ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1610/2016

Decizia nr. 1610/2016

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 2 decembrie 2013, reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâta Ministerul Finanțelor Publice - Comisia pentru Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate, a solicitat anularea:

- Deciziei nr. 088 din 31 iulie 2013 a Comisiei pentru Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate prin care s-a respins contestația și s-a menținut măsura stabilită prin Decizia nr. 056 din 29 aprilie 2013, precum și a

- Deciziei nr. 056 din 29 aprilie 2013 a Comisiei pentru Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate prin care s-a dispus suspendarea autorizațiilor de antrepozit fiscal nr. RO0020639PP01 din 30 ianuarie 2013 și nr. RO0020639PP02 din 30 ianuarie 2013, emise pe numele societății reclamante.

Prin Sentința civilă nr. 910 din 19 martie 2014, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamanta A. SRL, prin administrator judiciar B. SPRL, în contradictoriu cu pârâta Ministerul Finanțelor Publice - Comisia pentru Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate, ca neîntemeiată.

Împotriva Sentinței civile nr. 910 din 19 martie 2014 a Curții de Apel  București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a formulat recurs reclamanta A. SRL.

Recursul declarat de reclamantă s-a întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, în temeiul cărora a solicitat casarea sentinței atacate, rejudecarea în fond a cauzei și admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.

În esență, recurenta-reclamantă a arătat că soluția instanței de fond de menținere a dispozițiilor deciziei de suspendare a autorizațiilor de antrepozit este nelegală, fiind întemeiată doar pe propunerea organului de control și fără să țină cont de dreptul organului fiscal competent de a aprecia asupra aplicării măsurii, Comisia fiind un organ de decizie care nu este ținut să ducă la îndeplinire propunerile formulate de organele de control.

Recurenta-reclamantă consideră că cele două decizii sunt nelegale întrucât, înainte de a fi emise, administratorul societății a fost schimbat, astfel că nu erau/nu sunt întrunite condițiile prevăzute de dispozițiile art. 206

28

alin. (4) lit. b) din Legea nr. 571/2003 pentru a se putea dispune suspendarea autorizațiilor de antrepozit fiscal, precum și faptul că cele două decizii sunt contradictorii.

A mai arătat recurenta că maniera în care au fost interpretate dispozițiile Codului fiscal de către organul fiscal competent încalcă principiul prezumției de nevinovăție, precum și faptul că, în prezent, persoanele cercetate nu mai au un rol în conducerea societății, administrarea societății fiind asigurată de administratorul judiciar, având în vedere că împotriva societății a fost deschisă procedura insolvenței prevăzută de Legea nr. 85/2006.

Recurenta-reclamantă a mai susținut că dispozițiile art. 206

28

alin. (4) lit. b) din C. fisc. prevăd ca și criterii pentru aplicarea măsurii suspendării două condiții cumulative, respectiv propunerea organului de control și punerea în mișcare a acțiunii penale pentru o infracțiune dintre cele menționate în cuprinsul acesteia. Însă, având în vedere faptul că cea de a doua condiție nu determină persoana împotriva căreia s-a pus în mișcare acțiunea penală (asociați, administratori ori societate), consideră că dispozițiile art. 206

28

alin. (4) lit. b) din C. fisc. trebuie coroborate cu celelalte dispoziții ale Codului fiscal care reglementează condițiile pe care trebuie să le îndeplinească o persoană juridică pentru a se putea autoriza ca antrepozitar fiscal sau aflată în situația revocării autorizației de antrepozit fiscal.

Astfel, din tot cuprinsul Titlului VII "Accize" din C. fisc., condițiile ce trebuie analizate pentru a se acorda o autorizație pentru antrepozit fiscal, în ceea ce privește latura penală, vizează doar administratorii persoanelor juridice care solicită autorizarea.

De asemenea, condițiile de revocare a autorizației de antrepozit fiscal reglementate la nivelul art. 206

28

alin. (2) pct. 2 lit. b) din C. fisc. vizează, din punct de vedere penal, tot situația administratorilor persoanelor juridice autorizate.

Or, în cazul recurentei-reclamante, administratorul față de care se începuse urmărirea penală nu mai deținea funcția respectivă la momentul emiterii deciziei iar celelalte persoane față de care se începuse urmărirea penală, dețineau calitatea de asociați ai societății.

Din cuprinsul Deciziei nr. 056 din 29 aprilie 2013, nu rezultă că împotriva A. SRL s-a pus în mișcare acțiunea penală și nici împotriva administratorilor societății care dețineau această calitate la data emiterii deciziei, respectiv la 29 aprilie 2013.

La 29 aprilie 2013, funcția de administrator al A. SRL o deținea C., cu puteri depline de reprezentare și administrare pe durată nelimitată, potrivit Hotărârii nr. 113 din 12 martie 2013 și a Actului adițional din 12 martie 2013, care nu este subiectul niciunui dosar penal.

