ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3005/2011

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1.Hotărârea primei instanțe Prin sentința nr. 5205 din 17 decembrie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a acțiunea formulată de contestatoarea SC N.P.T.

SRL în contradictoriu cu intimații Agenția Națională de Administrare Fiscală-Comisia pentru Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate și Ministerul Finanțelor Publice și pe cale de consecință a dispus anularea Deciziilor nr. 278 din 14 octombrie 2009 și nr. 341 din 13 noiembrie 2009. Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut, în esență, următoarele: Prin decizia nr. 278/2009 Comisia pentru Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate a procedat, la cererea organelor de urmărire penală și în considerarea faptului că pentru numitul C.N., asociat și administrator la societatea reclamantă s-a dispus începerea urmăririi penale pentru o serie de infracțiuni privitoare la activitatea autorizată, suspendarea autorizației de antrepozit fiscal deținută de societate.

Prin decizia 341/2009 a fost respinsă plângerea formulată împotriva actului anterior menționat. Constată instanța de fond că, în emiterea celor două decizii contestate, s-au avut în vedere dispozițiile art. 185 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 571/2003 în raport de care suspendarea nu se dispune în mod obligatoriu, autoritatea competentă fiind obligată să aprecieze cu privire la oportunitatea unei astfel de măsuri. În acest sens, consideră instanța de fond că organele fiscale trebuie să aibă în vedere că pe perioada urmăririi penale persoana supusă procedurii beneficiază de prezumția de nevinovăție, măsura suspendării nefiind o măsură de sancționare ci o măsură similară măsurilor de siguranță în sensul că scopul său este acela de a preveni săvârșirea de noi infracțiuni sau de a influența rezultatele cercetărilor.

Se mai reține că oportunitatea unei măsuri apare ca o condiție de legalitate a actului administrativ în sensul că un act care nu respectă condiția oportunității nu poate fi considerat un act legal. Or în speță, consideră instanța de fond că, deși organele de urmărire penală au procedat la începerea urmăririi penale împotriva asociatului C.N., cererea de arestarea preventivă a acestuia a fost respinsă de instanța penală care a apreciat că nu sunt suficiente indicii cu privire la săvârșirea infracțiunilor imputate.

De asemenea, instanța penală a reținut o situație de fapt total diferită de cea prezentată de organele de urmărire penală constatând că deși se susține în actul de sesizare că „(…) în cadrul uneia din fabricile deținute de una din societățile inculpatului C.N., pe lângă alcoolul obținut în mod legal, se produce și o mare cantitate de alcool la „negru” care este scos din instalația tehnologică de producție prin intermediul unei dispozitiv special de captare a vaporilor de alcool, precum și o conductă mascată în barele de susținere, care permite colectarea alcoolului într-un rezervor de inox aflat sub pământ, însă, la percheziția efectuată la acea fabrică, nu a fost identificată instalația la care face referire procurorul și nici alte nereguli”.

În aceste condiții, apreciază instanța de fond că luarea măsurii suspendării autorizației de antrepozit fiscal apare ca excesivă cât timp nu există suficiente indicii cu privire la săvârșirea infracțiunilor imputate. 2.Recursurile declarate în cauză Împotriva sentinței nr. 5205 din 17 decembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs în termen legal atât pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală-Comisia pentru Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate cât și Ministerul Finanțelor Publice invocând dispozițiile art. 304 pct. 7, pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ., și susținând în esență următoarele: 2.1 Printr-un set de critici circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., recurentul Ministerul Finanțelor Publice, susține măsura luată de comisie este una perfect legală atâta timp cât legea permite suspendarea autorizației, în anumite situații prevăzute de lege iar instituția competentă, a acționat în litera și spiritul legii, precum și în limitele prevăzute de aceasta, așa încât consideră hotărârea pronunțată de instanța de fond este lipsită de temei legal și a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

Astfel, susține recurentul că instanța de fond a reținut în mod nejustificat, ca argument pentru admiterea cererii de anulare a deciziilor, faptul că deși organul de urmărire penală a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale, instanța de judecată a respins cererea de arestare preventivă a învinuitului C.N., motivat de faptul că nu sunt suficiente indicii cu privire la săvârșirea infracțiunilor imputate, în condițiile în care considerentele hotărârii de respingere a propunerii de arestare preventivă nu pot avea nici o influență asupra hotărârii de suspendare a autorizației. Totodată, se mai susține că motivul pentru care a fost respinsă cererea de arestare preventivă și care a fost preluat ca argument de către instanța civilă, nu poate fi singurul pentru care instanța să considere că oportunitatea emiterii deciziei de suspendare a autorizației este apreciată în mod eronat.

