ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2013/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei. Soluția primei instanțe Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 60/F din 29 martie 2010, a admis cererea formulată de reclamanta SC S.M. SRL, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Comisia pentru Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate și, pe cale de consecință, a dispus suspendarea executării deciziei din 20 octombrie 2009 și a deciziei din 19 februarie 2010 emise de pârâtă, până la soluționarea acțiunii în fond.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut, în esență, astfel cum rezultă din considerentele sentinței, următoarele: În cauză s-a solicitat suspendarea unei decizii emisă de Comisia pentru autorizarea de produse supuse accizelor armonizate prin care s-a dispus revocarea unei autorizații de antrepozit fiscal, emisă reclamantei în calitate de antrepozitar autorizat, pentru nerespectarea prevederilor art. 183 alin. (1) lit. f) Legea nr. 571/2003 coroborat cu art. 70 alin. (1) și (2) H.G. nr. 44/2004 precum și a deciziei dată în soluționarea plângerii prealabile prin care s-a dispus respingerea acesteia.

Prima instanță, văzând consecințele măsurii revocării unei autorizații de antrepozit fiscal, prevăzute de articolele mai sus menționate, apreciind că prejudiciul suferit de reclamantă este previzibil și iminent în situația respingerii cererii de suspendare, a admis acțiunea, reținând că susținerile reclamantei, însoțite de înscrisurile de la dosar sunt în măsură să demonstreze și îndeplinirea cerinței cazului bine justificat. 2. Motivele de recurs înfățișate de recurenta-pârâtă Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs pârâta Autoritatea Națională a Vămilor prin Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Brașov. Invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., recurenta Autoritatea Națională a Vămilor a susținut că prima instanță, cu ușurință, a admis cererea de suspendare a executării deciziei emise din 20 octombrie 2009, prin care a fost revocată autorizația de antrepozit fiscal din 21 aprilie 2004, prin care a fost autorizată societatea reclamantă, în condițiile în care nu s-a demonstrat îndeplinirea cumulativă a cerințelor prevăzute de art. 14 Legea nr. 554/2004, republicată. Recurenta a susținut că nu s-a probat existența unei îndoieli puternice asupra legalității actului administrativ, după cum nu s-a demonstrat nici paguba iminentă, considerentele hotărârii atacate rezumându-se la o simplă înșiruire de fapte și argumente, fără a răspunde și la apărările pe care autoritatea pârâtă le-a înfățișat.

3. Considerentele și soluția instanței de recurs Examinând sentința atacată în raport de criticile formulate, față de actele și lucrările dosarului, precum și în raport de prevederile legale incidente, Înalta Curte apreciază că nu pot fi primite motivele de recurs înfățișate, întrucât nu sunt întemeiate, pentru considerentele în continuare expuse. Astfel cum în mod constant a statuat Înalta Curte în jurisprudența sa în materie, pentru a se dispune suspendarea executării unui act administrativ se cer a fi îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 14 Legea nr. 554/2004, republicată, fără însă a se realiza o examinare pe fond a legalității actului a cărui suspendare se solicită, în sensul că analizarea actului administrativ se limitează la o simplă „pipăire a fondului”.

Din această perspectivă, instanța de recurs reține că în mod judicios prima instanță a reținut că este îndeplinită condiția cazului bine justificat, în sensul prevăzut de art. 2 lit. (t) din același act normativ. Contrar celor susținute de recurentă, împrejurările legate de starea de fapt și de drept de natură a crea o îndoială în privința legalității actului administrativ au fost judicios evidențiate în considerentele hotărârii primei instanțe, cu referire specială la data controlului și dispunerea revocării autorizației raportat la data limită prevăzută de pct. 70 alin. (3) H.G. nr. 44/2004, introdus prin H.G. nr. 1618/2008.

Argumentele și concluzia instanței de fond sunt de altfel confirmate și susținute și prin înscrisul nou depus la dosarul de recurs, respectiv Nota Agenția Națională de Administrare Fiscală - Autoritatea Națională a Vămilor din 21 decembrie 2009 emisă în atenția Comisiei pentru autorizarea operatorilor de produse supuse accizelor armonizate prin care, în cazul concret al intimatei-reclamante SC S.M. SRL se propune admiterea plângerii prealabile depusă cu privire la actul administrativ vătămat și totodată anularea prevederilor deciziei din 20 octombrie 2009 de revocare a autorizației de antrepozit fiscal. Este evident că un astfel de document întărește practic îndoiala în privința legalității actului administrativ atacat, reținută de prima instanță și este de natură a atrage menținerea soluției pronunțate.

Totodată, în cauză s-a demonstrat că și condiția pagubei iminente a fost dovedită și de altfel, este necontestat că punerea în executare a unui act administrativ asupra căruia există o îndoială serioasă în ceea ce privește legalitatea lui, conduce justificat și la îndeplinirea acestei condiții, astfel cum această noțiune este definită în art. 2 alin. (1) lit. (ș) Legea nr. 554/2004, republicată. Față de considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul formulat de recurenta-pârâtă Autoritatea Națională a Vămilor, prin Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Brașov.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Autoritatea Națională a Vămilor prin Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Brașov împotriva sentinței nr. 60/F din 29 martie 2010 a Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 5 aprilie 2011.