ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2302/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Sesizarea instanței de fond Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC S.M. SRL a formulat acțiune în anulare, în contradictoriu cu A.N.A.F., a Deciziei nr. 312 din 20 octombrie 2009 emisă de C.A.O.P.A.A. din cadrul A.N.A.F. și a Deciziei din 19 februarie 2010 emisă de aceeași comisie prin care a fost respinsă plângerea prealabilă împotriva Deciziei nr. 312/2009. În motivarea cererii s-a arătat că prin Decizia nr. 312 din 20 octombrie 2009 a fost revocată autorizația de antrepozit fiscal emisă reclamantei, iar plângerea împotriva acestei decizii a fost respinsă prin decizia din 19 februarie 2010. În cele două acte emise nu există nicio motivare în fapt, deși anularea, revocarea și suspendarea autorizației de antrepozit fiscal nu se poate dispune decât potrivit pct. 12 din Normele metodologice de aplicare a C. fisc.

aprobate prin H.G. nr. 44/2004, iar către reclamantă nu s-a comunicat un act care să permită remedierea deficiențelor constatate, putându-se evita astfel măsura revocării. 2. Soluția instanței de fond Prin sentința nr. 43/F din 9 martie 2011 a Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ, a fost admisă acțiunea formulată, s-a dispus anularea deciziei din 20 octombrie 2009 și a deciziei din 19 februarie 2010 emise de C.A.O.P.A.A. din cadrul A.N.A.F. În motivarea soluției, instanța de fond a reținut că autorizația de antrepozit fiscal emisă reclamantei a fost revocată prin Decizia nr. 312/2009 pentru nerespectarea prevederilor art. 183 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 571/2003 coroborat cu prevederile pct. 70 alin. (1) și (2) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 aprobate prin H.G.

nr. 44/ 2004. Contestația împotriva acestei decizii a fost respinsă prin decizia din 19 februarie 2010, iar în considerentele acesteia s-a reținut că motivele invocate privind faptul că fie din necunoaștere, fie din omisiune, societatea nu a luat cunoștință de prevederile H.G. nr. 1618/2008 nu constituie o cauză de exonerare de răspundere. Instanța a constatat că potrivit art. 183 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 571/ 2003 „Orice antrepozitar autorizat are obligarea de a îndeplini următoarele cerințe: …. Să se conformeze cu alte cerințe impuse prin norme și că art. 185 alin. (2) și (5) C. fisc. prevede că autoritatea emitentă avea obligația de a aduce la cunoștință destinatarilor acestor prevederi legale modificările legislative care stabilesc anumite obligații, respectiv conduite pe care aceștia trebuie să le realizeze.

De altfel, D.R.A.O.V. Brașov a comunicat unor antrepozitari obligația stabilită în sarcina acestora prin H.G. nr. 1618/2008 de a actualiza documentația din dosarul de autorizare și de a prezenta autorizațiile până la data de 31 martie 2009. Întrucât potrivit dispozițiilor legale legiuitorul a prevăzut posibilitatea revocării autorizației și nu intervenirea de drept a unei astfel de sancțiuni, instanța de fond a apreciat că este evident în cuprinsul obligației de informare intră și comunicarea către deținătorii de autorizații a modificărilor legislative, precum și termenul în care acești deținători ar fi trebuie să se conformeze, să depună documentația și neîndeplinirea obligațiilor stabilite nu este de natură să conducă la sancționarea acesteia în sensul revocării autorizației de antrepozit fiscal.

Mai mult, reclamanta și-a îndeplinit ulterior aceste obligații, depunând documentația. 3. Calea de atac exercitată Împotriva acestei sentințe au declarat recurs A.N.A.F. – C.A.O.P.A.A. reprezentată de A.N.V. – D.R.A.O.V. Brașov și D.G.F.P. Brașov pentru A.N.A.F. – C.A.O.P.A.A.. I. În recursul declarat de A.N.A.F. – C.A.O.P.A.A. reprezentată de A.N.V. – D.R.A.O.V Brașov s-a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței și respingerea acțiunii ca neîntemeiată. În motivele de recurs se arată că atât decizia de revocare, cât și decizia de soluționare a contestației nu reprezintă doar o simplă înșiruire de texte legale, acestea cuprinzând motivele de fapt și de drept, potrivit prevederilor Ordinului M.F.P.

nr. 1499/2009. Revocarea autorizației de antrepozit fiscal s-a efectuat în baza art. 185 alin. (2) lit. c) din C. fisc., iar A.N.A.F. – Comisia pentru autorizarea operatorilor de produse accizabile are doar obligația potrivit art. 181 alin. (5) din C. fisc., de a anunța (informa) antrepozitul de modificare a autorizației dar nu și obligația de a anunța antrepozitarii de apariția unor acte normative, precum H.G. nr. 1618/2008 care instituie obligația acestora pentru depunerea cererilor privind actualizarea documentației. Necunoașterea sau cunoașterea greșită a prevederilor H.G. nr. 1618/ 2008 – eroare de drept – nu înlătură răspunderea administrativ-fiscală. II. În recursul declarat de A.N.A.F.

