ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 366/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamantul C.N.S.A.S.

a chemat în judecată pârâtul P.A., solicitând instanței ca prin hotărârea pe

care o va pronunța să constate existența calității acestuia de colaborator al

Securității.

În motivarea cererii,

reclamantul a arătat că la data declanșării verificărilor, pârâtul era director

adjunct în cadrul M.A.E. și potrivit art. 3 lit. c), coroborat cu art. 5 alin.

(1) teza a II-a din O.U.G. nr. 24/2008, C.N.S.A.S. verifică, din oficiu, sub

aspectul stabilirii calității de lucrător sau colaborator al Securității,

persoanele care au candidat sau deținu ori ocupă demnitățile sau funcțiile

prevăzute la art. 3 lit. b) – h).

S-a mai susținut că,

potrivit Notei de Constatare nr. S/DI/I/3163 din 31 octombrie 2008, pârâtul a

fost recrutat de Securitate la 17 iunie 1989, în calitate de persoană de

sprijin „în scopul realizării supravegherii informative a mediului de relații

al studenților de la A.T.M.” semnând un angajament în fața ofițerului de

Securitate și fiindu-i atribuit numele conspirativ „T.” În această calitate

potrivit Notelor de analiză a ofițerului recrutar, „pârâtul a reușit să se

achite în mod corespunzător de sarcinile trasate”.

Curtea de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința

civilă nr. 590 din 2 februarie 2010, a respins acțiunea formulată de reclamant,

ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța

această sentință, instanța a reținut că Notele de analiză fac o referire

generală la materialele informative prin care pârâtul s-a achitat de sarcina de

a depista asemenea studenți, neputându-se verifica pe baza acestor aprecieri

generale îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege pentru constatarea

calității unei persoane de colaborator al Securității.

Împotriva acestei

sentințe, considerată nelegală și netemeinică a declarat recurs reclamantul C.N.S.A.S.

În motivarea

recursului, reclamantul, C.N.S.A.S., a arătat, în esență, următoarele:

Deși, instanța de

fond a reținut că notele întocmite de ofițerii de securitate pe baza

informațiilor primite de la pârât nu s-ar referi la fapte concrete, a admis că

există o excepție, informația de primă sesizare prin care aducea la cunoștință

că un coleg intenționa să emigreze.

Or, în legătură cu

această informație era îndeplinită prima condiție prevăzută în art. 2 lit. b)

din O.U.G. nr. 24/2008, aceea că a fost denunțată o activitate potrivnică

regimului comunist, persoanele care intenționau să părăsească definitiv România

fiind considerate de către organele de securitate ca fiind „suspecți de

evaziune”, intenția de a părăsi țara reprezentând o sfidare la adresa unui

regim care nu putea concepe ca cineva să aleagă traiul în altă țară. De

asemenea, este îndeplinită și a doua condiție din textul legal menționat, care

se referă la vizarea încălcării unor drepturi fundamentale și nu neapărat la

încălcarea propriu zisă a acestora, în sensul că pârâtul trebuia și putea să

conștientizeze posibilele urmări ale informației furnizate.

În speță, informația

oferită de pârât era aptă să ducă la îngrădirea dreptului la liberă circulație

și la încălcarea dreptului de a părăsi orice țară, inclusiv propria țară.

Recursul este

nefondat.

Intimatul-pârât P.A.,

la data declanșării verificărilor efectuate de C.N.S.A.S. sub aspectul

posibilei calități de colaborator al Securității în temeiul art. 3 lit. c)

coroborat cu art. 5 alin. (1) teza a II-a din O.U.G. nr. 24/2008, deținea

funcția de director adjunct în cadrul M.A.E.

Analizând probele pe

baza cărora a fost învestită, curtea de apel a ajuns în mod corect la

concluzia, pe care instanța de control judiciar o împărtășește, că informațiile

furnizate de intimatul-pârât nu se referă la activități sau atitudini

potrivnice regimului totalitar comunist și nu vizau îngrădirea drepturilor și

libertăților fundamentale ale omului.

Potrivit art. 2 lit.

b) din O.U.G. nr. 24/2008, are calitate de colaborator al Securității „persoana

care a furnizat informații, indiferent sub ce formă, precum note și rapoarte

scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securității, prin care se

denunțau activitățile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist

și care au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale

omului”.

Criticile formulate

de recurent se circumscriu condițiilor impuse de textul legal menționat, cu

referire la informația de primă sesizare, menționată în raportul întocmit de

către ofițerul de Securitate, în privința persoanei care intenționa să

părăsească definitiv România, care, în opinia părții, a fost ignorată de

instanța de fond.

Informația în

discuție, reține Înalta Curte, este mult prea vagă pentru a fi calificată ca

fiind „potrivnică regimului comunist”, în lipsa unei precizări, bunăoară, în

sensul că persoana la care s-a referit pârâtul intenționează să apeleze la

mijloace ilegale pentru a părăsi România. În lipsa unei precizări în sensul

arătat, simpla informație că o anume persoană intenționează să părăsească

România, nu poate fi interpretată că pârâtul P.A. s-a referit la o plecare

frauduloasă din țară. Or, plecarea definitivă cu aprobarea autorităților

comuniste, chiar dacă nu era agreată de sistem, totuși, era acceptată și se

realiza conform unei anumite proceduri, însă nu era considerată o atitudine

dușmănoasă în sensul în care se vorbește în art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008.

e

ste excesivă interpretarea

reclamantului că o astfel de atitudine, neagreată de sistemul comunist, este

una dușmănoasă în raport cu regimul politic respectiv.

Prin urmare, în

condițiile în care nu poate fi vorba de o atitudine potrivnică regimului

comunist din România, nici cea de a doua condiție privitoare la caracterul

informațiilor furnizate de a fi apte de a atrage încălcarea drepturilor și

libertăților cetățenești, de asemenea, nu poate fi reținută ca fiind îndeplinită,

chiar dacă informația în discuție a fost transmisă Securității Municipiului

București.

Faptul respectiv nu

înseamnă, automat, în contextul dat, că ar fi urmat sau ar fi putut să urmeze o

supraveghere din partea poliției politice a persoanei care intenționa să părăsească

România, ci doar că astfel de informații intrau în sfera de competență a

Securității.

Contrar celor arătate

în recurs, prima instanță nu a contestat valoarea probantă a înscrisurilor întocmite

de către ofițerii de Securitate, ci doar a precizat, corect, că această valoare

probatorie este determinată, în fiecare caz în parte, de conținutul concret al

înscrisurilor, respectiv de informațiile furnizate organelor de Securitate,

consemnate în cuprinsul acestora.

Față de cele ce

preced, Înalta Curte, potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge,

ca nefundat, recursul declarat de reclamantul C.N.S.A.S.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de C.N.S.A.S. împotriva sentinței civile nr. 590 din 2 februarie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 25 ianuarie 2011