ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 728/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal sub nr. x reclamanta S.C. A. S.A. - societate în insolvență prin administrator special B. și prin administrator judiciar C., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice - Comisia pentru Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate, în temeiul art. 215 alin. (2) Codul de procedură fiscală, în referire la art. 14 din Legea contenciosului administrativ, a solicitat suspendarea efectelor actului administrativ emis de pârât, constând în decizia nr. 130/28.11.2014, emisă de Comisia pentru Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate privind revocarea autorizațiilor de antrepozit fiscal nr. RO x/30.01.2012 și RO x/30.01.2012.

Prin sentința nr. 29/CA. din 26 februarie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, s-a admis cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.A. - societate în insolvență, prin administrator special B. și prin administrator judiciar C., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice - Comisia pentru Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate.

S-a dispus suspendarea executării deciziei nr. 130/28.11.2014, emisă de Comisia pentru Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate Instituită pe lângă M.F.P., privind revocarea autorizațiilor de antrepozit fiscal nr. x/30.01.2012 și nr. x/30.01.2012 în referire la S.C. A. S.A. până la pronunțarea instanței de fond asupra anulării actului administrativ sus menționat.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâtul Ministerul Finanțelor Publice - Comisia pentru Autorizarea Operatorilor de Produse supuse Accizelor Armonizate, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

S-a solicitat admiterea recursului și, în principal, casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., iar, în subsidiar, modificarea hotărârii în tot, în baza art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în sensul respingerii cererii de suspendare ca neîntemeiată, considerându-se că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină, precum și că a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

În contextul unei succinte prezentări a situației de fapt, s-a susținut de către recurentul - pârât, cu privire la cele două motive de casare invocate, că instanța de fond a nesocotit apărările formulate de minister, lipsind astfel hotărârea de indicarea elementelor care atrag criticile și în raport de care trebuie să fie formulat recursul.

S-a mai susținut că, din analiza considerentelor sentinței, rezultă că argumentele instanței de fond se limitează la câteva fraze, care nu pot acoperi cerința motivării hotărârii în sensul reglementat de art. 425 alin. (1) lit. b din C. proc. civ., motiv pentru care se impune casarea hotărârii și trimiterea dosarului instanței de fond în vederea pronunțării unei hotărâri care să cuprindă elementele prevăzute imperativ de textul de lege menționat.

A mai fost criticată de către recurent și reținerea instanței de fond în sensul că reclamanta a făcut dovada îndeplinirii cumulative a cerințelor pentru suspendarea actului administrativ, fără a dezvolta în concret în ce constă această dovadă.

Cu privire la acest aspect, s-a susținut că aprecierile judecătorului fondului relative la aparența de nelegalitate a deciziei de revocare a autorizațiilor de antrepozit fiscal fac dovada unei prejudecări a fondului cauzei, context în care, în opinia recurentului, prima instanță ar fi trebuit să analizeze și apărările formulate de acesta prin întâmpinare, în raport cu care nu ar fi putut ajunge la concluzia că reclamanta a făcut dovada existenței cazului bine justificat.

De asemenea, referitor la condiția prevenirii unei pagube iminente, s-a considerat că prima instanță s-a limitat la a reține că revocarea autorizațiilor de antrepozit fiscal constând în imposibilitatea obținerii unei alte autorizații pe o perioadă de 6 luni, ar conduce, în mod previzibil, la imposibilitatea realizării reorganizării judiciare și la intrarea în faliment a reclamantei, fără a analiza apărările formulate de către pârât prin întâmpinare, potrivit cărora obținerea suspendării nu este suficientă pentru reușita planului de reorganizare, iar susținerile reclamantei cu privire la posibilele situații în care s-ar putea afla se datorează exclusiv atitudinii culpabile a acesteia în nerespectarea prevederilor legale aplicabile antrepozitarilor autorizați.

În drept, recursul s-a întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ.

Prin întâmpinarea depusă la dosar de către intimata - reclamantă s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței recurate ca fiind temeinică și legală.

În esență, s-a considerat că sentința recurată cuprinde motivele care au format convingerea judecătorului cu privire la caracterul întemeiat al cererii de suspendare.

Astfel, instanța de fond a analizat actele dosarului și susținerile părților, apreciind, în mod corect, că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 28 martie 2016, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ., republicat.

