ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3253/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a chemat în judecată pe pârâtul Z.G., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța în cauză să constate calitatea pârâtului de lucrător al Securității. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că, prin cererile de verificare nr. P 310 din 2 august 2001 și nr. P 899 din 26 aprilie 2007 adresate instituției, numiții H.O. și B.C.I. au solicitat verificarea ofițerilor și subofițerilor care au contribuit la instrumentarea dosarelor acestora.

Direcția de Investigații din cadrul Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității a întocmit nota de constatare nr. S/DI/431 din 12 mai 2008 în care a reținut că sunt îndeplinite condițiile impuse de art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 pentru a se constata calitatea pârâtului de lucrător al Securității. În întâmpinarea formulată în cauză, pârâtul a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată. Prin încheierea de ședință de la termenul din 15 decembrie 2008, Tribunalul București, secția de contencios administrativ și fiscal,a dispus scoaterea de pe rol a cauzei și înaintarea dosarului Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, în temeiul art. 34 din O.U.G.

nr. 24/2008, conform căruia competența de soluționare a litigiilor introduse de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a fost stabilită în favoarea acestei ultime instanțe. La termenul de judecată din data de 13 ianuarie 2010, Curtea de Apel a admis cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a art. 8 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, invocată de pârât, și a suspendat judecarea cauzei până la soluționarea acesteia. Prin decizia nr. 557 din 29 aprilie 2010, instanța de contencios constituțional a respins excepția mai sus indicată. Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 3422 din 15 septembrie 2010, a admis acțiunea formulată de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității și a constatat calitatea pârâtul Z.G.

de lucrător al Securității. Pentru a pronunța o asemenea soluție, prima instanță a reținut următoarele: În temeiul dispozițiilor art. 1 alin. (7) din O.U.G. nr. 24/2008, numiții H.O. și B.C.I. au solicitat verificarea ofițerilor și subofițerilor care au contribuit la instrumentarea dosarelor acestora. Susținerea pârâtului în sensul că actul de sesizare al Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității a fost întemeiat pe cererile de verificare ale unor persoane fără calitate nu poate fi reținută. Astfel, numita B.C.I. a menționat în mod expres numele ofițerului de securitate, respectiv pârâtul din prezenta cauză. Pe de altă parte, curtea de apel a apreciat că sesizarea formulată de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității la instanța de contencios administrativ nu trebuie să vizeze înscrisuri privitoare la persoana sau persoanele care au cerut verificarea ofițerilor de Securitate.

Cu alte cuvinte, instanța a evidențiat faptul că art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 nu prevede ca îngrădirea sau suprimarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, constatată în urma verificărilor făcute de C.N.S.A.S., să vizeze persoana care a solicitat acestuia verificarea ofițerului de Securitate, sub aspectul calității de lucrător al acestei instituții. Ca atare, în raport de utilizarea de către legiuitor a sintagmei „drepturi și libertăți fundamentale”, se poate concluziona în sensul că pot fi administrate înscrisuri relevante cu privire la orice persoană căreia i-au fost suprimate ori îngrădite drepturi sau libertăți prin activitatea de lucrător al Securității.

În altă ordine de idei, prima instanță a subliniat faptul că pârâtul a semnat acte pentru Ministerul de Interne, Departamentul Securității Statului – Direcția a III-a, iar ordonanța aflată în discuție nu face distincție între ofițerii și subofițerii din cadrul Securității sau din cadrul Miliției cu atribuții pe linie de Securitate, în sensul arătat de pârât. Prin urmare, măsurile luate de către pârât, nominalizate în actul de sesizare al instanței de contencios administrativ, nu se încadrează în activitatea de contraspionaj, ci în cea de lucrător de Securitate. De asemenea, judecătorul fondului a apreciat că activitățile desfășurate de pârât, în calitate de angajat al fostei Securități, au suprimat drepturi și libertăți fundamentale ale omului, recunoscute și garantate de legislația în vigoare la acea dată.

Mai precis, instanța a avut în vedere libertatea de exprimare și libertatea opiniilor, prevăzute de art. 28 din Constituția României din 1965 și de art. 19 din Pactul Internațional al Drepturilor Civile și Politice, dreptul la secretul corespondenței, inviolabilitatea domiciliului și la viață privată, reglementate de art. 32 și art. 33 din Constituția României din 1965 și de art. 17 din Pactul anterior arătat, precum și dreptul la libera circulație, stipulat de art. 12 din același Pact. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul Z.G., care a solicitat modificarea sa, în sensul respingerii ca neîntemeiată a cererii de verificare formulată de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității.

