15 alin. (1) coroborat cu art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în cazuri

bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, odată sau după sesizarea

instanței de contencios administrativ, persoana vătămată poate să ceară suspendarea

executării actului administrativ până la soluționarea irevocabilă a cauzei.

Deci, cu alte

cuvinte, un act administrativ va putea fi suspendat din executarea sa numai în situația

în care instanța va constata în mod temeinic îndeplinirea cumulativă a celor două

condiții: existența unui caz bine justificat și necesitatea evitării unei pagube

iminente ireparabile sau dificil de reparat.

Noțiunea de caz

bine justificat a fost definită la art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004

ca fiind acele împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură

să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.

În jurisprudența

sa constantă, secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți a reținut

că pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui

act administrativ, instanța nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de

nelegalitate pe care se întemeiază însăși cererea de anulare a actului administrativ,

ci trebuie să-și limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt și/sau

de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumției de

legalitate de care se bucură un act administrativ.

În cauza de față,

Înalta Curte reține că faptul anulării de către instanța de fond atât a deciziei

nr. 114 din 13 mai 2011 emisă de Comisia pentru Autorizarea Operațiunilor de Produse

Supuse Accizelor Armonizate, de revocare a autorizației de antrepozit fiscal precum

și a deciziei 142 din 29 iulie 2011, emise de A.N.V., prin care s-au constatat obligații

fiscale restante și care a stat la baza emiterii deciziei de de revocare a autorizației

de antrepozit fiscal, sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității

actului administrativ.

De asemenea, din

dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. ș) din lege rezultă că noțiunea de pagubă iminentă

are în vedere producerea unui prejudiciu.

În cauză, este

necontestat că prin revocarea autorizației de antrepozit fiscal, societatea este

în imposibilitate de a-și realiza obiectul de activitate, acest aspect fiind de

natură a constitui un real prejudiciu pentru societate.

Pentru considerentele

expuse, în temeiul art. 312 alin. (1), (2) C. proc. civ., Înalta Curte va admite

recursul și va modifica sentința atacată în sensul că va dispune suspendarea executării

deciziei nr. 114 din 13 mai 2011 emisă de Ministerul Finanțelor Publice - Comisia

pentru Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate, până la

rămânerea irevocabilă a acțiunii în anulare.

Admite recursul

declarat de SC P.B. SRL București împotriva sentinței nr. 7740 din 20 decembrie

2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Modifică hotărârea

atacată în sensul că admite cererea reclamantei SC P.B. SRL București.

Dispune suspendarea

executării deciziei nr. 114 din 13 mai 2011 emisă de Ministerul Finanțelor Publice

- Comisia pentru Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate,

până la rămânerea irevocabilă a acțiunii în anulare.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 17 mai 2012.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2012-06-01
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2745/2012
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta SC O.S. SRL a chemat în judecată Ministerul Finanțelor Publice - Comisia pentru Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate
ÎCCJ 2013-12-17
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7828/2013
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Prima instanță a) Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată la data de 18 august 2011 și precizată ulterior, reclamanta SC P.B. SRL a so
ÎCCJ 2014-11-04
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4140/2014
creanțe fiscale apreciind că în mod greșit prima instanță a apreciat ca legal emisă decizia de revocare a antrepozitului din 30 iunie 2011 deoarece în cauză nu erau îndeplinite condițiile prevăzute de art. 206 28 alin. (2) lit. c) și f) din
ÎCCJ 2011-05-20
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2931/2011
. S-a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței și pe fond, admiterea cererii de suspendare a deciziei nr. 152 din 30 iulie 2010 emisă de Comisia pentru Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate din cadrul
ÎCCJ 2012-02-03
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 533/2012
Accizelor Armonizate. În motivarea căii de atac, încadrabilă în drept în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta a susținut faptul că sentința contestată este lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea și aplicarea greși
Sursă