Prin încheierea din Camera de Consiliu din data de 28 septembrie 2016 s-a admis în principiu recursul declarat de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice - Comisia pentru Autorizarea Operatorilor de Produse supuse Accizelor Armonizate împotriva sentinței nr. 29/CA. din 26 februarie 2015 a Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse, a apărărilor cuprinse în întâmpinarea intimatei - pârâte la motivele de recurs și raportat la prevederile legale incidente din materia supusă verificării și la dispozițiile art. 488 pct. 6 și 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat în considerarea celor în continuare arătate.

6.1 Argumente relevante

În fapt, reclamanta S.C. A. S.A. - societate în insolvență prin administrator special B. și prin administrator judiciar C. a învestit instanța de contencios administrativ, în temeiul art. 215 alin. (2) Codul de procedură fiscală, cu referire la art. 14 din Legea contenciosului administrativ, prin care a solicitat suspendarea efectelor deciziei nr. 130/28.11.2014 emisă de Comisia pentru Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate din cadrul Ministerului Finanțelor Publice privind revocarea autorizațiilor de antrepozit fiscal nr. RO x/30.01.2012 și RO x/30.01.2012.

Prin decizia nr. 130/28.11.2014 s-au reținut dispozițiile art. 206

28

alin. (2) lit. f din Legea nr. 571/2003 - Codul fiscal, constatându-se că antrepozitarul înregistrează obligații fiscale restante la bugetul de stat consolidat, mai vechi de 60 de zile față de termenul legal de plată.

Cu privire la motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Verificând considerentele sentinței recurate, Înalta Curte apreciază că acestea îndeplinesc exigențele dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b C. proc. civ., explicând în mod convingător soluția pronunțată în dispozitiv, prin argumente de fapt și de drept care demonstrează că judecătorul fondului a analizat în mod adecvat situația de fapt și susținerile părților, trecându-le prin filtrul propriei sale aprecieri, în cadrul limitat al analizării actului administrativ doar din perspectiva dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Astfel, nu se poate reține incidența acestui motiv de nelegalitate.

Cu privire la motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., instanța de recurs reține că judecătorul fondului s-a pronunțat exclusiv prin prisma dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, astfel că nu se poate reține o intruziune nepermisă in sfera acțiunii in anularea actului.

Analizând hotărârea atacată, in raport de criticilor formulate, Înalta Curte constată că probele administrate în cauză oferă indicii suficiente de răsturnare a prezumției de legalitate de care se bucură actul administrativ și fac verosimilă iminența producerii unei pagube, dificil de reparat, în cazul particular supus evaluării.

Înalta Curte constată că întotdeauna cazul bine justificat și iminența producerii unei pagube sunt analizate în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care efectuează o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt și de drept prezentate de partea interesată; acestea trebuie să ofere indicii suficiente de răsturnare a prezumției de legalitate și să facă verosimilă iminența producerii unei pagube, în cazul particular supus evaluării.

Cu privire la prima condiție legală - existența unui caz bine justificat - constată Înalta Curte, in acord cu hotărârea primei instanțe, că in cauză există o "îndoială serioasă in privința legalității actului administrativ" în măsura în care organele fiscale nu au finalizat verificările privind decontul negativ de TVA prin care reclamanta a solicitat compensarea obligațiilor fiscale. Or, în aceste condiții strict din perspectiva existenței cazului bine justificat sunt conturate elemente care să răstoarne prezumția de legalitate a deciziei Comisiei pentru autorizarea operatorilor de produse supuse accizelor armonizate.

Cât privește îndeplinirea cerinței pagubei iminente, se impune a fi subliniat faptul că iminența prejudiciului nu trebuie dovedită cu certitudine absolută, ci este suficient, mai ales atunci când realizarea prejudiciului depinde de intervenția unui ansamblu de factori, ca acesta să poată fi prevăzut cu un grad de probabilitate suficient de mare, cum este cazul și în situația dedusă prezentei judecăți.

Pe lângă aceste argumente, se mai reține că instanța investită cu soluționarea acțiunii in anulare, Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 104/CA pronunțată in data de 10 iunie 2015, in dosarul nr. x/2005 a dispus anularea actului administrativ.

6.2 Temeiul legal al soluției adoptate

În conformitate cu prevederile art. 496 teza a II-a C. proc. civ., constatând că sentința recurată este legală și temeinică și că nu există motive care să atragă casarea sau modificarea acesteia, potrivit dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 ori art. 488 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Ministerul Finanțelor Publice - Comisia pentru Autorizarea Operatorilor de Produse supuse Accizelor Armonizate împotriva sentinței nr. 29/CA. din 26 februarie 2015 a Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28 februarie 2017.