ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 20.09.2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4194/2011

HOTĂRÂRE
20.09.2011
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4194/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată pe rolul Curții de

Apel București sub nr. 6298/2/2010 reclamantul Consiliul Național pentru

Studierea Arhivelor Securității, a solicitat în contradictoriu cu pârâtul B.C.,

ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate calitatea de lucrător al

Securității în ceea ce îl privește pe pârât.

În motivarea cererii,

arată reclamantul că, în fapt, prin cererile din 07 aprilie 2009 și din 10

februarie 2009, adresate Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor

Securității de către domnul I.D.Ș., respectiv de către doamna I.D. se solicita

verificarea, sub aspectul constatării calității de lucrător al Securității,

pentru ofițerii sau subofițerii care au contribuit la instrumentarea dosarelor

la care petenții respectivi au avut acces în temeiul art. 1 alin. (7) și alin.

(8) O.U.G. nr. 24/2008 aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.

293/2008. Astfel, în Dosarul I 234323 la care a avut acces domnul I.D.Ș.,

pârâtul B.C. a întocmit documente. În Dosarul I 211815, la care a avut acces

doamna I.D., pârâtul a întocmit documentele. Ținând cont de prevederile art. 1

alin. (7) și alin. (8) O.U.G. nr. 24/2008, aprobată cu modificări și completări

prin Legea nr. 293/2008, cererile formulate sunt legale.

Prin sentința civilă nr.

4340 din 5 noiembrie 2010 Curtea de Apel București, secția a VIII-a de

contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul

Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității și a constatat

calitatea pârâtului B.C. de lucrător al Securității.

Pentru a pronunța această

soluție instanța de fond a apreciat că în cauză sunt îndeplinite condițiile cumulative

prevăzute de art. 2 lit. a) O.U.G. nr. 24/2008 pentru a se constata calitatea pârâtului

de lucrător al Securității și anume existența calității de ofițer sau subofițer

al securității în perioada 1945-989 și desfășurarea de către pârât în concret în

această calitate a unor activității prin care a suprimat sau îngrădit drepturi fundamentale

ale omului. Au fost înlăturate apărările pârâtului în sensul că activitățile sale

s-au încadrat în acțiuni „determinate de munca pe linie de contraspionaj”.

Împotriva acestei hotărâri,

a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie pârâtul.

Motivele de recurs invocate

conform art. 304

1

pct. 9 C. proc. civ. invocându-se greșita aplicare a dispozițiilor art. 2 lit. a)

O.U.G. nr. 24/2008 în raport de probele administrate, respectiv actele care au stat

la baza întocmirii notei de constatare din 7 mai 2010.

În motivele de recurs

pârâtul-recurent arată că în mod greșit instanța de fond i-a înlăturat apărările

formulate punctual în raport de fiecare dosar instrumentat de acesta în calitatea

sa de ofițer al fostei Securității - angajat în cadrul Inspectoratului Județean

de Securitate Timiș.

Recurentul arată că toate

actele de urmărire informare și suspendare erau activități specifice de contraspionaj

deoarece privau persoane care reprezentau un pericol pentru securitatea națională,

iar activitățile desfășurate nu au fost de natură a aduce atingere drepturilor și

libertăților fundamentale ale omului, astfel cum în mod eronat a reținut instanța

de fond.

Se solicită admiterea

recursului modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii constatate.

Analizând recursul declarat,

în raport de motivele invocate Curtea îl apreciază pentru următoarele considerente,

ca nefondat.

În cauză nu sunt îndeplinite

condițiile prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. sentința atacată prin care

s-a admis acțiunea formulată de reclamantul-intimat și s-a constatat calitatea de

lucrător al Securității în ceea ce-l privește pe recurentul-pârât fiind dată cu

aplicarea corectă a dispozițiilor art. 2 lit. a) O.U.G. nr. 24/2008.

În mod corect în raport

de probele administrate instanța de fond a apreciat că sunt îndeplinite condițiile

cumulative prevăzute de art. 2 lit. a) O.U.G. nr. 24/2008.

Fapt de necontestat, în

perioada prevăzută de lege și în concret în perioada 1956-1974 recurentul-pârât

a deținut diferite funcții de ofițer în cadrul Securității - Serviciul Raionul Securității

Arad și respectiv Inspectoratul Județean al Securității Timiș.

În această calitate recurentul-pârât

a desfășurat activități specifice Securității - informare, urmărire, instruire surse

instrumentând diferite dosare, inclusiv ale persoanelor fizice care au formulat

sesizări către autoritatea intimată activități prin care au fost suprimate sau îngrădite

drepturi și libertăți fundamentale ale omului respectiv dreptul la informare sau

dreptul la viață privată.

Curtea apreciază că nu

pot fi reținute susținerile recurentului din motivele de recurs și apărările formulate

la instanța de fond înlăturate motivat prin sentința atacată.

Curtea apreciază în raport

de probele administrate că activitățile desfășurate nu reprezintă activități de

contraspionaj de natură a fi exceptate a fi încadrate de dispozițiile art. 2

lit. a) O.U.G. nr. 24/2008.

Față de cele expuse mai

sus, Curtea în baza art. 312 alin. (1) și (2) C. proc. civ. va respinge recursul

ca nefondat menținând ca legală și temeinică sentința pronunțată de instanța de

fond.

Respinge recursul declarat de B.C. împotriva sentinței

civile nr. 4340 din 5 noiembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a

de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 20 septembrie

2011.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2011-11-08
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5221/2011
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 5074 din 13 decembrie 2010, pronunțată în dosarul nr. 2351/27/2010 Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administ
ÎCCJ 2012-01-10
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5/2012
Prin Sentința civilă nr. 1888 din 10 martie 2011 pronunțată în Dosarul nr. 4776/2/2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul Consiliul Național pentru Stu
ÎCCJ 2011-05-04
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2493/2011
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, la data de 11 decembrie 2009, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Secu
ÎCCJ 2012-06-08
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2891/2012
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal sub nr. 11054/2/2010, reclamantul C.N.S.A
ÎCCJ 2012-06-07
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2859/2012
Înalta Curte constată că recursul este fondat, însă numai pentru următoarele considerente: Astfel, instanța de control judiciar constată că, în mod greșit, a fost considerată ca legală procedura inițiată de Consiliul Național pentru Studier
Sursă