ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6445/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC V. SA prin administrator judiciar Casa de Insolvență Transilvania SPRL - Filiala București, în contradictoriu cu pârâta Comisia pentru Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate, a solicitat suspendarea Deciziei nr. 069 din 8 august 2012. În motivarea acțiunii, reclamanta a susținut că sunt îndeplinite condițiile legale prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv formularea plângerii prealabile, existența cazului bine justificat și îndeplinirea condiției pagubei iminente.

Referitor la cea de-a doua condiție menționată, reclamanta a arătat că activitatea sa productivă a mai fost întreruptă prin Deciziile nr. 022 din 19 ianuarie 2011 și nr. 111 din 13 mai 2011 emise de autoritatea administrativă pârâtă, decizii a căror executare a fost suspendată de Curtea de Apel Iași, iar mai apoi prin Decizia nr. 17 din 19 martie 2012, anulată, însă, de Tribunalul Iași, confirmându-se, astfel, aparența de nelegalitate și a deciziei a cărei suspendare se solicită în prezenta cauză. A mai arătat reclamanta că decizia de revocare a fost emisă cu interpretarea și aplicarea greșită a legii, deoarece art. 206 28 alin. (2) lit. d) C. fisc., indicat drept temei al deciziei de revocare, prevede textual că „autoritatea fiscală competentă poate revoca autorizația pentru un antrepozit fiscal … când antrepozitarul încheie un act de vânzare a locului”.

Prin urmare, a susținut că autoritatea putea dispune măsura revocării autorizației doar pentru acel antrepozit aferent locului care a fost înstrăinat, iar acest fapt este confirmat și de faptul că potrivit art. 206 22 alin. (2) C. fisc., în vederea obținerii de către SC V. SA a autorizațiilor pentru ca cele 9 locuri să funcționeze ca antrepozite fiscale, au fost analizate individual cerințele aferente fiecărui loc în parte. Sancțiunea a fost, așadar, nelegal extinsă și pentru celelalte 8 autorizații, din acest punct de vedere măsura revocării fiind excesivă, înfrângând principiul proporționalității. A mai arătat că, în cauză, nu s-a încheiat un act de vânzare a locului, ci un act de dare în plată către un creditor în contul creanțelor pe care acesta le avea față de societate.

Mai mult, actul a fost încheiat în contextul în care autorizația aferentă locului era deja revocată printr-o decizie anterioară emisă de pârâtă. Reclamanta a mai arătat că aceeași sancțiune, a revocării autorizațiilor i-a fost anterior aplicată prin Decizia nr. 022 din 19 ianuarie 2011 astfel că nu pot fi revocate autorizații deja revocate, deși executarea primei decizii a fost suspendată de instanță. În plus, prin menținerea deciziei s-ar nesocoti practic o hotărâre judecătorească irevocabilă prin nerecurare, hotărârea Curții de Apel Iași pronunțată în Dosarul nr. 511/45/2011, prin care s-a dispus suspendarea efectelor deciziei de revocare a Autorizației nr. 022 din 19 ianuarie 2011. Cu privire la punctul 2 al deciziei atacate, reclamanta a menționat că, printr-o analiză sumară a aparenței dreptului, se poate constata că există indicii temeinice de natură să contureze o eventuală nerespectare a dispozițiilor art. 43 din O.G.

nr. 92/2003, care stabilesc elementele obligatorii pe care trebuie să le îndeplinească un act administrativ fiscal. Astfel, s-a solicitat a se observa că pct. 2 nu este motivat în fapt, emitenta rezumându-se la enumerarea unor dispoziții legale fără a arăta în concret faptele pentru care s-a dispus o astfel de măsură, respectiv ce documente anume nu a depus antrepozitarul, astfel că nu se poate verifica dacă măsura a fost dispusă în limitele prevăzute de lege. Nemotivarea actului administrativ constituie o împrejurare care creează o îndoială serioasă în privința legalității.

