ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1603/2015

Decizia nr. 1603/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința nr. 30 din 12 februarie 2014 a Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta SC A. SA prin administrator judiciar B. IPURL și prin administrator special C., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice prin Comisia pentru Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut în esență următoarele aspecte:

Reclamanta SC C. SA, prin administrator judiciar B. IPURL și prin administrator special C., a chemat în judecată pârâtul Ministerul Finanțelor Publice prin Comisia Pentru Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate, solicitând anularea în tot a Deciziei nr. 136 din 26 noiembrie 2012 emisă de către Ministerul Finanțelor Publice prin Comisia pentru Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate.

Prin Decizia nr. 136 din 26 noiembrie 2012 emisă de Comisia pentru Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate a fost revocată autorizația de antrepozit fiscal nr. RO009732PP01 din 28 iulie 2004, emisă de SC C. SA, pentru nerespectarea prevederilor art. 206

23

alin. (1) lit. h), art. 206

26

lit. j) și k) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, coroborat cu prevederile pct. 84 alin. (19) din Normele metodologice de aplicare a Codului fiscal, aprobate prin H.G. nr. 44/2004, fiind respinsă cererea de reautorizare ca antrepozitar pentru antrepozitul fiscal situat în Ploiești.

Prin Decizia nr. 48 din 29 aprilie 2013, emisă de Ministerul Finanțelor Publice - Comisia pentru Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate a fost respinsă plângerea prealabilă formulat de reclamantă ca neîntemeiată.

S-a apreciat că în expunerea de motive din decizia contestată sunt indicate atât actele în baza cărora comisia a dispus măsura de revocare a autorizației de antrepozit fiscal, cât și temeiurile de fapt și de drept reținute în acest sens, făcând posibil pentru destinatar să afle considerentele care au dus la adoptarea măsurii.

S-a reținut că la art. 3 din decizie se menționează că această decizie produce efecte de la data comunicării, împotriva acesteia societatea putând exercita și celelalte căi de atac prevăzute de Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004. Totodată, instanța reține că reclamanta a contestat această decizie potrivit Legii nr. 554/2004, mai întâi la organul emitent, iar ulterior formulând prezenta cerere de chemare în judecată, astfel că nu dovedește vătămarea care i-ar fi fost produsă și care ar decurge din cauza de anulare invocată.

S-a arătat că potrivit Proceselor-verbale de control nr. 575/2 din 16 noiembrie 2012 și nr. 575/3 din 19 noiembrie 2012, încheiate de inspectorii din cadrul Direcției Regionale pentru Accize și Operațiuni Vamale București, în urma controlului efectuat la antrepozitul fiscal al reclamantei pentru operațiunile cu produse accizabile din perioada 1 februarie 2012 - 30 octombrie 2012, anumite produse finite fabricate în perioada supusă verificării în antrepozitul fiscal au folosit în procesul de fabricație ca materie primă și motorina achiziționată de la stațiile de distribuție de carburanți, în proporție de 10 - 99%, respectiv produsele uleiuri ................... .

De asemenea, s-a reținut că reclamanta a indicat cantitățile de produse accizabile produse și/sau depozitate, or, astfel după cum reiese din datele aflate la dosar, motorina nu se regăsește în rândul materiilor prime folosite pentru obținerea produselor finite potrivit obiectului de activitate al reclamantei.

Referitor la afirmația expertului chimist L.M.C. din cuprinsul raportului de expertiză efectuat, în sensul că motorina este cuprinsă în lista materiilor prime din rețetele de fabricație consemnate în tehnologiile de fabricație de realizare a uleiurilor lubrifiante, s-a constatat că aceasta privește rețetele de fabricație din perioada supusă verificării, ulterioare emiterii autorizației de antrepozit fiscal, iar nu rețetele de fabricație care au stat la baza procedurii operaționale descrise pentru obținerea acestei autorizații, astfel cum este consemnat și în procesele-verbale de control.

S-a constatat că, prin neînștiințarea pârâtului cu privire la modificarea tehnologiei de fabricație prin introducerea în rețeta de fabricație a motorinei (ca urmare a încetării fabricării materiei prime ulei P3), produs accizabil care nu a fost inclus în rândul materiilor prime folosite pentru produsele finite, reclamanta a încălcat obligația reglementată de dispozițiile art. 206

26

lit. j) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, care atrage revocarea autorizației, iar în rapoartele de expertiză în domeniul chimie și contabilitate-fiscalitate reiese că produsele obținute prin omogenizarea materiilor prime cu includerea motorinei în rețeta de fabricație în locul uleiului P3 nu sunt produse noi, care să îl oblige pe antrepozitar să se conformeze cerințelor pct. 84 alin. (19) din Normele metodologice de aplicare a Codului fiscal, aprobate prin H.G. nr. 44/2004 și nu intră sub incidența art. 206

16

alin. (4) din Legea nr. 571/2003, care prevede că produsele energetice, altele decât cele prevăzute la alin. (3) al art. menționat, sunt supuse unei accize dacă sunt destinate a fi utilizate, puse în vânzare ori utilizate drept combustibil pentru încălzire sau combustibil pentru motor.

