ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4263/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4263/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin Cererea înregistrată la data de 6

noiembrie 2009, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor

Securității a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâtul S.P.,

constatarea calității acestuia din urmă de colaborator al Securității, în

temeiul O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea

Securității.

În motivarea acțiunii

sale, reclamantul a învederat instanței că verificarea pârâtului s-a realizat

din oficiu, în considerarea calității sale de consilier județean în cadrul

Consiliului Județean Suceava.

Potrivit Notei de

constatare nr. S/DI/I/359 din 5 februarie 2009 și a înscrisurilor anexate,

pârâtul a fost recrutat la data de 27 octombrie 1980 de către Inspectoratul

Județean de Securitate Suceava, în calitate de colaborator, „pentru

supravegherea informativă a C.T.C.E. Suceava”, sens în care a semnat un

Angajament, având numele conspirativ de colaborator „D.I./D.".

Reclamantul a depus

în probațiune note informative, rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de

lucrătorii Securității susținând că prin acestea se denunțau activități sau

atitudini potrivnice regimului totalitar comunist și care au vizat îngrădirea

drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, fiind astfel asigurate

condițiile impuse de legiuitor prin art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008

aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 293/2008 pentru a se putea

constata calitatea de „colaborator al Securității".

instanțe

Prin Sentința nr.

4171 din 27 octombrie 2010 Curtea de Apel București a admis acțiunea formulată

de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității și a

constatat calitatea de colaborator al Securității în privința pârâtului S.P.

Pentru a pronunța

această hotărâre, Curtea a reținut, în esență, următoarele.

Pârâtul S.P. a fost

recrutat la data de 27 octombrie 1980, de către Inspectoratul Județean de

Securitate Suceava, în calitate de colaborator, „pentru supravegherea

informativă a C.T.C.E. Suceava", a semnat Angajament, având numele

conspirativ de colaborator „D.I./D.".

Anterior recrutării,

pârâtul a fost luat în supraveghere informativă pentru verificarea unor

informații din care rezultă că audiază și colportează știrile transmise la

postul de radio "EL".

A considerat instanța

că materialele prezentate de reclamant sunt relevante deoarece, în stabilirea

calității de colaborator al Securității, potrivit art. 2 lit. b) din O.U.G. nr.

24/2008 aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 293/2008, se

constituie probe în cauză notele, rapoartele scrise, relatările verbale

consemnate de lucrătorii Securității prin care se denunțau activitățile sau

atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist și care au vizat îngrădirea

drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

În opinia Curții,

informațiile concrete furnizate de pârât nu erau „cuprinse în declarații,

procesele-verbale de interogatoriu sau de confruntare, date în timpul anchetei

și procesului, în stare de libertate, de reținere ori de arest, pentru motive

politice privind cauza pentru care a fost fie cercetată, fie judecată și

condamnată”, pentru a fi incidentă ipoteza legii privind neîntrunirea calității

de colaborator.

Nimic nu îl împiedica

pe pârât, a punctat prima instanță, ca odată asumat angajamentul de colaborare

să ofere Securității informații benigne ori nerelevante astfel încât să nu

expună alte persoane consecințelor pe care el însuși a dorit să le evite atunci

când a acceptat, forțat de teama de sancțiune, colaborarea.

În egală măsură s-a

reținut că este irelevant în cauză dacă pârâtul a primit sau nu efectiv banii

pe care ofițerul de securitate i-a propus pentru recompensarea sa, legea

necondiționând stabilirea calității de colaborator de primirea de foloase

materiale.

Pârâtul a mai

susținut, de asemenea, că așa-zisele informări ale sale reflectau o realitate

pentru care nu era nevoie de nici un „colaborator” al securității, întrucât ele

reprezentau trista realitate pe care regimul comunist o rezervase poporului

român.

