ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2372/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal reclamanta C.N.S.A.S. a solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate calitatea de lucrător al Securității a pârâtului A.C. În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că prin cererea nr. P 3570/06 din 24 iulie 2009, adresată C.N.S.A.S. de către S.D., se solicita verificarea, sub aspectul constatării calității de lucrător al Securității, pentru ofițerii sau subofițerii care au contribuit la instrumentarea Dosarului fond informativ nr. I 234501 (cotă C.N.S.A.S.), dosar în care pârâtul A.C.

figurează la fila 4, cererea fiind formulată în condițiile prevederile art. 1 alin. (7), alin. (8) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 293/2008. Pârâtul a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată, arătând că nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute de O.U.G. nr. 24/2008, privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 293/2008, precum și faptul că prin activitatea desfășurată de către acesta nu a făcut decât să respecte prevederile legale în vigoare de la acea dată, nicio persoană neavând de suferit de pe urma activității desfășurată de către acesta.

Prin sentința nr. 6721 din 14 noiembrie 2011 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis cererea formulată de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității și a constatat calitatea de lucrător al Securității în privința pârâtului A.C. Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că dispozițiile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 definesc noțiunea de lucrător al Securității ca fiind „orice persoană care, având calitatea de ofițer sau de subofițer al Securității sau al Miliției cu atribuții pe linie de Securitate, inclusiv de ofițer acoperit, în perioada 1945 – 1989, a desfășurat activități prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului”.

Cu privire la condiția ca persoana să aibă calitatea de ofițer, inclusiv acoperit, sau subofițer al Securității în perioada 1945-1989, a apreciat instanța că aceasta este asigurată deoarece pârâtul A.C., a avut gradul de căpitan și funcția de adjunct al șefului Inspectoratului Județean de Securitate Galați (1968), respectiv locotenent colonel (1982 - 1984), colonel (1984) în cadrul Direcției a II-a, Serviciul 1. În ceea ce privește cea de a doua condiție, respectiv să fi să fi desfășurat activități prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului curtea de apel a apreciat că este îndeplinită, observând că toate măsurile întreprinse de către pârât au încălcat flagrant drepturi și libertăți fundamentale ale omului garantate prin legile în vigoare și la acea dată, acțiunile întreprinse de pârât presupunând grave imixtiuni în viața privată, încălcându-se concomitent și dreptul fundamental la libertatea de opinie și de exprimare.

Din conținutul Notei de Constatare nr. DI/I/1383 din 27 iunie 2011, precum și din înscrisurile depuse la dosarul cauzei a rezultat că pârâtul, în calitatea sa de ofițer de Securitate, a dirijat surse din legătura personală a acestuia pentru a furniza informații despre „comportările” și „atitudinea” unei persoane, fost membru F.D.C., semnalat că deși „este bine pregătit profesional, execută lucrări de slabă calitate, care sunt ulterior refăcute implicând cheltuieli suplimentare în depășirea termenului de predare al proiectelor”.

Deși, din desfășurarea multiplelor măsuri informativ - operative asupra persoanei urmărite, a rezultat că „obiectivul desfășoară o activitate corespunzătoare la locul de muncă și are o comportare corectă”; „are o atitudine retrasă, nu face discuții politice sau cu privire la situația familiei sale”; „la domiciliu are de asemenea o comportare corectă”, pârâtul a propus supravegherea în continuare a acestuia cu surse informative, precum și efectuarea de „investigații la domiciliu, supravegheat <S> (interceptarea corespondenței, n. n.) și <T.O.> internațional (tehnică operativă, n. D.I.), măsuri care au fost puse in aplicare.

Totodată s-a mai arătat prin aceeași notă că, din perspectiva Securității, urmărirea persoanelor care făcuseră parte din mișcarea legionară, precum și a descendenților acestora, nu era motivată de caracterul extremist al acestei grupări, ci de faptul că aceste persoane erau potențiali oponenți ai regimului comunist, fără nicio diferență față de foștii legionari, fiind urmăriți și membrii partidelor istorice democratice, precum și descendenții acestora. În plus, prin termenul „legionar”, Securitatea desemna și membrii așa numitelor „grupări subversive” (în realitate, anticomuniste), precum și pe cei care, în primii ani ai instaurării puterii comuniste luaseră parte sau sprijiniseră rezistența armată din munți.