În motivarea căii de atac, încadrată în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul a susținut faptul că sentința contestată este lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii. În dezvoltarea acestui motiv de recurs au fost formulate de către recurent următoarele critici de nelegalitate: În mod greșit, prima instanță a apreciat că activitatea pe care a desfășurat-o, în calitate de ofițer de carieră la SRI, se încadrează în noțiunea de lucrător de Securitate, definită de art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008. Recurentul a arătat că, prin activitățile pe linie de contraspionaj pe care le-a întreprins, nu a suprimat sau îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului.

O altă critică dezvoltată de recurent se referă la faptul că judecătorul fondului, adăugând la lege, a făcut o interpretare eronată a prevederilor art. 1 alin. (1), (7) și (9) din ordonanța aflată în discuție. În concepția recurentului, din interpretarea textelor normative mai sus enunțate, rezultă faptul că sesizarea C.N.S.A.S. poate fi făcută doar de către persoanele care, în urma studierii propriilor dosare, au constatat că au fost subiecți ai investigațiilor derulate de Securitate. În ceea ce privește sfera verificării calității de lucrător al Securității, recurentul susține că aceasta este limitată la ofițerii și subofițerii care au contribuit la instrumentarea dosarului solicitantului.

În speța de față, atât acțiunea în constatare, cât și nota de constatare anexată acesteia au avut în vedere cererile de verificare formulate de numiții H.O. și B.C.I., persoane care nu au nicio legătură cu măsurile luate sau aprobate de recurent, individualizate în respectiva notă de constatare. Aceste persoane - H.O. și B.C.I. – nu pot fi considerate subiecte ale unui dosar din care să rezulte că ar fi fost urmărite de către Securitate, deoarece o astfel de dovadă nu rezultă din dosar. Ca atare, cererea de verificare a calității de „lucrător de Securitate”, formulată de aceștia, nu putea să stea la baza prezentei acțiuni în constatare introdusă de intimat.

În altă ordine de idei, recurentul a prezentat în mod detaliat argumentele pentru care concluzionează în sensul că, prin prisma prevederilor Regulamentului de organizare și funcționare a Consiliului Securității Statului și a dispozițiilor legale incidente în materie în acea perioadă, refuzul instanței de fond de a recunoaște că activitatea pe care a desfășurat-o în cadrul Securității a fost una de contraspionaj, ce viza în mod exclusiv siguranța națională, este subiectiv și tendențios (a se vedea filele 6-8 dosar).

Altfel spus, deși este adevărat că, în calitatea pe care a avut-o, recurentul a luat sau a aprobat anumite măsuri de supraveghere informativă asupra unor persoane semnalate a desfășura activități care interesau siguranța națională, acestea nu au fost de natură să suprime sau să îngrădească în mod arbitrar drepturi sau libertăți fundamentale ale omului, ci ele au fost dictate de necesitatea verificării informațiilor, iar atunci când ele s-au confirmat, chiar în parte, s-a acționat în scopul prevenirii realizării acțiunilor urmărite de serviciile de informații și spionaj străine și influențarea pozitivă a persoanelor vizate de acestea, iar nu în scopul reprimării acestor persoane. În opinia recurentului, acest caracter preventiv al muncii de contraspionaj desfășurată de și sub conducerea sa se desprinde cu pregnanță din toate cazurile prezentate în nota de constatare.

În calea extraordinară de atac a fost administrată proba cu înscrisuri (filele 25-30 dosar). Recurentul a formulat concluzii scrise (filele 34-41 dosar). Analizând sentința atacată, în raport cu criticile formulate, cât și din oficiu, în baza art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este fondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare. În prezenta cauză, problema dedusă judecății este aceea dacă Curtea de Apel București a fost sau nu legal sesizată de către Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității cu acțiunea în constatarea calității recurentului-reclamant de lucrător al Securității, în temeiul art. 11 alin. (1) din O.U.G. nr. 24/2008, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 293/2008.

După cum s-a relevat anterior, această acțiune în constatare a avut la bază cererile de verificare adresate de numiții H.O. și B.C.I., în baza art. 6 alin. (1) din ordonanța aflată în discuție. Înalta Curte apreciază că este fondată critica recurentului în sensul că prima instanță, adăugând la lege, a făcut o interpretare eronată a prevederilor art. 1 alin. (1), (7) și (9) din ordonanța mai sus arătată.

