ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2222/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele

cauzei

a. Obiectul cererii

deduse judecății

Prin cererea

înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, reclamanta SC B. SRL a solicitat, în contradictoriu cu

pârâta A.N.A.F. – C.A.O.P.S.A.A., anularea Deciziei nr. 047 din 12 februarie 2009

și a Deciziei nr. 220 din 20 august 2009 emise de către autoritatea pârâtă și,

pe cale de consecință, anularea măsurii revocării autorizației de antrepozit

fiscal pentru punctul de lucru comuna Chiselet, jud. Călărași.

În motivarea cererii

formulate, societatea comercială reclamantă a arătat că prin adresa nr. 310, de

care a luat cunoștință la data de 16 martie 2009, s-a stabilit în sarcina sa

obligația de a depune un set de documente la A.N.A.F. - A.N.V., până la termenul din 31 ianuarie 2009, că a respectat parțial aceste cerințe, în condițiile

în care nu toate solicitările pârâtei i se aplicau și că, în fapt, reclamanta

îndeplinea cerințele de funcționare a antrepozitului fiscal, fără ca pârâta să

țină cont de acest aspect în momentul în care a dispus revocarea autorizației.

b.

Hotărârea Curții de Apel

Prin

sentința civilă nr. 1928 din 27 aprilie 2010, Curtea de Apel București, secția

a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis contestația formulată de

către reclamanta SC B. SRL în contradictoriu cu pârâta A.N.V. și, în

consecință, a anulat decizia nr. 220 din 20 august 2009 și decizia nr. 047 din 12

februarie 2009.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de fond a reținut că pârâta nu a făcut dovada comunicării,

către reclamantă, a adresei prin care a solicitat depunerea actelor prevăzute

de H.G. nr. 1618/2008, anterior termenului limită, 31 ianuarie 2009, facsimilul

depus la dosar având data de 16 martie 2009.

A mai arătat Curtea

că decizia pârâtei de revocare a autorizației reclamantei de antrepozit fiscal

nu a fost motivată în fapt, emitentul rezumându-se la enumerarea unor

dispoziții legale mai mult sau mai puțin relevante.

c. Calea de atac

exercitată în cauză

Împotriva acestei sentințe

a formulat recurs pârâta A.N.V., solicitând modificarea acesteia în sensul

respingerii cererii reclamantei, pentru motive încadrate în dispozițiile art. 304

pct. 9 și art. 304¹ C. proc. civ.

În motivarea căii de

atac, recurenta a susținut, în esență, că:

- hotărârea instanței

de fond nu prezintă motivele de fapt și de drept pe care s-a întemeiat

convingerea instanței;

- adresa din 19

ianuarie 2009 nu reprezintă un act administrativ care trebuia comunicat, ci o

simplă informare, importanța sa fiind exagerată de către instanța de fond;

- reclamanta era

obligată să respecte dispozițiile art. 183 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 și

ale pct. 67 alin. (1) din Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 571/2003,

și nu a depus documentele necesare, stabilite de normele în vigoare, până la

data limită;

- autorizația de

antrepozit fiscal deținută de către reclamantă a fost revocată în mod legal,

potrivit dispozițiilor pct. 67 alin. (1) din Normele metodologice pentru

aplicarea Legii nr. 571/2003, aprobate prin H.G. nr. 44/2004.

II. Considerentele

Înaltei Curți asupra recursului formulat

Examinând cauza prin

prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte

constată recursul nefondat și va respinge pentru considerentele care vor fi prezentate

în continuare.