Or, s-a reținut că

ceea ce interesează în cauză nu este realitatea acelor vremuri, necontestată,

și nici faptul că pârâtul ar fi invocat-o în fața organelor de securitate, ci

împrejurarea că a furnizat Securității informații despre faptul că alte

persoane, determinate, și-au exprimat nemulțumirea față de situația economică a

țării, că aveau relații și/sau corespondau cu cetățeni străini, că ascultau EL,

că lăudau modul de viață capitalist și calitatea produselor din aceste țări, că

doreau să părăsească România și alte asemenea informații, privind activități

considerate potrivnice regimului comunist.

Prin urmare, instanța

de fond a apreciat întrunită ipoteza normei legale cuprinsă în art. 2 lit. b)

din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea

Securității.

de către S.P.

Împotriva sentinței

pronunțată de Curtea de Apel București a declarat recurs S.P., invocând

motivele prevăzute de art. 304 pct. 7 - 9 C. proc. civ.

Recurentul nu și-a

structurat criticile formulate în motive de recurs însă din modul cum le-a

prezentat rezultă că hotărârea fondului este combătură în trei privințe:

- acțiunea trebuia să

fie respinsă, întrucât nu există nicio certitudine că aspectele consemnate de

ofițeri în notele depuse la dosar provin de la el; de asemenea, nu s-a dovedit

că ar fi fost recompensat;

- nu s-a analizat

modul în care a fost nevoit să accepte cooperarea cu organele de securitate,

fiind șantajat cu urmărirea pentru un presupus furt de la locul de muncă;

- s-a ignorat

împrejurarea că nimeni nu a avut de suferit întrucât informațiile erau de

maximă generalitate, vizând fapte notorii în epoca respectivă.

II. Considerentele

Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința

prin prisma criticilor formulate de recurent, cât și sub toate aspectele, după

cum permit dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ., luând act că

intimatul CNSAS nu a formulat întâmpinare, Înalta Curte constată că recursul

este nefondat pentru argumentele următoare:

și de drept relevante

După cum rezultă din

partea introductivă a considerentelor, recurentul-pârât S.P. a fost verificat

sub aspectul existenței calității de lucrător sau colaborator al Securității,

în virtutea calității sale de consilier județean în cadrul Consiliului Județean

Suceava, în baza art. 3 lit. g) coroborat cu art. 5 alin. (1) teza a II-a din

O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea

Securității, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 293/2008.

Prima instanță, după

analizarea amplului material depus în probațiune de către CNSAS - zeci de note

informative, rapoarte, note de relații etc. - a conchis în sensul că este

întrunită ipoteza normei legale cuprinse în art. 2 lit. b) din O.U.G. nr.

24/2008 pentru constatarea calității de colaborator al Securității, în privința

pârâtului S.P.

Aceasta este și

concluzia instanței de recurs.

Reevaluând probele

administrate de către prima instanță, prin prisma criticilor recurentului,

Înalta Curte constată că în speță s-a dovedit îndeplinirea tuturor condițiilor

legale necesare pentru constatarea calității de colaborator al Securității.

Astfel, din definiția

legală cuprinsă în corpul reglementării indicate, rezultă că este colaborator

al Securității „persoana care a furnizat informații indiferent sub ce formă,

precum note și rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii

Securității, prin care se denunțau activitățile sau atitudinile potrivnice

regimului totalitar comunist și care au vizat îngrădirea drepturilor și

libertăților fundamentale ale omului”.

Din cuprinsul

memoriului de recurs rezultă că recurentul pune sub semnul îndoielii - „nu

există nicio certitudine” - veridicitatea zecilor de note informative furnizate

în perioada 1980 - 1988, prin prisma „sursei”, sugerând că, în realitate,

acestea ar reflecta părerile ofițerilor care le-au întocmit iar nu informații

provenite de la recurent.

La fel ca judecătorul

de la fondul cauzei, și instanța de recurs remarcă tonul ambiguu al apărării,

pentru că recurentul nu a contestat faptul furnizării informațiilor, nici nu și

l-a asumat, ci doar a afirmat că are dubii în această privință, recunoscându-și

doar scrisul și semnătura din Angajamentul de colaborare datat 27 octombrie

1980.

