ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5221/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 5074 din 13 decembrie 2010, pronunțată în dosarul nr. 2351/27/2010 Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, în contradictoriu cu pârâtul A.A., și a constatat calitatea de lucrător al Securității în ceea ce-l privește pe pârât, în sensul dispozițiilor art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut, în esență, următoarele: Prin acțiunea înregistrată sub nr. 2351/2/2010 pe rolul Curții de Apel București – secția de contencios administrativ și fiscal, în data de 15 martie 2010 pe rolul Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a solicitat în contradictoriu cu pârâtul A.A. pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să se constate calitatea de lucrător al Securității în ceea ce-l privește pe pârât, în sensul dispozițiilor art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008. În motivarea acțiunii s-a arătat că, prin cererea din 02 septembrie 2008, domnul D.A.

a solicitat verificarea sub aspectul constatării calității de lucrător al Securității pentru ofițerii sau subofițerii care au contribuit la instrumentarea dosarului nr. 1210948, la care domnul D.A. a avut acces în temeiul dispozițiilor art. 1 alin. (8) din O.U.G. nr. 24/2008, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 293/2008. Față de împrejurarea că pârâtul A.A. a întocmit documente care se află la filele 5, 98, în temeiul dispozițiilor art. 11 alin. (1) din O.U.G. nr. 24/2008, a fost sesizată instanța cu prezenta acțiune.

Astfel, reclamantul a arătat în esență că, din cuprinsul Notei de Constatare din 24 noiembrie 2009, precum și al înscrisurilor atașate acțiunii, a rezultat că pârâtul A.A., având gradul de maior și funcția de șef Birou 1 în cadrul Direcției VI, Serviciul 4 a aprobat urmărirea, prin dosar de verificare, a unei asistente medicale de la Spitalul Elias, față de care a dispus măsuri informativ – operative (instruirea rețelei informative, interceptarea convorbirilor telefonice, a corespondenței pe o perioadă de 1 an, verificarea complexă a rudelor etc.), a analizat măsurile stabilite la nivelul conducerii unității în cazul P.G., urmărit pentru „lucrarea literară cu conținut ostil orânduirii socialiste”, care a fost expediată postului de radio Europa Liberă, luând măsuri pentru compromiterea acestuia și, totodată, a propus interceptarea convorbirilor telefonice în privința unei persoane urmărită informativ, care era semnalată că păstrează legături cu rudele sale în Israel, Brazilia, SUA, Franța și Australia.

În concluzie, reclamantul a arătat că, pârâtul, prin activitățile desfășurate, în calitate de angajat al fostei Securități, a îngrădit drepturi și libertăți fundamentale recunoscute și garantate de legislația în vigoare la acea dată, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008.

Analizând actele, lucrările cauzei și susținerile părților în raport de prevederile legale incidente, Curtea a apreciat că acțiunea formulată este întemeiată, astfel că a admis-o pentru următoarele considerente: În ceea ce privește - interesul, mandatul, calitatea în care reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a promovat prezenta acțiune, Curtea a reținut că aceste apărări sunt lipsite de temei legal întrucât, pe de o parte, legitimitatea acțiunilor reclamantului izvorăște dintr-o lege specială care, prin prevederile sale i-a dat o astfel de însărcinare, Curtea Constituțională pronunțându-se în nenumărate rânduri în ceea ce privește constituționalitatea acestor dispoziții legale, iar pe de altă parte, se constată că la fila 17 dosar este cererea din 02 septembrie 2008 prin care numitul D.A.

a solicitat în conformitate cu dispozițiile art. 1 alin. (7) din O.U.G. nr. 24/2008, verificarea calității de lucrător al Securității pentru ofițerii și subofițerii care au contribuit la instrumentarea dosarului 1210948. În plus, în conformitate cu dispozițiile art. 1 alin. (7) ultima teză din O.U.G. nr. 24/2008, verificarea putea fi efectuată și din oficiu. Totodată, la fila 16 dosar se află Anexa la Nota de constatare din care rezultă că, în ședința din 02 februarie 2010 Colegiul Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, întrunit în cvorum, a aprobat prezenta Notă și a dispus Direcției Juridice sesizarea Curții de Apel București – secția de contencios administrativ și fiscal cu prezenta acțiune.

