ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2677/2014

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2677/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele

cauzei

de Apel

Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă,

de contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 340 din 22 octombrie

2012:

- a admis acțiunea

formulată de reclamanta SC "I." SRL - în reorganizare, prin

administrator special H.F. și prin administrator judiciar F.I. SPRL-, în

contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice - Comisia pentru

Autorizarea Operațiunilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate, astfel cum a

fost precizată;

- a anulat Decizia

nr. 064 din 08 august 2012, precum și Decizia nr. 016 din 28 februarie 2012 de

revocare a autorizației de antrepozit fiscal din 23 decembrie 2003, ambele

emise de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice - Comisia pentru Autorizarea

Operațiunilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate.

Pentru a pronunța o

asemenea soluție, prima instanță a reținut, în esență, următoarele:

Prin Decizia nr. 064

din 08 august 2012 emisă de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice - Comisia

pentru Autorizarea Operațiunilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate a fost

respinsă ca neîntemeiată contestația formulată de reclamanta SC "I."

SRL împotriva Deciziei nr. 016 din 28 februarie 2012 emise de Comisia pentru

Autorizarea Operațiunilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate, prin care s-a

revocat autorizația de antrepozit fiscal din 23 decembrie 2003 și cererea de

reautorizare depusă de societatea reclamantă.

Măsura revocării

actului administrativ a avut la bază prevederile art. 206

28

alin.

(2) lit. f) și art. 206

23

alin. (1) lit. g) din Legea nr. 571/2003

privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, precum și

faptul că societatea reclamantă înregistra obligații fiscale restante la

bugetul general consolidat în sumă totală de 8.233.609 lei, cu 6.791.863 lei

mai mult decât la data aprobării planului de reorganizare (28 iunie 2010),

dintre care unele obligații mai vechi de 60 de zile față de termenul legal de

plată.

Din conținutul

adresei din 24 aprilie 2012 emisă de Administrația Finanțelor Publice pentru

Contribuabili Mijlocii Satu Mare - Biroul de executare silită și stingere a

creanțelor fiscale rezultă faptul că, în planul de reorganizare al societății

reclamante, au fost cuprinse, în parte, și creanțele pentru care a fost

revocată autorizația de antrepozit fiscal, iar propunerea de modificare a

planului de reorganizare a fost votată inclusiv de către creditoarea D.G.F.P.

Satu Mare. Ca atare, nu se poate invoca exigibilitatea creanțelor, în

condițiile în care plățile către creditoare au fost eșalonate.

Totodată, societatea

reclamantă a contestat Decizia de impunere nr. 23 din 29 septembrie 2011,

situație în care pârâta nu poate susține exigibilitatea acesteia; contestația

administrativă împotriva acestui titlu de impunere nu a fost soluționată la

momentul revocării autorizației de antrepozit fiscal (28 februarie 2012).

Mai mult decât atât,

a fost efectuat un raport de expertiză în care s-a stabilit faptul că sumele

nominalizate în Decizia de impunere nr. 23 din 29 septembrie 2011 nu au fost

corect stabilite de către organul fiscal, însă, legalitatea acestora urmează să

fie stabilită în cadrul dosarului nr. 197/35/2012 al Curții de Apel Oradea.

Susținerea

reclamantei referitoare la încălcarea de către emitentul deciziei de revocare a

autorizației de antrepozit fiscal a prevederilor pct. 88 alin. (5) din Normele

metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003, aprobate prin H.G. nr. 44/2004,

nu pot fi primite, deoarece societatea nu a făcut dovada refuzului organului

fiscal de acordare a termenului de remediere a deficiențelor constatate.

Prima instanță a

concluzionat în sensul că, în condițiile în care a lipsit unul dintre

elementele esențiale ale oricărei creanțe, și anume exigibilitatea ei, în

speță, s-a făcut o greșită aplicare a prevederilor art. 206

28

alin.

(2) lit. f) și art. 206

23

alin. (1) lit. g) din Codul fiscal,

nefăcându-se dovada de către organul fiscal că antrepozitarul autorizat a

înregistrat obligații fiscale restante la bugetul general consolidat mai vechi

de 60 de zile față de termenul legal de plată.

de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor

Publice a județului Satu Mare

În recursul său,

pârâtul a solicitat modificarea sentinței, în sensul respingerii acțiunii

reclamantei, astfel cum a fost precizată.

În motivarea căii

extraordinare de atac, încadrabilă în drept în dispozițiile art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., recurentul a susținut faptul că judecătorul fondului a interpretat

greșit prevederile art. 206

28

alin. (2) lit. f) și art. 206

23

alin. (1) lit. g) din C. fisc., în condițiile în care societatea intimată

înregistra la data emiterii deciziei de revocare a autorizației de antrepozit

fiscal contestate în cauză debite la bugetul general consolidat al statului cu

o vechime mai mare de 60 de zile față de termenul legal de plată.