Or, din modul cum au

fost întocmite, din cuprinsul lor, din mențiunile făcute de organele de

securitate pe marginea notelor informative, rezultă cu certitudine că acestea

au provenit de la recurent.

De altfel,

similitudine a existenței între scrisul și semnătura din Angajament și cele din

unele note susțin concluzia anterior expusă, unele informări fiind consemnate

de ofițerul de legătură iar altele fiind scrise personal de recurent.

Referitor la

conținutul informațiilor, recurentul a susținut că acestea priveau chestiuni

notorii, de maximă generalitate, așa încât nu ar fi avut aptitudinea de a viza

îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale unor persoane concrete.

Nici acest punct de

vedere nu poate fi primit, el fiind în mod judicios înlăturat de prima

instanță.

Aproape toate

informările pe care le-a făcut - de exemplu cele referitoare la comentariile

colegilor de serviciu nemulțumiți de modul de aprovizionare a magazinelor

alimentare, relațiile și corespondența cu cetățenii străini ale unei persoane

cunoscute în lumea științifică, criticile unor colegi nemulțumiți de calitatea

și prețul unor produse tehnice fabricate în România - se circumscriu

dispozițiilor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, fiind evident că reflectau

atitudini ostile regimului comunist și, în același timp, generau o stare de

pericol asupra persoanelor vizate, identificate cu nume, prenume, etc.

În mai multe

situații, informările sale au avut efecte directe asupra persoanelor la care se

refereau, cum ar fi cazul inginerului V.R. care publicase o lucrare într-o

revistă străină de specialitate cu ajutorul „unor prieteni din Timișoara”.

Potrivit însemnărilor ofițerului de pe nota informativă din 30 septembrie 1986

s-a dispus „identificarea persoanelor din Timișoara cu care publică lucrări (…)

și verificarea acestora cu sprijinul I. J. Timiș al M.I.”

Și în ceea ce

privește cauza exoneratoare invocată de recurent, dedusă din interpretarea

dispozițiilor art. 2 lit. b) fraza a II-a din O.U.G. nr. 24/1998, rezolvarea

fondului este la adăpost de orice critică.

Contextul în care s-a

realizat recrutarea recurentului de către Securitate a avut, într-adevăr,

conotația pe care o afirmă acesta. Este limpede că fiind supravegheat pentru

faptul că audia posturi de radio străine și, în același timp, fiind interogat

în legătură cu un furt de la locul de muncă comis de persoane neidentificate,

recurentul nu a avut deplină libertate atunci când a semnat angajamentul de

colaborare, la 27 octombrie 1980.

Însă, împrejurările

redate anterior, pe care instanța de recurs le confirmă, nu sunt de natură a

înlătura considerentele referitoare la îndeplinirea condițiilor legale pentru

constatarea calității de colaborator, nefiind întrunită ipoteza normei citate

la pct. I.2 din decizie.

În plus, după cum a

reținut și prima instanță, atitudinea adoptată de recurent după semnarea

angajamentului, perioada îndelungată de colaborare, informațiile numeroase și

precise, cu potențial ridicat de pericol pentru cei vizați sunt de natură a

justifica soluția adoptată.

În fine, împrejurarea

că CNSAS nu a fost în măsură să prezinte chitanța care să ateste faptul

primirii de către recurent a unei sume de bani plătită de Securitate cu titlu

de recompensă pentru calitatea informațiilor furnizate, este lipsită de

relevanță, câtă vreme instanța de fond nu a reținut în argumentarea soluției

sale această situație, insuficient conturată sub aspect probator.

soluției adoptate

Pentru considerentele

expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004

și art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge recursul de față ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de S.P. împotriva Sentinței nr. 4171 din 27 octombrie 2010 a Curții de

Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 19 octombrie 2012.

Procesat de GGC - LM