ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3253/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3253/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea

înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția de contencios administrativ

și fiscal, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor

Securității a chemat în judecată pe pârâtul Z.G., solicitând instanței ca prin

hotărârea ce o va pronunța în cauză să constate calitatea pârâtului de lucrător

al Securității.

În motivarea

acțiunii, reclamantul a arătat că, prin cererile de verificare nr. P 310 din 2

august 2001 și nr. P 899 din 26 aprilie 2007 adresate instituției, numiții H.O.

și B.C.I. au solicitat verificarea ofițerilor și subofițerilor care au

contribuit la instrumentarea dosarelor acestora.

Direcția de

Investigații din cadrul Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor

Securității a întocmit nota de constatare nr. S/DI/431 din 12 mai 2008 în care

a reținut că sunt îndeplinite condițiile impuse de art. 2 lit. a) din O.U.G.

nr. 24/2008 pentru a se constata calitatea pârâtului de lucrător al

Securității.

În întâmpinarea

formulată în cauză, pârâtul a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Prin încheierea de

ședință de la termenul din 15 decembrie 2008, Tribunalul București, secția de contencios

administrativ și fiscal,a dispus scoaterea de pe rol a cauzei și înaintarea

dosarului Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal,

în temeiul art. 34 din O.U.G. nr. 24/2008, conform căruia competența de

soluționare a litigiilor introduse de Consiliul Național pentru Studierea

Arhivelor Securității a fost stabilită în favoarea acestei ultime instanțe.

La termenul de

judecată din data de 13 ianuarie 2010, Curtea de Apel a admis cererea de

sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a art. 8

lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, invocată de pârât, și a suspendat judecarea

cauzei până la soluționarea acesteia.

Prin decizia nr. 557

din 29 aprilie 2010, instanța de contencios constituțional a respins excepția

mai sus indicată.

Curtea de Apel

București, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 3422

din 15 septembrie 2010, a admis acțiunea formulată de reclamantul Consiliul

Național pentru Studierea Arhivelor Securității și a constatat calitatea

pârâtul Z.G. de lucrător al Securității.

Pentru a pronunța o

asemenea soluție, prima instanță a reținut următoarele:

În temeiul

dispozițiilor art. 1 alin. (7) din O.U.G. nr. 24/2008, numiții H.O. și B.C.I.

au solicitat verificarea ofițerilor și subofițerilor care au contribuit la

instrumentarea dosarelor acestora.

Susținerea pârâtului

în sensul că actul de sesizare al Consiliului Național pentru Studierea

Arhivelor Securității a fost întemeiat pe cererile de verificare ale unor

persoane fără calitate nu poate fi reținută.

Astfel, numita B.C.I.

a menționat în mod expres numele ofițerului de securitate, respectiv pârâtul

din prezenta cauză.

Pe de altă parte,

curtea de apel a apreciat că sesizarea formulată de Consiliul Național pentru

Studierea Arhivelor Securității la instanța de contencios administrativ nu

trebuie să vizeze înscrisuri privitoare la persoana sau persoanele care au

cerut verificarea ofițerilor de Securitate.

Cu alte cuvinte,

instanța a evidențiat faptul că art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 nu

prevede ca îngrădirea sau suprimarea drepturilor și libertăților fundamentale

ale omului, constatată în urma verificărilor făcute de C.N.S.A.S., să vizeze

persoana care a solicitat acestuia verificarea ofițerului de Securitate, sub

aspectul calității de lucrător al acestei instituții.

Ca atare, în raport

de utilizarea de către legiuitor a sintagmei „drepturi și libertăți

fundamentale”, se poate concluziona în sensul că pot fi administrate înscrisuri

relevante cu privire la orice persoană căreia i-au fost suprimate ori îngrădite

drepturi sau libertăți prin activitatea de lucrător al Securității.

În altă ordine de

idei, prima instanță a subliniat faptul că pârâtul a semnat acte pentru

Ministerul de Interne, Departamentul Securității Statului – Direcția a III-a,

iar ordonanța aflată în discuție nu face distincție între ofițerii și

subofițerii din cadrul Securității sau din cadrul Miliției cu atribuții pe

linie de Securitate, în sensul arătat de pârât.

Prin urmare, măsurile

luate de către pârât, nominalizate în actul de sesizare al instanței de

contencios administrativ, nu se încadrează în activitatea de contraspionaj, ci

în cea de lucrător de Securitate.

De asemenea,

judecătorul fondului a apreciat că activitățile desfășurate de pârât, în

calitate de angajat al fostei Securități, au suprimat drepturi și libertăți

fundamentale ale omului, recunoscute și garantate de legislația în vigoare la

acea dată.

Mai precis, instanța

a avut în vedere libertatea de exprimare și libertatea opiniilor, prevăzute de

art. 28 din Constituția României din 1965 și de art. 19 din Pactul

Internațional al Drepturilor Civile și Politice, dreptul la secretul

corespondenței, inviolabilitatea domiciliului și la viață privată, reglementate

de art. 32 și art. 33 din Constituția României din 1965 și de art. 17 din

Pactul anterior arătat, precum și dreptul la libera circulație, stipulat de

art. 12 din același Pact.