Astfel, potrivit art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 – lucrător al Securității – „este orice persoană care, având calitatea de ofițer sau subofițer al Securității sau al Miliției cu atribuții pe linie de Securitate, inclusiv ofițer acoperit, în perioada 1945 - 1989, a desfășurat activități prin care a suprimat sau îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului, în scopul susținerii puterii totalitar comuniste”. Referitor la prima condiție impusă de textul de lege anterior citat – respectiv calitatea de lucrător (….) al Securității, Curtea a constatat că este îndeplinită această cerință, întrucât din actele dosarului rezultă că pârâtul A.A. a fost angajat al fostei Securități, având gradul de maior și funcția de șef al Biroului 1 din cadrul Direcției a VI-a, Serviciul 4 (1965, 1966, 1967), respectiv gradele de locotenent colonel, 1978, colonel (1979) și funcțiile de șef al Serviciului 7 (1978) și șef al Serviciului 1 (1979) din cadrul Direcției I-a.

Referitor la cea de-a doua condiție, impusă de art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, respectiv să fi desfășurat activități prin care a suprimat sau îngrădit drepturile și libertățile fundamentale ale omului, Curtea constată că și această condiție este îndeplinită. Astfel, din actele cauzei rezultă că pârâtul A.A., în calitatea pe care a deținut-o în cadrul fostei Securități, a desfășurat activități prin care a suprimat sau îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului.

În acest sens, Curtea de apel a reținut că la cota 12217, avându-l ca titular pe G.P., „fost condamnat pentru infracțiuni contra securității statului, cunoscut cu atitudine ostilă orânduirii socialiste”, autor al unor lucrări literare cu conținut ostil orânduirii noastre socialiste”, a expediat pe adresa postului de radio „Europa Liberă” și a „altor organisme internaționale scrisori cu conținut denigrator la adresa realităților din Republica Socialistă România, invocând așa – zisa nerespectare a drepturilor omului se află documente care atestă desfășurarea acestor activități. Astfel, în calitatea pe care o deținea de șef al Serviciului 7 din cadrul Ministerului de Interne – Departamentul de Securitate al Statului – Direcția I, a analizat și propus măsuri pentru neutralizarea persoanelor care au declarat că aderă la acțiunea P.G.

În raportul întocmit (existent la fila 18 dosar) s-a reținut că: „pe fondul acțiunilor dușmănoase întreprinse de „B.” – acesta fiind numele conspirativ de urmărire atribuit lui P.G. – în anul 1977, au intrat în legătură sau au încercat să ia contact cu acesta un număr de 430 persoane, a căror situație o prezentăm în Anexa 1 (atașată și aceasta la dosarul cauzei – filele 22-36 dosar).

În același raport au fost prezentate măsurile care au fost întreprinse pentru ca persoanele din lista anexă să „fie influențate să renunțe la ideile lor”, măsurile ce se impun a fi menținute în continuare, constând în menținerea în „ contactul ofițerilor e securitate cu acestea” etc. Referitor la activitatea „de viitor” în raportul menționat, s-a dispus întreprinderea de măsuri ordonate realizând prioritar următoarele: - în conlucrare cu unitățile operative competente, se va acționa în vederea compromiterii în străinătate a lui „B.”, valorificând elementele noi apărute în situația operativă, ca urmare a măsurilor combinative de demascare a lui; - asigurarea cunoașterii cu oportunitate a eventualelor manifestări și acțiuni ce ar putea fi puse la cale de către unele dintre aceste persoane; - atenție deosebită va fi acordată tuturor persoanelor care au plecat în străinătate în acest context și vor reveni în țară pentru a elucida adevăratul motiv al reîntoarcerii și a întreprinde măsurile ce se impun; - în funcție de informațiile ce le vom obține cât și de rezultatele acțiunii de compromitere a lui „B.”, vom analiza oportunitatea măsurii de interzicere a ieșirii din țară a persoanelor ce insistă pentru a pleca și care, prin activitatea ce o desfășoară, nu prezintă o valoare pentru societatea noastră și nici nu pot fi folosite în scop propagandistic în străinătate,

