ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1901/2011

Obiectul acțiunii. Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, în contradictoriu cu pârâtul D.L., a solicitat constatarea existenței calității de colaborator al Securității.

Motivele de fapt și de drept care au stat la baza formulării cererii. Reclamantul a arătat că pârâtul a fost recrutat la 14 aprilie 1981, în scopul culegerii de date și informații despre activitatea desfășurată la unitatea unde era angajat, semnând un angajament olograf și preluând numele conspirativ „S.V.", astfel cum rezultă din Nota de constatare din 23 februarie 2009. Reclamantul a mai precizat că informațiile furnizate de către pârât au relevat comentarii privind situația socială și economică din România, care au determinat luarea unor măsuri specifice, de natură să suprime drepturile și libertățile fundamentale ale persoanelor semnalate. Reclamantul a apreciat că sunt îndeplinite condițiile impuse de legiuitor prin art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 pentru a se putea constata calitatea de colaborator al Securității.

Apărările formulate de pârât. Pârâtul D.L., prin întâmpinarea formulată, a invocat excepția tardivității introducerii acțiunii în constatare, motivând că a fost depășit termenul de 48 de ore prevăzut de O.U.G. nr. 24/2008, precum și excepția nelegalei compuneri a Colegiului instituției reclamante, datorită existenței stării de incompatibilitate pentru unul din membrii Colegiului. Pe fondul cauzei, pârâtul a susținut că înscrisurile depuse la dosar de către reclamant nu fac dovada încălcării drepturilor vreunei persoane.

Hotărârea instanței de fond. Prin Sentința civilă nr. 2117 din 4 mai 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins excepția tardivității acțiunii, a admis acțiunea formulată de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, în contradictoriu cu pârâtul D.L. și a constatat calitatea de colaborator al Securității în privința pârâtului D.L.

Motivele de fapt și de drept care au stat la baza formării convingerii instanței de fond. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele: 5.1. Referitor la excepția tardivității acțiunii, Curtea a reținut că termenul prevăzut de art. 4 alin. (4) din O.U.G. nr. 24/2008 vizează doar acțiunile formulate împotriva persoanelor care candidează la funcția de președinte al României, dispozițiile invocate de către pârât nefiind aplicabile în cauza dedusă judecății, motiv pentru care s-a impus respingerea excepției. 5.2. Referitor la excepția nelegalei compuneri a Colegiului Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, prima instanță a apreciat-o ca fiind o apărare de fond, pe care a respins-o, întrucât pârâtul nu a administrat probe relevante în privința stării de incompatibilitate invocată. 5.3. Pe fondul cauzei, instanța a constatat că, raportat la conținutul angajamentului semnat de către pârât la 14 aprilie 1981 și al notelor informative depuse la dosar, sunt îndeplinite cele două condiții prevăzute de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008. Astfel, pârâtul a semnat mai multe note informative care conțineau informații detaliate despre colegii din cadrul unității la care își desfășura activitatea, privitoare la atitudini sau acțiuni potrivnice regimului totalitar comunist. Consemnările ofițerilor de securitate se refereau la persoane care intenționau să părăsească ilegal teritoriul României sau care formulau aprecieri negative legate de instituțiile statului, instanța de fond reținând că această activitate de furnizare de informații a fost apreciată pozitiv de către ofițerii de securitate și că, împotriva persoanelor nominalizate de către pârât, s-au dispus măsuri de natură să încalce drepturile și libertățile lor fundamentale, respectiv libertatea de exprimare, dreptul la viață privată, libertatea conștiinței și a religiei, dreptul la libera circulație.