De asemenea, s-a mai arătat că în calitate de căpitan și inspector șef adjunct al Inspectoratului Județean Galați, domnul A.C. a informat organele competente de Securitate despre faptul că o persoană, „fost condamnat C.R. (contrarevoluționar – n.n.)”, „intenționează să fugă din țară”, solicitând luarea măsurilor necesare. A arătat judecătorul că definiția legală a noțiunii de lucrător nu presupune situațiile în care respectivele persoane (ofițeri, subofițeri) încălcau întregul sistem juridic în vigoare înainte de 1989, ci doar cazurile în care aceștia suprimau sau îngrădeau drepturi și libertăți fundamentale ale omului, fiind irelevant din punctul de vedere al legiuitorului dacă aceste încălcări sau limitări aveau susținere legală sau regulamentară.

Concluzionând, a apreciat Curtea de Apel că din toate probele administrate reiese că activitatea pârâtului se remarcă prin acțiuni ce au ce au avut ca efect îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, respectiv dreptul la secretul corespondenței și al convorbirilor telefonice, prevăzut de art. 33 din Constituția României din 1965, coroborat cu art. 17 din Pactul Internațional cu privire la Drepturile Civile și Politice. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs recurentul - pârât A.C., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Cererea de recurs a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în motivarea ei arătându-se, în esență, că prima instanță a aplicat greșit prevederile O.U.G.

nr. 24/2008modificată și completată prin Legea nr. 293/2008, îmbrățișând fără rezerve punctul de vedere al C.N.S.A.S. care prin acțiunea formulată a adăugat la cele două categorii prevăzute de lege, anume aceea în care solicitarea de acces la propriul dosar – drept exclusiv al persoanei urmărite, devine un simplu pretext pentru divulgarea prin justiție a ceea ce conțin arhivele în alte cazuri decât cel în care s-a făcut învestirea.

Recurentul a apreciat ca greșită interpretarea dată legii în discuție de către intimatul-reclamant care a apreciat că pentru depistarea colaboratorilor și a lucrătorilor de Securitate conform art. 2 este necesară consultarea întregului material arhivistic, deși prevederile art. 1 alin. (7) și (8) din ordonanța de urgență sunt clare în sensul că acest drept de acces la propriul doar nu poate fi exercitat decât personal sau prin reprezentat „cu procură specială și autentică” (alin. (9)). Pe fondul cauzei recurentul a criticat soluția instanței de fond pentru interpretarea trunchiată a materialelor ce au însoțit acțiunea în constatare și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G.

nr. 24/2008 modificată și completată, câtă vreme s-a reținut încălcarea de către pârât a art. 33 din Constituția României din 1965 și a art. 12 din Declarația Universală a Drepturilor Omului fără a corobora aceste prevederi cu conținutul de ansamblu al acestora și fără a avea în vedere că restrângerea și limitarea temporală a acestor drepturi și libertăți fundamentale este permisă, fiind prevăzută și reglementată de Pacte și Convenții Internaționale la care, în perioada respectivă, cât și în prezent, România a aderat. În concret, recurentul a reiterat că activitatea pentru care a fost chemat în judecată s-a desfășurat într-un cadru instituțional organizat, respectiv Departamentul Securității Statului, instituție a Statului Român, și că apartenența unei persoane la FDC (Frățiile de Cruce), activitatea sa subversivă, activitate în mișcarea legionară era asimilată cu fascismul și era, deci, ilegală, justificând măsura cunoașterii și prevenirii.

În acest context s-a arătat că prin art. 8 pct. 2 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor și Libertăților Fundamentale, la care România a aderat, se prevede că este admisă ingerința unei autorități publice în exercitarea dreptului la respectarea vieții private și de familie, a domiciliului și a corespondenței sale, dacă această ingerință este prevăzută de lege și constituie, într-o societate democratică, o măsură necesară pentru securitatea națională, siguranța publică, bunăstarea economică a țării, apărarea ordinii și prevenirea faptelor penale, protecția sănătății, a moralei, a drepturilor și a libertăților altora. În fine, recurentul a arătat că nu s-a ținut cont de faptul că a acționat permanent sub legământ militar, că nu avea alternativa unei opțiuni personale, aspect care a făcut obiectul jurisprudenței C.E.D.O.

pe linie de justiție și echitate (Cauza Zdanoka vs. Letonia, Knauth vs. Germania). Examinând cauza din perspectiva obiectului ei, al normelor legale aplicabile (O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, modificată și completată prin Legea nr. 293/2008), a probatoriului administrat, Înalta Curte reține că recursul este nefondat astfel că îl va respinge ca atare pentru cele ce vor fi punctate în continuare: Judecătorul fondului nu s-a limitat la simpla observare a acțiunii formulate de C.N.S.A.S. în temeiul art. 11 din O.U.G. nr. 24/2008, ci așa cum reiese din considerentele sentinței aflate în control judiciar a procedat la analiza Notei de Constatare DI/I/1383 din 27 iunie 2011 și a înscrisurilor carte alcătuiesc dosarul Cota I 234501 – titular S.C., iar această analiză s-a efectuat prin prisma definiției legale date termenului de „lucrător al Securității” prin art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G.