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs pârâtul Z.G., care a solicitat modificarea sa, în

sensul respingerii ca neîntemeiată a cererii de verificare formulată de

Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității.

În motivarea căii de

atac, încadrată în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul a susținut faptul că sentința contestată este lipsită de temei legal,

fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.

În dezvoltarea

acestui motiv de recurs au fost formulate de către recurent următoarele critici

de nelegalitate:

În mod greșit, prima

instanță a apreciat că activitatea pe care a desfășurat-o, în calitate de

ofițer de carieră la SRI, se încadrează în noțiunea de lucrător de Securitate,

definită de art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008.

Recurentul a arătat

că, prin activitățile pe linie de contraspionaj pe care le-a întreprins, nu a

suprimat sau îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului.

O altă critică

dezvoltată de recurent se referă la faptul că judecătorul fondului, adăugând la

lege, a făcut o interpretare eronată a prevederilor art. 1 alin. (1), (7) și (9)

din ordonanța aflată în discuție.

În concepția

recurentului, din interpretarea textelor normative mai sus enunțate, rezultă

faptul că sesizarea C.N.S.A.S. poate fi făcută doar de către persoanele care,

în urma studierii propriilor dosare, au constatat că au fost subiecți ai

investigațiilor derulate de Securitate.

În ceea ce privește

sfera verificării calității de lucrător al Securității, recurentul susține că

aceasta este limitată la ofițerii și subofițerii care au contribuit la

instrumentarea dosarului solicitantului.

În speța de față,

atât acțiunea în constatare, cât și nota de constatare anexată acesteia au avut

în vedere cererile de verificare formulate de numiții H.O. și B.C.I., persoane

care nu au nicio legătură cu măsurile luate sau aprobate de recurent,

individualizate în respectiva notă de constatare.

Aceste persoane - H.O.

și B.C.I. – nu pot fi considerate subiecte ale unui dosar din care să rezulte

că ar fi fost urmărite de către Securitate, deoarece o astfel de dovadă nu

rezultă din dosar. Ca atare, cererea de verificare a calității de „lucrător de

Securitate”, formulată de aceștia, nu putea să stea la baza prezentei acțiuni

în constatare introdusă de intimat.

În altă ordine de

idei, recurentul a prezentat în mod detaliat argumentele pentru care

concluzionează în sensul că, prin prisma prevederilor Regulamentului de

organizare și funcționare a Consiliului Securității Statului și a dispozițiilor

legale incidente în materie în acea perioadă, refuzul instanței de fond de a

recunoaște că activitatea pe care a desfășurat-o în cadrul Securității a fost

una de contraspionaj, ce viza în mod exclusiv siguranța națională, este

subiectiv și tendențios (a se vedea filele 6-8 dosar).

Altfel spus, deși

este adevărat că, în calitatea pe care a avut-o, recurentul a luat sau a

aprobat anumite măsuri de supraveghere informativă asupra unor persoane

semnalate a desfășura activități care interesau siguranța națională, acestea nu

au fost de natură să suprime sau să îngrădească în mod arbitrar drepturi sau

libertăți fundamentale ale omului, ci ele au fost dictate de necesitatea

verificării informațiilor, iar atunci când ele s-au confirmat, chiar în parte,

s-a acționat în scopul prevenirii realizării acțiunilor urmărite de serviciile

de informații și spionaj străine și influențarea pozitivă a persoanelor vizate

de acestea, iar nu în scopul reprimării acestor persoane.

În opinia

recurentului, acest caracter preventiv al muncii de contraspionaj desfășurată

de și sub conducerea sa se desprinde cu pregnanță din toate cazurile prezentate

în nota de constatare.

În calea

extraordinară de atac a fost administrată proba cu înscrisuri (filele 25-30

dosar).

Recurentul a formulat

concluzii scrise (filele 34-41 dosar).

Analizând sentința

atacată, în raport cu criticile formulate, cât și din oficiu, în baza art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este fondat pentru considerentele

care vor fi expuse în continuare.

În prezenta cauză,

problema dedusă judecății este aceea dacă Curtea de Apel București a fost sau

nu legal sesizată de către Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor

Securității cu acțiunea în constatarea calității recurentului-reclamant de

lucrător al Securității, în temeiul art. 11 alin. (1) din O.U.G. nr. 24/2008,

aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 293/2008.

După cum s-a relevat

anterior, această acțiune în constatare a avut la bază cererile de verificare

adresate de numiții H.O. și B.C.I., în baza art. 6 alin. (1) din ordonanța

aflată în discuție.

Înalta Curte

apreciază că este fondată critica recurentului în sensul că prima instanță,

adăugând la lege, a făcut o interpretare eronată a prevederilor art. 1 alin. (1),

(7) și (9) din ordonanța mai sus arătată.

Astfel, conform art.

