ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5329/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Circumstanțele cauzei Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a reclamanta SC V. SA, aflată în insolvență, a solicitat in contradictoriu cu pârâta Comisia pentru Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate din Cadrul Ministerului Finanțelor, în temeiul dispozițiilor art. 15 din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării deciziilor din 30 iulie 2010 și din 30 septembrie 2010 până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei precum și anularea deciziilor din 30 iulie 2010 și din 30 septembrie 2010 emise de Comisia pentru Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate din Cadrul Ministerului Finanțelor ca netemeinice și nelegale . În motivarea cererii,reclamanta arată că, în ceea ce privește existenta cazului bine justificat este de menționat faptul că punerea în executare a deciziilor a cărei suspendare o solicită ar avea efecte negative, iremediabile, asupra activității societății și personalului salariat al acesteia.

S-a menționat faptul că, reclamanta este în reorganizare judiciară, iar prin aplicarea efectelor deciziei în discuție, practic, posibilitatea de realizare și aplicare a planului de reorganizare ar fi imposibilă, în condițiile în care întreaga activitate a societății ar fi blocată. Mai mult decât atât, având în vedere regimul juridic al reorganizării judiciare, care impunea respectarea unor termene stricte în ceea ce privește programul de plăți pe care societatea trebuie să îl urmeze în aceasta perioadă ca urmare a obligațiilor asumate în cadrul adunării creditorilor și comitetului creditorilor, fiind agreat de societățile creditoare, sub controlul administratorului judiciar, evident acesta nu s-ar mai putea respecta, iar consecința ar fi intrarea societății in procedura simplificată a falimentului, producând în același timp grave tulburări de flux financiar societăților creditoare.

Dintr-o altă perspectivă, arată reclamanta că admiterea cererii de suspendare se impune avându-se în vedere și împrejurarea că prin efectele sale decizia ar fi de natură să ducă și la disponibilizarea unui număr de peste 80 de angajați de care societatea dispune în prezent, locuitori ai orașului Baia Sprie, subscrisa fiind principala sursă de venit a locuitorilor din zonă, odată cu dispariția profilului minier al zonei. Pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, prin întâmpinarea formulată a solicitat respingerea acțiunii, având în vedere că nu sunt îndeplinite condițiile dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004 modificată și republicată.

Soluția instanței de fond Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin încheierea din 15 aprilie 2011, a respins cererea de suspendare formulată de reclamanta SC V. SA, în contradictoriu cu pârâta Comisia Pentru Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate din Cadrul Ministerului Finanțelor Publice, ca neîntemeiată. Pentru a se pronunța astfel, prima instanță, a reținut, așa cum reiese din considerentele sentinței, următoarele: Potrivit dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 modificată și republicată, pentru a se dispune suspendarea executării unui act administrativ, pe lângă cerința inițierii procedurii de anulare a acestuia este necesară întrunirea cumulativă a altor două condiții, respectiv, existența unui caz bine justificat și iminența producerii unei pagube care altfel nu poate fi prevenită.

Cele două condiții prin caracterul lor imperativ denotă natura de excepție a măsurii suspendării executării actului administrativ și presupun dovedirea efectivă a unor împrejurări conexe regimului administrativ aplicabil actului atacat care să fie de natură a argumenta existența unui caz bine justificat și a iminenței pagubei. Instanța a constatat că, în raport de definiția cuprinsă în art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 modificată și republicată, vădita nelegalitate a unui act administrativ, respectiv împrejurări intrinseci sau extrinseci acestuia care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului, pot fi considerate caz bine justificat pentru admiterea cererii de suspendare.

În cauză, reclamanta asimilează acestei noțiuni faptul că este în reorganizare judiciară, iar prin aplicarea efectelor deciziei, posibilitatea de realizare și aplicare a planului de reorganizare ar fi imposibilă în condițiile în care întreaga activitate a societății ar fi blocată, întrucât reorganizarea judiciară impune respectarea unor termene stricte în ceea ce privește programul de plăți, în imposibilitatea de achitare a creditelor contractate, disponibilizarea unui număr de peste 80 de angajați ai societății, aspecte care nu pot fi asimilate cazului bine justificat în sensul dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, iar invocarea unor presupuse ilegalități care afectează actul administrativ, fără un minim probatoriu care să conducă la concluzia că suspendarea executării actului administrativ se impune pentru evitarea producerii unor consecințe grave în patrimoniul contestatoarei.

