ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 366/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamantul C.N.S.A.S. a chemat în judecată pârâtul P.A., solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să constate existența calității acestuia de colaborator al Securității. În motivarea cererii, reclamantul a arătat că la data declanșării verificărilor, pârâtul era director adjunct în cadrul M.A.E. și potrivit art. 3 lit. c), coroborat cu art. 5 alin. (1) teza a II-a din O.U.G. nr. 24/2008, C.N.S.A.S.

verifică, din oficiu, sub aspectul stabilirii calității de lucrător sau colaborator al Securității, persoanele care au candidat sau deținu ori ocupă demnitățile sau funcțiile prevăzute la art. 3 lit. b) – h). S-a mai susținut că, potrivit Notei de Constatare nr. S/DI/I/3163 din 31 octombrie 2008, pârâtul a fost recrutat de Securitate la 17 iunie 1989, în calitate de persoană de sprijin „în scopul realizării supravegherii informative a mediului de relații al studenților de la A.T.M.” semnând un angajament în fața ofițerului de Securitate și fiindu-i atribuit numele conspirativ „T.” În această calitate potrivit Notelor de analiză a ofițerului recrutar, „pârâtul a reușit să se achite în mod corespunzător de sarcinile trasate”.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 590 din 2 februarie 2010, a respins acțiunea formulată de reclamant, ca neîntemeiată. Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că Notele de analiză fac o referire generală la materialele informative prin care pârâtul s-a achitat de sarcina de a depista asemenea studenți, neputându-se verifica pe baza acestor aprecieri generale îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege pentru constatarea calității unei persoane de colaborator al Securității. Împotriva acestei sentințe, considerată nelegală și netemeinică a declarat recurs reclamantul C.N.S.A.S.

În motivarea recursului, reclamantul, C.N.S.A.S., a arătat, în esență, următoarele: Deși, instanța de fond a reținut că notele întocmite de ofițerii de securitate pe baza informațiilor primite de la pârât nu s-ar referi la fapte concrete, a admis că există o excepție, informația de primă sesizare prin care aducea la cunoștință că un coleg intenționa să emigreze. Or, în legătură cu această informație era îndeplinită prima condiție prevăzută în art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, aceea că a fost denunțată o activitate potrivnică regimului comunist, persoanele care intenționau să părăsească definitiv România fiind considerate de către organele de securitate ca fiind „suspecți de evaziune”, intenția de a părăsi țara reprezentând o sfidare la adresa unui regim care nu putea concepe ca cineva să aleagă traiul în altă țară.

De asemenea, este îndeplinită și a doua condiție din textul legal menționat, care se referă la vizarea încălcării unor drepturi fundamentale și nu neapărat la încălcarea propriu zisă a acestora, în sensul că pârâtul trebuia și putea să conștientizeze posibilele urmări ale informației furnizate. În speță, informația oferită de pârât era aptă să ducă la îngrădirea dreptului la liberă circulație și la încălcarea dreptului de a părăsi orice țară, inclusiv propria țară. Recursul este nefondat. Intimatul-pârât P.A., la data declanșării verificărilor efectuate de C.N.S.A.S. sub aspectul posibilei calități de colaborator al Securității în temeiul art. 3 lit. c) coroborat cu art. 5 alin. (1) teza a II-a din O.U.G.

nr. 24/2008, deținea funcția de director adjunct în cadrul M.A.E. Analizând probele pe baza cărora a fost învestită, curtea de apel a ajuns în mod corect la concluzia, pe care instanța de control judiciar o împărtășește, că informațiile furnizate de intimatul-pârât nu se referă la activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist și nu vizau îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. Potrivit art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, are calitate de colaborator al Securității „persoana care a furnizat informații, indiferent sub ce formă, precum note și rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securității, prin care se denunțau activitățile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist și care au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului”.

Criticile formulate de recurent se circumscriu condițiilor impuse de textul legal menționat, cu referire la informația de primă sesizare, menționată în raportul întocmit de către ofițerul de Securitate, în privința persoanei care intenționa să părăsească definitiv România, care, în opinia părții, a fost ignorată de instanța de fond. Informația în discuție, reține Înalta Curte, este mult prea vagă pentru a fi calificată ca fiind „potrivnică regimului comunist”, în lipsa unei precizări, bunăoară, în sensul că persoana la care s-a referit pârâtul intenționează să apeleze la mijloace ilegale pentru a părăsi România. În lipsa unei precizări în sensul arătat, simpla informație că o anume persoană intenționează să părăsească România, nu poate fi interpretată că pârâtul P.A.

s-a referit la o plecare frauduloasă din țară. Or, plecarea definitivă cu aprobarea autorităților comuniste, chiar dacă nu era agreată de sistem, totuși, era acceptată și se realiza conform unei anumite proceduri, însă nu era considerată o atitudine dușmănoasă în sensul în care se vorbește în art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008. e ste excesivă interpretarea reclamantului că o astfel de atitudine, neagreată de sistemul comunist, este una dușmănoasă în raport cu regimul politic respectiv. Prin urmare, în condițiile în care nu poate fi vorba de o atitudine potrivnică regimului comunist din România, nici cea de a doua condiție privitoare la caracterul informațiilor furnizate de a fi apte de a atrage încălcarea drepturilor și libertăților cetățenești, de asemenea, nu poate fi reținută ca fiind îndeplinită, chiar dacă informația în discuție a fost transmisă Securității Municipiului București.

Faptul respectiv nu înseamnă, automat, în contextul dat, că ar fi urmat sau ar fi putut să urmeze o supraveghere din partea poliției politice a persoanei care intenționa să părăsească România, ci doar că astfel de informații intrau în sfera de competență a Securității. Contrar celor arătate în recurs, prima instanță nu a contestat valoarea probantă a înscrisurilor întocmite de către ofițerii de Securitate, ci doar a precizat, corect, că această valoare probatorie este determinată, în fiecare caz în parte, de conținutul concret al înscrisurilor, respectiv de informațiile furnizate organelor de Securitate, consemnate în cuprinsul acestora. Față de cele ce preced, Înalta Curte, potrivit art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., va respinge, ca nefundat, recursul declarat de reclamantul C.N.S.A.S.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de C.N.S.A.S. împotriva sentinței civile nr. 590 din 2 februarie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 ianuarie 2011