ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4263/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cererea de chemare în judecată Prin Cererea înregistrată la data de 6 noiembrie 2009, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâtul S.P., constatarea calității acestuia din urmă de colaborator al Securității, în temeiul O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității. În motivarea acțiunii sale, reclamantul a învederat instanței că verificarea pârâtului s-a realizat din oficiu, în considerarea calității sale de consilier județean în cadrul Consiliului Județean Suceava. Potrivit Notei de constatare nr. S/DI/I/359 din 5 februarie 2009 și a înscrisurilor anexate, pârâtul a fost recrutat la data de 27 octombrie 1980 de către Inspectoratul Județean de Securitate Suceava, în calitate de colaborator, „pentru supravegherea informativă a C.T.C.E.

Suceava”, sens în care a semnat un Angajament, având numele conspirativ de colaborator „D.I./D.". Reclamantul a depus în probațiune note informative, rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securității susținând că prin acestea se denunțau activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist și care au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, fiind astfel asigurate condițiile impuse de legiuitor prin art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 293/2008 pentru a se putea constata calitatea de „colaborator al Securității". 2. Hotărârea primei instanțe Prin Sentința nr. 4171 din 27 octombrie 2010 Curtea de Apel București a admis acțiunea formulată de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității și a constatat calitatea de colaborator al Securității în privința pârâtului S.P.

Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea a reținut, în esență, următoarele. Pârâtul S.P. a fost recrutat la data de 27 octombrie 1980, de către Inspectoratul Județean de Securitate Suceava, în calitate de colaborator, „pentru supravegherea informativă a C.T.C.E. Suceava", a semnat Angajament, având numele conspirativ de colaborator „D.I./D.". Anterior recrutării, pârâtul a fost luat în supraveghere informativă pentru verificarea unor informații din care rezultă că audiază și colportează știrile transmise la postul de radio "EL". A considerat instanța că materialele prezentate de reclamant sunt relevante deoarece, în stabilirea calității de colaborator al Securității, potrivit art. 2 lit. b) din O.U.G.

nr. 24/2008 aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 293/2008, se constituie probe în cauză notele, rapoartele scrise, relatările verbale consemnate de lucrătorii Securității prin care se denunțau activitățile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist și care au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. În opinia Curții, informațiile concrete furnizate de pârât nu erau „cuprinse în declarații, procesele-verbale de interogatoriu sau de confruntare, date în timpul anchetei și procesului, în stare de libertate, de reținere ori de arest, pentru motive politice privind cauza pentru care a fost fie cercetată, fie judecată și condamnată”, pentru a fi incidentă ipoteza legii privind neîntrunirea calității de colaborator.

Nimic nu îl împiedica pe pârât, a punctat prima instanță, ca odată asumat angajamentul de colaborare să ofere Securității informații benigne ori nerelevante astfel încât să nu expună alte persoane consecințelor pe care el însuși a dorit să le evite atunci când a acceptat, forțat de teama de sancțiune, colaborarea. În egală măsură s-a reținut că este irelevant în cauză dacă pârâtul a primit sau nu efectiv banii pe care ofițerul de securitate i-a propus pentru recompensarea sa, legea necondiționând stabilirea calității de colaborator de primirea de foloase materiale. Pârâtul a mai susținut, de asemenea, că așa-zisele informări ale sale reflectau o realitate pentru care nu era nevoie de nici un „colaborator” al securității, întrucât ele reprezentau trista realitate pe care regimul comunist o rezervase poporului român.

Or, s-a reținut că ceea ce interesează în cauză nu este realitatea acelor vremuri, necontestată, și nici faptul că pârâtul ar fi invocat-o în fața organelor de securitate, ci împrejurarea că a furnizat Securității informații despre faptul că alte persoane, determinate, și-au exprimat nemulțumirea față de situația economică a țării, că aveau relații și/sau corespondau cu cetățeni străini, că ascultau EL, că lăudau modul de viață capitalist și calitatea produselor din aceste țări, că doreau să părăsească România și alte asemenea informații, privind activități considerate potrivnice regimului comunist. Prin urmare, instanța de fond a apreciat întrunită ipoteza normei legale cuprinsă în art. 2 lit. b) din O.U.G.

nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității. 3. Recursul declarat de către S.P. Împotriva sentinței pronunțată de Curtea de Apel București a declarat recurs S.P., invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 7 - 9 C. proc. civ. Recurentul nu și-a structurat criticile formulate în motive de recurs însă din modul cum le-a prezentat rezultă că hotărârea fondului este combătură în trei privințe: - acțiunea trebuia să fie respinsă, întrucât nu există nicio certitudine că aspectele consemnate de ofițeri în notele depuse la dosar provin de la el; de asemenea, nu s-a dovedit că ar fi fost recompensat; - nu s-a analizat modul în care a fost nevoit să accepte cooperarea cu organele de securitate, fiind șantajat cu urmărirea pentru un presupus furt de la locul de muncă; - s-a ignorat împrejurarea că nimeni nu a avut de suferit întrucât informațiile erau de maximă generalitate, vizând fapte notorii în epoca respectivă.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința prin prisma criticilor formulate de recurent, cât și sub toate aspectele, după cum permit dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ., luând act că intimatul CNSAS nu a formulat întâmpinare, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru argumentele următoare: 1. Argumente de fapt și de drept relevante După cum rezultă din partea introductivă a considerentelor, recurentul-pârât S.P. a fost verificat sub aspectul existenței calității de lucrător sau colaborator al Securității, în virtutea calității sale de consilier județean în cadrul Consiliului Județean Suceava, în baza art. 3 lit. g) coroborat cu art. 5 alin. (1) teza a II-a din O.U.G.

nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 293/2008. Prima instanță, după analizarea amplului material depus în probațiune de către CNSAS - zeci de note informative, rapoarte, note de relații etc. - a conchis în sensul că este întrunită ipoteza normei legale cuprinse în art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 pentru constatarea calității de colaborator al Securității, în privința pârâtului S.P. Aceasta este și concluzia instanței de recurs. Reevaluând probele administrate de către prima instanță, prin prisma criticilor recurentului, Înalta Curte constată că în speță s-a dovedit îndeplinirea tuturor condițiilor legale necesare pentru constatarea calității de colaborator al Securității.

