ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6445/2013

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6445/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de

Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta

SC V. SA prin administrator judiciar Casa de Insolvență Transilvania SPRL -

Filiala București, în contradictoriu cu pârâta Comisia pentru Autorizarea

Operatorilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate, a solicitat suspendarea

Deciziei nr. 069 din 8 august 2012.

În motivarea

acțiunii, reclamanta a susținut că sunt îndeplinite condițiile legale prevăzute

de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv formularea plângerii prealabile,

existența cazului bine justificat și îndeplinirea condiției pagubei iminente.

Referitor la cea de-a

doua condiție menționată, reclamanta a arătat că activitatea sa productivă a

mai fost întreruptă prin Deciziile nr. 022 din 19 ianuarie 2011 și nr. 111 din

13 mai 2011 emise de autoritatea administrativă pârâtă, decizii a căror

executare a fost suspendată de Curtea de Apel Iași, iar mai apoi prin Decizia

nr. 17 din 19 martie 2012, anulată, însă, de Tribunalul Iași, confirmându-se,

astfel, aparența de nelegalitate și a deciziei a cărei suspendare se solicită

în prezenta cauză.

A mai arătat

reclamanta că decizia de revocare a fost emisă cu interpretarea și aplicarea

greșită a legii, deoarece art. 206

28

alin. (2) lit. d) C. fisc.,

indicat drept temei al deciziei de revocare, prevede textual că „autoritatea

fiscală competentă poate revoca autorizația pentru un antrepozit fiscal … când

antrepozitarul încheie un act de vânzare a locului”. Prin urmare, a susținut că

autoritatea putea dispune măsura revocării autorizației doar pentru acel

antrepozit aferent locului care a fost înstrăinat, iar acest fapt este

confirmat și de faptul că potrivit art. 206

22

alin. (2) C. fisc., în

vederea obținerii de către SC V. SA a autorizațiilor pentru ca cele 9 locuri să

funcționeze ca antrepozite fiscale, au fost analizate individual cerințele

aferente fiecărui loc în parte.

Sancțiunea a fost,

așadar, nelegal extinsă și pentru celelalte 8 autorizații, din acest punct de

vedere măsura revocării fiind excesivă, înfrângând principiul

proporționalității.

A mai arătat că, în

cauză, nu s-a încheiat un act de vânzare a locului, ci un act de dare în plată

către un creditor în contul creanțelor pe care acesta le avea față de

societate.

Mai mult, actul a

fost încheiat în contextul în care autorizația aferentă locului era deja

revocată printr-o decizie anterioară emisă de pârâtă.

Reclamanta a mai

arătat că aceeași sancțiune, a revocării autorizațiilor i-a fost anterior

aplicată prin Decizia nr. 022 din 19 ianuarie 2011 astfel că nu pot fi revocate

autorizații deja revocate, deși executarea primei decizii a fost suspendată de

instanță.

În plus, prin

menținerea deciziei s-ar nesocoti practic o hotărâre judecătorească irevocabilă

prin nerecurare, hotărârea Curții de Apel Iași pronunțată în Dosarul nr.

511/45/2011, prin care s-a dispus suspendarea efectelor deciziei de revocare a

Autorizației nr. 022 din 19 ianuarie 2011.

Cu privire la punctul

2 al deciziei atacate, reclamanta a menționat că, printr-o analiză sumară a

aparenței dreptului, se poate constata că există indicii temeinice de natură să

contureze o eventuală nerespectare a dispozițiilor art. 43 din O.G. nr.

92/2003, care stabilesc elementele obligatorii pe care trebuie să le îndeplinească

un act administrativ fiscal.

Astfel, s-a solicitat

a se observa că pct. 2 nu este motivat în fapt, emitenta rezumându-se la

enumerarea unor dispoziții legale fără a arăta în concret faptele pentru care

s-a dispus o astfel de măsură, respectiv ce documente anume nu a depus

antrepozitarul, astfel că nu se poate verifica dacă măsura a fost dispusă în

limitele prevăzute de lege.

Nemotivarea actului

administrativ constituie o împrejurare care creează o îndoială serioasă în

privința legalității.

În ceea ce privește

condiția pagubei iminente, reclamanta a arătat că executarea deciziei atacate

este de natură să-i producă un prejudiciu material viitor și previzibil având

în vedere că aplicarea unei sancțiuni grave cum este revocarea autorizațiilor

de antrepozit atrage potrivit pct. 88 alin. (7) din Normele metodologice de

aplicare a art. 206

28

C. fisc.: „întreruperea sau încetarea

activității și, după caz, aplicarea sigiliilor pe instalațiile de producție”.

