ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1901/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele

cauzei.

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de

Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul

Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, în contradictoriu cu

pârâtul D.L., a solicitat constatarea existenței calității de colaborator al

Securității.

și de drept care au stat la baza formulării cererii.

Reclamantul a arătat

că pârâtul a fost recrutat la 14 aprilie 1981, în scopul culegerii de date și

informații despre activitatea desfășurată la unitatea unde era angajat, semnând

un angajament olograf și preluând numele conspirativ „S.V.", astfel cum

rezultă din Nota de constatare din 23 februarie 2009.

Reclamantul a mai

precizat că informațiile furnizate de către pârât au relevat comentarii privind

situația socială și economică din România, care au determinat luarea unor

măsuri specifice, de natură să suprime drepturile și libertățile fundamentale

ale persoanelor semnalate.

Reclamantul a

apreciat că sunt îndeplinite condițiile impuse de legiuitor prin art. 2 lit. b)

din O.U.G. nr. 24/2008 pentru a se putea constata calitatea de colaborator al

Securității.

formulate de pârât.

Pârâtul D.L., prin

întâmpinarea formulată, a invocat excepția tardivității introducerii acțiunii

în constatare, motivând că a fost depășit termenul de 48 de ore prevăzut de

O.U.G. nr. 24/2008, precum și excepția nelegalei compuneri a Colegiului

instituției reclamante, datorită existenței stării de incompatibilitate pentru

unul din membrii Colegiului. Pe fondul cauzei, pârâtul a susținut că

înscrisurile depuse la dosar de către reclamant nu fac dovada încălcării

drepturilor vreunei persoane.

instanței de fond.

Prin Sentința civilă

nr. 2117 din 4 mai 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a respins excepția tardivității acțiunii, a admis

acțiunea formulată de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor

Securității, în contradictoriu cu pârâtul D.L. și a constatat calitatea de

colaborator al Securității în privința pârâtului D.L.

și de drept care au stat la baza formării convingerii instanței de fond.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele:

5.1. Referitor la

excepția tardivității acțiunii, Curtea a reținut că termenul prevăzut de art. 4

alin. (4) din O.U.G. nr. 24/2008 vizează doar acțiunile formulate împotriva

persoanelor care candidează la funcția de președinte al României, dispozițiile

invocate de către pârât nefiind aplicabile în cauza dedusă judecății, motiv

pentru care s-a impus respingerea excepției.

5.2. Referitor la

excepția nelegalei compuneri a Colegiului Consiliului Național pentru Studierea

Arhivelor Securității, prima instanță a apreciat-o ca fiind o apărare de fond,

pe care a respins-o, întrucât pârâtul nu a administrat probe relevante în

privința stării de incompatibilitate invocată.

5.3. Pe fondul

cauzei, instanța a constatat că, raportat la conținutul angajamentului semnat

de către pârât la 14 aprilie 1981 și al notelor informative depuse la dosar,

sunt îndeplinite cele două condiții prevăzute de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr.

24/2008.

Astfel, pârâtul a

semnat mai multe note informative care conțineau informații detaliate despre

colegii din cadrul unității la care își desfășura activitatea, privitoare la

atitudini sau acțiuni potrivnice regimului totalitar comunist.

Consemnările

ofițerilor de securitate se refereau la persoane care intenționau să părăsească

ilegal teritoriul României sau care formulau aprecieri negative legate de

instituțiile statului, instanța de fond reținând că această activitate de

furnizare de informații a fost apreciată pozitiv de către ofițerii de

securitate și că, împotriva persoanelor nominalizate de către pârât, s-au

dispus măsuri de natură să încalce drepturile și libertățile lor fundamentale,

respectiv libertatea de exprimare, dreptul la viață privată, libertatea

conștiinței și a religiei, dreptul la libera circulație.

de pârâtul D.L. împotriva Sentinței civile nr. 2117 din 4 mai 2010 a Curții de

Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Motivele de recurs

sunt întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C.

proc. civ.

6.1. Instanța de fond

a aplicat în mod greșit legea, prin interpretarea eronată a dispozițiilor art.

2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 și a motivat lacunar hotărârea pronunțată.

Referitor la condiția

furnizării de informații prin care se denunțau activitățile sau atitudinile

potrivnice regimului comunist, se arată că angajamentul semnat de recurent nu

constituie o dovadă de netăgăduit a calității de colaborator al Securității.

În aprecierea acestui

aspect trebuie să se țină seama de faptul că meseria recurentului era, la acea

dată, de șofer de curse internaționale, iar un refuz fățiș de a semna un

angajament cu organele Securității i-ar fi adus prejudicii.

Numărul notelor

informative nu poate constitui un argument în sprijinul calității de

colaborator al Securității.

Notele existente la

dosar se referă la convorbirile pe care în mod cotidian recurentul le-a purtat

obișnuit cu ceilalți șoferi încadrați în autobază.

Datele referitoare la

activități de urmărire penală ce s-au desfășurat asupra unei persoane (I.G.) nu

constituie o denunțare de activități sau atitudini potrivnice regimului

comunist, întrucât autoritățile aveau cunoștință de activitățile ce au stat la

baza deschiderii procesului penal și nu toate activitățile infracționale

interesau organele de securitate, ci numai acelea care aveau caracter politic.

