ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2493/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de

Apel București, la data de 11 decembrie 2009, reclamantul Consiliul Național

pentru Studierea Arhivelor Securității a solicitat constatarea existenței

calității de lucrător al Securității în privința pârâtului E.M.

În motivarea acțiunii,

a arătat că prin cererile nr. P 5716/07 din 11 iunie 2008 și nr. P 2963/08 din 27

noiembrie 2008, adresate C.N.S.A.S. de către doamna P.M., respectiv de către

domnul Ț.I., se cerea verificarea, sub aspectul constatării calității de

lucrător al Securității pentru ofițerii sau subofițerii care au contribuit la

instrumentarea dosarului nr. I 210224, la care doamna P.M. a avut acces, în

temeiul art. 1 alin. (8) din O.U.G. nr. 24/2008, aprobată cu modificări și

completări prin Legea nr. 293/2008, precum și a dosarului nr. I 211846, al

cărui titular este domnul Ț.I.

Prin sentința nr. 3354

din 14 septembrie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios

administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul Consiliul

Național pentru Studierea Arhivelor Securității, și a constatat existența

calității pârâtului E.M. de lucrător al Securității.

Pentru a pronunța o

asemenea soluție, prima instanță a reținut, în esență, faptul că, în speță,

sunt întrunite condițiile cumulative impuse de art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008

pentru a se putea constata calitatea pârâtului de lucrător al Securității.

Din actele dosarului

a rezultat faptul că pârâtul E.M. a avut calitatea de ofițer al Securității

având gradele de locotenent în anii 1960 și 1962 și respectiv, locotenent major

în anul 1965, în cadrul Direcției Regionale București – Secția Raională Turnu

Măgurele și în această calitate a desfășurat activități de dirijare a

informatorilor Securității constând în preluarea notelor informative date de

aceștia, note care conțineau date referitoare la persoanele semnalate cu

manifestări ostile.

În calitatea pe care

o deținea, pârâtul a dispus încadrarea informativă a numitului P.F., fost

membru legionar, titular al dosarului având la C.N.S.A.S. cota I 210224,

persoană urmărită prin dosar de verificare pentru desfășurarea de activități

dușmănoase și a dispus deschiderea unui dosar de acțiune informativă

individuală pentru numitul O.I. avocat, fost membru P.N.L., titular al dosarului

având la C.N.S.A.S. cota I 15169.

Curtea de apel, a

respins apărările pârâtului referitoare la această ultimă activitate, ca fiind

lipsite de relevanță în soluționarea cauzei, cu motivarea că dispozițiile

legale care definesc noțiunea de lucrător al Securității nu fac nici o

distincție în acest sens, după cum activitățile s-au desfășurat în temeiul și

cu respectarea legislației, a Regulamentelor Securității și a ordinelor primite

de la superiori sau nu au avut temei legal.

Din același motiv s-a

constatat a fi irelevantă și susținerea referitoare la notele informative date

de sursa „F.” în dosarul cu cota I 15169.

Împrejurarea că

pârâtul a executat un ordin al superiorului nu exclude măsura pârâtului, de

exploatare a notelor informative în scopul urmăririi informative a lui O.I.,

din categoria activităților la care se referă art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008.

Totodată, cu privire

la persoana urmărită informativ, a constatat că a fost pusă în aplicare măsura

interceptării corespondenței solicitată de pârât Biroului „ F” din cadrul

Secției Raionale Roșiorii de Vede a M.A.I.

Ca atare, a

concluzionat judecătorul fondului în sensul că activitățile desfășurate de

pârât în calitate de lucrător al fostei Securități au îngrădit următoarele

drepturi și libertăți fundamentale recunoscute și garantate de legislația în

vigoare la acea dată: dreptul la inviolabilitatea corespondenței, viață privată

(art. 88 din Constituția României din 1952, coroborat cu art. 12 din Declarația

Universală a Drepturilor Omului); dreptul la libertatea de exprimare și

libertatea opiniilor - art. 85 din Constituția României din 1952, coroborat cu art.

19 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, fiind asigurate condițiile

impuse de legiuitor prin art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008.