Astfel, din definiția legală cuprinsă în corpul reglementării indicate, rezultă că este colaborator al Securității „persoana care a furnizat informații indiferent sub ce formă, precum note și rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securității, prin care se denunțau activitățile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist și care au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului”. Din cuprinsul memoriului de recurs rezultă că recurentul pune sub semnul îndoielii - „nu există nicio certitudine” - veridicitatea zecilor de note informative furnizate în perioada 1980 - 1988, prin prisma „sursei”, sugerând că, în realitate, acestea ar reflecta părerile ofițerilor care le-au întocmit iar nu informații provenite de la recurent.

La fel ca judecătorul de la fondul cauzei, și instanța de recurs remarcă tonul ambiguu al apărării, pentru că recurentul nu a contestat faptul furnizării informațiilor, nici nu și l-a asumat, ci doar a afirmat că are dubii în această privință, recunoscându-și doar scrisul și semnătura din Angajamentul de colaborare datat 27 octombrie 1980. Or, din modul cum au fost întocmite, din cuprinsul lor, din mențiunile făcute de organele de securitate pe marginea notelor informative, rezultă cu certitudine că acestea au provenit de la recurent. De altfel, similitudine a existenței între scrisul și semnătura din Angajament și cele din unele note susțin concluzia anterior expusă, unele informări fiind consemnate de ofițerul de legătură iar altele fiind scrise personal de recurent.

Referitor la conținutul informațiilor, recurentul a susținut că acestea priveau chestiuni notorii, de maximă generalitate, așa încât nu ar fi avut aptitudinea de a viza îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale unor persoane concrete. Nici acest punct de vedere nu poate fi primit, el fiind în mod judicios înlăturat de prima instanță. Aproape toate informările pe care le-a făcut - de exemplu cele referitoare la comentariile colegilor de serviciu nemulțumiți de modul de aprovizionare a magazinelor alimentare, relațiile și corespondența cu cetățenii străini ale unei persoane cunoscute în lumea științifică, criticile unor colegi nemulțumiți de calitatea și prețul unor produse tehnice fabricate în România - se circumscriu dispozițiilor art. 2 lit. b) din O.U.G.

nr. 24/2008, fiind evident că reflectau atitudini ostile regimului comunist și, în același timp, generau o stare de pericol asupra persoanelor vizate, identificate cu nume, prenume, etc. În mai multe situații, informările sale au avut efecte directe asupra persoanelor la care se refereau, cum ar fi cazul inginerului V.R. care publicase o lucrare într-o revistă străină de specialitate cu ajutorul „unor prieteni din Timișoara”. Potrivit însemnărilor ofițerului de pe nota informativă din 30 septembrie 1986 s-a dispus „identificarea persoanelor din Timișoara cu care publică lucrări (…) și verificarea acestora cu sprijinul I. J. Timiș al M.I.” Și în ceea ce privește cauza exoneratoare invocată de recurent, dedusă din interpretarea dispozițiilor art. 2 lit. b) fraza a II-a din O.U.G.

nr. 24/1998, rezolvarea fondului este la adăpost de orice critică. Contextul în care s-a realizat recrutarea recurentului de către Securitate a avut, într-adevăr, conotația pe care o afirmă acesta. Este limpede că fiind supravegheat pentru faptul că audia posturi de radio străine și, în același timp, fiind interogat în legătură cu un furt de la locul de muncă comis de persoane neidentificate, recurentul nu a avut deplină libertate atunci când a semnat angajamentul de colaborare, la 27 octombrie 1980. Însă, împrejurările redate anterior, pe care instanța de recurs le confirmă, nu sunt de natură a înlătura considerentele referitoare la îndeplinirea condițiilor legale pentru constatarea calității de colaborator, nefiind întrunită ipoteza normei citate la pct. I.2 din decizie.

În plus, după cum a reținut și prima instanță, atitudinea adoptată de recurent după semnarea angajamentului, perioada îndelungată de colaborare, informațiile numeroase și precise, cu potențial ridicat de pericol pentru cei vizați sunt de natură a justifica soluția adoptată. În fine, împrejurarea că CNSAS nu a fost în măsură să prezinte chitanța care să ateste faptul primirii de către recurent a unei sume de bani plătită de Securitate cu titlu de recompensă pentru calitatea informațiilor furnizate, este lipsită de relevanță, câtă vreme instanța de fond nu a reținut în argumentarea soluției sale această situație, insuficient conturată sub aspect probator. 2. Temeiul legal al soluției adoptate Pentru considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., se va respinge recursul de față ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de S.P. împotriva Sentinței nr. 4171 din 27 octombrie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 19 octombrie 2012. Procesat de GGC - LM