În ceea ce privește condiția pagubei iminente, reclamanta a arătat că executarea deciziei atacate este de natură să-i producă un prejudiciu material viitor și previzibil având în vedere că aplicarea unei sancțiuni grave cum este revocarea autorizațiilor de antrepozit atrage potrivit pct. 88 alin. (7) din Normele metodologice de aplicare a art. 206 28 C. fisc.: „întreruperea sau încetarea activității și, după caz, aplicarea sigiliilor pe instalațiile de producție”. Întrucât societatea este în insolvență, în mod evident consecințele negative ale unei astfel de măsuri se răsfrâng direct și asupra posibilității de realizare și aplicare a unui plan de reorganizare în condițiile în care SC V. SA nu desfășoară alte activități decât cele pentru care s-au revocat autorizațiile de antrepozit fiscal, ceea ce ar duce la intrarea în faliment, cu consecința unor pierderi financiare.

Menținerea efectelor deciziei emise, pe lângă imposibilitatea acoperirii unei proporții rezonabile din creanțele restante înscrise la masa credală, va determina și imposibilitatea de a efectua plățile curente, desființarea a 50 de locuri de muncă, periclitarea raporturilor contractuale ale reclamantei, deprecierea vinului prin aerisire, apariția florii și creșterea valorii acidității volatile, diminuarea valorii brandurilor, costuri suplimentare generate de necesitatea conservării punctelor de lucru, a fabricii și a instalațiilor de producție în condițiile menținerii activității optime, imposibilitatea de prelucrare a recoltei de struguri. Paguba iminentă nu poate fi pusă la îndoială în contextul în care societatea nu mai are un alt obiect de activitate, iar prin sigilarea instalațiilor se produc consecințe negative majore din punct de vedere financiar.

Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea cererii de suspendare ca fiind neîntemeiată, susținând că decizia a cărei suspendare se solicită a fost emisă la data de 8 august 2012, în timp ce deschiderea procedurii generale a insolvenței față de reclamantă s-a dispus la data de 18 septembrie 2012. A mai arătat pârâta, în raport de cele constatate prin decizia contestată și de măsurile dispuse prin aceasta, că legiuitorul a prevăzut obligațiile antrepozitarului în integralitate, pentru toate antrepozitele deținute, și nu pentru un singur antrepozit fiscal. Pe de altă parte, în cuprinsul deciziei s-a mai reținut că antrepozitarul autorizat avea obligația ca până la data de 29 februarie 2012 să depună documente din care să rezulte conformarea cu dispozițiile prevăzute la art. 206 22 , art. 206 23 , art. 206 54 din Legea nr. 571/2003, coroborate cu cele ale pct. 84, 85, respectiv 108 de la Titlul VII din normele metodologice aprobate prin H.G.

nr. 44/2004, astfel cum a fost modificat și completat. Or, antrepozitarul fiscal nu a depus documente din care să rezulte că s-a conformat dispozițiilor legale anterior menționate. Referitor la condiția privind prevenirea unei pagube iminente, pârâta a arătat că din cererea de suspendare formulată nu rezultă că reclamanta face dovada existenței unei astfel de pagube. Prin Sentința nr. 7021 din data de 10 decembrie 2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea promovată de reclamanta SC V. SA, prin administrator judiciar Casa de Insolvență Transilvania SPRL - Filiala București SPRL, în contradictoriu cu pârâta Comisia pentru Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate și a dispus suspendarea executării Deciziei nr. 069 din 8 august 2012 emisă de pârâtă, până la pronunțarea instanței de fond.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că, în fapt, prin Decizia nr. 069 din 8 august 2012, Ministerul Finanțelor Publice - Comisia pentru Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate a dispus revocarea a 9 autorizații de antrepozit fiscal emise SC V. SA, întrucât antrepozitarul a înstrăinat (prin dare în plată) terenul și echipamentele aferente antrepozitului fiscal de producție vinuri liniștite situat în comuna Cozmești, județul Iași (imobil autorizat ca antrepozit fiscal cu autorizația RO 0020022PP04), fără notificare prealabilă, fiind încălcate dispozițiile art. 206 26 alin. (1) lit. j), alin. (4) și alin. (5) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare.

A mai reținut, de asemenea, că antrepozitarul autorizat SC V. SA avea obligația ca până la data de 29 februarie 2012 să depună documente din care să rezulte conformarea cu dispozițiile prevăzute la art. 206 22 , art. 206 23 , art. 206 54 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, modificată și completată prin O.G. nr. 30/2011, coroborate cu cele ale pct. 84, 85, respectiv 108 de la titlul VII din normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 44/2004, astfel cum a fost modificat și completat prin H.G. nr. 50/2012, respectiv H.G. nr. 670/2012, și că antrepozitarul nu a depus documente din care să rezulte conformarea.

