ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4775/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința nr. 133/CA din 21 mai

2010 a Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, a fost

admisă cererea reclamantei SC C. SA formulată în contradictoriu cu C.A.O.P.S.A.A.

din cadrul A.N.A.F., în sensul că a fost suspendată executarea deciziei nr. 300

din 20 octombrie 2009 emisă de pârâtă, până la pronunțarea instanței de fond.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța de fond a reținut că prin decizia nr. 300 din 20 octombrie 2009, C.A.O.P.S.A.A.

din cadrul A.N.A.F. a revocat autorizația de antrepozit fiscal nr. RO

0002322PP01 din 29 aprilie 2004 emisă reclamantei, pentru nerespectarea

prevederilor art. 183 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 571/2003 coroborate cu prevederile

pct. 8 alin. (3) și pct. 70 alin. (1) și (2) din Normele Metodologice de

aplicare a Legii nr. 571/2003 aprobate prin H.G. nr. 44/2004.

Împotriva acestei decizii reclamanta

a formulat plângere prealabilă, care a fost respinsă prin decizia nr. 26 din 19

februarie 2010.

Instanța de fond a constatat că sunt

îndeplinite în cauză prevederile art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv

cazul bine justificat și paguba iminentă.

Astfel, instanța a constatat că decizia

de revocare a autorizației de antrepozit fiscal, obiect al acțiunii judiciare,

nu a fost motivată în fapt, iar în drept a fost motivată insuficient. De

asemenea, instanța a reținut că actul atacat nu conține situația de fapt care a

dus la luarea măsurii revocării autorizației, iar pe de altă parte, actul nu

conține suficiente date care să permită instanței verificarea condițiilor ce au

determinat emiterea deciziei atacate.

Pentru aceste considerente, instanța

de fond a concluzionat că nemotivarea actului administrativ atacat constituie o

împrejurare care creează o îndoială serioasă în privința legalității lui.

Instanța a constatat că și condiția pagubei

iminente este îndeplinită în cauză, întrucât revocarea autorizației de antrepozit

fiscal are a obiect blocarea activității economice desfășurate în baza ei, cu

consecințe imediate și directe în patrimoniul reclamantei.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs D.R.A.O.V. Iași în numele și pentru A.N.V.

Prin cererea de recurs s-a arătat,

în esență, că sentința atacată este netemeinică și nelegală deoarece în lipsa îndeplinirii

condițiilor cerute în mod cumulativ de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004

privind cazul bine justificat și paguba iminentă s-a procedat la suspendarea

executării Deciziei nr. 300 din 20 octombrie 2010 emisă de C.A.O.P.S.A.A. din

cadrul A.N.A.F. De altfel, fondul cauzei având ca obiect anularea aceluiași act

administrativ a fost soluționat prin sentința civilă nr. 173/CA din 24 iunie 2010,

respingându-se acțiunea reclamantei SC C. SA Iași.

O a doua critică adusă de recurentă privește

obligarea Comisiei pârâte la plata cheltuielilor de judecată, solicitând

instanței de recurs să reconsidere suma pretinsă cu acest titlu față de simplitatea

cauzei.

Prin întâmpinare, intimata SC C. SA

a invocat excepția lipsei calității procesuale a A.N.V. care nu a fost parte în

proces și excepția lipsei calității de reprezentant al D.R.A.O.V. Iași care nu

are mandat din partea A.N.V. și nici nu este împuternicită de la lege pentru a

declara recurs în numele acestei din urmă autorități. A apreciat intimata că

Direcția Regională nu are nici capacitate de folosință.

Pe fondul pricinii, intimata a apreciat

că instanța fondului a aplicat corect prevederile art. 14 alin. (1) din Legea

nr. 554/2004.

Examinând cu prioritate excepția lipsei

calității procesuale active a A.N.V., față de prevederile art. 137 alin. (1) C.

proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că aceasta este întemeiată.

