ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6898/2013

Decizia nr. 6898/2013

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta SC A. SA, înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești sub nr. X/42/2012 în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice prin Comisia pentru Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate, a solicitat suspendarea executării Deciziei nr. Y din 26 noiembrie 2012 emisă de către Ministerul Finanțelor Publice prin Comisia pentru Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate până la pronunțarea unei hotărâri irevocabile instanței de fond.

Prin Sentința nr. 39 din 6 februarie 2013, Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal, a respins ca neîntemeiată cererea de suspendare executare a Deciziei nr. Y din 26 noiembrie 2012 emisă de pârâtă, formulată de reclamanta SC A. SA, prin administrator judiciar B. IPURL, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice prin Comisia pentru Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că reclamanta solicită suspendarea executării Deciziei nr. Y din 26 noiembrie 2012 emisă de Ministerul Finanțelor Publice - Comisia pentru Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate. Actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate și de veridicitate și determină executarea acestuia din oficiu, fiind un act administrativ unilateral.

Motivarea invocată de către reclamantă privește cu preponderență aspecte de fond ce nu pot fi analizate în astfel de situații deoarece ar echivala cu prejudecata fondului. Măsura de revocare a Autorizației de antrepozit fiscal nr. C. din 28 iulie 2004 s-a dispus de către comisie ca urmare a faptului că, în perioada 1 februarie - 29 octombrie 2012 antrepozitarul a achiziționat motorină de la stațiile de distribuție carburanți pe care a folosit-o în procesul tehnologic, fără ca aceasta să facă parte din materiile prime menționate în procedura operațională depusă pentru obținerea codurilor NC, în aparență nu s-ar fi respectat dispozițiile fiscale aplicabile realizării rețetei de fabricație.

Nu are relevanță faptul că societatea reclamantă se află în procedura reorganizării judiciare mai ales că din documentația depusă rezultă la prima vedere o încălcare a prevederilor art. 206

23

alin. (1) lit. h) din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc., potrivit cărora "nivelul accizelor pentru produsul finit nu poate fi mai mic decât media ponderată a nivelurilor accizelor materiilor prime potrivit prevederilor din normele metodologice".

La prima vedere reclamanta nu a dovedit că în calitate de antrepozitar a inițiat vreun demers pentru a se conforma legislației fiscale în procesul tehnologic de fabricație.

Se poate observa din preambulul deciziei de revocare, în analiza măsurii de revocare a autorizației de antrepozit fiscal, pe lângă Procesul-verbal de control din 16 noiembrie 2012, s-a avut în vedere și Raportul din 19 noiembrie 2012 și Adresa din 21 noiembrie 2012, prin care Autoritatea Națională a Vămilor a transmis, la solicitarea Comisiei, situația centralizată a constatărilor rezultate ca urmare a acțiunilor de verificare a unor operatori economici printre care și reclamanta, și pentru care s-a dispus revocarea autorizației de antrepozit fiscal.

Împrejurarea că decizia de revocare ar periclita aducerea la îndeplinire a planului de reorganizare judiciară a reclamantei este lipsită de relevanță, deoarece adoptarea planului de reorganizare nu poate constitui motiv pentru nerespectarea legislației în materie fiscală.

Ca atare nu poate fi vorba de un caz bine justificat care să determine suspendarea executării actului administrativ în cauză, iar condiția prevenirii unei pagube iminente nu este nevoie a fi dovedită, condițiile admisibilității cererii de suspendare vizează întotdeauna îndeplinirea cumulativă a celor două condiții prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ.

Oricum din înscrisurile depuse la dosar și ținând seama de art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea 554/2004 unde se arată că paguba iminentă este prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau al unui serviciu public nu se dovedește existența unei pagube iminente. Simplele afirmații formulate de reclamantă cu privire la această condiție urmează a fi înlăturate iar susținerile în legătură cu nelegalitatea actului administrativ a fi suspendat nu pot fi analizate întrucât se poate antama fondul cauzei ceea ce este inadmisibil în procedura cererii de suspendare.

În atare context este suficient ca pentru a se constata netemeinicia cererii de suspendare a executării actului administrativ în cauză să nu fie îndeplinită una din cele două condiții impuse de legea contenciosului administrativ.