Faptul că intimata a

contestat Decizia de impunere nr. 23 din 29 septembrie 2011 nu o exonera de

plata creanței stabilite prin aceasta, în sumă de 6.372.905 lei, în raport de

împrejurarea că executarea acesteia nu a fost suspendată.

Măsura revocării

autorizației poate fi luată și în situația în care antrepozitarul fiscal se

află în procedura de insolvență.

Situația reținută în

deciziile contestate în cauză a fost confirmată și prin convocatorul din 29

noiembrie 2012, publicat în Buletinul Procedurilor de Insolvență nr. 17416 din

03 decembrie 2012, prin care administratorul judiciar F.I. SPRL a convocat

comitetul creditorilor, având pe ordinea de zi trecerea intimatei în procedura

falimentului, întrucât aceasta a acumulat datorii cu o vechime mai mare de 60

de zile.

formulate de intimata SC "I." SRL

Intimata a formulat

întâmpinare în care:

- a solicitat

suspendarea soluționării recursului, în temeiul dispozițiilor art. 244 pct. 1

și 2 C. proc. civ., până la soluționarea contestației îndreptate împotriva

Deciziei de impunere nr. 23 din 29 septembrie 2011 și a raportului de inspecție

fiscală care a stat la baza emiterii acesteia;

- a invocat excepția

lipsei de interes în promovarea recursului, în condițiile în care, pe de o

parte, autoritatea fiscală a suspendat soluționarea contestației administrative

formulate împotriva Deciziei de impunere nr. 23 din 29 septembrie 2011 și a

raportului de inspecție fiscală care a stat la baza emiterii acesteia și, pe de

altă parte, a fost de acord cu eșalonarea debitelor constatate prin această

decizie în cadrul planului de reorganizare;

Societatea intimată a

solicitat respingerea recursului ca nefondat pentru aceleași argumente expuse

și în fața primei instanțe.

II. Considerentele

Înaltei Curți asupra recursului

Analizând sentința

atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent și a apărărilor cuprinse

în întâmpinare, dar și din oficiu, în baza art. 304

1

C. proc. civ.,

sub toate aspectele, Înalta Curte apreciază că recursul este fondat pentru

considerentele care vor fi expuse în continuare.

fapt și de drept relevante

Intimata-reclamantă

SC "I." SRL a învestit instanța de contencios administrativ cu

acțiunea având ca obiect anularea Deciziei nr. 064 din 08 august 2012, precum

și a Deciziei nr. 016 din 28 februarie 2012, ambele emise de Ministerul

Finanțelor Publice - Comisia pentru Autorizarea Operațiunilor de Produse Supuse

Accizelor Armonizate.

Prima instanță a

admis acțiunea pentru considerentele prezentate la pct. I.2 din prezenta

decizie.

Reevaluând ansamblul

probator administrat în cauză și răspunzând la criticile formulate în recurs,

Înalta Curte reține următoarele:

Prin Decizia nr. 016

din 28 februarie 2012, Comisia pentru autorizarea operatorilor de produse

supuse accizelor armonizate a revocat autorizația de antrepozit fiscal din 23

decembrie 2003 emisă pentru S.C I. S.R.L și a respins cererea de reautorizare

depusă de societate ca fiind rămasă fără obiect.

Pentru a adopta

aceste măsuri, autoritatea emitentă a avut în vedere prevederile art. 206

28

alin. (2) lit. f) și art. 206

23

alin. (1) lit. g) din Legea nr.

571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare,

precum și faptul că societatea înregistra obligații fiscale restante la bugetul

general consolidat în sumă totală de 8.233.609 lei, cu 6.791.863 lei mai mult

decât la data aprobării planului de reorganizare (28 iunie 2010), dintre care

unele obligații mai vechi de 60 de zile față de termenul legal de plată.

Prin Decizia nr. 064

din 08 august 2012 emisă de Ministerul Finanțelor Publice - Comisia pentru

Autorizarea Operațiunilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate a fost

respinsă ca neîntemeiată contestația formulată de intimata SC "I."

SRL împotriva Deciziei nr. 016 din 28 februarie 2012.

Instanța de control

judiciar apreciază că actele administrative contestate în cauză sunt legale

pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

La data de 12

ianuarie 2009 s-a deschis procedura insolvenței intimatei, iar Direcția

Generală a Finanțelor Publice Satu Mare s-a înscris la masa credală cu suma de

482.105 lei, reprezentând obligații restante ale societății.

Prin Sentința nr. 938

din 28 iunie 2010 pronunțată de Tribunalul Argeș în Dosarul nr. 1040/1259/2008,

s-a aprobat planul de reorganizare al societății intimate.