1 alin. (1) din această reglementare, orice cetățean român sau cetățean străin

care după 1945 a avut cetățenie română, precum și orice cetățean al unei țări

membre a Organizației Tratatului Atlanticului de Nord sau al unui stat membru

al Uniunii Europene au dreptul de acces la propriul dosar întocmit de

Securitate, precum și la alte documente și informații care privesc propria

persoană, potrivit acestei ordonanțe și în conformitate cu prevederile legii

privind protejarea informațiilor care privesc siguranța națională; acest drept

se exercită la cerere și constă în studierea nemijlocită a dosarului și

eliberarea de copii de pe actele dosarului și de pe alte înscrisuri care

privesc propria persoană.

Art. 1 alin. (7) din

ordonanță prevede că persoana, subiect al unui dosar din care rezultă că a fost

urmărită de Securitate, are dreptul, la cerere, să afle identitatea

lucrătorilor Securității și a colaboratorilor acesteia, care au contribuit cu

informații la completarea dosarului, și poate solicita verificarea calității de

lucrător al Securității pentru ofițerii sau subofițerii care au contribuit la

instrumentarea dosarului.

Art. 1 alin. (9) din

ordonanță precizează faptul că exercitarea drepturilor prevăzute la alin. (1)-(3),

(6) și (7) se face personal sau prin reprezentant cu procură specială și

autentică.

Din interpretarea

textelor legale anterior citate, se poate desprinde ideea că nu orice persoană

poate solicita verificarea calității de lucrător al Securității pentru ofițerii

și subofițerii care au contribuit la instrumentarea unui dosar întocmit de

această instituție, ci numai acele persoane care, având acces la propriul

dosar, au constatat că au fost subiecți ai unui dosar din care rezultă că au

fost urmărite de Securitate.

Pe de altă parte, în

ceea ce privește sfera verificării calității de lucrător al Securității,

aceasta este limitată la ofițerii și subofițerii care au contribuit la

instrumentarea dosarului solicitantului, respectiv persoana subiect al unui

dosar din care rezultă că a fost urmărită de Securitate, iar nu și a altor

persoane.

Cu alte cuvinte,

legea în materie a statuat că verificarea calității de lucrător al Securității

se face numai cu privire la ofițerii și subofițerii care au contribuit la

instrumentarea propriului dosar al solicitantului, iar nu și la instrumentarea

dosarelor altor persoane care nu au cerut verificarea.

Mai mult decât atât,

niciun text din O.U.G. nr. 24/2008 nu prevede extinderea verificărilor

calității de lucrător al Securității cu privire la alte persoane decât

solicitantul, presupuse a fi fost subiecte ale unui dosar întocmit de

Securitate dacă aceste persoane nu au formulat o cerere în acest sens.

Ca atare, exercitarea

dreptului de a solicita verificarea calității de lucrător al Securității pentru

ofițerii și subofițerii care au contribuit la instrumentarea dosarului de

Securitate al unei persoane aparține în exclusivitate numai acelei persoane,

iar nu și altor persoane, cu excepția situației în care acestea din urmă au

fost împuternicite cu procură specială și autentică în acest scop.

Într-adevăr, în cauza

de față, atât acțiunea în constatare, cât și nota de constatare anexată

acesteia au avut în vedere cererile de verificare formulate de numiții H.O. și B.C.I.,

persoane care nu au nicio legătură cu măsurile luate sau aprobate de recurent,

individualizate în respectiva notă de constatare.

O dovadă în acest

sens o reprezintă și documentația prezentată de intimat, aflată la filele 25-30

dosar recurs.

Ca atare, în raport

de probatoriul administrat, numiții H.O. și B.C.I. nu pot avea calitatea de

subiecte ale unui dosar din care să rezulte că ar fi fost urmărite de către

Securitate, mai precis, de către recurent, prin activitățile întreprinse sau

dispuse de către acesta.

Prin urmare, cererea

de verificare a calității de „lucrător de Securitate”, formulată de aceste

persoane fizice, nu putea să stea la baza prezentei acțiuni în constatare

introdusă de intimat.

Având în vedere

nelegala sesizare a instanței de contencios administrativ cu prezenta acțiune

în constatare, Înalta Curte nu va mai proceda la verificarea îndeplinirii

condițiilor impuse de art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 pentru a se

constata calitatea pârâtului de lucrător al Securității.

În raport de cele

anterior expuse, instanța de control judiciar apreciază că este fondat motivul

de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., deoarece prima instanță a

realizat o interpretare greșită a prevederilor art. 1 alin. (1), (7) și (9) din

O.U.G. nr. 24/2008, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.

293/2008.

Pe cale de

consecință, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1)-(3) C. proc. civ.,

coroborat cu art. 20 și art. 28 din Legea nr. 554/2004, modificată, va admite

recursul, va modifica sentința atacată, în sensul că va respinge ca

neîntemeiată acțiunea formulată de Consiliul Național pentru Studierea

Arhivelor Securității.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Z.G.

împotriva sentinței civile nr. 3422 din 15 septembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința atacată, în

sensul că respinge acțiunea formulată de Consiliul Național pentru Studierea

Arhivelor Securității, ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 3 iunie 2011.