ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4812/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, la data de 16 mai 2008, reclamantul C.N.S.A.S. a solicitat constatarea existenței calității de lucrător al Securității, în privința pârâtului C.P. Prin întâmpinare pârâtul a invocat excepția lipsei competenței materiale a instanțelor de contencios, excepția de neconstituționalitate a O.U.G. nr. 24/2008 și a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată. Prin decizia nr. 1512 din 17 noiembrie 2009 Curtea Constituțională a respins ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate invocată.

Prin sentința civilă nr. 1056 din 30 martie 2010, Tribunalul București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în raport de dispozițiile art. 34 alin. (2) din O.U.G. nr. 24/2008. La această instanță cauza a fost înregistrată sub nr. 4002/2/2010. Prin sentința nr. 4667 din 23 noiembrie 2010 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul C.N.S.A.S. în contradictoriu cu pârâtul C.P. și a constatat calitatea de lucrător al Securității în privința pârâtului.

Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că din înscrisurile existente la dosarul cauzei, reiese că pârâtul C.P. și-a desfășurat activitatea în cadrul Biroului de Contrainformații al Penitenciarului B., având gradul de căpitan, astfel că s-a apreciat a fi îndeplinită prima condiție impusă de dispozițiile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, în sensul că pârâtul a avut calitatea de ofițer al Securității. De asemenea Curtea a mai constatat că Planul de măsuri și propunerea de continuare a urmăririi informative a unui deținut în Penitenciarul B. întocmit și semnat olograf de către pârât conține măsurile dispuse de către acesta referitoare la poziția persoanei urmărite față de regimul comunist, intențiile acesteia după punerea în libertate, prin apropierea unor informatori și stabilirea intențiilor ulterioare ale persoanei vizate.

Totodată, din conținutul raportului cu propunerea de transfer al dosarului „B.B.” la Securitatea județului Neamț reiese că pârâtul a aprobat olograf un plan de urmărire informativă a unei persoane făcând parte din cultul adventist care făcea aprecieri negative la adresa regimului comunist și își manifesta nemulțumirea față de modalitatea de cercetare penală și temeinicia pedepsei aplicate. A apreciat prima instanță că din conținutul înscrisurilor menționate, rezultă în mod evident că în virtutea funcției sale, prin activitățile desfășurate, pârâtul a adus atingere drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanelor, recunoscute și garantate de legislația în vigoare la acea dată, fiind îndeplinită și ipoteza art. 2 lit. a) din O.U.G.

nr. 24/2008, în sensul că prin acțiunile întreprinse în calitatea sa de angajat al organelor Securității, pârâtul a adus atingere dreptului la libertatea de exprimare și libertatea opiniilor și dreptului la libertatea conștiinței și a religiei. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul C.P., criticând-o ca nelegală și netemeinică, fiind invocate dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ.: - „hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii”, art. 304 pct. 8 C. proc. civ., „instanța interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia” și art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., „când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii”; Criticile formulate de recurentul-pârât sunt, în esență, următoarele: - instanța de fond a dat o rezolvare nelegală excepției de necompetență materială a instanțelor de contencios administrativ în a soluționa astfel de cauze, în opinia recurentului, competentă fiind instanța civilă, pentru că este vorba de o acțiune în constatare formulată în baza art. 111 C. proc. civ. Pe lângă această excepție, recurentul a invocat în recurs și excepțiile lipsei de interes, a lipsei calității de reprezentat a C.N.S.A.S. și implicit a lipsei calității procesuale active a C.N.S.A.S., fiind evident că nu a acționat în baza unui mandat legal de reprezentare, cerut expres de O.U.G.

nr. 24/2008. Excepția necompetenței materiale, susține recurentul-pârât este întemeiată și în raport de faptul că legea contenciosului administrativ este prohibitivă în a se pronunța în materia actelor administrative de comandament militar; - în mod eronat a reținut instanța de fond că recurentul-pârât ar fi „suprimat drepturi și libertăți fundamentale ale omului ce erau garantate și recunoscute de legile în vigoare”, întrucât acțiunile pretins a fi executate erau cuprinse într-un plan de măsuri, ele rămânând doar pe hârtie, toate aceste acțiuni neavând o finalizare în realitate, iar întocmirea planului de măsuri nu avea ca scop decât acela de a justifica activitatea cotidiană a aparatului de securitate.

În plus, precizează recurentul, această activitate avea un caracter secret, confidențial, iar analizele de caz se efectuau doar în prezența șefului ierarhic.

Nu se poate vorbi de o „îngrădire a drepturilor” individului, atâta timp cât măsurile dispuse în planul de măsuri nu au fost puse efectiv în aplicare și nu s-au materializat prin cercetarea, abordarea și cunoașterea personală a celui vizat prin acțiuni cum ar fi anchetarea, influențarea și determinarea celui vizat să accepte o colaborare organizată pe criterii de materiale compromițătoare, obținute informativ; - instanța de fond, în mod greșit, a trecut la soluționarea pe fond a cauzei, numai pe baza unor înscrisuri insuficient de convingătoare, fiind astfel lipsită de rol activ; - hotărârea instanței de fond este sumar motivată, aceasta necuprinzând toate motivele de fapt și de drept care să arate convingerea instanței că a fost dovedită cu prisosință apartenența recurentului-pârât la serviciile poliției politice.