Referitor la prima condiție legală, cea a cazului bine justificat, prima instanță a reținut că aceasta este îndeplinită prin faptul că, deși reclamanta a înstrăinat un singur imobil fără notificare prealabilă, pârâta a procedat la revocarea a 9 autorizații de antrepozit fiscal prin aceeași decizie, iar aceasta în condițiile în care nu există nicio legătură între respectivele autorizații, iar fapta reclamantei este în legătură exclusiv cu un imobil și deci cu o autorizație de antrepozit fiscal. Prin urmare, curtea de apel, fără a soluționa pe fond problema de drept, dar examinând dispozițiile legale relevante în materie, nu a reținut incidența unui temei legal pentru revocarea tuturor autorizațiilor unui antrepozitar, astfel că pârâta pare să fi extins aplicarea unei sancțiuni dincolo de limitele faptei nelegale, măsura dispusă fiind prin urmare disproporționată și fără o justificare faptică și legală.

De asemenea, instanța de fond a avut în vedere și apărările reclamantei în sensul că potrivit art. 206 22 alin. (2) C. fisc., în vederea obținerii de către SC V. SA a autorizațiilor pentru ca cele 9 locuri să funcționeze ca antrepozite fiscale, au fost analizate individual cerințele aferente fiecărui loc în parte. Astfel, dacă s-ar fi justificat revocarea doar a autorizației privind imobilul situat în comuna Cozmești, nu rezultă nici din actul contestat și nici din documentația ce a stat la baza emiterii acestuia motivația concretă pentru care au fost revocate toate autorizațiile SC V. SA.

Totodată, judecătorul fondului a apreciat că mai există o împrejurare care poate fi subsumată conceptului de caz bine justificat și anume, în ceea ce privește cea de-a doua faptă reținută în sarcina reclamantei, nu reiese în ce constă în mod efectiv aceasta, nerezultând relevanța actelor ce trebuiau prezentate de reclamantă pârâtei, de ce ar fi trebuit prezentate anumite documente, ce acte au fost prezentate în concret și ce acte ar mai fi fost necesar a fi prezentate.

În ceea ce privește condiția pagubei iminente, instanța de fond a apreciat că și aceasta este îndeplinită, constatând că prin Sentința civilă nr. 1202 din 18 septembrie 2012 a Tribunalului Iași s-a deschis procedura generală a insolvenței față de reclamantă, astfel că o măsură precum cea dispusă prin decizia contestată, de revocare a tuturor autorizațiilor de antrepozit fiscal, cu consecința blocării întregii activități a societății reclamante, nu poate să genereze decât pierderi financiare ori chiar intrarea în faliment în contextul imposibilității relansării în baza unui plan viabil de reorganizare. Așa fiind, față de obiectul de activitate al societății, de obligațiile sale contractuale, suspendarea executării deciziei apare ca fiind necesară pentru prevenirea producerii unui prejudiciu ireparabil sau greu de reparat.

Referitor la îndeplinirea formalităților prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, curtea a avut în vedere plângerea prealabilă și dovada expedierii acesteia, acte depuse de reclamantă la dosar, dar și dispozițiile art. 109 alin. (3) C. proc. civ. În speță, prin întâmpinarea formulată la primul termen de judecată, pârâta nu a invocat faptul că reclamanta nu ar fi parcurs această procedură, această susținere fiind formulată pentru prima dată cu ocazia cuvântului acordat în dezbateri, la data de 10 decembrie 2012. Fiind vorba de o neregularitate de ordine privată, care se acoperă dacă nu este invocată în termenul și în condițiile prevăzute de lege, conform dispozițiilor art. 108 alin. (3) C. proc.

civ., instanța de fond a constatat și că pârâta este decăzută din dreptul de a invoca neîndeplinirea procedurii prealabile, prin aceea că nu a formulat o astfel de susținere prin întâmpinare. Împotriva Sentinței nr. 7021 din 10 decembrie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a formulat recurs pârâtul Ministerul Finanțelor Publice - Comisia pentru Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Motivele de recurs se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. invocându-se greșita aplicare a dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 în ceea ce privește soluția de admitere a cererii de suspendare formulată de reclamanta-intimată.