Împotriva acestei hotărâri, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, reclamanta SC A. SA a declarat recurs, invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, societatea recurentă susține că, din punct de vedere formal, decizia a cărei suspendare o solicită este nelegală, deoarece nu indică organul competent și termenul în care această decizie poate fi contestata. La art. 3 se spune: "împotriva acesteia societatea, poate exercita și celelalte căi de atac prevăzute de legea de contencios administrativ (...)". Întrebarea firească este: "Care sunt primele căi de atac și care sunt și celelalte????"

Echipa de control, așa cum rezultă din procesul-verbal invocat, nu a consemnat nicio inculpare a vreunui text de lege, constatată în urma verificării documentelor solicitate și puse la dispoziție de către societate.

Cu toate acestea, în data de 12 decembrie 2012 i-a fost comunicată prin intermediul Direcției județene pentru accize și operațiuni vamale Prahova Decizia nr. Y din 26 noiembrie 2012, prin care a fost înștiințată ca se revoca Autorizația de antrepozit fiscal nr. C. din 28 iulie 2004, emisă către SC A. SA.

Recurenta mai susține că decizia nu este argumentată și motivată, deoarece textele la care face trimitere nu au legătură nici cu societatea, nici cu controlul și nici cu antrepozitul fiscal.

În ceea ce privește coroborarea textelor mai sus-invocate din C. fisc. cu prevederile pct. 84 alin. (19) din Normele metodologice de aplicare a C. fisc. aprobate prin H.G. 44/2004, recurenta arată că nu a putut nici măcar să identifice aceste dispoziții legale.

În ceea ce privește pct. 2 din decizia contestată prin care s-a respins cererea de reautorizare ca antrepozitar a SC A. SA, se susține că solicitarea a fost făcută în anul 2010 în conformitate cu art. IV alin. (5) din O.G. 54/2010, care obliga deținătorii de autorizații să solicite reautorizarea, iar acestei solicitări organul în drept să dispună nu i-a dat curs timp de 2 ani.

În privința celei de-a doua condiții, recurenta susține că această condiție este pe deplin îndeplinită dacă se are în vedere faptul că încetarea activității, nu numai a societății, ci a oricărei alte societăți aflate în situație similară, nu poate să ducă decât la crearea unui prejudiciu material și previzibil. Decizia nr. Y din 26 noiembrie 2012 reprezintă pentru SC A. SA, societate aflată în reorganizare judiciară, un pericol de încetare a activității, nerespectare a obligațiilor asumate prin planul de reorganizare aprobat în ianuarie 2012, prejudicierea creditorilor clienților furnizorilor și nu în ultimul rând disponibilizarea a 33 de salariați ai societății, toate acesta cu consecința trecerii la faliment a societății.

Examinând cauza în raport de actele și lucrările dosarului, de criticile formulate de recurentă, precum și de reglementările legale incidente, inclusiv cele ale art. 304

1

din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat, însă în limitele și pentru considerentele expuse în continuare.

Verificând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată împrejurările conform cărora, prin Decizia nr. Y din 26 noiembrie 2012 emisă de către Ministerul Finanțelor Publice prin Comisia pentru Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate, s-a dispus revocarea Autorizației de antrepozit fiscal din 28 iulie 2004, emisă societății și respingerea cererii de reautorizare ca antrepozitar fiscal al reclamantei.

Instanța de control judiciar reține faptul că instanța de fond a analizat într-o manieră eronată condiția pagubei iminente, concluzionând că reclamanta nu a administrat probe convingătoare referitoare la prejudiciul material, viitor și previzibil, care să justifice aplicarea unei măsuri de excepție.

Astfel, potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond. Cele două condiții sunt cumulative, adică trebuie să fie ambele întrunite pentru a se putea dispune suspendarea executării actului administrativ. Fiind cumulative, ele nu au o ordine de prioritate stabilită între ele în cadrul demersului analitic în vederea pronunțării hotărârii cu privire la suspendare.

Condițiile sunt explicitate de Legea nr. 554/2004 astfel: paguba iminentă este prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public (art. 2 alin. (1) lit. ș)); cazurile bine justificate sunt împrejurările legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ (art. 2 alin. (1) lit. t)).