Îngrădirea acestor

drepturi s-a realizat de către pârât prin activitatea de dirijare a surselor

recrutate pentru încadrarea operativă a unor persoane, surse care au oferit

date referitoare la viața privată a celor urmăriți, asemenea informații fiind

obținute și în urma interceptării corespondenței acestora.

Împotriva sentinței a

declarat recurs pârâtul E.M., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie

și susținând în esență, prin motivele de recurs formulate, că deși a lucrat ca

ofițer de securitate, făcând parte din structurile Securității în perioada 1960

– 1967, nu poate fi învinuit că prin activitatea sa a îngrădit pentru anumite

persoane, drepturi și libertăți fundamentale, garantate de legislația în

vigoare la acea dată, cum ar fi dreptul la libertatea de exprimare și

libertatea opiniilor, dreptul la viața privată și dreptul la inviolabilitatea

corespondenței.

Astfel, susține

recurentul-pârât referitor la dosarul de urmărire informativă privind pe

numitul P.F., cu nr. 120224, măsurile de încadrare informativă au fost luate nu

de el, ci de către maiorul O.H., contribuția sa fiind doar aceea că a semnat

adresa pentru identificare în locul maiorului O.H. care era plecat din secție.

În legătură cu

dosarul nr. 1211846 privind pe Ț.I., recurentul-pârât arată că acesta a fost

lucrat operativ tot de către maiorul O.H. prin agentul M.V., el fiind pus în

legătură cu acest agent la ordinul locțiitorului de comandant P.C., cei doi

neprezentând interes pentru munca ce o desfășurau, el ocupându-se la acea dată

de probleme de contraspionaj.

Cât privește dosarul nr.

I 15169 titular O.I., identificat în persoana avocatului O.I., recurentul-pârât

susține că deschiderea dosarului de acțiune informativă a fost dispusă de către

locțiitorul de comandant la acea dată, singura contribuție a sa fiind

dactilografierea formularului tipizat de pe un exemplar completat deja cu

cerneală, iar la controlul pe care personal l-a efectuat asupra acestui dosar a

făcut propunerea de închidere a dosarului.

În ce privește

învinuirea care i se aduce legat de interceptarea corespondenței privind pe

avocatul O.I., recurentul precizează că solicitarea de interceptare a

corespondenței a fost făcut de maiorul B.G., persoana care instrumenta de fapt

dosarul, iar materialele rezultate din această interceptare sunt din perioada

1974 - 1979, perioadă în care el nu mai era ofițer de securitate, fiind trecut

în rezervă.

De fapt,

recurentul-pârât, prin așa-zisele motive de recurs formulate, nu aduce critici

sentinței instanței de fond ci reiterează apărările formulate la fond, aducând

anumite precizări și depunând înscrisuri cu care pretinde să dovedească cele

afirmate.

Intimatul-reclamant

Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității nu a depus

întâmpinare și nici note scrise.

Recursul este

nefondat și urmează a fi respins, în baza art. 312 C. proc. civ., potrivit

următoarelor considerente.

Potrivit art. 2 lit.

a) din O.U.G. nr. 24/2008 „lucrător al Securității este orice persoană care,

având calitatea de ofițer sau de subofițer al Securității sau al Miliției cu

atribuții pe linie de Securitate, inclusiv ofițer acoperit, în perioada 1945 – 1989,

a desfășurat activități prin care a suprimat sau îngrădit drepturi și libertăți

fundamentale ale omului”.

Prima condiție a

textului de lege, astfel cum corect a reținut și instanța de fond, este

îndeplinită, recurentul-pârât fiind angajat al fostei Securități, având gradele

de locotenent în anii 1960 și 1962 și respectiv de locotenent major în anul

1965, în cadrul Direcției Regionale București, Secția Regională Turnu Măgurele,

aspect pe care, de altfel și recurentul îl recunoaște.

Din Nota de

constatare nr. DI/I/3064 din 8 octombrie  2009 emisă de C.N.S.A.S. – Direcția

Investigații, în temeiul O.U.G. nr. 24/2008 cu modificările și completările

ulterioare, rezultă că în ce privește dosarul nr. I 210224 titular P.F., în

1959 condamnat la 3 ani închisoare corecțională pentru „uneltire contra ordinei

sociale”, fiind eliberat în 1962 și urmărit în continuare prin dosar de verificare

în perioada 1965-1978, pentru a se stabili dacă desfășoară activitate

dușmănoasă, recurentul-pârât a semnat olograf adresa din 18 ianuarie 1965,

dactilografiată, adresă în care se consemnează că „vor fi luate măsurile (de

securitate) ca prin agentură și posibilitățile de care dispunem să fie încadrat

informativ, urmând a fi înaintat materialul ce-l vom obține”.