În adresa din 09

februarie 2012 emisă de Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabili

Mijlocii Satu Mare (nominalizată în preambulul Deciziei nr. 016 din 28

februarie 2012) s-a menționat faptul că intimata înregistrează obligații

fiscale restante la bugetul general consolidat în sumă totală de 8.233.609 lei,

cu 6.791.863 lei mai mult decât la data aprobării planului de reorganizare (28

iunie 2010), dintre care unele obligații mai vechi de 60 de zile față de

termenul legal de plată, după cum urmează:

- 7.372.942 lei,

reprezentând TVA de plată, din care 5.683.006 lei diferență suplimentară,

conform Deciziei de impunere nr. 23 din 29 septembrie 2011; suma de 1.689.936

lei provine din deconturile TVA depuse de societate și neachitate la data de 25

aprilie 2011 (7.249.387 lei cu scadența mai veche de 60 de zile față de

termenul legal de plată);

- 415.305 lei,

reprezentând impozit pe profit din care 314.973 lei debite și 93.956 lei

majorări de întârziere, conform Deciziei de impunere nr. 23 din 29 septembrie

2011; suma de 6.375 lei reprezintă impozit pe profit declarat și neachitat

(toată suma cu scadență mai veche de 60 de zile față de termenul legal);

- 280.970 lei,

reprezentând majorări TVA, conform diferenței suplimentare la TVA (scadență în

data de 20 octombrie 2011);

- 149.168 lei,

reprezentând CAS angajator (101.349 lei cu scadență mai veche de 50 de zile

față de termenul legal de plată);

- 788 lei,

reprezentând Accidente de muncă;

- 1.141 lei, reprezentând

Șomaj angajator;

- 573 lei,

reprezentând Fond garantare;

- 11.917, lei

reprezentând Sănătate angajator;

- 805 lei,

reprezentând Concedii și indemnizații.

Potrivit art. 206

28

alin. (2) lit. f) din Codul fiscal, "autoritatea competentă poate revoca autorizația

pentru un antrepozit fiscal dacă (...) antrepozitarul autorizat înregistrează

obligații fiscale restante la bugetul general consolidat mai vechi de 60 de

zile față de termenul legal de plată."

Prin hotărârea

adunării generale a asociaților SC "I." SRL în reorganizare din 06

iunie 2012, s-a stabilit includerea în planul de reorganizare a sumei de

3.006.098 lei, reprezentând datorii către bugetul statului și către alți

creditori comerciali, ulterioare deschiderii procedurii de insolvență, a căror

vechime a fost mai mare de 60 de zile față de data scadentă de 06 iunie 2012.

În planul de plăți

modificat anexat hotărârii anterior arătate, Direcția Generală a Finanțelor

Publice Satu Mare apare cu suma de 1.807.621 lei.

Ca atare, chiar

intimata confirmă faptul că avea debite restante la bugetul consolidat al

statului cu o vechime mai mare de 60 de zile față de termenul de plată scadent,

fiind, așadar, incidente prevederile 206

28

alin. (2) lit. f) din C.

fisc.

Înalta Curte nu poate

primi concluzia primei instanțe în sensul că nu există o creanță exigibilă, în

condițiile în care Decizia de impunere nr. 23 din 29 septembrie 2011 privind

obligațiile fiscale suplimentare stabilite, în cuantum de 6.372.905 lei, a fost

contestată în procedura administrativă.

Decizia de impunere

analizată este un act administrativ fiscal care se bucură de prezumția de

legalitate care, la rândul său, se bazează pe prezumția de autenticitate (actul

emană de la cine se afirmă că emană) și pe prezumția de veridicitate (actul

exprimă ceea ce în mod real a decis autoritatea emitentă).

De aici, rezultă

principiul executării din oficiu, întrucât actul administrativ fiscal este el

însuși titlu executoriu.

Suspendarea efectelor

actului administrativ fiscal reprezintă o situație de excepție, la care

judecătorul de contencios administrativ poate să recurgă atunci când este

învestit cu o astfel de cerere, în temeiul art. 215 alin. (2) C. proc. fisc.

De altfel, alin. (1)

al articolului aflat în discuție prevede faptul că introducerea contestației pe

calea administrativă de atac nu suspendă executarea actului administrativ

fiscal.

Așadar, prima

instanță a interpretat greșit prevederile art. 206

28

alin. (2) lit.

f) și art. 206

23

alin. (1) lit. g) din C. fisc., în condițiile în

care societatea intimată înregistra la data emiterii deciziei de revocare a

autorizației de antrepozit fiscal contestate în cauză debite la bugetul general

consolidat al statului cu o vechime mai mare de 60 de zile față de termenul

legal de plată. Prin urmare, instanța de control judiciar apreciază ca este

fondat motivul de recurs reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

soluției adoptate în recurs

Pe cale de

consecință, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) - (3) C. proc. civ.,

coroborat cu art. 20 și art. 28 din Legea nr. 554/2004, modificată, va admite

recursul, va modifica sentința atacată, în sensul că va respinge acțiunea

reclamantei, astfel cum a fost precizată, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca

- Administrația Județeană a Finanțelor Publice Satu Mare împotriva Sentinței

nr. 340/CA/2012 - PI din 22 octombrie 2012 a Curții de Apel Oradea, secția a

II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința

atacată în sensul că respinge acțiunea formulată de reclamanta SC I. SRL, prin

H.F. - administrator special și F.I. SPRL - administrator judiciar, astfel cum

a fost precizată, ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 06 iunie 2014.

Procesat

de GGC - NN