chiar dacă s-ar întâlni cu „B.”. Curtea a mai reținut că, și în privința cotei 12273, avându-l ca titular pe S.S. (P.) consilier în cadrul Secretariatului General al Consiliului de Miniștri, urmărit de Direcția a VI-a, fiind semnalat cu „rude apropiate în Israel, SUA, Brazilia, Franța și Australia, cu care întreține relații prin corespondență și de la care primește pachete cu diferite obiecte”, pârâtul A.A., prin raportul întocmit în 30 mai 1967 (fila 37 dosar) a propus aprobarea „interceptării convorbirilor telefonice de la postul instalat la domiciliul numitului S. (P.) S. consilier la S.G.C.M. Prin măsurile propuse s-a avut în vedere verificarea activității lui „din instituție” dar și „din viața particulară”.

Curtea de apel a constatat însă că, în privința celorlalte cote (dosare) 1210948, având-o ca titular pe G.D.L., 15842, avându-l ca titular pe Ș.M., R 280 titular H.I., 11788 – titular K.E.E., deși reclamantul a evocat în Nota de constatare activități desfășurate de pârât de tipul celor anterior menționate, la dosarul cauzei nu au fost transmise și înscrisurile doveditoare referitoare la acestea; aspecte care nu prezintă relevanță juridică din perspectiva îndeplinirii condiției impusă de art. 2 lit. a) din Ordonanță, întrucât nu numărul persoanelor urmărite contează, ci activitatea desfășurată de pârât. Or, așa cum cu ușurință se poate observa, prin activitățile desfășurate, care au vizat persoane determinate, cetățeni români, pârâtul A.A.

a suprimat și îngrădit drepturile și libertățile fundamentale ale omului precum: - dreptul la secretul corespondenței și al convorbirilor telefonice prevăzut de art. 33 din Constituția României din 1965, art. 17 din Pactul Internațional cu privire la Drepturile Civile și Publice; - dreptul la viață privată, prevăzut de art. 12 din Declarația Universală a Drepturilor Omului; - dreptul la liberă circulație, prevăzut de art. 13 din Declarația Universală a Drepturilor Omului; Prin urmare, instanța de fond nu a putut reține apărarea pârâtului, potrivit căreia măsurile adoptate de el de încadrau în dispozițiile legale, câtă vreme, așa cum s-a arătat mai sus, drepturile și libertățile încălcate erau reglementate ca atare atât în legea fundamentală cât și în pactele internaționale semnate de România.

De asemenea, nu poate fi reținut nici argumentul, potrivit căruia acțiunile întreprinse aveau ca scop protejarea interesului economic național, întrucât, așa cum cu ușurință se poate observa, acestea, în nici un caz nu s-au referit la activități legate de spionajul/contraspionajul economic, antiterorism, etc., ci exclusiv la restrângerea drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanelor vizate, care, dacă ar fi fost lăsate să se manifeste – în acord cu prevederile legale din acea epocă – ar fi putut periclita” ordinea” regimului totalitar instituit, în slujba căruia a lucrat pârâtul. În fine, Curtea de apel are în vedere faptul că, prin prevederile prezentei ordonanțe, în nici un caz nu se urmărește o condamnare a persoanelor vizate, ci doar o devoalare publică a activităților exercitate de regimul comunist, care prin intermediul Securității a exercitat o permanentă teroare împotriva propriilor cetățeni, a drepturilor și libertăților fundamentale.

Prin urmare, accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității prin consemnarea publică a abuzurilor ar trebui să contribuie la o mai bună înțelegere a trecutului, prezentului și la o proiectare adecvată a viitorului societății românești. În concluzie, față de cele expuse, Curtea de Apel București, în baza art. 1 și art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a admis acțiunea și a constatat calitatea de lucrător al Securității a pârâtului A.A., în sensul dispozițiilor art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008. Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a formulat recurs pârâtul arătând, în esență, următoarele: Cererea reconvențională a fost respinsă în mod greșit de instanța de judecată, activitatea pe care a desfășurat-o 35 de ani în serviciul de gardă, escortă și antiatentat demnitari fiind conformă cu atribuțiile sale stabilite prin lege, acționând mereu în limitele statutului său profesional.