Recurentul-pârât nu

neagă că ar fi semnat această adresă, dar susține că a semnat în locul

maiorului O.H., care era plecat din secție la acel moment și care de fapt

instrumenta dosarul avându-l ca titular pe P.F.

Chiar și așa fiind,

prin semnătura aplicată recurentul-pârât a confirmat că era de acord cu

măsurile dispuse în cadrul operațiunilor de încadrare informativă, cunoscând

foarte bine că numitul P.F. era urmărit de securitate fiind „suspect de

activitate subversivă legionară”.

Cât privește Dosarul nr.

I 15169 – titular O.I., instanța de fond a reținut în mod corect că Nota de

constatare emisă de C.N.S.A.S. și al cărei conținut se bucură de prezumția de

veridicitate, face mențiunea despre documentele care atestă calitatea de

lucrător al Securității a recurentului-pârât, acesta semnând olograf hotărârea

de deschidere a dosarului de acțiune informativă individuală din 22 august 1960

în care se menționează că „scopul deschiderii dosarului este de a stabili dacă

activitatea dușmănoasă ce eventual O.I. ar desfășura-o împotriva regimului

democrat popular din țara noastră, relațiile pe care le are, natura lor și cine

sunt elementele cu care întreține relații”, precum și notele întocmite de

acesta la „nota informativă”, din datatele de 15 mai 1962, 1 iunie 1962 și 8

iunie - 1962, concluzia fiind aceea că recurentul-pârât cunoștea de fiecare

dată și sursa care prezenta nota informativă și de asemenea, a semnat olograf o

notă sinteză din 4 iulie 1962 în care sunt consemnate toate aspectele semnalate

de agenții informatori pe toată perioada urmăririi informative.

În Nota din 8 iunie 1962,

semnată olograf de recurentul-pârât se menționează clar că „cu adresa nr. 106660

din 5 aprilie 1962 către Secția Raională M.A.I. Roșiori, Biroul „F” s-a cerut

interceptarea corespondenței numitului O.I. din Turnu Măgurele, măsură ce a

fost pusă în aplicare astfel cum rezultă din documentele existente.

În fața unei astfel

de probe recurentul-pârât nu poate să susțină că deschiderea dosarului de

acțiune informativă în ceea ce-l privește pe O.I. a fost dispusă de către

locțiitorul de comandant și că el nu a executat decât un ordin al acestuia,

dosarul fiind apoi instrumentat de maiorul B.G. care a solicitat și

interceptarea corespondenței lui O.I.

Semnând olograf

Notele respective, de fiecare dată cu propunere de a fi exploatate în dosarul

individual privind pe O.I., recurentul-pârât s-a implicat efectiv în

activitatea de urmărire informativă a acestuia, suspectat pentru „activitate

dușmănoasă împotriva regimului democrat popular din țara noastră”.

Este evident, astfel

cum în mod just reține și prima instanță, că recurentul-pârât a îngrădit

drepturi și libertăți fundamentale ale omului, recunoscute și garantate de

legislația în vigoare: dreptul la inviolabilitatea corespondenței (art. 88 din

Constituția României din 1952, coroborat cu art. 12 din Declarația Universală a

Drepturilor Omului), dreptul la libera exprimare și libertatea opiniilor (art. 85

din Constituția României 1952, coroborat cu art. 19 din Declarația Universală a

Drepturilor Omului), apreciindu-se în mod corect că sunt îndeplinite condițiile

prevăzute de art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 pentru a se constata calitatea

recurentului-pârât de lucrător al Securității.

Așa fiind, prima

instanță a pronunțat sentința cu interpretarea și aplicarea corectă a legii,

sentința fiind legală și temeinică, motiv pentru care recursul se privește ca

nefondat și în baza art. 312 C. proc. civ., urmează a fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de E.M. împotriva sentinței nr. 3354 din 14 septembrie 2010 a Curții

de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 4 mai 2011.