Deși s-a constatat că nu poate fi reținută nerespectarea prevederilor art. 206

23

alin. (1) lit. h) din Codul fiscal, care prevede că nivelul accizelor pentru produsul finit nu poate fi mai mic decât media ponderată a nivelurilor accizelor materiilor prime potrivit normelor metodologice și art. 206

26

lit. k) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal și a prevederilor pct. 84 alin. (19) din Normele metodologice de aplicare a Codului fiscal, cât timp subzistă o cauză de revocare a autorizației - încălcarea dispozițiilor art. 206

26

lit. j) din Legea nr. 571/2003 - conform dispozițiilor art. 206

28

alin. (2) lit. c) din cod autoritatea competentă putea revoca autorizația, măsura dispusă la art. 1 din Decizia nr. 136/2012 având, așadar, temei legal.

De asemenea, s-a reținut că atâta timp cât autorizația de antrepozit fiscal a fost revocată, pârâtul nu putea admite cererea de reautorizare ca antrepozitar, deoarece, potrivit dispozițiilor art. 206

28

alin. (11) din Codul fiscal, în cazul revocării autorizației, o nouă autorizație poate fi emisă de autoritatea competentă numai după o perioadă de cel puțin 6 luni de la data revocării; instanța constată, în aceste împrejurări, că este nerelevantă nesoluționarea de către pârât a cererii de reautorizare din anul 2010 până la data de 26 noiembrie 2012.

În fine, s-a constatat că o nouă autorizație poate fi emisă de autoritatea competentă la data la care persoana a cărei autorizație a fost revocată din cauza neconformării la aceste condiții îndeplinește toate condițiile de autorizare, însă în speță nu a fost făcută de reclamantă o atare dovadă.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamanta SC C. SA, susținând că hotărârea atacată este nelegală și netemeinică pentru următoarele motive, respectiv argumente:

(1) hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.). Instanța de fond nu a ținut seama de cerințele de formă privind deciziile Comisiei pentru autorizarea operatorilor de produse supuse accizelor armonizate, cerințe prevăzute de Ordinul Ministrului Finanțelor nr. 291/2010, art. 10 din Anexa 2: „Deciziile cuprind următoarele elemente: […] indicarea posibilității de a fi contestată, calea de atac și temeiul în care aceasta poate fi exercitată”. Formularea generică folosită de către intimată - „împotriva deciziei se pot exercita și celelalte căi de atac prevăzute de Legea contenciosului administrativ” - nu întrunește cerințele legale;

(2) în mod greșit instanța de fond a reținut că, prin folosirea motorinei, s-a modificat tehnologia de fabricație a uleiurilor și, ca atare, reclamanta a încălcat dispozițiile art. 206

26

lit. j) din Legea nr. 571/2003 care atrage revocarea autorizației. Această concluzie a instanței nu este susținută nici de textele de lege și nici de concluzia expertului tehnic care a efectuat expertiza tehnică judiciară în cauză. Punctul 84 alin. (19) din Normele metodologice arată că în cazul oricărui nou produs ce urmează a intra în nomenclatorul de fabricație, antrepozitarul autorizat are obligația de a prezenta autorității vamale centrale documentația, iar alin. (19

1

) definește noțiunea de produs nou ca fiind produsul finit accizabil care datorită caracteristicilor și proprietăților fizico-chimice și organoleptice determină o încadrare într-o nouă categorie de produse în nomenclatorul codurilor de produse accizabile ale antrepozitului fiscal, față de cele deținute.

Criticile formulate de recurentă se încadrează în prevederile art. 304 pct. 9 și ale art. 304

1

C. proc. civ.

Analizând actele și lucrările dosarului de fond, precum și motivele de recurs invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:

În ceea ce privește critica referitoare la neindicarea în cuprinsul Deciziei nr. 136 din 26 noiembrie 2012 a organului competent și a termenului în care decizia poate fi atacată se reține că această împrejurare, deși reală, nu a cauzat reclamantei o vătămare în drepturile sale prevăzute de lege. În speță, contestația a fost formulată în termen, la instanța competentă, chiar dacă emitentul actului a făcut o referire generică la „căile de atac prevăzute de Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare”.

Cu privire la cauzele de revocare a autorizației de antrepozit fiscal, instanța de fond a reținut în mod corect că în speță subzistă doar una din cauzele prevăzute de lege, respectiv încălcarea dispozițiilor art. 206

26

lit. j) din Legea nr. 571/2003.

În acest sens, reclamanta nu a respectat condițiile avute în vedere la autorizare, inclusiv în ceea ce privește materiile prime utilizate și nu a înștiințat pârâtul cu privire la modificarea tehnologiei de fabricație prin introducerea în rețeta de fabricație a motorinei - produs accizabil care nu a fost inclus în rândul materiilor prime folosite pentru produsele finite.

Această concluzie a instanței de fond nu contrazice constatările raportului de expertiză efectuat în cauză, constatări care se referă doar la faptul că produsele obținute prin omogenizarea materiilor prime cu includerea motorinei nu sunt destinate a fi utilizate drept combustibil pentru încălzire sau combustibil pentru motor, astfel că nu intră sub incidența prevederilor art. 206

16

alin. (4) din Legea nr. 571/2003, pentru a fi supuse accizei.

Prin urmare, pentru revocarea autorizației, este suficient să existe doar una din cauzele prevăzute de lege, în speță încălcarea dispozițiilor art. 206

26

lit. j) din Legea nr. 571/2003.

Pentru considerentele menționate, cu referire la art. 312 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea instanței de fond fiind legală și temeinică, recursul urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de SC C. SA prin administrator judiciar B. IPURL împotriva Sentinței nr. 30 din 12 februarie 2014 a Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 aprilie 2015.

Procesat de GGC - LM