Recursul formulat de pârâtul D.L. împotriva Sentinței civile nr. 2117 din 4 mai 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Motivele de recurs sunt întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ. 6.1. Instanța de fond a aplicat în mod greșit legea, prin interpretarea eronată a dispozițiilor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 și a motivat lacunar hotărârea pronunțată. Referitor la condiția furnizării de informații prin care se denunțau activitățile sau atitudinile potrivnice regimului comunist, se arată că angajamentul semnat de recurent nu constituie o dovadă de netăgăduit a calității de colaborator al Securității. În aprecierea acestui aspect trebuie să se țină seama de faptul că meseria recurentului era, la acea dată, de șofer de curse internaționale, iar un refuz fățiș de a semna un angajament cu organele Securității i-ar fi adus prejudicii. Numărul notelor informative nu poate constitui un argument în sprijinul calității de colaborator al Securității. Notele existente la dosar se referă la convorbirile pe care în mod cotidian recurentul le-a purtat obișnuit cu ceilalți șoferi încadrați în autobază. Datele referitoare la activități de urmărire penală ce s-au desfășurat asupra unei persoane (I.G.) nu constituie o denunțare de activități sau atitudini potrivnice regimului comunist, întrucât autoritățile aveau cunoștință de activitățile ce au stat la baza deschiderii procesului penal și nu toate activitățile infracționale interesau organele de securitate, ci numai acelea care aveau caracter politic. Instanța de fond nu a ținut seama de faptul că din cele 81 de note informative, petenta Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a selectat un număr de 6 note, dar nici acestea nu sunt de natură a interesa ori amenința regimul totalitar comunist, ori să fi vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, nefiind altceva decât judecăți de valoare, de multe ori hilare, ale recurentului cu privire la colegii săi de muncă. A concluziona că unei persoane i s-a încălcat dreptul la libera circulație prin aceea că a fost împiedicată să părăsească în mod ilegal o țară, echivalează cu a considera că unui infractor condamnat la pedeapsa închisorii îi este încălcat dreptul la libertate. Notele informative în proporție de 95% au fost redactate de ofițerii de Securitate. Însuși angajamentul a fost în mod evident dictat de ofițerul C.A., de unde rezultă că atât notele informative cât și angajamentul nu sunt creația intelectuală a recurentului, dat fiind faptul că acesta este o persoană care a absolvit numai școala primară. De aici rezultă că recurentul nu avea reprezentarea clară a urmărilor unor note informative redactate și concepute de ofițeri de securitate. 6.2. Cu privire la administrarea probelor de către prima instanță, recurentul consideră că nu s-a probat că au fost încălcate drepturile și libertățile fundamentale ale omului. Trebuie să se arate în concret care sunt acele persoane cărora le-au fost încălcate drepturile și libertățile fundamentale, în ce au constat aceste imixtiuni și ce fel de presiuni au fost exercitate asupra lor. Din interpretarea gramaticală a art. 2 lit. b) reiese cu claritate faptul că legiuitorul a avut în vedere ipoteza în care drepturile sau libertățile fundamentale ale persoanei au fost lezate în mod concret. Potrivit DEX „a viza” are și următoarele trei semnificații: „a ținti”, „a avea ca obiectiv”, „a avea ca scop”. Instanța de fond avea obligația să-și exercite rolul activ și să pună în vedere petentului Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității să depună la dosar probatoriul necesar din care să rezulte lezarea drepturilor și libertăților și în ce anume a constat aceasta. Din notele informative nu reiese care dintre persoanele la care se referă acestea au suferit un prejudiciu. În cazul numitului D.V., deși s-a luat o măsură negativă, aceasta nu s-a aplicat. 6.3. În dezvoltarea motivelor de recurs s-a arătat că pentru a putea efectua transporturi internaționale erau necesare aprobările Securității și în acest context a fost nevoit să semneze o declarație „prin care se obliga să spună tot ce a făcut în străinătate”. Recurentul afirmă că nu a dat declarație împotriva colegilor, iar organele de securitate i-au spus că ceea ce declară este o obligație de serviciu și nu o colaborare cu Securitatea. II. Considerentele instanței de recurs. 1. Recursul este nefondat. 1.1. În stabilirea calității de colaborator al Securității, prevederile O.U.G. nr. 24/2008 nu conțin condiții imperative cu privire la numărul de note informative, acestea să fie scrise și semnate numai de persoana în cauză sau ca angajamentul să fie de asemenea, scris și semnat de cel care acceptă colaborarea. 1.2. Legea nu obligă ca discuțiile relatate organelor de Securitate să se desfășoare într-un anumit cadru. Legea permite ca notele informative să fie redactate de ofițerii de Securitate, după convorbirea avută cu colaboratorul. 1.3. Astfel cum este redactată O.U.G. nr. 24/2008, rezultă că judecătorul interpretează și coroborează probele existente în dosar și se pronunță asupra cererii. În speță, au fost analizate notele informative și s-a constatat că numai o parte dintre acestea îndeplinesc criteriile cerute de lege. Notele informative au fost coroborate cu angajamentul scris și semnat de recurent. S-a constatat că nu toate persoanele angajate ca șoferi de curse internaționale au semnat astfel de colaborări, de unde rezultă că apărarea recurentului, în privința unui refuz fățiș nu este credibilă. De asemenea, faptul că recurentul a absolvit numai școala primară nu reprezintă dovada clară a lipsei de reprezentare a urmărilor notelor informative, mai ales că în prezent acesta a candidat și este membru în Consiliul Local al comunei Moara, județul Suceava. 1.4. În ceea ce privește condiția încălcării drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, legea nu cere o încălcare efectivă a acestora și nicio pedeapsă concretă aplicată, este suficient că cele relatate „vizau” îngrădirea acestora. Probatoriul care „vizează” îngrădirea drepturilor este depus la dosar, astfel încât nu i se poate imputa judecătorului fondului că nu a respectat principiul rolului activ. Mai mult, la dosar există dovada că împotriva numitului D.V. s-a luat o măsură urmare a notelor informative date de recurent, neavând însă nicio relevanță că măsura nu s-a mai aplicat. 1.5. Notele informative nu au fost date în virtutea unei obligații de serviciu, deoarece nu sunt semnate cu numele reclamantului și nu sunt adresate conducătorului unității, de unde rezultă că și apărarea formulată pe acest aspect este neîntemeiată. 2. Față de acestea, nefiind întrunite motivele de recurs, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 modificată și completată, urmează a se respinge recursul ca nefondat.