Astfel, conform art. 1 alin. (1) din această reglementare, orice cetățean român sau cetățean străin care după 1945 a avut cetățenie română, precum și orice cetățean al unei țări membre a Organizației Tratatului Atlanticului de Nord sau al unui stat membru al Uniunii Europene au dreptul de acces la propriul dosar întocmit de Securitate, precum și la alte documente și informații care privesc propria persoană, potrivit acestei ordonanțe și în conformitate cu prevederile legii privind protejarea informațiilor care privesc siguranța națională; acest drept se exercită la cerere și constă în studierea nemijlocită a dosarului și eliberarea de copii de pe actele dosarului și de pe alte înscrisuri care privesc propria persoană.

Art. 1 alin. (7) din ordonanță prevede că persoana, subiect al unui dosar din care rezultă că a fost urmărită de Securitate, are dreptul, la cerere, să afle identitatea lucrătorilor Securității și a colaboratorilor acesteia, care au contribuit cu informații la completarea dosarului, și poate solicita verificarea calității de lucrător al Securității pentru ofițerii sau subofițerii care au contribuit la instrumentarea dosarului. Art. 1 alin. (9) din ordonanță precizează faptul că exercitarea drepturilor prevăzute la alin. (1)-(3), (6) și (7) se face personal sau prin reprezentant cu procură specială și autentică.

Din interpretarea textelor legale anterior citate, se poate desprinde ideea că nu orice persoană poate solicita verificarea calității de lucrător al Securității pentru ofițerii și subofițerii care au contribuit la instrumentarea unui dosar întocmit de această instituție, ci numai acele persoane care, având acces la propriul dosar, au constatat că au fost subiecți ai unui dosar din care rezultă că au fost urmărite de Securitate. Pe de altă parte, în ceea ce privește sfera verificării calității de lucrător al Securității, aceasta este limitată la ofițerii și subofițerii care au contribuit la instrumentarea dosarului solicitantului, respectiv persoana subiect al unui dosar din care rezultă că a fost urmărită de Securitate, iar nu și a altor persoane.

Cu alte cuvinte, legea în materie a statuat că verificarea calității de lucrător al Securității se face numai cu privire la ofițerii și subofițerii care au contribuit la instrumentarea propriului dosar al solicitantului, iar nu și la instrumentarea dosarelor altor persoane care nu au cerut verificarea. Mai mult decât atât, niciun text din O.U.G. nr. 24/2008 nu prevede extinderea verificărilor calității de lucrător al Securității cu privire la alte persoane decât solicitantul, presupuse a fi fost subiecte ale unui dosar întocmit de Securitate dacă aceste persoane nu au formulat o cerere în acest sens.

Ca atare, exercitarea dreptului de a solicita verificarea calității de lucrător al Securității pentru ofițerii și subofițerii care au contribuit la instrumentarea dosarului de Securitate al unei persoane aparține în exclusivitate numai acelei persoane, iar nu și altor persoane, cu excepția situației în care acestea din urmă au fost împuternicite cu procură specială și autentică în acest scop. Într-adevăr, în cauza de față, atât acțiunea în constatare, cât și nota de constatare anexată acesteia au avut în vedere cererile de verificare formulate de numiții H.O. și B.C.I., persoane care nu au nicio legătură cu măsurile luate sau aprobate de recurent, individualizate în respectiva notă de constatare.

O dovadă în acest sens o reprezintă și documentația prezentată de intimat, aflată la filele 25-30 dosar recurs. Ca atare, în raport de probatoriul administrat, numiții H.O. și B.C.I. nu pot avea calitatea de subiecte ale unui dosar din care să rezulte că ar fi fost urmărite de către Securitate, mai precis, de către recurent, prin activitățile întreprinse sau dispuse de către acesta. Prin urmare, cererea de verificare a calității de „lucrător de Securitate”, formulată de aceste persoane fizice, nu putea să stea la baza prezentei acțiuni în constatare introdusă de intimat. Având în vedere nelegala sesizare a instanței de contencios administrativ cu prezenta acțiune în constatare, Înalta Curte nu va mai proceda la verificarea îndeplinirii condițiilor impuse de art. 2 lit. a) din O.U.G.

nr. 24/2008 pentru a se constata calitatea pârâtului de lucrător al Securității. În raport de cele anterior expuse, instanța de control judiciar apreciază că este fondat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., deoarece prima instanță a realizat o interpretare greșită a prevederilor art. 1 alin. (1), (7) și (9) din O.U.G. nr. 24/2008, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 293/2008. Pe cale de consecință, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1)-(3) C. proc. civ., coroborat cu art. 20 și art. 28 din Legea nr. 554/2004, modificată, va admite recursul, va modifica sentința atacată, în sensul că va respinge ca neîntemeiată acțiunea formulată de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Z.G. împotriva sentinței civile nr. 3422 din 15 septembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată, în sensul că respinge acțiunea formulată de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, ca neîntemeiată. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 3 iunie 2011.