ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3132/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei. Soluția primei instanțe Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 198/CA din 9 noiembrie 2009 a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta SC D.F. SRL, în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F. - Comisia pentru autorizarea operatorilor de produse supuse accizelor armonizate. Prin cererea de chemare în judecată, societatea reclamantă a solicitat anularea deciziilor nr. 063 din 12 martie 2009 și nr. 178 din 16 iunie 2009, emise de autoritatea pârâtă, prin care aceasta a revocat autorizația de antrepozit fiscal nr. R 00080922PP01 din 17 februarie 2006 emisă antrepozitarului autorizat SC D.F.

SRL și respectiv a respins plângerea formulată de societatea reclamantă împotriva deciziei de revocare a autorizației. Pentru a hotărî astfel instanța de fond a reținut că, din însăși susținerile reclamantei, precum și din conținutul deciziilor atacate rezultă că aceasta nu și-a îndeplinit obligațiile prevăzute de art. 183 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 571/2003 și art. 67 alin. (1) lit. a), b), c) și alin. (2) din H.G. nr. 1618/2002, pentru modificarea normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003, aprobate prin H.G. nr. 44/2004, astfel că, în mod corect, s-a făcut aplicarea dispozițiilor pct. 67 alin. (3) din același act normativ, dispunându-se revocarea autorizației de antrepozit fiscal.

2. Motivele de recurs ale recurentei-reclamante Împotriva acestei sentințe în termen legal a declarat recurs reclamanta SC D.F. SRL. A fost invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., în dezvoltarea căruia, în esență, au fost susținute următoarele critici ale sentinței atacate: - instanța de fond a realizat o greșită aplicare a legii întrucât nu a sesizat că prin decizia nr. 063 din 12 februarie 2009, emisă de autoritatea intimată, prin care i-a fost revocată societății recurente autorizația de antrepozit fiscal nu au fost arătate, în concret, faptele pentru care s-a dispus o astfel de măsură; - nedepunerea actelor necesare la autoritate ci numai în fața instanței semnifică îndeplinirea obligației prevăzute de art. 183 lit. l) C. fisc.; - recurenta susține că în calitatea sa de mic producător de vin cu o producție de struguri de pe o suprafață de 10 ha a familiei, și-a îndeplinit toate obligațiile fiscale în calitate de antrepozit fiscal, astfel că aplicarea unei sancțiuni atât de gravă cum este cea de revocare a autorizației de antrepozit fiscal apare ca fiind nelegală și nejustificată, cu atât mai mult cu cât nu a încălcat nicio prevedere imperativă a Codului fiscal.

Prin precizările suplimentare depuse la data de 14 iunie 2010, recurenta-reclamantă a reluat, practic aceleași critici, accentuând asupra împrejurării că întârzierea în depunerea documentației nu poate fi interpretată ca fiind o încălcare a prevederilor legale reținute. 2.1 Apărările intimatei-pârâte Intimata-pârâtă Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Iași a formulat în cauză întâmpinare prin care a solicitat respingerea ca nefondat a recursului formulat. În esență, intimata a arătat că susținerile și criticile recurentei în sensul că a făcut dovada cu înscrisurile depuse în instanță, conform art. 1169 C. civ. în vederea obținerii clasificării tarifare nu semnifică în sensul art. 183 lit. l) C. fisc.

îndeplinirea obligației prevăzute, instanța neputându-se substitui autorității fiscale competente, în ceea ce privește emiterea, anularea sau suspendarea unei autorizații în scopul obținerii clasificării tarifare. 3. Considerentele și soluția instanței de recurs Recursul nu este fondat. Analizând actele și lucrările dosarului ca și sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor intimatei dar și raportat la prevederile legale incidente din materia supusă analizei ca și sub toate aspectele, potrivit art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte reține că nu subzistă în cauză nici un motiv de nelegalitate care să impună fie casarea, fie modificarea hotărârii pronunțate de prima instanță, în considerarea celor în continuare arătate.

Prin decizia nr. 063 din 12 decembrie 2009, menținută prin decizia nr. 178 din 16 iunie 2009, a fost revocată de către autoritatea pârâtă autorizația de antrepozit fiscal emisă la 17 februarie 2006 în favoarea recurentei-reclamante pentru nerespectarea prevederilor art. 183 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, coroborate cu prevederile pct. 67 alin. (1) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003, aprobate prin H.G. nr. 44/2004, cu modificările ulterioare, constând în aceea că în termenul legal prevăzut, respectiv până 31 ianuarie 2009 recurentul-reclamant nu și-a respectat obligația de a depune la autoritatea intimată documentația necesară în vederea obținerii clasificării tarifare.

Este adevărat, astfel cum susține recurentul că în cuprinsul deciziei menționate nu se face o descriere detaliată a faptelor reținute. Nu mai puțin însă trimiterile la actele normative ce conțin tocmai descrierea acestei obligații ce incumbă operatorilor de produse supuse accizelor armonizate fac ca lipsa descrierilor să fie complinită, fără a fi afectată, din această perspectivă, legalitatea procedurii de emitere a actului administrativ arătat. În plus, nu lipsită de semnificație este și împrejurarea că recurentul nu a invocat acest motiv, în susținerea cererii de anulare nici în cuprinsul plângerii administrative și nici în acțiunea depusă la instanța de judecată, indicând numai că nu a dispus de venituri suficiente pentru îndeplinirea formalităților necesare obținerii clasificării tarifare și în plus, că nu a avut cunoștință de existența unei astfel de prevederi.

Înalta Curte reține că și celelalte critici ale recurentului-reclamant sunt nefondate, întrucât și în cuprinsul deciziei administrative, nr. 178 din 16 iunie 2009 prin care a fost soluționată plângerea împotriva măsurii luate ca și a actelor ce au stat la baza acesteia s-au arătat, motivat, considerentele avute în vedere pentru menținerea măsurii dispuse. În acest sens este de remarcat, în special faptul că societatea a beneficiat de un prim termen acordat pentru îndeplinirea obligației, la 30 aprilie 2008, astfel că măsura administrativă a revocării nu a fost luată la prima abatere constatată, necunoașterea prevederilor legale incidente nefiind exoneratoare de răspundere în sistemul de drept românesc.

În fine, corect a procedat instanța de fond raportat la depunerea înscrisurilor de către recurenta-reclamantă (filele 31-35) și pe care nu le-a apreciat ca fiind o dovadă a îndeplinirii obligației legale prevăzute, câtă vreme ele nu au fost înfățișate organului administrativ competent a le examina, înregistra și a aprecia cu prioritate asupra lor, față de exigența textului legal arătat, în cadrul competențelor conferite prin lege în acest sens autorității intimate. Împrejurarea că instanța poate ulterior examina și cenzura modalitatea de realizare a operațiunii administrative de către organul administrativ sub aspectul legalității acesteia nu semnifică însă că instanța se poate subroga în toate competențele autorității administrative abilitate, în materia emiterii, anulării, revocării sau suspendării autorizației pentru un antrepozit fiscal, cum, fără temei a susținut recurentul.

Față de toate cele mai sus arătate, în temeiul art. 312 C. proc. civ. se va respinge ca nefondat recursul de față.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de SC D.F. SRL Iași împotriva sentinței civile nr. 198/CA din 9 noiembrie 2009 a Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 15 iunie 2010.