Așadar, nici cea de-a doua condiție impusă de art. 14 din Legea nr. 554/2004 referitoare la paguba iminentă pe care ar suferi-o reclamanta prin executarea deciziei, nu poate fi reținută. De asemenea,arată instanța, invocarea suspendării nu este suficientă pentru a garanta reușita planului de reorganizarea sau menținerea în condiții bune a activității. Recursul Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta SC V. SA Baia Mare. În motivarea cererii de recurs s-au arătat în esență că hotărârea instanței de fond este nelegală și netemeinică, întrucât a făcut o cercetare formală a cauzei, confundând motivele cererii cu o analiză pe fond a cauzei. - În ceea ce privește existența cazului bine justificat se arată că în cauză au fost încălcate în mod evident dispozițiile art. 45 din O.G.

nr. 92/2003 privind C. proc. fisc., care stabilesc că „Actul administrativ fiscal produce efecte din momentul în care este comunicat contribuabilului sau la o dată ulterioară menționată în actul administrativ comunicat, potrivit legii”. Se arată de recurentă că la data la care au fost emise cele două autorizații, nu i se comunicase procesul–verbal de control și nu a avut posibilitatea de a efectua vreo apărare în raport de cele reținute în cadrul procesului verbal de control. Instanța de fond nu a avut în discuție nici faptul că, anterior au mai fost efectuate două controale având același obiect, când s-a constatat că societatea ține evidențele exacte și actualizate cu privire la materiile prime, lucrările în derulare și produse accizabile finite.

- În ceea ce privește prejudiciul iminent, această condiție este îndeplinită, arată recurentul, având în vedere să societatea este în reorganizare judiciară și în condițiile în care întreaga activitate a societății ar fi blocată, planul de reorganizare ar fi imposibil, producând grave tulburări de flux financiar societăților creditoare. S-a mai arătat că prin efectele sale decizia ar fi de natură să ducă la disponibilizarea unui număr de peste 80 de angajați, societatea recurată fiind principala sursă a locuitorilor din zonă odată cu dispariția profilului minier al zonei. În drept cererea de recurs se întemeiază pe dispozițiile art. 304 pct. 9 din C. proc. civ.

Considerentele și soluția instanței de recurs Înalta Curte analizând motivele invocate în raport cu sentința atacată, materialul probator și dispozițiile legale incidente în cauză, va admite recursul formulat și va modifica hotărârea atacată, în sensul că va admite cererea de suspendare a executării actelor administrativ fiscale atacate, pentru considerentele ce urmează: Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 „ În cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, o dată cu sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ până la pronunțarea instanței de fond”.

Este consacrat în jurisprudență faptul că actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate care la rândul său, se bazează pe prezumția de autenticitate și veridicitate, actul administrativ constituind el însuși titlu executoriu. A nu executa actele administrative emise în baza legii, echivalează cu a nu executa legea, ceea ce este de neconceput într-o bună ordine juridică, într-un stat de drept și o democrație constituțională. Tocmai de aceea, o întrerupere vremelnică a efectelor actelor administrative apare ca o situație de excepție, care poate fi de drept , când legea o prevede [ex. art. 123 alin. (1) din Constituție] sau judecătorească în limitele și condițiile prevăzute de lege. Dispozițiile art. 14 alin. (1) prevăd obligația îndeplinirii cumulative a condițiilor cazului bine justificat și producerea prejudiciului iminent.

În cauza dedusă judecății ne aflăm în situația prevăzută de art. 15 din Legea nr. 554/2004, în conformitate cu care „suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant și prin cererea adresată instanței competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat, în acest caz instanța având posibilitatea să dispună suspendarea actului administrativ atacat până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei”. În ceea ce privește cazul bine justificat, Înalta Curte reține că, recurenta–reclamantă a invocat unele aspecte privind necomunicarea actului administrativ, respectiv procesul–verbal de control, că organele de control aveau obligația de a-i aduce la cunoștință deficiențele constatate și de a-i acorda un termen de 10 zile pentru remediere, ceea ce înseamnă că motivele de revocare invocate în decizie sunt fără temei, faptele care au stat la baza propunerii de revocare fiind necunoscute și neopozabile.

De asemenea, s-a mai arătat că societatea s-a mai confruntat cu mai multe controale din partea organelor de specialitate, inclusiv din partea Gărzii Financiare, finalizate fără constatări sau consecințe care să conducă la revocarea autorizației de antrepozit. Instanța de fond a făcut o analiză eronată a condițiilor prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. Cazul bine justificat și iminența producerii unei pagube trebuie analizate în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze. În speță, Înalta Curte rejudecând cererea de suspendare constată că prin decizia din 30 iulie 2010 emisă de Comisia pentru Autorizarea Operatorilor de Produse supuse accizelor armonizate, s-a decis, revocarea autorizației de antrepozit fiscal din 28 decembrie 2008, emisă de către SC V. SA pentru încălcarea prevederilor art. 206 26 alin. (1) lit. d) și lit. e) și art. 206 55 din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc.