– C.A.O.P.A.A. reprezentată de D.G.F.P. Brașov se critică soluția instanței de fond ca fiind netemeinică și nelegală pentru că instanța de fond a interpretat în mod greșit legea, respectiv art. 181 alin. (5) C. fisc. Dispozițiile art. 181 alin. (5) C. fisc. se referă la modificarea autorizației de antrepozitar fiscal și nu la revocarea ei, iar regimul juridic al celor două instituții este diferit: modificarea constă în schimbarea condițiilor de autorizare, iar revocarea este o sancțiune ce intervine în cazul săvârșirii (ulterior eliberării autorizației) de fapte culpabile, expres și limitativ prevăzute de lege. Doar în cazul modificării autorizației de antrepozit fiscal autoritatea fiscală are obligația legală de a informa asupra condițiilor de autorizare (și nu asupra apariției unor acte normative).

Instanța de fond a apreciat în mod greșit și dispozițiile art. 182 alin. (2) C. fisc., dispoziții care reglementează expres și limitativ faptele culpabile care atrag, ca și sancțiune administrativă în cazul săvârșirii de antrepozitar, revocarea autorizației și că ar avea caracter dispozitiv întrucât caracterul normelor este unul imperativ. Tot în mod greșit a reținut instanța de fond și faptul că reclamanta și-a îndeplinit obligația prevăzută de lege, depunând documentația, deoarece organele fiscale au constatat starea de fapt din punct de vedere al modificării autorizației de antrepozit la data emiterii deciziei din 20 octombrie 2009 și nu ulterior la momentul pronunțării hotărârii, iar depunerea documentației ulterior, nu o exonerează de răspundere.

S-a solicitat admiterea recursurilor, modificarea sentinței ca fiind nelegală și netemeinică și, pe cale de consecință, menținerea deciziei din 20 octombrie 2009 și a deciziei din 19 februarie 2010, ca fiind legale și temeinice. 4. Soluția instanței de recurs După examinarea motivelor de recurs, a dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va respinge recursurile declarate pentru următoarele considerente: În prezenta cauză, în fața instanței de fond s-a solicitat anularea actelor administrativ fiscale prin care s-a dispus revocarea autorizației de antrepozit fiscal pe care reclamanta o deținea, pentru că aceasta nu ar fi depus cerere pentru actualizarea documentației potrivit dispozițiilor H.G.

nr. 1618/2008. Însă, în decizia din 20 octombrie 2009 emisă de C.A.O.P.A.A. s-a indicat drept temei art. 183 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 571/2003 și art. 185 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 571/2003, dar nu există nicio mențiune cu privire la actualizarea documentației potrivit H.G. nr. 1618/2008, iar în Decizia nr. 029/2010 se fac referiri numai la apărările reclamantei din plângerea prealabilă și se precizează că acestea nu constituie o cauză de exonerare de răspundere. Instanța de fond a anulat actele contestate invocând dispozițiile art. 181 alin. (5) C. fisc., iar criticile din motivele de recurs referitoare la aplicarea acestui text sunt nefondate. Potrivit art. 181 alin. (5) C. fisc., „Înainte de a fi modificată autorizația, autoritatea fiscală competentă trebuie să-l informeze pe antrepozitarul autorizat asupra modificării propuse și asupra motivelor acesteia”.

Chiar dacă legea nu prevede expres că atunci când intervin modificări în materia legislației fiscale, organele fiscale ar avea obligația de a înștiința contribuabilii, totuși, pornind de la principiile aplicabile procedurii fiscale, acestea au unele obligații pe care trebuie să le respecte. Astfel, potrivit art. 7 alin. (1) C. proc. fisc., „Organul fiscal înștiințează contribuabilul asupra drepturilor și obligațiilor ce îi revin în desfășurarea procedurii potrivit legii fiscale”, iar conform art. 7 alin. (5) C. proc. fisc., „Organul fiscal îndrumă contribuabilul în aplicarea prevederilor legislației fiscale. Îndrumarea se face fie ca urmare a solicitării contribuabililor, fie din inițiativa organului fiscal”.

În raport de aceste prevederi, nu se poate susține că organul fiscal nu putea, din proprie inițiativă, să procedeze la înștiințarea contribuabililor despre modificările întrunite în materia legislației fiscale. De altfel, chiar la dosarul instanței de fond este depusă o copie a unui formulat întocmit de A.N.V. – intitulat chiar model de adresă informare antrepozitari, prin care se aducea la cunoștință contribuabililor tocmai intrarea în vigoare a H.G. nr. 1618/2008 și obligațiile ce le revin în baza acestui act normativ, ceea ce dovedește că organele fiscale au respectat principiile înscrise în C. proc. fisc., dar nu și în privința intimatei-reclamante. Nu s-au prezentat dovezi din care să rezulte care a fost motivul pentru care unii contribuabili au fost înștiințați, iar alții nu (așa cum este și cazul intimatei).

Trebuie subliniat, așa cum a reținut și instanța de fond, că chiar în nota întocmită de C.A.O.P.A.A. s-a propus admiterea plângerii prealabile și anularea deciziei din 20 octombrie 2009. Pentru că organele fiscale nu au respectat prevederile legale mai sus amintite, se constată că soluția instanței de fond este legală și temeinică și de aceea, în baza art. 312 C. proc. civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, vor fi respinse recursurile ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de A.N.A.F. - C.A.O.P.A.A., reprezentată legal de A.N.V. - D.R.A.O.V. Brașov și de D.G.F.P. Brașov pentru Ministerul Finanțelor Publice - D.G.M.D.R.S., pentru A.N.A.F. și pentru A.N.A.F. - C.A.O.P.A.A., împotriva sentinței nr. 43/F din 09 martie 2011 a Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondate. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 mai 2012.