Instanța a procedat nelegal când a respins excepția lipsei de interes în promovarea de către Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a acțiunii în constatare, după o examinare sumară a acesteia. O.U.G. nr. 24/2008 este un act normativ eminamente politic care încalcă prevederile Constituției României, dar și ale tratatelor internaționale care protejează drepturile omului, precum și ale altor acte normative. Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a promovat acțiunea în constatare fără a face dovada unui mandat expres asumat de petent în conformitate cu prevederile art. 1 alin. (7) din O.U.G. nr. 24/2008, pentru simplul fapt că a întocmit o notă sinteză cuprinzând o listă cu 430 de persoane care erau suspectate de aderență la acțiunea ilegală a lui P.G., care nu avea decât rol statistic, de influențare pozitivă a celor vizați pentru a se abține de la implicarea în mișcări nocive.

Nota privind pe S.S. era o notă de studiu în considerarea faptului că acesta era demnitar și existau suspiciuni că întreține legături nepermise cu cetățeni străini, fără a informa conducerea Guvernului. Activitățile imputate au fost desfășurate într-o ordine de drept existentă și recunoscută. Prevederile Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 24/2008 aduc atingere principiului neretroactivității legii, consacrat în art. 15 alin. (2) din Constituție, conform căruia legea prevede numai pentru viitor. În acțiunile în privința cărora se susține că au fost suprimate drepturi și libertăți nu s-a ținut cont de art. 29 din Constituția din 1965 care prevedea că libertatea de opinie nu poate fi folosită în scopuri potrivnice orânduirii socialiste, precum nici de prevederile Decretului nr. 177/1948, ale art. 166 C. pen.

și nici de prevederile Pactului Internațional privind drepturile civile și politice. Recursul este nefondat. Având ca reper prevederile art. 119 C. proc. civ., Înalta Curte constată că în mod corect prima instanță a respins cererea reconvențională formulată de pârâtul A.A. deoarece prin respectiva cerere nu se ridică pretenții de sine stătătoare împotriva reclamantului, ci practic se formulează apărări de fond pe care instanța le-a examinat în cadrul soluționării acțiunii în constatare cu care a fost sesizată. Nici critica privitoare la modul în care prima instanță a soluționat excepția lipsei de interes nu poate fi primită. Există un interes public major al promovării acțiunilor în constatare întemeiate pe prevederile O.U.G.

nr. 24/2008, așa cum se degajă neechivoc din conținutul acestui act normativ - acela de a devoala activitățile de poliție politică ale regimului comunist din România, demers care implică și identificarea atât a persoanelor care au desfășurat astfel de activități (lucrătorii de Securitate), cât și a persoanelor care au colaborat cu fosta poliție politică a regimului totalitar comunist (colaboratori ai Securității), conform definițiilor legale din ordonanța de urgență. În concret, în cauză, interesul este acela de a stabili dacă pârâtul, domnul A.A., a fost lucrător al Securității, în sensul art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008. De asemenea, nici excepția lipsei calității de reprezentant al Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității nu este fondată, reclamantul fiind titularul acțiunii în constatarea calității de lucrător al Securității, astfel cum rezultă neechivoc din prevederile art. 11 al O.U.G.

nr. 24/2008, pentru promovarea unei astfel de acțiuni nefiind necesar un mandat de reprezentare din partea vreunei persoane. Cât privește criticile referitoare la O.U.G. nr. 24/2008, acestea nu pot fi examinate de instanța de contencios administrativ, abilitată doar cu controlul de legalitate al actelor infralegislative. Asupra unor critici similare ca cele ale pârâtului, s-a pronunțat în mod constant Curtea Constituțională în jurisprudența sa statuând că prevederile criticate sunt conforme cu Legea fundamentală română, singură, instanța constituțională fiind învestită cu competența de a proceda la un examen al ordonanței de urgență amintite. Înalta Curte va înlătura și celelalte critici formulate de pârâtul A.A., în raport de actele și lucrările dosarului, pe baza cadrului legal aplicabil în cauză.