Mai arată recurentul că deși în considerentele hotărârii se face mențiune despre faptul că autoritatea competentă are obligația de a aprecia asupra oportunității luării unei astfel de măsuri, de suspendare a autorizației, instanța de fond nu a analizat dacă organul competent a stabilit în mod corect oportunitatea suspendării, având potrivit legii tot dreptul să o facă. Însă, susține recurentul că, instanța de fond a luat în considerare doar o parte a motivării hotărârii de respingere a cererii de arestare preventivă, fără a mai lua în calcul restul motivelor din actul de sesizare, sau restul probelor administrate în cauza penală. Așa cum s-a arătat prin adresa din 2009 Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.I.I.C.O.T., a comunicat Autorității Naționale a Vămilor, faptul că prin împotriva numitului C.N., asociat și administrator al SC N.P.T.

SRL, a fost pusă în mișcare acțiunea penală, împotriva sa reținându-se săvârșirea mai multor infracțiuni. 2.2 Printr-o primă critică formulată recurenta Agenția Națională de Administrare Fiscală, susține că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra excepției lipsei calității procesual pasive, invocate prin concluziile scrise depuse la termenul din 22 iunie 2010, în raport de prevederile Ordinului Ministerului Finanțelor Publice nr. 1499 din 25 mai 2009 potrivit căruia Comisia pentru armonizarea operațiunilor de produse supuse accizelor armonizate este organizată în cadrul Ministerului Finanțelor Publice și nu în cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală. Astfel susține recurenta că în raport de emitentul actelor administrative atacate în cauză, nu are calitate procesual pasivă, ci așa cum prevede și ordinul de mai sus, calitate procesual pasivă are Ministerul Finanțelor Publice în cadrul căruia funcționează comisia.

Pe fondul cauzei, susține recurenta că hotărârea instanței de fond a fost dată cu aplicarea greșită a legii, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.. Astfel, arată recurenta că în mod greșit instanța de fond a preluat susținerile reclamantei, în sensul că, în mod nelegal, a fost luată măsura suspendării autorizației, întrucât însăși decizie de suspendare a autorizației de antrepozit fiscal a fost emisă ca urmare a săvârșirii unor infracțiuni pentru care C. fisc. prevede măsura suspendării, în art. 185 alin. (4) lit. b). Consideră recurenta că în speță sunt îndeplinite condițiile legale prevăzute în art. 185 alin. (4) lit. b) din C. fisc., în situația în care a fost pusă în mișcare acțiunea penală față de mai multe persoane, între care și C.N., asociat și administrator al SC N.P.T.

SRL, pentru infracțiunile menționate prin actul normativ la care s-a făcut mai sus referire. Susține recurenta că nu pot fi primite susținerile instanței de fond în sensul că nu s-a dispus arestarea preventivă a lui C.N., în condițiile în care subzistă motivele care au condus la soluția de suspendare a autorizației de antrepozit fiscal, în situația în care până la închiderea dezbaterilor în prima instanță nu s-au adus dovezi că s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală sau achitarea administratorului societății.

3.Hotărârea instanței de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, în raport de motivele invocate și de prevederile art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc.civ., Înalta Curte constată că ambele recursuri declarate în cauză sunt fondate, urmând a fi admise ca atare, pentru următoarele considerente: În primul rând, Înalta Curte, față de cadrul legal aplicabil organizării și funcționării Comisiei pentru Armonizarea Operațiunilor de Produse supuse Accizelor Armonizate la data emiterii celor două decizii contestate, constată că în mod corect instanța de fond a apreciat asupra cadrului procesual pasiv, în sensul menținerii în cauză a recurentei Agenția Națională de Administrare Fiscală, așa încât va înlătura toate criticile formulate de recurentă pe acest aspect.