Se arată în motivele de recurs că în mod greșit prima instanță a apreciat că în cauză sunt îndeplinite condițiile cumulative prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, atât în ceea ce privește condiția existenței unui caz bine justificat cât și în ceea ce privește existența unei pagube iminente. În ceea ce privește prima condiție autoritatea recurentă arată că prima instanță a apreciat greșit în sensul că este îndeplinită pe motiv că revocarea celor 9 autorizații de antrepozit fiscal nu este în legătură directă cu fapta reclamantei de a înstrăina un imobil fără modificare prealabilă. Recurenta arată că prin soluția dispusă s-a prejudecat fondul cauzei, iar prin preluarea autonomă a susținerilor intimatei, prima instanță nu a identificat, în concret împrejurările de natură a infirma prezumția de legalitate a autorizațiilor deținute și a căror suspendare a fost dispusă până la pronunțarea instanței de fond.

În ceea ce privește a doua condiție, cea a existenței unei pagube iminente recurenta arată că această condiție nu este îndeplinită, cererea neîndeplinind condiția prevăzută de art. 2 alin. (1) lit. s) din Legea nr. 554/2004. Se arată faptul că antrepozitul societății intimate se află în procedura insolvenței nu îl exonerează de obligațiile fiscale în calitate de antrepozitar fiscal autorizat și nu este de natură a demonta îndeplinirea condiției prevăzute de art. 2 alin. (1) lit. s) din Legea nr. 554/2004. Analizând recursul declarat, în raport de motivele de recurs, Curtea va aprecia pentru următoarele considerente că recursul este fondat, în cauză fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., aplicarea greșită a legii. Soluția pronunțată, prin care s-a admis cererea de suspendare este dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, Curtea apreciind că nu sunt îndeplinite condițiile cumulative prevăzute de art. 2 alin. (1) lit. s) și t) din Legea nr. 554/2004. În ceea ce privește prima condiție prevăzută de art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 prima instanță a apreciat greșit, în ceea ce privește abaterile reținute în sarcina reclamantei, că împrejurările de fapt și de drept determină o îndoială serioasă asupra legalității măsurii de revocare a autorizaților de antrepozit fiscal.

Curtea apreciază că împrejurările de fapt și de drept reținute de prima instanță și în special neîndeplinirea unor obligații legale nu sunt în măsură a infirma prezumția de legalitate a Deciziei nr. 069 din 8 august 2012 prin care s-a dispus revocarea celor 9 autorizații de antrepozit fiscal emise în favoarea reclamantei-intimate. Cele reținute de prima instanță prejudecă fondul cauzei, iar în legătură cu cea de-a doua faptă de necontestat reclamanta nu s-a conformat unei obligații legale aceea de a depune până la data de 29 februarie 2012 documente din care să rezulte îndeplinirea unor anumite dispoziții legale prevăzute de art. 206 din Legea nr. 571/2003. În ceea ce privește îndeplinirea celei de-a doua condiții prevăzute de art. 2 alin. (1) lit. s) din Legea nr. 554/2004 prima instanță a apreciat greșit în sensul existenței unei pagube iminente datorată situației de insolvență în care se află reclamanta.

În opinia Curții, procedura insolvenței nu exonerează pe reclamantă de obligațiile legale în calitatea sa de antrepozitar fiscal autorizat, iar pe de altă arte procedura insolvenței nu reprezintă existența unei pagube iminente în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. s) din Legea nr. 554/2004. Față de cele expuse mai sus, Curtea în baza art. 312 alin. (1) și (2) C. proc. civ. va admite recursul și va modifica sentința atacată în sensul va respinge ca neîntemeiată cererea de suspendare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Ministerul Finanțelor Publice - Comisia pentru Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate împotriva Sentinței nr. 7021 din 10 decembrie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată, în sensul că respinge cererea de suspendare formulată de reclamanta SC V. SA, prin administrator judiciar Casa de Insolvență Transilvania SPRL - Filiala București, ca neîntemeiată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 octombrie 2013. Procesat de GGC - LM