Întrucât societatea

este în insolvență, în mod evident consecințele negative ale unei astfel de

măsuri se răsfrâng direct și asupra posibilității de realizare și aplicare a

unui plan de reorganizare în condițiile în care SC V. SA nu desfășoară alte

activități decât cele pentru care s-au revocat autorizațiile de antrepozit

fiscal, ceea ce ar duce la intrarea în faliment, cu consecința unor pierderi

financiare.

Menținerea efectelor

deciziei emise, pe lângă imposibilitatea acoperirii unei proporții rezonabile

din creanțele restante înscrise la masa credală, va determina și

imposibilitatea de a efectua plățile curente, desființarea a 50 de locuri de

muncă, periclitarea raporturilor contractuale ale reclamantei, deprecierea

vinului prin aerisire, apariția florii și creșterea valorii acidității

volatile, diminuarea valorii brandurilor, costuri suplimentare generate de

necesitatea conservării punctelor de lucru, a fabricii și a instalațiilor de

producție în condițiile menținerii activității optime, imposibilitatea de

prelucrare a recoltei de struguri.

Paguba iminentă nu

poate fi pusă la îndoială în contextul în care societatea nu mai are un alt

obiect de activitate, iar prin sigilarea instalațiilor se produc consecințe

negative majore din punct de vedere financiar.

Prin întâmpinare,

pârâta a solicitat respingerea cererii de suspendare ca fiind neîntemeiată,

susținând că decizia a cărei suspendare se solicită a fost emisă la data de 8

august 2012, în timp ce deschiderea procedurii generale a insolvenței față de

reclamantă s-a dispus la data de 18 septembrie 2012.

A mai arătat pârâta,

în raport de cele constatate prin decizia contestată și de măsurile dispuse

prin aceasta, că legiuitorul a prevăzut obligațiile antrepozitarului în

integralitate, pentru toate antrepozitele deținute, și nu pentru un singur

antrepozit fiscal.

Pe de altă parte, în

cuprinsul deciziei s-a mai reținut că antrepozitarul autorizat avea obligația

ca până la data de 29 februarie 2012 să depună documente din care să rezulte

conformarea cu dispozițiile prevăzute la art. 206

22

, art. 206

23

,

art. 206

54

din Legea nr. 571/2003, coroborate cu cele ale pct. 84,

85, respectiv 108 de la Titlul VII din normele metodologice aprobate prin H.G.

nr. 44/2004, astfel cum a fost modificat și completat. Or, antrepozitarul

fiscal nu a depus documente din care să rezulte că s-a conformat dispozițiilor

legale anterior menționate.

Referitor la condiția

privind prevenirea unei pagube iminente, pârâta a arătat că din cererea de

suspendare formulată nu rezultă că reclamanta face dovada existenței unei

astfel de pagube.

Prin Sentința nr.

7021 din data de 10 decembrie 2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea promovată de reclamanta SC

V. SA, prin administrator judiciar Casa de Insolvență Transilvania SPRL -

Filiala București SPRL, în contradictoriu cu pârâta Comisia pentru Autorizarea

Operatorilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate și a dispus suspendarea

executării Deciziei nr. 069 din 8 august 2012 emisă de pârâtă, până la

pronunțarea instanței de fond.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de fond a reținut că, în fapt, prin Decizia nr. 069

din 8 august 2012, Ministerul Finanțelor Publice - Comisia pentru Autorizarea

Operatorilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate a dispus revocarea a 9

autorizații de antrepozit fiscal emise SC V. SA, întrucât antrepozitarul a

înstrăinat (prin dare în plată) terenul și echipamentele aferente

antrepozitului fiscal de producție vinuri liniștite situat în comuna Cozmești,

județul Iași (imobil autorizat ca antrepozit fiscal cu autorizația RO

0020022PP04), fără notificare prealabilă, fiind încălcate dispozițiile art. 206

26

alin. (1) lit. j), alin. (4) și alin. (5) din Legea nr. 571/2003 privind Codul

fiscal, cu modificările și completările ulterioare.

A mai reținut, de

asemenea, că antrepozitarul autorizat SC V. SA avea obligația ca până la data

de 29 februarie 2012 să depună documente din care să rezulte conformarea cu

dispozițiile prevăzute la art. 206

22

, art. 206

23

, art.