Art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 explicitează semnificația termenului de „lucrător al Securității” și precizează că „ lucrător al Securității este - orice persoană care, având calitatea de ofițer sau de subofițer al Securității sau al Miliției cu atribuții pe linie de Securitate, inclusiv ofițer acoperit, în perioada 1945-1989, a desfășurat activități prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului”. Deci, textul de lege instituie două condiții ce trebuie întrunite pentru ca o persoană să dobândească calitatea de lucrător al Securității: 1) să fi fost încadrat ca ofițer sau subofițer al Securității sau al miliției cu atribuții pe linie de Securitate, inclusiv ofițeri sub acoperire; 2) să fi desfășurat activități prin care au suprimat sau îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului, în scopul susținerii puterii totalitar comuniste.

Întrunirea cumulativă a celor două condiții prevăzute de textul de lega a fost constatată în mod corect de către instanța de fond în ceea ce-l privește pe recurentul-pârât. Recurentul-pârât a încercat să acrediteze ideea că prin acțiunile desfășurate în calitatea sa de ofițer de Securitate, nu a suprimat sau îngrădit drepturi sau libertăți fundamentale ale omului. Susținerile sale sunt infirmate de înscrisurile aflate la dosarul de fond, care demonstrează cu prisosință acțiunile ce pot fi încadrate în ipoteza normei juridice citate. În acest sens, Înalta Curte constată că în mod corect instanța de fond a considerat că este irelevant în soluționarea cauzei faptul că recurentul și-a desfășurat activitatea în limitele cadrului legal de la acea dată.

Așadar, este de necontestat că în cauză instanța de fond a reținut în mod justificat că sunt întrunite cumulativ condiții prevăzute de lege pentru constatarea calității de lucrător al Securității, cât timp, recurentul în calitate de ofițer de Securității, a desfășurat o serie de activități de natură a conduce la îngrădirea unor drepturi și libertăți fundamentale prevăzute atât de legislația internă în vigoare în acea perioadă, cât și de legislația internațională.

Astfel, Înalta Curte constată că în mod corect instanța de fond a apreciat că activitățile reținute în sarcina recurentului, cum ar fi măsurile întreprinse cu privire la cele 430 de persoane care au aderat la acțiunea lui P.G., în sensul de a le determina să renunțe la intențiile lor precum și măsurile întreprinse pentru compromiterea în străinătate a domului P.G., aprobarea interceptării convorbirilor telefonice ale domnului S.S., persoană care avea rude în străinătate și întreținea relații cu acestea, sau măsurile de supraveghere referitoare la anumite persoane care plecau în străinătate, au fost de natură a îngrădi exercițiul unor drepturi fundamentale ale persoanelor vizate. Cât privește natura și importanța muncii desfășurate de recurent în contextul istoric al perioadei în discuție, precum și conținutul documentelor întocmite în cadrul atribuțiilor de serviciu conform ordinelor și regulamentelor în vigoare, Înalta Curte remarcă faptul că, în preambulul O.U.G.

nr. 24/2008, s-a definit scopul reglementării ca fiind „continuarea, într-un mecanism nou, a procesului de devoalare a activităților exercitate de regimul comunist” care a desfășurat, în special prin intermediul Securității, „o permanentă teroare împotriva cetățenilor țării, a drepturilor și libertăților lor fundamentale”. Curtea Constituțională a reținut consecvent în jurisprudența sa (de ex. în Decizia nr. 267 din 24 februarie 2009) că „deconspirarea Securității, prin consemnarea publică a abuzurilor … contribuie la o mai bună înțelegere a prezentului și la o proiectare adecvată a viitorului societății românești” și că „scopul ordonanței răspunde unor exigențe politice ale societății românești și dreptului la informație consacrat prin art. 31 din Constituția României”.

În acest sens și în acest scop au fost efectuate verificări în privința pârâtului, ocazie în care reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității identificat anumite măsuri ordonate sau întreprinse de acesta, încadrabile în ipoteza normei cuprinsă în art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008. În consecință, constatând că, potrivit probelor dosarului, recurentul pârât, în calitate de ofițer al Securității, a desfășurat activități de natură a îngrădi exercitarea unor drepturi și libertăți fundamentale, criticile din recurs apar ca neîntemeiate, astfel că în raport de prevederile art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de A.A. împotriva sentinței nr. 5074 din 13 decembrie 2010 a Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 noiembrie 2011.