Instanța de fond nu a

ținut seama de faptul că din cele 81 de note informative, petenta Consiliul

Național pentru Studierea Arhivelor Securității a selectat un număr de 6 note,

dar nici acestea nu sunt de natură a interesa ori amenința regimul totalitar

comunist, ori să fi vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale

ale omului, nefiind altceva decât judecăți de valoare, de multe ori hilare, ale

recurentului cu privire la colegii săi de muncă.

A concluziona că unei

persoane i s-a încălcat dreptul la libera circulație prin aceea că a fost

împiedicată să părăsească în mod ilegal o țară, echivalează cu a considera că

unui infractor condamnat la pedeapsa închisorii îi este încălcat dreptul la

libertate.

Notele informative în

proporție de 95% au fost redactate de ofițerii de Securitate.

Însuși angajamentul a

fost în mod evident dictat de ofițerul C.A., de unde rezultă că atât notele

informative cât și angajamentul nu sunt creația intelectuală a recurentului, dat

fiind faptul că acesta este o persoană care a absolvit numai școala primară.

De aici rezultă că

recurentul nu avea reprezentarea clară a urmărilor unor note informative

redactate și concepute de ofițeri de securitate.

6.2. Cu privire la

administrarea probelor de către prima instanță, recurentul consideră că nu s-a

probat că au fost încălcate drepturile și libertățile fundamentale ale omului.

Trebuie să se arate

în concret care sunt acele persoane cărora le-au fost încălcate drepturile și

libertățile fundamentale, în ce au constat aceste imixtiuni și ce fel de

presiuni au fost exercitate asupra lor.

Din interpretarea

gramaticală a art. 2 lit. b) reiese cu claritate faptul că legiuitorul a avut

în vedere ipoteza în care drepturile sau libertățile fundamentale ale persoanei

au fost lezate în mod concret.

Potrivit DEX „a viza”

are și următoarele trei semnificații: „a ținti”, „a avea ca obiectiv”, „a avea

ca scop”.

Instanța de fond avea

obligația să-și exercite rolul activ și să pună în vedere petentului Consiliul

Național pentru Studierea Arhivelor Securității să depună la dosar probatoriul

necesar din care să rezulte lezarea drepturilor și libertăților și în ce anume

a constat aceasta.

Din notele

informative nu reiese care dintre persoanele la care se referă acestea au

suferit un prejudiciu.

În cazul numitului

D.V., deși s-a luat o măsură negativă, aceasta nu s-a aplicat.

6.3. În dezvoltarea

motivelor de recurs s-a arătat că pentru a putea efectua transporturi

internaționale erau necesare aprobările Securității și în acest context a fost

nevoit să semneze o declarație „prin care se obliga să spună tot ce a făcut în

străinătate”.

Recurentul afirmă că

nu a dat declarație împotriva colegilor, iar organele de securitate i-au spus

că ceea ce declară este o obligație de serviciu și nu o colaborare cu

Securitatea.

II. Considerentele

instanței de recurs.

nefondat.

1.1. În stabilirea

calității de colaborator al Securității, prevederile O.U.G. nr. 24/2008 nu

conțin condiții imperative cu privire la numărul de note informative, acestea

să fie scrise și semnate numai de persoana în cauză sau ca angajamentul să fie

de asemenea, scris și semnat de cel care acceptă colaborarea.

1.2. Legea nu obligă

ca discuțiile relatate organelor de Securitate să se desfășoare într-un anumit

cadru.

Legea permite ca

notele informative să fie redactate de ofițerii de Securitate, după convorbirea

avută cu colaboratorul.

1.3. Astfel cum este

redactată O.U.G. nr. 24/2008, rezultă că judecătorul interpretează și

coroborează probele existente în dosar și se pronunță asupra cererii.

În speță, au fost

analizate notele informative și s-a constatat că numai o parte dintre acestea

îndeplinesc criteriile cerute de lege.

Notele informative au

fost coroborate cu angajamentul scris și semnat de recurent.

S-a constatat că nu

toate persoanele angajate ca șoferi de curse internaționale au semnat astfel de

colaborări, de unde rezultă că apărarea recurentului, în privința unui refuz

fățiș nu este credibilă.

De asemenea, faptul

că recurentul a absolvit numai școala primară nu reprezintă dovada clară a

lipsei de reprezentare a urmărilor notelor informative, mai ales că în prezent

acesta a candidat și este membru în Consiliul Local al comunei Moara, județul

Suceava.

1.4. În ceea ce

privește condiția încălcării drepturilor și libertăților fundamentale ale

omului, legea nu cere o încălcare efectivă a acestora și nicio pedeapsă

concretă aplicată, este suficient că cele relatate „vizau” îngrădirea acestora.

Probatoriul care

„vizează” îngrădirea drepturilor este depus la dosar, astfel încât nu i se

poate imputa judecătorului fondului că nu a respectat principiul rolului activ.

Mai mult, la dosar

există dovada că împotriva numitului D.V. s-a luat o măsură urmare a notelor

informative date de recurent, neavând însă nicio relevanță că măsura nu s-a mai

aplicat.

1.5. Notele

informative nu au fost date în virtutea unei obligații de serviciu, deoarece nu

sunt semnate cu numele reclamantului și nu sunt adresate conducătorului

unității, de unde rezultă că și apărarea formulată pe acest aspect este

neîntemeiată.

nefiind întrunite motivele de recurs, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a

C. proc. civ. și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 modificată și

completată, urmează a se respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de D.L. împotriva Sentinței civile nr. 2117 din 4 mai 2010 a Curții de

Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 31 martie 2011.