206

54

din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, modificată și completată

prin O.G. nr. 30/2011, coroborate cu cele ale pct. 84, 85, respectiv 108 de la

titlul VII din normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 44/2004, astfel cum

a fost modificat și completat prin H.G. nr. 50/2012, respectiv H.G. nr.

670/2012, și că antrepozitarul nu a depus documente din care să rezulte

conformarea.

Referitor la prima

condiție legală, cea a cazului bine justificat, prima instanță a reținut că

aceasta este îndeplinită prin faptul că, deși reclamanta a înstrăinat un singur

imobil fără notificare prealabilă, pârâta a procedat la revocarea a 9

autorizații de antrepozit fiscal prin aceeași decizie, iar aceasta în

condițiile în care nu există nicio legătură între respectivele autorizații, iar

fapta reclamantei este în legătură exclusiv cu un imobil și deci cu o

autorizație de antrepozit fiscal.

Prin urmare, curtea

de apel, fără a soluționa pe fond problema de drept, dar examinând dispozițiile

legale relevante în materie, nu a reținut incidența unui temei legal pentru

revocarea tuturor autorizațiilor unui antrepozitar, astfel că pârâta pare să fi

extins aplicarea unei sancțiuni dincolo de limitele faptei nelegale, măsura

dispusă fiind prin urmare disproporționată și fără o justificare faptică și

legală.

De asemenea, instanța

de fond a avut în vedere și apărările reclamantei în sensul că potrivit art.

206

22

alin. (2) C. fisc., în vederea obținerii de către SC V. SA a

autorizațiilor pentru ca cele 9 locuri să funcționeze ca antrepozite fiscale,

au fost analizate individual cerințele aferente fiecărui loc în parte.

Astfel, dacă s-ar fi

justificat revocarea doar a autorizației privind imobilul situat în comuna

Cozmești, nu rezultă nici din actul contestat și nici din documentația ce a

stat la baza emiterii acestuia motivația concretă pentru care au fost revocate

toate autorizațiile SC V. SA.

Totodată, judecătorul

fondului a apreciat că mai există o împrejurare care poate fi subsumată

conceptului de caz bine justificat și anume, în ceea ce privește cea de-a doua

faptă reținută în sarcina reclamantei, nu reiese în ce constă în mod efectiv

aceasta, nerezultând relevanța actelor ce trebuiau prezentate de reclamantă

pârâtei, de ce ar fi trebuit prezentate anumite documente, ce acte au fost

prezentate în concret și ce acte ar mai fi fost necesar a fi prezentate.

În ceea ce privește

condiția pagubei iminente, instanța de fond a apreciat că și aceasta este

îndeplinită, constatând că prin Sentința civilă nr. 1202 din 18 septembrie 2012

a Tribunalului Iași s-a deschis procedura generală a insolvenței față de reclamantă,

astfel că o măsură precum cea dispusă prin decizia contestată, de revocare a

tuturor autorizațiilor de antrepozit fiscal, cu consecința blocării întregii

activități a societății reclamante, nu poate să genereze decât pierderi

financiare ori chiar intrarea în faliment în contextul imposibilității

relansării în baza unui plan viabil de reorganizare. Așa fiind, față de

obiectul de activitate al societății, de obligațiile sale contractuale,

suspendarea executării deciziei apare ca fiind necesară pentru prevenirea

producerii unui prejudiciu ireparabil sau greu de reparat.

Referitor la

îndeplinirea formalităților prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr.

554/2004, curtea a avut în vedere plângerea prealabilă și dovada expedierii

acesteia, acte depuse de reclamantă la dosar, dar și dispozițiile art. 109

alin. (3) C. proc. civ.

În speță, prin

întâmpinarea formulată la primul termen de judecată, pârâta nu a invocat faptul

că reclamanta nu ar fi parcurs această procedură, această susținere fiind

formulată pentru prima dată cu ocazia cuvântului acordat în dezbateri, la data

de 10 decembrie 2012.

Fiind vorba de o

neregularitate de ordine privată, care se acoperă dacă nu este invocată în

termenul și în condițiile prevăzute de lege, conform dispozițiilor art. 108 alin.

(3) C. proc. civ., instanța de fond a constatat și că pârâta este decăzută din

dreptul de a invoca neîndeplinirea procedurii prealabile, prin aceea că nu a

formulat o astfel de susținere prin întâmpinare.

