ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 168/2015
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 168/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)
Decizia nr. 168/2015
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prima instanță
1.1. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 12 februarie 2013, reclamanta SC A. SA a solicitat în contradictoriu cu pârâta Comisia pentru Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate din cadrul Ministerului Finanțelor Publice, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea Deciziei nr. 114 din 31 octombrie 2012 emisă de autoritatea administrativă pârâtă prin care s-a respins ca tardiv depusă plângerea prealabilă formulată împotriva Deciziei nr. 069 din 08 august 2012 de revocare a autorizațiilor de antrepozit fiscal emise pe numele SC A. SA.
1.2. Sentința și considerentele primei instanțe
Prin încheierea din 11 iunie 2013, Curtea de Apel București a dispus amânarea pronunțării.
Prin Sentința nr. 2214 din 2 iulie 2013, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanta SC A. SA prin administrator judiciar Casa de Insolvență B. - Filiala București SPRL în contradictoriu cu pârâta Comisia pentru Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate din cadrul Ministerului Finanțelor Publice și a anulat decizia 114 din 31 octombrie 2012 emisă de Comisia Pentru Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate din cadrul Ministerului Finanțelor Publice, obligând pârâta să soluționeze plângerea prealabilă formulată de reclamantă împotriva deciziei 069 din 08 august 2012.
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut în esență următoarele aspecte:
Prin Decizia nr. 114 din 31 octombrie 2012 intimata a respins ca tardivă plângerea prealabilă formulată de reclamantă împotriva Deciziei nr. 069 din 08 august 2012, reținând că data la care a fost comunicată decizia atacată cu plângere prealabilă este data de 30 august 2012 iar plângerea prealabilă a fost depusă la autoritatea publică la data de 03 octombrie 2012, fiind depășit termenul de 30 de zile impus de art. 7 din Legea nr. 554/2004.
Curtea de apel a constatat că data la care împlinea termenul era data de 29 septembrie 2012 dar, în condițiile în care această dată este într-o zi de sâmbătă, termenul se prelungește până în ziua de luni, 01 octombrie 2012, așa cum impune art. 101 alin. (5) C. proc. civ.
De asemenea, s-a reținut că reclamanta a expediat plângerea prealabilă prin poșta rapidă cu confirmare de primire, fapt recunoscut, de altfel, de autoritatea publică pârâtă, situație în care data la care plângerea a fost înregistrată la autoritate nu prezintă relevanță pentru verificarea respectării termenului.
Recursul formulat în cauză împotriva acestei sentințe a declarat recurs Ministerul Finanțelor Publice - Comisia pentru autorizarea operatorilor de produse supuse accizelor armonizate, criticând sentința pentru motive de nelegalitate și netemeinicie.
Recurentul a susținut în esență prin motivele de recurs, următoarele aspecte:
În opinia recurentului, din cuprinsul hotărârii judecătorești rezulta ca instanța de fond nu a analizat toate apărările formulate de pârât și, prin urmare, trebuie observat că în cuprinsul hotărârii recurate nu se regăsesc motivele de fapt și de drept pentru care au fost înlăturate apărările formulate de pârât.
De asemenea, a susținut recurentul, ceea ce ar fi trebuit să reprezinte motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, conține o serie de aspecte de natură să pună la îndoială îndeplinirea acestei condiții prevăzută în mod expres de lege.
În aceste condiții, de vreme ce hotărârea judecătorească nu conține motivele de fapt și de drept care au format pe deplin convingerea instanțe și nici motivele de fapt și de drept pentru care au fost respinse apărările formulate de pârât, se impune casarea hotărârii și trimiterea dosarului la instanța de fond, în vederea pronunțării unei hotărâri a cărei motivare sa reflecte întru totul dispozițiile legale redate anterior și din care să nu se desprindă nicio urmă de îndoială cu privire la soluția pronunțată.
Recurentul a susținut că în speță, chestiunea care trebuie pusă în discuție este existentă, la momentul primirii plângerii prealabile de către pârâtă, a înscrisurilor doveditoare care să ateste situația menționată de reclamanta în cuprinsul cererii de chemare în judecata, în sensul că "plângerea a fost transmisă recomandat, cu confirmare de primire, la data de 01 octombrie 2012."
Or, așa după cum se poate observa din documentația anexată, pe plicul înregistrat la Ministerul Finanțelor Publice nu se regăsește nicio ștampila sau mențiune din care să rezulte că acesta a fost predat de către reclamanta, la oficiul poștal, în vederea expedierii, la data de 01 octombrie 2012.
De altfel, a mai arătat recurentul, la rubrica de pe recipisa tipizată, destinată datei de preluare a plicului, de către Poșta C. - Curier rapid și a semnăturii expeditorului (în colțul din dreapta), nu se regăsește nicio mențiune, astfel că singura data certa este cea de predare a plicului către destinatarul Ministerul Finanțelor Publice, data la care a și fost înregistrată plângerea prealabilă, la Registratura instituției, și anume data de 03 octombrie 2012.
În condițiile în care reclamanta cunoștea faptul ca data de 01 octombrie 2012 era ultima zi în care putea fi expediată plângerea prealabilă, chiar aceasta trebuia să îngrijească pentru că - dacă expedierea s-a făcut în acea zi - să rezulte cu desăvârșire de pe dovada expedierii - un exemplar al recipisei fiind comunicat destinatarului -, data predării plicului la serviciul de curierat rapid.
