ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7799/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1.Obiectul acțiunii deduse judecăți Prin cererea adresată pe rolul Curții de Apel București și înregistrată sub nr. 158/2/2011 reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a solicitat a se aprecia asupra calității de colaborator al Securității în ce-l privește pe pârâtul T.I. În fapt, arată reclamantul că, prin cererea nr. P 3260/06 din 09 august 2006 formulată de Centrul pentru Studii și Dezvoltare Comunitară, se solicita verificarea, în temeiul fostei Legi nr. 187/1999 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea poliției politice comuniste, în ceea ce îl privește pe pârât, în calitate de șef catedră în cadrul Universității „A.V.” din Arad, cerere care, ținând cont de faptul că la data intrării în vigoare a O.G.

nr. 24/2008, verificările prevăzute de lege, demarate în urma solicitării invocate, se aflau în derulare, potrivit art. 33 alin. (1), precum și a art. 3 lit. s) din OUG nr. 24/2008, privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 293/2008, este legală. Astfel cum rezultă și din cuprinsul Notei de Constatare nr. DI/I/690 din 08 martie 2010, pârâtul T.I. a fost recrutat la data de 04 iulie 1981, de către U.M. Z (subunitate a Centrului de Informații Externe) pentru „rezolvarea unor sarcini specifice muncii noastre cu ocazia plecării la studii în R.F.G.”. La aceeași dată a semnat Angajament, atribuindu-i-se numele conspirativ „M.”/„M.”.

Astfel, apreciază reclamantul, se impune a se aprecia asupra calității de colaborator al Securității în ceea ce îl privește pe pârâtul T.I., analizându-se relevanța, în lumina prevederilor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 293/2008, a materialelor reținute în Nota de Constatare nr. DI/I/690 din 08 martie 2010. 2.Hotărârea primei instanțe Prin sentința nr. 2593 din 10 aprilie 2012 Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, în contradictoriu cu pârâtul T.I., a constatat calitatea pârâtului de colaborator al Securității.

În motivarea soluției s-a reținut faptul că pârâtul a furnizat în scris, prin nota din 30 ianuarie 1981 (fila 282), informații referitoare la G.A.: „Dl. G. este doctorand în anul II la Institutul Teologic din București. Este stabilit de câțiva ani în R.F. G. /…/ Într-o zi, fiind la masă, după unele discuții cu caracter generai, banal, a început să insinueze câte ceva cu privire la situația din țara noastră, și anume că nu este bine aprovizionată populația, apoi a vorbit de transporturile în comun de aici, de situația Bisericii noastre, în special raporturile ei cu statul și spunea textual: <la noi statul nu se amestecă în treburile Bisericii>.

După câteva încercări de lămurire, de clarificare a cunoștințelor lui despre noi, n-a mai spus nimic, dar în tăcerea lui se putea citi perseverența lui în convingerile sale proprii”.” Conform notei ofițerului de securitate, „informatorul a fost instruit să adâncească datele de cunoaștere asupra elementului și să furnizeze noi informații în legătură cu G. A.” La 29 ianuarie 1982, pârâtul a scris și semnat „M.” nota (fila 303) în care relatează o discuție purtată de doctoranzi ai Institutului Teologic cu un preot din Baia Mare, privind greco-catolicii din nordul Ardealului: „Deși neorganizați vizibil, ei au un totuși aprox. trei episcopi care funcționează clandestin, săvârșind diferite slujbe în case particulare.

Spre exemplu, unul dintre episcopi este I. D., cu domiciliul stabil într-o localitate de lângă Baia Mare, iar în acest oraș are și un apartament personal”. Conform notei ofițerului, materialul informativ a fost trimis spre exploatare la U.M. X. Curtea apreciază că informațiile furnizate de pârât prin notele sus menționate fac referire la atitudini care sunt potrivnice regimului comunist (comentarii critice la adresa politicii economice, la adresa relației dintre stat și biserică, funcționarea clandestină a serviciilor religioase”), vizând îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului - dreptul la viață privată, dreptul la libertatea de exprimare și libertatea opiniilor. 3.Recursul declarat în cauză Împotriva sentinței nr. 2593/2012 a Curții de Apel București a promovat recurs pârâtul T.I., întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc.

civ. În motivarea acesteia s-a arătat că în ceea ce privește angajamentul de a colabora cu Securitatea aceasta s-a făcut la stăruința și îndrumarea Vicarului administrativ al Patriarhiei de la acea vreme. Cât privește notele date și necontestate, se apreciază că prin acestea nu s-a urmărit îngrădirea libertății de exprimare și libertatea opiniilor, nici la libertatea conștiinței și a religiei, afirmațiile conținute în acestea privind în general aspecte pozitive și reliefând calități morale și profesionale ale subiecților informațiilor. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului 1.Argumentele de fapt și de drept relevante În fapt recurentul nu contestă semnarea angajamentului de colaborator al Securității, dar motivează că a procedat astfel la „stăruința și îndrumarea Vicarului administrativ al Patriarhiei”.

În realitate la data semnării recurentul era o persoană majoră, care avea rezoluție proprie lor fapte și acte. Asumarea angajamentului nu poate fi imputată Vicarului Patriarhal de la aceea vreme, câtă vreme acela nu a fost dovedit a fi un superior ierarhic direct al pârâtului-recurent, iar pe de altă parte acesta s-a limitat la „stăruințe și îndrumări”precum și la acte de constrângere. Cât privește conținutul notelor cu referire la acea dată 30 ianuarie 1981 (f. 282 dosar fond) este evident că afirmațiile despre o persoană care critica - insinua aprovizionarea deficitară a populației, disfuncționalitățile din transportul public și mai cu seamă intrusiunea statului comunist în activitatea Bisericii, nu este în nici un caz una „fără culoare, impersonală” acest gen de informații constând în punea sub urmărire/ ancheta a unei persoane și în acest mod fiindu-i îngrădit drepturi și libertăți fundamentale.

Că așa este, rezultă din nota ofițerului de securitate pe informarea respectiv că „informatorul a fost instruit să adâncească datele de cunoaștere ale elementului și să furnizeze noi informații în legătură cu G.A”. Cât privește nota din 29 ianuarie 1982 (fila 303 din dosar) conținutul acesteia este și mai grav în a leza drepturile și libertățile fundamentale ale omului” întrucât se referă la unul din episcopii bisericii greco-catolici - ID - dând și elemente de identificare și a domiciliului, aceasta în condițiile în care biserica greco-catolică era interzisă de regimul comunist iar cei ce funcționau clandestin (cum precizează și recurentul în notă) era supuși persecuțiilor.

Toate cele mai sus expuse contrazic susținerile recurentului conform cărora prin notele sale nu a vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, motivele de fapt invocate nefiind dovedite de recurent deși avea această obligație cu probe veridice și nu doar cu aprecieri personale. 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Cum față de motivele de recurs, hotărârea primei instanței este temeinică și legală, nefiind incidente dispozițiile art. 304 pct. 5 și 7 nici art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ. va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâtul T.I. împotriva sentinței civile nr. 2593 din 10 aprilie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefundat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 decembrie 2013