Împotriva Sentinței

nr. 7021 din 10 decembrie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal a formulat recurs pârâtul Ministerul

Finanțelor Publice - Comisia pentru Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse

Accizelor Armonizate, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Motivele de recurs se

încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. invocându-se greșita

aplicare a dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 în ceea ce

privește soluția de admitere a cererii de suspendare formulată de

reclamanta-intimată.

Se arată în motivele

de recurs că în mod greșit prima instanță a apreciat că în cauză sunt

îndeplinite condițiile cumulative prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr.

554/2004, atât în ceea ce privește condiția existenței unui caz bine justificat

cât și în ceea ce privește existența unei pagube iminente.

În ceea ce privește

prima condiție autoritatea recurentă arată că prima instanță a apreciat greșit

în sensul că este îndeplinită pe motiv că revocarea celor 9 autorizații de

antrepozit fiscal nu este în legătură directă cu fapta reclamantei de a

înstrăina un imobil fără modificare prealabilă.

Recurenta arată că

prin soluția dispusă s-a prejudecat fondul cauzei, iar prin preluarea autonomă

a susținerilor intimatei, prima instanță nu a identificat, în concret

împrejurările de natură a infirma prezumția de legalitate a autorizațiilor

deținute și a căror suspendare a fost dispusă până la pronunțarea instanței de

fond.

În ceea ce privește a

doua condiție, cea a existenței unei pagube iminente recurenta arată că această

condiție nu este îndeplinită, cererea neîndeplinind condiția prevăzută de art.

2 alin. (1) lit. s) din Legea nr. 554/2004.

Se arată faptul că

antrepozitul societății intimate se află în procedura insolvenței nu îl

exonerează de obligațiile fiscale în calitate de antrepozitar fiscal autorizat

și nu este de natură a demonta îndeplinirea condiției prevăzute de art. 2 alin.

(1) lit. s) din Legea nr. 554/2004.

Analizând recursul

declarat, în raport de motivele de recurs, Curtea va aprecia pentru următoarele

considerente că recursul este fondat, în cauză fiind îndeplinite condițiile

prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., aplicarea greșită a legii.

Soluția pronunțată,

prin care s-a admis cererea de suspendare este dată cu aplicarea greșită a

dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, Curtea apreciind că nu

sunt îndeplinite condițiile cumulative prevăzute de art. 2 alin. (1) lit. s) și

t) din Legea nr. 554/2004.

În ceea ce privește

prima condiție prevăzută de art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004

prima instanță a apreciat greșit, în ceea ce privește abaterile reținute în

sarcina reclamantei, că împrejurările de fapt și de drept determină o îndoială

serioasă asupra legalității măsurii de revocare a autorizaților de antrepozit

fiscal.

Curtea apreciază că

împrejurările de fapt și de drept reținute de prima instanță și în special

neîndeplinirea unor obligații legale nu sunt în măsură a infirma prezumția de

legalitate a Deciziei nr. 069 din 8 august 2012 prin care s-a dispus revocarea

celor 9 autorizații de antrepozit fiscal emise în favoarea

reclamantei-intimate.

Cele reținute de

prima instanță prejudecă fondul cauzei, iar în legătură cu cea de-a doua faptă

de necontestat reclamanta nu s-a conformat unei obligații legale aceea de a

depune până la data de 29 februarie 2012 documente din care să rezulte

îndeplinirea unor anumite dispoziții legale prevăzute de art. 206 din Legea nr.

571/2003.

În ceea ce privește

îndeplinirea celei de-a doua condiții prevăzute de art. 2 alin. (1) lit. s) din

Legea nr. 554/2004 prima instanță a apreciat greșit în sensul existenței unei

pagube iminente datorată situației de insolvență în care se află reclamanta.

În opinia Curții,

procedura insolvenței nu exonerează pe reclamantă de obligațiile legale în

calitatea sa de antrepozitar fiscal autorizat, iar pe de altă arte procedura

insolvenței nu reprezintă existența unei pagube iminente în sensul

dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. s) din Legea nr. 554/2004.

Față de cele expuse

mai sus, Curtea în baza art. 312 alin. (1) și (2) C. proc. civ. va admite

recursul și va modifica sentința atacată în sensul va respinge ca neîntemeiată

cererea de suspendare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de Ministerul Finanțelor Publice - Comisia pentru Autorizarea

Operatorilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate împotriva Sentinței nr.

7021 din 10 decembrie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința

atacată, în sensul că respinge cererea de suspendare formulată de reclamanta SC

V. SA, prin administrator judiciar Casa de Insolvență Transilvania SPRL -

Filiala București, ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 1 octombrie 2013.

Procesat de GGC - LM