Vor fi, însă reținute toate criticile formulate de ambele recurente, pe fondul cauzei, circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în considerarea celor ce urmează. Potrivit art. 185 alin. (4) lit. b) din C. fisc., în forma avută la data emiterii deciziei de suspendare, La propunerea organelor de control, autoritatea fiscală competentă poate suspenda autorizația pentru un antrepozit fiscal până la soluționarea definitivă a cauzei penale, în cazul în care a fost pusă în mișcare acțiunea penală pentru o infracțiune dintre cele reglementate de prezentul cod, de O.G. nr. 92/2003, republicată, cu modificările și completările ulterioare, de Legea nr. 86/2006, de Legea nr. 241/2005, de Legea nr. 82/1991, republicată, de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sau pentru orice altă faptă contra regimului fiscal, reglementată de C. pen.

al României, republicat, cu modificările și completările ulterioare. Așadar, este de necontestat faptul că prevederile art. 185 alin. (4) C. fisc., conferă posibilitatea organului fiscal competent, în cazul în care este sesizat în legătură cu punerea în mișcare a acțiunii penale pentru săvârșirea unor infracțiuni dintre cele la care face referire norma citată, de a aprecia asupra măsurii suspendării autorizației de antrepozit fiscal emisă unei societăți comerciale. Prin urmare nu are importanță dacă organele de urmărire penală au dispus sau nu trimiterea în judecată a persoanelor față de care s-a pus în mișcare acțiunea penală și nici dacă împotriva acestora sau luat sau nu măsuri preventive de libertate în condițiile în care art. 185 alin. (4) lit. b) din C. fisc., face referire, ca și situație premisă, exclusiv la punerea în mișcare a acțiunii penale pentru săvârșirea unor infracțiuni contra regimului fiscal.

De asemenea, deși este de necontestat că persoanele cercetate penal se bucură de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei hotărâri definitive de condamnare, acest fapt nu are relevanță sub aspectul luării măsurii de suspendare a unei autorizații de antrepozit fiscal, în caz contrar ar fi lipsită de finalitate norma instituită prin art. 185 alin. (4) lit. b) din C. fisc.. Astfel, în mod greșit judecătorul fondului a reținut ca argument pentru anularea deciziilor nr. 278 din 14 octombrie 2009 și nr. 341 din 13 noiembrie 2009 faptul că a fost respinsă cererea de arestare preventivă a asociatului și administratorului societății comerciale pe motiv că nu sunt suficiente indicii cu privire la săvârșirea infracțiunilor imputate, în condițiile în care caracterul oportun al măsurii luate de organele fiscale nu se apreciază în raport de probele aflate într-un dosar penal, probe ce pot fi apreciate exclusiv de către organele judiciare competente.

Așadar, caracterul dispozitiv al dispozițiile citate conferă autorității fiscale dreptul exclusiv de a aprecia motivat asupra oportunității măsurii suspendării, în raport cu circumstanțele concrete ale cauzei și nu în raport de măsurile procesuale luate de organele judiciare într-un dosar penal pe parcursul desfășurării cercetărilor. În cauză, din cuprinsul deciziilor nr. 341 din 13 noiembrie 2009 și nr. 278 din 14 octombrie 2009, rezultă că măsura suspendării autorizației de antrepozit fiscal de producție a fost luată avându-se în vedere că împotriva asociatului și administratorului societății comerciale a fost pusă în mișcare acțiunea penală pentru săvârșirea unor infracțiuni la regimul fiscal, în legătură cu activitatea desfășurată de societatea deținătoare a autorizației, ceea ce justifică pe deplin aplicarea în cauză a dispozițiilor art. 185 alin. (4) lit. b) din C. fisc..

Prin urmare, Înalta Curte constată că este legală decizia de suspendare a autorizației de antrepozit fiscal din 23 decembrie 2003, emisă ca urmare a constatării situației prevăzute de art. 185 alin. (4) lit. b) C. fisc., măsura luată de organul fiscal fiind proporțională cu gravitatea faptele imputate administratorului societății dar și cu impactul acestora asupra desfășurării activității SC N.P.T. SRL. Pentru considerentele expuse, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) și (2) C. proc. civ. și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul și va modifica hotărârea atacată, în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamantă ca neîntemeiate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de Agenția Națională de Administrare Fiscală-Comisia pentru Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate și Ministerul Finanțelor Publice, împotriva sentinței civile nr. 5205 din 17 decembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată, în sensul că respinge acțiunea formulată de reclamanta SC N.P.T. SRL Ilfov, ca neîntemeiată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 mai 2011.