Mai mult, mențiunea nr. 4288 din 13 martie 2013 privind înregistrarea modificării actului constitutiv al A. SRL a fost înscrisă în registrul comerțului la data de 13 martie 2013, în baza rezoluției din 14 martie 2013, potrivit certificatului de înregistrare mențiuni emis de Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Vrancea, eliberat la data de 15 martie 2013.

Astfel, la data emiterii Deciziei nr. 056 din 29 aprilie 2013, nu erau îndeplinite condițiile stipulate în cuprinsul textului de lege avut în vedere de autoritatea competentă pentru ca aceasta să dispună suspendarea autorizațiilor de antrepozit fiscal.

În soluționarea contestației, Comisia consideră că la aplicarea sancțiunii prevăzute la art. 206

28

alin. (4) lit. b) C. fisc., legiuitorul a avut în vedere punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva oricărei persoane, indiferent de calitatea acesteia.

Recurenta-reclamantă apreciază că interpretarea este eronată și încalcă însuși scopul suspendării unui act administrativ, deoarece suspendarea este, de fapt, o măsură luată pentru a oferi organului competent posibilitatea și timpul necesar deliberării asupra legalității acțiunilor desfășurate și, raportat la acest rezultat, să decidă fie anularea/revocarea actului, fie repunerea lui în vigoare.

Prin întâmpinarea depusă în cauză, intimatul-pârât Ministerul Finanțelor Publice - Comisia pentru Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse Accizării a solicitat în principal, admiterea excepției nulității recursului pentru nemotivare și să se constate nulitatea recursului pentru nemotivare iar în subsidiar, respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței atacate ca fiind legală și temeinică, reiterând, în esență, apărările formulate pe parcursul soluționării litigiului în primă instanță.

5.1 Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 8 iulie 2015, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ., republicat.

Prin încheierea din data de 17 februarie 2016, completul de filtru a respins excepția nulității recursului, a constatat, în raport de conținutul raportului, că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și pe cale de consecință, a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., republicat, și a fixat termen de judecată pe fond a recursului.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă este nefondat.

Criticile formulate de recurenta-reclamantă, subsumate motivului de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, sunt neîntemeiate, sentința recurată fiind pronunțată pe baza interpretării și aplicării corecte a normelor de drept material la circumstanțele de fapt ale cauzei.

Recurenta-reclamantă a supus controlului exercitat de instanța de contencios administrativ și fiscal Decizia nr. 056 din 29 aprilie 2013 emisă de Comisia pentru Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate, având ca obiect suspendarea autorizațiilor de antrepozit fiscal nr. RO0020639PP01 din 30 ianuarie 2013 și nr. RO0020639PP02 din 30 ianuarie 2013, până la soluționarea definitivă a cauzei penale și Decizia nr. 088 din 31 iulie 2013, prin care a fost respinsă contestația administrativă formulată împotriva primei decizii.

Măsura administrativă a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 206

28

alin. (4) lit. b) C. fisc.

Decizia nr. 056 din 29 aprilie 2013 a fost emisă de către Comisia pentru autorizarea operatorilor de produse supuse accizelor armonizate în baza Adresei nr. 14610/SA/VD din 18 martie 2013, Adresei nr. 130858 din 18 martie 2013 și Adresei nr. 131012 din 28 martie 2013.

Astfel, prin adresa nr. 14610/SA/VD din 18 martie 2013, Direcția de autorizări și tarif vamal din cadrul Autorității Naționale a Vămilor a informat Comisia despre faptul că antrepozitul de producție alcool aparținând SC A. SRL a fost sigilat de către Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Galați, în data de 08 martie 2013, pentru efectuarea unor cercetări, în raport de care a solicitat dispunerea măsurilor care se impun, față de dispozițiile art. 206

28

alin. (4) lit. b) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal.

Prin Adresa nr. 130858 din 18 martie 2013, Garda Financiară, secția Județeană Galați a transmis Procesul- verbal de control nr. 540 din 15 martie 2013, încheiat în urma controlului efectuat la SC A. SRL, precizând că în Dosarul penal nr. x/D/P/2011 sunt cercetați reprezentanții societății sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute la art. 7 din Legea nr. 39/2003, art. 9 din Legea nr. 241/2006 și art. 296

1

din Legea nr. 571/2003 și a propus suspendarea Autorizațiilor de antrepozit fiscal nr. RO0020639PP01 din 30 ianuarie 2013 și nr. RO0020639PP02 din 30 ianuarie 2013, până la definitivarea dosarului penal.

