ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2302/2012

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Sesizarea instanței de fond

Prin cererea

înregistrată la Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și

fiscal, reclamanta SC S.M. SRL a formulat acțiune în anulare, în contradictoriu

cu A.N.A.F., a Deciziei nr. 312 din 20 octombrie 2009 emisă de C.A.O.P.A.A. din

cadrul A.N.A.F. și a Deciziei din 19 februarie 2010 emisă de aceeași comisie

prin care a fost respinsă plângerea prealabilă împotriva Deciziei nr. 312/2009.

În motivarea cererii s-a

arătat că prin Decizia nr. 312 din 20 octombrie 2009 a fost revocată autorizația

de antrepozit fiscal emisă reclamantei, iar plângerea împotriva acestei decizii

a fost respinsă prin decizia din 19 februarie 2010.

În cele două acte emise

nu există nicio motivare în fapt, deși anularea, revocarea și suspendarea autorizației

de antrepozit fiscal nu se poate dispune decât potrivit pct. 12 din Normele metodologice

de aplicare a C. fisc. aprobate prin H.G. nr. 44/2004, iar către reclamantă nu s-a

comunicat un act care să permită remedierea deficiențelor constatate, putându-se

evita astfel măsura revocării.

fond

Prin sentința nr. 43/F

din 9 martie 2011 a Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ, a fost

admisă acțiunea formulată, s-a dispus anularea deciziei din 20 octombrie 2009 și

a deciziei din 19 februarie 2010 emise de C.A.O.P.A.A. din cadrul A.N.A.F.

În motivarea soluției,

instanța de fond a reținut că autorizația de antrepozit fiscal emisă reclamantei

a fost revocată prin Decizia nr. 312/2009 pentru nerespectarea prevederilor

art. 183 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 571/2003 coroborat cu prevederile pct.

70 alin. (1) și (2) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 aprobate

prin H.G. nr. 44/ 2004.

Contestația împotriva

acestei decizii a fost respinsă prin decizia din 19 februarie 2010, iar în considerentele

acesteia s-a reținut că motivele invocate privind faptul că fie din necunoaștere,

fie din omisiune, societatea nu a luat cunoștință de prevederile H.G. nr. 1618/2008

nu constituie o cauză de exonerare de răspundere.

Instanța a constatat că

potrivit art. 183 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 571/ 2003 „Orice antrepozitar

autorizat are obligarea de a îndeplini următoarele cerințe: …. Să se conformeze

cu alte cerințe impuse prin norme și că art. 185 alin. (2) și (5) C. fisc. prevede

că autoritatea emitentă avea obligația de a aduce la cunoștință destinatarilor acestor

prevederi legale modificările legislative care stabilesc anumite obligații, respectiv

conduite pe care aceștia trebuie să le realizeze. De altfel, D.R.A.O.V. Brașov a

comunicat unor antrepozitari obligația stabilită în sarcina acestora prin H.G.

nr. 1618/2008 de a actualiza documentația din dosarul de autorizare și de a prezenta

autorizațiile până la data de 31 martie 2009.

Întrucât potrivit dispozițiilor

legale legiuitorul a prevăzut posibilitatea revocării autorizației și nu intervenirea

de drept a unei astfel de sancțiuni, instanța de fond a apreciat că este evident

în cuprinsul obligației de informare intră și comunicarea către deținătorii de autorizații

a modificărilor legislative, precum și termenul în care acești deținători ar fi

trebuie să se conformeze, să depună documentația și neîndeplinirea obligațiilor

stabilite nu este de natură să conducă la sancționarea acesteia în sensul revocării

autorizației de antrepozit fiscal.

Mai mult, reclamanta și-a

îndeplinit ulterior aceste obligații, depunând documentația.

Împotriva acestei sentințe

au declarat recurs A.N.A.F. – C.A.O.P.A.A. reprezentată de A.N.V. – D.R.A.O.V. Brașov

și D.G.F.P. Brașov pentru A.N.A.F. – C.A.O.P.A.A..

I. În recursul declarat

de A.N.A.F. – C.A.O.P.A.A. reprezentată de A.N.V. – D.R.A.O.V Brașov s-a solicitat

admiterea recursului, modificarea sentinței și respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

În motivele de recurs

se arată că atât decizia de revocare, cât și decizia de soluționare a contestației

nu reprezintă doar o simplă înșiruire de texte legale, acestea cuprinzând motivele

de fapt și de drept, potrivit prevederilor Ordinului M.F.P. nr. 1499/2009.

Revocarea autorizației

de antrepozit fiscal s-a efectuat în baza art. 185 alin. (2) lit. c) din C.

fisc., iar A.N.A.F. – Comisia pentru autorizarea operatorilor de produse accizabile

are doar obligația potrivit art. 181 alin. (5) din C. fisc., de a anunța (informa)

antrepozitul de modificare a autorizației dar nu și obligația de a anunța antrepozitarii

de apariția unor acte normative, precum H.G. nr. 1618/2008 care instituie obligația

acestora pentru depunerea cererilor privind actualizarea documentației.

Necunoașterea sau cunoașterea

greșită a prevederilor H.G. nr. 1618/ 2008 – eroare de drept – nu înlătură răspunderea

administrativ-fiscală.

II. În recursul declarat

de A.N.A.F. – C.A.O.P.A.A. reprezentată de D.G.F.P. Brașov se critică soluția instanței

de fond ca fiind netemeinică și nelegală pentru că instanța de fond a interpretat

în mod greșit legea, respectiv art. 181 alin. (5) C. fisc.