Suspendarea actului administrativ este reglementată ca excepție de la aplicarea principiului conform cu care actul administrativ cu caracter unilateral se execută din oficiu (acesta beneficiind de prezumția de legalitate și de veridicitate), în scopul acordării unei protecții provizorii a drepturilor și intereselor particularilor până în momentul în care instanța competentă va cenzura legalitatea actului, însă pentru ca această măsură excepțională să poată opera, nu este suficient doar ca partea interesată să susțină că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege, ci trebuie să prezinte argumente pe baza cărora să se poată realiza o analiză în concret a cazului bine justificat și a iminenței unei pagube în raport cu natura și amploarea măsurii dispuse prin actul contestat, cu mențiunea că se impune ca analiza îndeplinirii acestor condiții legale să se realizeze doar în cadrul unei cercetări sumare a aparenței dreptului, în condițiile în care în cadrul procedurii de suspendare a executării actului administrativ nu poate fi prejudecat fondul litigiului.

De altfel, prevederile art. 14 - 15 din Legea contenciosului administrativ trebuie interpretate în lumina principiilor cuprinse în Recomandarea R(89)8 a Comitetului de miniștri al Consiliului Europei privind protecția judiciară provizorie în materie administrativă, potrivit cărora "măsurile de protecție provizorie pot fi îndeosebi acordate, dacă executarea actului administrativ este de natură să creeze prejudicii grave, reparabile doar cu dificultate, și sub condiția existenței unui caz prima facie împotriva validității actului respectiv. În aceeași termeni se referă și Recomandarea Rec(2003)16 a Comitetului de miniștri al Consiliului Europei privind executarea actelor administrative și hotărârilor judecătorești din domeniul dreptului administrativ, precum și Opinia Asociației Judecătorilor Europeni de Drept Administrativ din noiembrie 2008 cu privire la protecția provizorie și procedurile accelerate în fața instanțelor de contencios administrativ, la cercetarea aspectelor de fond de către judecătorul suspendării provizorii, întinderea verificărilor neputând depăși nivelul prima facie, la prima vedere, concept de drept anglo-saxon care este transpus în dreptul continental ca pipăire a fondului, examinare sumară și care nu antamează temeinicia argumentelor.

Existența cazului bine justificat nu presupune prezentarea unor dovezi de nelegalitate evidentă, căci o asemenea cerință și interpretare ar echivala cu prejudecarea fondului cauzei. În cazul suspendării actului instanța este chemată să realizeze o analiză de aparență a legalității, fără a influența și afecta fondul cauzei.

Din această perspectivă, Înalta Curte remarcă că eventuala acțiune în contencios fiscal cu argumentele prezentate în cererea de suspendare nu apare a fi manifest nefondat, în sensul că se invocă argumente de fapt și de drept, elementele unei cereri de chemare în judecată sunt clar prefigurate și nu există nici un motiv, fără a intra în temeinicia argumentelor, care să atragă respingerea unei astfel de acțiuni, "la prima vedere", ci, eventual, doar în urma examinării atente a chestiunilor susceptibile de a fi deduse judecății în contenciosul fiscal propriu-zis.

Înscrisurile dosarului, ansamblul circumstanțelor speței și argumentele juridice aparent valabile în contestarea legalității actelor administrative fiscale sunt susceptibile să răstoarne prezumția de legalitate a actelor atacate.

Cu privire la paguba iminentă, s-a invocat în probațiune pericolul de încetare a activității, nerespectarea obligațiilor asumate prin planul de reorganizare aprobat în ianuarie 2012, prejudicierea creditorilor clienților furnizorilor și disponibilizarea salariaților societății, toate acesta cu consecința trecerii la faliment a societății. Această prezumție simplă nu a fost răsturnată de pârâtă cu o probă contrară, pârâta limitându-se la a remarca că reclamanta nu a produs probe din care să rezulte că se află în ipoteza unui prejudiciu care nu s-a produs sau că, odată produs, ar fi extrem de greu de reparat sau imposibil de reparat, cerințe suplimentare și de magnitudine care nu au fost impuse de legiuitor și care adaugă la textul clar al legii (spre deosebire de ipoteza perturbării previzibile grave a activității).

Pentru considerentele expuse și în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, raportat la art. 312 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul formulat de către reclamantă și va modifica sentința atacată în sensul că va admite cererea și va dispune suspendarea executării Deciziei nr. Y/2012, emisă de autoritatea pârâtă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de SC A. SA prin administrator judiciar B. IPURL împotriva Sentinței nr. 39 din 6 februarie 2013 a Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința atacată în sensul că admite cererea reclamantei SC A. SA prin administrator judiciar B. IPURL.

Suspendă executarea Deciziei nr. Y din 26 noiembrie 2012 emisă de Ministerul Finanțelor Publice prin Comisia pentru Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate până la pronunțarea instanței de fond.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 octombrie 2013.

Procesat de GGC - MI