Recursul este nefondat și urmează a fi respins potrivit considerentelor ce urmează. Cât privește excepția necompetenței materiale a instanței de contencios administrativ de a soluționa acțiuni ale C.N.S.A.S. privind constatarea calității de lucrător al securității, ca în speța de față, instanța de fond a soluționat în mod corect această excepție prin respingerea sa, astfel de acțiuni fiind date prin lege în competența Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal potrivit art. 11 din O.U.G. nr. 24/2008 care stabilește reguli procedurale referitoare la acțiunea în constatarea calității de lucrător sau colaborator al Securității.

Nici în raport de dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ nu este întemeiată excepția de necompetență materială a instanței de contencios, deoarece obiectul cauzei îl reprezintă constatarea calității de lucrător al securității a recurentului-pârât, în conformitate cu dispozițiile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, în speță nefiind vorba de existența unor acte de comandament cu caracter militar la care se referă textul de lege invocat de recurent. Celelalte excepții invocate de recurentul-pârât direct în recurs, precum cea a lipsei de interes a C.N.S.A.S. și a lipsei calității sale procesuale active în a promova astfel de acțiuni, sunt de asemenea neîntemeiate, C.N.S.A.S.

fiind titularul unor acțiuni în constatarea calității de lucrător sau colaborator al Securității, în virtutea reglementărilor cuprinse în O.U.G. nr. 24/2008, act normativ ale cărei prevederi au fost declarate a fi constituționale, chiar și în prezenta cauză prin Decizia nr. 1512/2009 a Curții Constituționale. O.U.G. nr. 24/2008, astfel cum se reține prin decizia Curții Constituționale, urmărește deconspirarea prin consemnarea publică a persoanelor care au participat la activitatea de poliție politică comunistă, fără să promoveze răspunderea juridică și politică a acestora și fără să creeze premisele unei forme de răspundere morală și juridică colectivă, pentru simpla participare la activitatea serviciilor de informații, în condițiile lipsei de vinovăție și a vreunei încălcări a drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Criticile vizând aspectele de fond ale speței sunt și ele nefondate. Instanța de fond a constatat în mod corect că sunt îndeplinite condițiile textului art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, deoarece intimatul-pârât și-a desfășurat activitatea în cadrul Biroului de Contrainformații al Penitenciarului B., având gradul de căpitan, deci a avut calitatea de ofițer al Securității, în această calitate întocmind și semnând olograf un plan de măsuri și propunerea de continuare a urmăririi informative a unui deținut în Penitenciarul B., măsurile dispuse cu privire la acest deținut fiind legate de poziția acestuia față de regimul comunist și intențiile sale după punerea în libertate.

Totodată, prima instanță a reținut în mod corect și faptul că intimatul-pârât a aprobat olograf un plan de urmărire informativă a unei persoane făcând parte din cultul adventist, care făcea aprecieri negative la adresa regimului comunist și își manifesta nemulțumirea față de modalitatea de cercetare penală și temeinicia pedepsei aplicate. Deci, contrar celor susținute de recurentul-pârât, acțiunile cuprinse în planul de măsuri au avut o finalitate reală, ele nu au rămas pur și simplu pe hârtie, persoanelor urmărite informativ fiindu-le îngrădite drepturi și libertăți fundamentale prevăzute de legislația în vigoare la acea dată, cum ar fi dreptul la libertatea de exprimare, la libertatea opiniilor și libertatea conștiinței și a religiei, astfel cum corect a apreciat instanța de fond.

Nu poate fi reținută nici lipsa de rol activ a instanței de fond, pe motiv că nu a administrat probe suficiente cu înscrisuri în dovedirea acțiunii C.N.S.A.S., astfel cum critică sentința într-un alt motiv de recurs pârâtul, pentru că, așa cum s-a arătat mai sus, cele reținute de instanța de fond au rezultat din nota de constatare emisă în temeiul O.U.G. nr. 24/2008 de către C.N.S.A.S., Direcția Investigații, care la punctul C vorbește despre „documentele care atestă calitatea de lucrător al securității a „pârâtului”, documente concretizate în plan de măsuri și propunere de continuare a urmăririi informative „O.” privind pe H.O. deținut în Penitenciarul B. și raport cu propunere de transfer al „B.B.” la Securitatea județului Neamț din 1987, întocmite și semnate olograf de intimatul-pârât C.P.

Documentele emise de C.N.S.A.S. se bucură de prezumția de veridicitate până la proba contrarie. Hotărârea instanței de fond, contrar criticilor formulate de recurent, cuprinde o motivare amplă, fiind arătate motivele de fapt și de drept care au îndreptățit instanța la admiterea acțiunii C.N.S.A.S. și constatarea calității de colaborator al C.N.S.A.S. a intimatului-pârât. Așadar, motivele de recurs invocate de pârât sunt nefondate, iar sentința instanței de fond este legală și temeinică și urmează a fi menținută. În conformitate cu art. 312 C. proc. civ., recursul formulat de pârât urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de C.P. împotriva sentinței nr. 4667 din 23 noiembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 19 octombrie 2011.