Pentru a se pronunța în acest sens Comisia a avut în vedere adresa din 8 iulie 2010 prin care Garda Financiară, Comisariatul General, a transmis propunerea de revocare a autorizației.

În conformitate cu prevederile art. 206 26 alin. (1) lit. d) e) din C. fisc.: „Orice antrepozitar autorizat are obligația de a îndeplini următoarele cerințe: d) să țină evidențe exacte și actualizate cu privire la materiile prime, lucrările în derulare și produsele accizabile finite, produse sau primite în antrepozitele fiscale și expediate din antrepozitele fiscale, și să prezinte evidențele corespunzătoare, la cererea autorităților competente; e) să țină un sistem corespunzător de evidență a stocurilor din antrepozitul fiscal, inclusiv un sistem de administrare, contabil și de securitate” Art. 206 55 din Legea nr. 571/2003 prevede: Responsabilitățile plătitorilor de accize (1) Orice plătitor de accize poartă răspunderea pentru calcularea corectă și plata la termenul legal a accizelor către bugetul de stat și pentru depunerea la termenul legal a declarațiilor de accize la autoritatea competentă, conform prevederilor prezentului capitol și celor ale legislației vamale în vigoare.

(2) Antrepozitarii autorizați pentru producție sunt obligați să depună la autoritatea competentă o situație care să conțină informații cu privire la produsele accizabile: stocul de materii prime și produse finite la începutul perioadei de raportare, achizițiile de materii prime, cantitatea fabricată în cursul perioadei de raportare, stocul de produse finite și materii prime la sfârșitul perioadei de raportare și cantitatea de produse livrate, la termenul și conform modelului prezentat în normele metodologice. (3) Antrepozitarii autorizați pentru depozitare sunt obligați să depună la autoritatea competentă o situație, care să conțină informații cu privire la stocul de produse finite la începutul perioadei de raportare, achizițiile și livrările de produse finite în cursul perioadei de raportare, stocul de produse finite la sfârșitul perioadei de raportare, la termenul și conform modelului prezentat în normele metodologice.

Înalta Curte apreciază că atâta vreme cât reclamanta–recurentă invocă faptul că nu i s-au adus la cunoștință neregulile constatate prin procesul verbal de control, nu i s-au acordat cele 10 zile de remediere a deficiențelor constatate [potrivit pct. 88 alin. (5) din Normele Metodologice de aplicare a C. fisc.]; faptul că la controalele anterioare, nu au fost constatate deficiențe (nota de constatare din 28 mai 2009 și nota de constatare din 21 decembrie 2009); faptul că în decizia din 30 septembrie 2010, prin care s-a soluționat plângerea prealabilă împotriva deciziei din 30 iulie 2007 de revocare a autorizației de antrepozit fiscal, s-a reținut că societatea nu este îndreptățită să conteste faptul că organele de control nu au respectat prevederile legale în ceea ce privește remedierea deficiențelor care atrag măsura revocării, toate acestea constituie împrejurări de natură să ofere indicii suficiente de răsturnare a prezumției de legalitate și să facă verosimilă iminența producerii unei pagube.

Înalta Curte constată că întotdeauna suspendarea actului administrativ se circumscrie noțiunii de protecție provizorie a drepturilor și intereselor particularilor până la momentul la care instanța competentă va cenzura legalitatea actului. În speță, se constată că este nevoie de administrare de probe pentru lămurirea împrejurărilor de fapt, contestate de recurentul–reclamant, nefiind probate în această etapă, că autoritățile de control au permis reclamantei să ia cunoștință de deficiențe, să le remedieze, să aibă o bază reală pentru stabilirea prejudiciului și a cuantumului acestuia. Din ansamblul actelor dosarului, se apreciază că pentru a se evita exercitarea abuzivă a prerogativelor de care dispun autoritățile publice și pentru a nu se ajunge la un risc iminent de vătămare a reclamantei–recurente, se impune suspendarea executării actelor administrative atacate.

Înalta Curte are în vedere consecințele vătămătoare ale actului administrativ în condițiile conturării unui caz bine justificat, în privința procedurii de reorganizare al societății precum și disponibilizarea angajaților societății. Față de cele arătate mai sus, în conformitate cu art. 312 alin. (1) raportat la art. 304 pct. 9 din C. proc. civ., se va admite recursul, se va modifica încheierea atacată, în sensul că se va admite cererea de suspendare, se va dispune suspendarea actelor administrative atacate până la soluționarea irevocabilă a cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta SC V. SA Baia Mare împotriva încheierii din 15 aprilie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Modifică încheierea atacată în sensul că admite cererea de suspendare a executării deciziilor din 30 iulie 2010 și din 30 septembrie 2010 emise de intimata–pârâtă Comisia pentru Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate până la soluționarea irevocabilă a cauzei. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 noiembrie 2011.