De asemenea, prin Adresa nr. 131012 din 28 martie 2013, Garda Financiară, secția Județeană Galați a comunicat un număr de trei ordonanțe de punere în mișcare a acțiunii penale emise în data de 09 martie 2013, de către D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Galați, pe numele lui D. (administrator unic al societății A. SRL.), al lui E. (asociat majoritar al societății A. SRL.) și al lui F. (director la A. SRL.), sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute la art. 296

1

alin. (1) lit. l) și m) din Legea nr. 571/2003, respectiv la art. 9 alin. (1) lit. b) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale.

În opinia recurentei-reclamante, condiția referitoare la punerea în mișcare a acțiunii penale prevăzută de art. 206

28

alin. (4) lit. b) din C. fisc., pentru suspendarea autorizației de antrepozit fiscal, trebuie circumscrisă la situația administratorului/administratorilor persoanei juridice autorizate aflat în funcție la data emiterii deciziei de suspendare.

Dispozițiile art. 206

28

alin. (4) lit. b) din C. fisc. (forma în vigoare la data de 29 aprilie 2013, data emiterii Deciziei nr. 056 din 29 aprilie 2013) prevăd că "(4) La propunerea organelor de control, autoritatea competentă poate suspenda autorizația pentru un antrepozit fiscal, astfel: (...) b) până la soluționarea definitivă a cauzei penale, în cazul în care a fost pusă în mișcare acțiunea penală pentru o infracțiune dintre cele reglementate de prezentul Cod, de Ordonanța Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările și completările ulterioare, de Legea nr. 82/1991, republicată, de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare".

Contrar susținerilor recurentei-reclamante, prima instanță a reținut corect legalitatea actelor administrative, respectiv că au fost îndeplinite cerințele impuse de dispozițiile art. 206

28

alin. (4) lit. b) C. fisc., republicat, cu modificările și completările ulterioare, pentru dispunerea suspendării autorizațiilor de antrepozit fiscal.

Condiția referitoare la punerea în mișcare a acțiunii penale față de administratorul societății pentru o infracțiune dintre cele enumerate în art. 206

28

alin. (4) lit. b) din C. fisc. se apreciază raportat la deținerea acestei funcții în perioada vizată de control, respectiv de actul de sesizare pentru suspendarea autorizației. Din această perspectivă, este complet nerelevant că societatea, prin voința asociaților săi, în forul societar, a înțeles să înlocuiască administratorul, ulterior producerii faptelor care stau la baza punerii în mișcare a acțiunii penale. Relevantă în aplicarea dispozițiilor legale referitoare la suspendarea autorizației este împrejurarea că persoana împotriva căreia a fost pusă în mișcare acțiunea penală a deținut calitatea de administrator al societății în perioada la care se referă actul de control, respectiv în perioada în care a săvârșit faptele în legătură cu care este cercetată penal.

Pentru identitate de rațiune, nici împrejurarea că administrarea societății este, la momentul de față, efectuată de administratorul judiciar desemnat de judecătorul-sindic, nu este în măsură a influența în vreun fel soluționarea cauzei.

În altă ordine de idei, în mod corect prima instanță a reținut că art. 206

28

alin. (4) lit. b) C. fisc. nu distinge în funcție de persoana împotriva căreia s-a pus în mișcare acțiunea penală, sub aspectul funcției deținute în cadrul societății, iar unde legea nu distinge, nici interpretul nu poate să introducă distincții. În situația în care legiuitorul ar fi dorit ca dispozițiile art. 206

28

alin. (4) lit. b) C. fisc. să vizeze exclusiv administratorul societății, ar fi inserat în cuprinsul acestui text.

Având în vedere că s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale atât împotriva administratorului societății reclamante, dar și împotriva asociaților majoritari, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 7 din Legea nr. 39/2003, art. 9 din Legea nr. 241/2005 și art. 296

1

din Legea nr. 571/2003, au fost îndeplinite condițiile cerute de norma legală incidentă pentru suspendarea autorizațiilor de antrepozit fiscal.

Judecătorul fondului a aplicat corect legea la raportul juridic dedus judecății, reținând fondat și împrejurarea că intimata-pârâtă și-a exercitat dreptul de apreciere cu privire la suspendare, în condițiile legii, fără să se identifice un exces de putere. Oportunitatea suspendării autorizațiilor de antrepozit fiscal, dată fiind reglementarea legală incidentă, este atributul exclusiv al autorității căreia îi este acordat dreptul de a aprecia, în funcție de împrejurările concrete.

Prin urmare, Înalta Curte constată că Deciziile nr. 56 din 29 aprilie 2013 și nr. 88 din 31 iulie 2013 sunt legale, motiv pentru care va menține, în tot, hotărârea pronunțată de instanța de fond.

5.2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, găsind nefondate motivele de recurs subsumate de recurentă cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta A. SRL, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. SRL, împotriva Sentinței civile nr. 910 din 19 martie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 mai 2016.

Procesat de GGC - NN