Recurentul a apreciat că luarea în considerare a fișei coletului este lipsita de relevanță, din moment ce exista suficiente îndoieli cu privire la conținutul celor trei exemplare ale recipisei, mai ales ca, în mod normal, întâi se completează recipisa, în triplu exemplar, după care se înregistrează și se operează în sistem electronic fiecare pas care atesta parcursul expedierii.
Prin urmare, recurentul a apreciat că soluția care se impune este casarea hotărârii judecătorești pronunțată de instanța de fond și trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea efectuării unei expertize grafoscopice după prezentarea în original a exemplarelor recipisei de către reclamantă, pârât și serviciul de curierat rapid, care să conducă la aflarea adevărului în cauză.
II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului
Examinând cauza prin prisma criticilor formulate de recurent și a dispozițiilor art. 304
1
C. proc. civ., față de materialul probator și dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, în limitele și pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Reclamantă a supus controlului judiciar Decizia nr. 114 din 31 octombrie 2012 emisă de autoritatea administrativă pârâtă prin care s-a respins ca tardiv depusă plângerea prealabilă formulată împotriva Deciziei nr. 069 din 08 august 2012 de revocare a autorizațiilor de antrepozit fiscal emise pe numele SC A. SA.
Prima instanță a admis acțiunea și a dispus obligarea pârâtei la soluționarea plângerii prealabile a reclamantei, apreciind că această plângere a fost formulată în termen, opinie împărtășită și de Înalta Curte.
Instanța de control judiciar apreciază că hotărârea recurată îndeplinește cerințele impuse de art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. întrucât prima instanță a expus în mod convingător argumentele care au determinat formarea convingerii sale.
Mai precis, judecătorul fondului a prezentat în cuprinsul hotărârii toate elementele care au condus la concluzia că decizia atacată este legală.
Argumentele dezvoltate în cererea de recurs reiau, în esență, criticile de nelegalitate expuse de pârâtul-recurent în cererea de chemare în judecată, instanța de fond pronunțându-se în mod corect cu privire la toate aceste aspecte.
Procedând la verificarea actelor și lucrărilor dosarului, Înalta Curte, contrar celor reținute de judecătorul fondului, constată că intimata-reclamantă, a formulat în plângere prealabilă împotriva Deciziei nr. 069 din 08 august 2012, în termenul de 30 de zile prevăzut de art. 7 din Legea nr. 554/2004.
Formularea plângerii prealabile sub forma recursului ierarhic sau grațios reprezintă în opinia legiuitorului român o condiție specială de exercitare a acțiunii în contencios administrativ, sancțiunea neîndeplinirii acestei condiții fiind aceea a respingerii acțiunii ca inadmisibilă.
Procedura prealabilă nu a fost concepută ca un mijloc de împiedicare sau restrângere a accesului la justiție, ci dimpotrivă ca o posibilitate de remediere a eventualei nelegalități a actului administrativ atacat, prin reexaminarea lui de către organul emitent sau organul ierarhic superior.
Această procedură specială a fost respectată în cauză, neexistând niciun temei pentru ca reclamanta să fie obligată să formuleze o nouă plângere prealabilă, în temeiul art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Astfel, Înalta Curte constată, în acord cu judecătorul fondului că din analiza actelor de la dosar rezultă că plângerea prealabilă a fost transmisă pârâtului, prin scrisoare recomandată la data de 01 octombrie 2012 cu respectarea dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu cele art. 101 C. proc. civ., așa cum rezultă din atestarea făcută de serviciul de curierat (poșta C.) pe recipisa poștală, unde la rubrica preluare, este consemnată data de 01 octombrie 2012, această zi fiind prima zi lucrătoare după împlinirea termenului.
Contrar susținerilor recurentului referitoare la greșita respingere a cererii de emitere a unei adrese către serviciul de curierat rapid pentru comunicarea informațiilor în legătură cu expedierea plângerii prealabile de către reclamantă, Înalta Curte constată că la dosarul de fond, există răspunsul societății de curierat C. la adresa din 03 iunie 2013 emisă de pârât referitoare la data preluării plicului având codul de bare D. de la A. SA, prin care se precizează fără echivoc că data preluării acestui plic a fost 01 octombrie 2012.
Verificând considerentele sentinței atacate, Înalta Curte constată că judecătorul fondului a explicat în mod convingător rațiunile pentru care a înlăturat criticile pârâtului legate de data expedierii plângerii prealabile, în condițiile în care există suficiente dovezi din care rezultă că depunerea corespondenței a fost realizată cu codul de bară D., la data de 01 octombrie 2012, serviciul de curierat confirmând acest fapt cu recipisa aflată în posesia sa și cu fișa coletului.
Temeiul de drept al soluției adoptate în recurs
Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, nefiind identificate motive de reformare a sentinței, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 sau art. 304
1
C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Ministerul Finanțelor Publice - Comisia pentru autorizarea operatorilor de produse supuse accizelor armonizate împotriva încheierii din 11 iunie 2013 și a Sentinței civile nr. 2214 din 2 iulie 2013 ale Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 ianuarie 2015.
Procesat de GGC - NN