nr. 24/2008 modificată și completată, potrivit căruia: „a) lucrător al Securității - orice persoană care, având calitatea de ofițer sau de subofițer al Securității sau al Miliției cu atribuții pe linie de Securitate, inclusiv ofițer acoperit, în perioada 1945 - 1989, a desfășurat activități prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului”. Critica recurentului privitoare la nerespectarea dispozițiilor art. 1 alin. (8) și (9) din Ordonanță nu va fi primită având în vedere că acțiunea în justiție a C.N.S.A.S. a fost promovată la cererea lui S.D.G., datată 24 iulie 2009 și semnată personal de acesta (fila 25 dosar fond), iar potrivit art. 1 alin. (8) din O.U.G.

nr. 24/2008 „de deciziile prevăzute la alin. (1), (7) beneficiază soțul supraviețuitor și rudele până la gradul al patrulea inclusiv al persoanei decedate ori moștenitorii său testamentari […]”. Nu pot fi acceptate nici criticile care vizează fondul cauzei, câtă vreme prima instanță și-a argumentat în fapt și în drept concluzia constatării calității de lucrător al Securității în persoana pârâtului. Probele administrate au evidențiat că S.C., fost membru al FDC, a fost luat în supraveghere conform raportului din 19 aprilie 1982 întocmit și semnat olograf de lt. col. A.C., că măsurile informativ operative propuse de pârât (consemnate în notele și rapoartele aflate în Dosarul nr. I 234501) au fost: de dirijare a surselor T. și C., de interceptare a corespondenței titularului, de interceptare a convorbirilor telefonice ale titularului.

A rezultat fără dubiu, din materialul probator, că măsurile propuse au fost puse în aplicare și că în acest context condiția cerută de lege ca cel verificat să fi desfășurat activități prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului, este îndeplinită. Sub acest aspect, corect s-a reținut că dreptul la secretul corespondenței și al convorbirilor telefonice, garantat de Constituția RSR din 1965 și de art. 17 din Pactul Internațional cu privire la Drepturile Civile și Politice (ratificat de România la 31 octombrie 1974) a fost încălcat prin activitatea depusă de pârât în calitatea sa de ofițer al Securității. Este nerelevantă observația recurentului că instanța fondului a nesocotit faptul că activitatea sa a fost desfășurată sub legământ militar, din moment ce definiția de lucrător al Securității, mult nuanțată prin O.U.G.

nr. 24/2008 față de prevederile legii anterioare (Legea nr. 187/1999 – declarată neconstituțională) presupune îndeplinirea cumulativă a două condiții enunțate clar în art. 2 alin. (1) lit. a) din ordonanța de urgență în discuție, urmărindu-se, cum de altfel se prevede și în preambulul acestui act normativ, consemnarea publică a abuzurilor săvârșite în perioada de dictatură comunistă prin intermediul Securității, care a exercitat o permanentă teroare împotriva cetățenilor țării, a drepturilor și libertăților lor fundamentale, și cum de altfel a subliniat în multiple decizii Curtea Constituțională (cu titlu de exemplu Decizia nr. 815/2009, Decizia nr. 436/2010). Jurisprudența C.E.D.O.

invocată și în fața primei instanțe și în fața instanței de recurs este de asemenea nerelevantă, cele două cauze amintite fiind examinate cu ocazia controlului constituțional asupra legii lustrației, nicidecum în materia dedusă judecății, mai exact a aplicării art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 de către instanța de contencios administrativ. În contextul clarificării scopului reglementării cuprinse în ordonanța de urgență în discuție, nu se poate vorbi de incidența art. 8 paragraful 2 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, la care face trimitere recurentul în încercarea sa de a explica necesitatea măsurilor dispuse față de S.C., mai exact de potențialul pericol ce decurge din calitatea acestuia de fost membru al Frățiilor de Cruce.

Dimpotrivă, conținutul notelor și rapoartelor din dosarul de supraveghere cota C.N.S.A.S. nr. I 234501 demonstrează că măsurile dispuse nu au fost justificate ca fiind necesare „pentru securitatea națională, siguranța publică, bunăstarea economică a țării, apărarea ordinii și prevenirea faptelor penale, protejarea sănătății sau a moralei, ori protejarea drepturilor și libertăților altora” în accepțiunea art. 8 paragraful 2 din Convenție. Față de cele arătate și având în vedere și dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 11 alin. (2) din O.U.G. nr. 24/2008 modificată și completată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de A.C. împotriva sentinței nr. 6721 din 14 noiembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 28 februarie 2013.