Dispozițiile art. 181

alin. (5) C. fisc. se referă la modificarea autorizației de antrepozitar fiscal

și nu la revocarea ei, iar regimul juridic al celor două instituții este diferit:

modificarea constă în schimbarea condițiilor de autorizare, iar revocarea este o

sancțiune ce intervine în cazul săvârșirii (ulterior eliberării autorizației) de

fapte culpabile, expres și limitativ prevăzute de lege.

Doar în cazul modificării

autorizației de antrepozit fiscal autoritatea fiscală are obligația legală de a

informa asupra condițiilor de autorizare (și nu asupra apariției unor acte normative).

Instanța de fond a apreciat

în mod greșit și dispozițiile art. 182 alin. (2) C. fisc., dispoziții care reglementează

expres și limitativ faptele culpabile care atrag, ca și sancțiune administrativă

în cazul săvârșirii de antrepozitar, revocarea autorizației și că ar avea caracter

dispozitiv întrucât caracterul normelor este unul imperativ.

Tot în mod greșit a reținut

instanța de fond și faptul că reclamanta și-a îndeplinit obligația prevăzută de

lege, depunând documentația, deoarece organele fiscale au constatat starea de fapt

din punct de vedere al modificării autorizației de antrepozit la data emiterii deciziei

din 20 octombrie 2009 și nu ulterior la momentul pronunțării hotărârii, iar depunerea

documentației ulterior, nu o exonerează de răspundere.

S-a solicitat admiterea

recursurilor, modificarea sentinței ca fiind nelegală și netemeinică și, pe cale

de consecință, menținerea deciziei din 20 octombrie 2009 și a deciziei din 19

februarie 2010, ca fiind legale și temeinice.

recurs

După examinarea motivelor

de recurs, a dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va respinge recursurile

declarate pentru următoarele considerente:

În prezenta cauză, în

fața instanței de fond s-a solicitat anularea actelor administrativ fiscale prin

care s-a dispus revocarea autorizației de antrepozit fiscal pe care reclamanta o

deținea, pentru că aceasta nu ar fi depus cerere pentru actualizarea documentației

potrivit dispozițiilor H.G. nr. 1618/2008.

Însă, în decizia din 20

octombrie 2009 emisă de C.A.O.P.A.A. s-a indicat drept temei art. 183 alin. (1)

lit. l) din Legea nr. 571/2003 și art. 185 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 571/2003,

dar nu există nicio mențiune cu privire la actualizarea documentației potrivit H.G.

nr. 1618/2008, iar în Decizia nr. 029/2010 se fac referiri numai la apărările reclamantei

din plângerea prealabilă și se precizează că acestea nu constituie o cauză de exonerare

de răspundere.

Instanța de fond a anulat

actele contestate invocând dispozițiile art. 181 alin. (5) C. fisc., iar criticile

din motivele de recurs referitoare la aplicarea acestui text sunt nefondate.

Potrivit art. 181

alin. (5) C. fisc., „Înainte de a fi modificată autorizația, autoritatea fiscală

competentă trebuie să-l informeze pe antrepozitarul autorizat asupra modificării

propuse și asupra motivelor acesteia”.

Chiar dacă legea nu prevede

expres că atunci când intervin modificări în materia legislației fiscale, organele

fiscale ar avea obligația de a înștiința contribuabilii, totuși, pornind de la principiile

aplicabile procedurii fiscale, acestea au unele obligații pe care trebuie să le

respecte.

Astfel, potrivit art.

7 alin. (1) C. proc. fisc., „Organul fiscal înștiințează contribuabilul asupra drepturilor

și obligațiilor ce îi revin în desfășurarea procedurii potrivit legii fiscale”,

iar conform art. 7 alin. (5) C. proc. fisc., „Organul fiscal îndrumă contribuabilul

în aplicarea prevederilor legislației fiscale. Îndrumarea se face fie ca urmare

a solicitării contribuabililor, fie din inițiativa organului fiscal”.

În raport de aceste prevederi,

nu se poate susține că organul fiscal nu putea, din proprie inițiativă, să procedeze

la înștiințarea contribuabililor despre modificările întrunite în materia legislației

fiscale.

De altfel, chiar la dosarul

instanței de fond este depusă o copie a unui formulat întocmit de A.N.V. – intitulat

chiar model de adresă informare antrepozitari, prin care se aducea la cunoștință

contribuabililor tocmai intrarea în vigoare a H.G. nr. 1618/2008 și obligațiile

ce le revin în baza acestui act normativ, ceea ce dovedește că organele fiscale

au respectat principiile înscrise în C. proc. fisc., dar nu și în privința intimatei-reclamante.

Nu s-au prezentat dovezi

din care să rezulte care a fost motivul pentru care unii contribuabili au fost înștiințați,

iar alții nu (așa cum este și cazul intimatei).

Trebuie subliniat, așa

cum a reținut și instanța de fond, că chiar în nota întocmită de C.A.O.P.A.A. s-a

propus admiterea plângerii prealabile și anularea deciziei din 20 octombrie 2009.

Pentru că organele fiscale

nu au respectat prevederile legale mai sus amintite, se constată că soluția instanței

de fond este legală și temeinică și de aceea, în baza art. 312 C. proc. civ. raportat

la art. 20 din Legea nr. 554/2004, vor fi respinse recursurile ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de A.N.A.F. - C.A.O.P.A.A.,

reprezentată legal de A.N.V. - D.R.A.O.V. Brașov și de D.G.F.P. Brașov pentru Ministerul

Finanțelor Publice - D.G.M.D.R.S., pentru A.N.A.F. și pentru A.N.A.F. - C.A.O.P.A.A.,

împotriva sentinței nr. 43/F din 09 martie 2011 a Curții de Apel Brașov, secția

contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 mai 2012.