Invocarea ca temei de drept de către

A.N.V. (prin D.R.A.O.V. Iași) a H.G. nr. 110/2003 privind organizarea și

funcționarea A.N.V. este neadecvată și în acest context o astfel de apărare nu

va fi primită.

Conform art. 1 din H.G. nr. 110/2009

A.N.V. este organ de specialitate al administrației publice centrale, cu

personalitate juridică, cu buget și patrimoniu proprii, în subordinea Ministerului

Finanțelor Publice, în cadrul Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, însă

așa cum rezultă din art. 4 alin. (1) și (2) din același act normativ între atribuțiile

acestui organ nu se regăsește și acela de a reprezenta în justiție C.A.O.P.S.A.A.

din cadrul A.N.A.F.

La pct. 21 din alin. (2) al art. 4

din H.G. nr. 110/2009 stipulează că A.N.V. reprezintă în fața instanțelor,

direct sau prin organele teritoriale ale Ministerului Finanțelor Publice,

interesele statului în cazurile de încălcare a normelor vamale, iar în alin. (2)

se arată că această autoritate îndeplinește toate atribuțiile și are toate competențele

conferite prin lege sau prin alte acte normative în vigoare.

Or, în speță nu sunt incidente dispozițiile

legale enunțate.

Obiectul cererii de suspendare a

executării formulat în temeiul art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 vizează

Decizia nr. 300 din 20 octombrie 2009 emisă de C.A.O.P.S.A.A. din cadrul A.N.A.F.,

comisie instituită prin Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 1499/2009.

Ținând seama de emitentul actului

administrativ a cărui suspendare a executării s-a cerut, în fața primei

instanțe reclamanta SC C. SA și-a precizat acțiunea, arătând că înțelege să se

judece în contradictoriu cu această Comisie, așa cum rezultă din Încheierea din

3 mai 2010 (fila 25 dosar fond).

În virtutea principiului

disponibilității instanța a luat act de această precizare, calitatea de pârât în

cauza dobândind-o emitentul actului, aspecte evidențiat și în dispozitivul sentinței

recurate.

În lipsa unui mandat de reprezentare

în conformitate cu dispozițiile art. 67 și urm. C. proc. civ. și în condițiile în

care în combaterea excepției invocate în fața Înaltei Curți de Casație și

Justiție recurentele nu au indicat un alt temei juridic (act normativ) în baza

căruia să fi fost declinate parte din competențele/atribuțiile Comisiei, iar în

lipsa unei asemenea prevederi chiar dacă A.N.V. are atribuții în domeniul

produselor accizabile nu se poate presupune că reprezintă în fața instanței de

judecată C.A.O.P.S.A.A. în cauza de față.

În condițiile în care A.N.V. nu a

avut calitate procesuală pasivă la fond (neexistând identitate între pârât și

cel obligat în același raport juridic), nu are nici calitate procesuală activă pentru

a promova/exercita calea de atac a recursului.

Pentru cele expuse, văzând dispozițiile

art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004

recursul va fi respins ca fiind declarat de o persoană fără calitate, iar

criticile care privesc fondul nu vor fi examinate din acest motiv.

Nu în ultimul rând trebuie observat

că suspendarea executării Deciziei în discuție s-a dispus până la pronunțarea

instanței de fond (conf. art. 14 din Legea contenciosului administrativ), iar

prin sentința civilă nr. 173/CA din 24 iulie 2010 a Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, instanța de fond s-a

pronunțat, astfel că recursul a rămas și fără obiect, efectele suspendării

executării încetând la acea dată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția lipsei calității procesuale

active.

Respinge recursul declarat de D.R.A.O.V. Iași în

numele și pentru A.N.V. împotriva sentinței nr. 133/CA din 21 mai 2010 a Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal ca fiind formulat de o persoană

fără calitate procesuală activă.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 4

noiembrie 2010.