ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2013/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

instanțe

Curtea de Apel

Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 60/F din

29 martie 2010, a admis cererea formulată de reclamanta SC S.M. SRL, în

contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Comisia

pentru Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate și, pe

cale de consecință, a dispus suspendarea executării deciziei din 20 octombrie

2009 și a deciziei din 19 februarie 2010 emise de pârâtă, până la soluționarea

acțiunii în fond.

Pentru a se pronunța

astfel, prima instanță a reținut, în esență, astfel cum rezultă din

considerentele sentinței, următoarele:

În cauză s-a

solicitat suspendarea unei decizii emisă de Comisia pentru autorizarea de

produse supuse accizelor armonizate prin care s-a dispus revocarea unei

autorizații de antrepozit fiscal, emisă reclamantei în calitate de antrepozitar

autorizat, pentru nerespectarea prevederilor art. 183 alin. (1) lit. f) Legea

nr. 571/2003 coroborat cu art. 70 alin. (1) și (2) H.G. nr. 44/2004 precum și a

deciziei dată în soluționarea plângerii prealabile prin care s-a dispus

respingerea acesteia.

Prima instanță,

văzând consecințele măsurii revocării unei autorizații de antrepozit fiscal,

prevăzute de articolele mai sus menționate, apreciind că prejudiciul suferit de

reclamantă este previzibil și iminent în situația respingerii cererii de

suspendare, a admis acțiunea, reținând că susținerile reclamantei, însoțite de

înscrisurile de la dosar sunt în măsură să demonstreze și îndeplinirea cerinței

cazului bine justificat.

înfățișate de recurenta-pârâtă

Împotriva acestei

sentințe, în termen legal, a declarat recurs pârâta Autoritatea Națională a

Vămilor prin Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Brașov.

Invocând motivul de

nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta Autoritatea

Națională a Vămilor a susținut că prima instanță, cu ușurință, a admis cererea

de suspendare a executării deciziei emise din 20 octombrie 2009, prin care a

fost revocată autorizația de antrepozit fiscal din 21 aprilie 2004, prin care a

fost autorizată societatea reclamantă, în condițiile în care nu s-a demonstrat

îndeplinirea cumulativă a cerințelor prevăzute de art. 14 Legea nr. 554/2004,

republicată.

Recurenta a susținut

că nu s-a probat existența unei îndoieli puternice asupra legalității actului

administrativ, după cum nu s-a demonstrat nici paguba iminentă, considerentele

hotărârii atacate rezumându-se la o simplă înșiruire de fapte și argumente,

fără a răspunde și la apărările pe care autoritatea pârâtă le-a înfățișat.

soluția instanței de recurs

Examinând sentința

atacată în raport de criticile formulate, față de actele și lucrările

dosarului, precum și în raport de prevederile legale incidente, Înalta Curte

apreciază că nu pot fi primite motivele de recurs înfățișate, întrucât nu sunt

întemeiate, pentru considerentele în continuare expuse.

Astfel cum în mod

constant a statuat Înalta Curte în jurisprudența sa în materie, pentru a se

dispune suspendarea executării unui act administrativ se cer a fi îndeplinite

cumulativ condițiile prevăzute de art. 14 Legea nr. 554/2004, republicată, fără

însă a se realiza o examinare pe fond a legalității actului a cărui suspendare

se solicită, în sensul că analizarea actului administrativ se limitează la o

simplă „pipăire a fondului”.

Din această

perspectivă, instanța de recurs reține că în mod judicios prima instanță a

reținut că este îndeplinită condiția cazului bine justificat, în sensul

prevăzut de art. 2 lit. (t) din același act normativ.

Contrar celor

susținute de recurentă, împrejurările legate de starea de fapt și de drept de

natură a crea o îndoială în privința legalității actului administrativ au fost

judicios evidențiate în considerentele hotărârii primei instanțe, cu referire

specială la data controlului și dispunerea revocării autorizației raportat la

data limită prevăzută de pct. 70 alin. (3) H.G. nr. 44/2004, introdus prin H.G.

nr. 1618/2008.

Argumentele și

concluzia instanței de fond sunt de altfel confirmate și susținute și prin

înscrisul nou depus la dosarul de recurs, respectiv Nota Agenția Națională de

Administrare Fiscală - Autoritatea Națională a Vămilor din 21 decembrie 2009

emisă în atenția Comisiei pentru autorizarea operatorilor de produse supuse

accizelor armonizate prin care, în cazul concret al intimatei-reclamante SC

S.M. SRL se propune admiterea plângerii prealabile depusă cu privire la actul

administrativ vătămat și totodată anularea prevederilor deciziei din 20

octombrie 2009 de revocare a autorizației de antrepozit fiscal.

Este evident că un

astfel de document întărește practic îndoiala în privința legalității actului

administrativ atacat, reținută de prima instanță și este de natură a atrage

menținerea soluției pronunțate.

Totodată, în cauză

s-a demonstrat că și condiția pagubei iminente a fost dovedită și de altfel,

este necontestat că punerea în executare a unui act administrativ asupra căruia

există o îndoială serioasă în ceea ce privește legalitatea lui, conduce

justificat și la îndeplinirea acestei condiții, astfel cum această noțiune este

definită în art. 2 alin. (1) lit. (ș) Legea nr. 554/2004, republicată.

Față de considerentele

expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge

ca nefondat recursul formulat de recurenta-pârâtă Autoritatea Națională a

Vămilor, prin Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Brașov.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de Autoritatea Națională a Vămilor prin Direcția Regională pentru

Accize și Operațiuni Vamale Brașov împotriva sentinței nr. 60/F din 29 martie

2010 a Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 5

aprilie

2011.