Potrivit

dispozițiilor de la pct. 67 alin. (1) din Normele metodologice de aplicare a

Codului fiscal, aprobate prin H.G. nr. 44/2008, introduse prin articol unic lit.

b) pct. 48 din H.G. nr. 1618/2008: „67. (1) Antrepozitarii autorizați pentru

producția de produse accizabile din grupele prevăzute la art. 169 - 173 C. fisc.,

care dețin autorizații valabile, eliberate înainte de 1 ianuarie 2008, și care

nu s-au încadrat în prevederile pct. 66, au obligația de a depune la A.N.V.,

până la data de 31 ianuarie 2009 inclusiv, în vederea obținerii clasificării

tarifare, următoarele documente:

a) lista tipurilor de

produse finite realizate în antrepozitul fiscal;

b) specificația

tehnică sau alte documente certificate pentru conformitate, din care să rezulte

compoziția cantitativă pentru fiecare produs, lista cantitativă completă a

materiilor prime utilizate, natura și compoziția fiecărei materii prime,

procesul tehnologic de fabricație a produsului:

c) certificate de

analiză emise conform prevederilor legale în vigoare, care să conțină

determinările necesare stabilirii clasificării tarifare, sau, până la obținerea

acestor certificate de analiză, dovada solicitării analizelor de laborator

asupra probelor de produse”.

În cauză este

necontestat că societatea comercială intimată a depus documentația respectivă

după data de 31 ianuarie 2009, dar autoritatea fiscală competentă nu a probat

și, de altfel, nici nu a susținut, că nedepunerea documentației respective în

termenul legal ar fi produs urmări fiscale (produsele în litigiu fiind cu

acciză 0) și nici că societatea comercială ar fi avut o conduită anterioară cu

antecedente fiscale.

În schimb,

autoritatea fiscală recurentă a susținut că, în raport cu dispozițiile pct. 67.

(3) din Norme citate mai sus, sancțiunea revocării autorizației este

obligatorie pentru Comisie, aceasta neavând nici un drept să aprecieze dacă

sancțiunea se va aplica sau nu, susținere care este lipsită de temei legal.

Astfel, potrivit

dispozițiilor pct. 67 alin. (3) din Norme, antrepozitarii autorizați care nu

respectă termenele prevăzute la alin. (l) și (2) se sancționează cu revocarea

autorizației în conformitate cu prevederile art. 183 alin. (1) lit. l) și art. 185

alin. (2) lit. c) C. fisc.

Or, potrivit art. 185

alin. (2) C. fisc., „autoritatea fiscală competentă poate revoca autorizația

pentru un antrepozit fiscal în situațiile..”, între care și situația de la lit.

c) când antrepozitarul autorizat nu respectă oricare dintre cerințele prevăzute

la art. 183 sau la art. 195 – art. 198.

Deci, folosind

această formulare (autoritatea fiscală … poate revoca…) rezultă că legiuitorul

a conferit autorității dreptul să aprecieze dacă, în raport cu urmările

produse, antecedentele fiscale ale societății comerciale, pericolul concret al

faptei comise, etc., se impune sau nu aplicarea sancțiunii revocării

autorizației pentru antrepozit fiscal, care are ca urmare încetarea

activității.

Existența dreptului

de apreciere acordat de legiuitor autorității administrative competente rezultă

și din dispozițiile pct. 12

1

alin. (5) din Normele metodologice

aferente art. 185 C. fisc., potrivit cărora „atunci când deficiențele care

atrag măsura revocării nu au consecințe fiscale și sunt remediate în termen de

10 zile lucrătoare de la data comunicării actului de control de către organele

cu atribuții în acest sens … nu se va mai dispune măsura revocării”.

Astfel fiind,

instanța de recurs reține că prin Decizia nr. 047/2009, menținută prin Decizia nr.

220/2009, Comisia competentă a apreciat că se impune revocarea autorizației de

antrepozit fiscal deținută de intimată pentru punctul de lucru comuna Chiselet,

jud. Călărași, exercitându-și dreptul de apreciere cu exces, prin încălcarea

principiului proporționalității care trebuie să existe între măsura luată și

urmările produse.

Or, în cauza de față,

scopul măsurii de sancționare a fost restabilirea stării de legalitate, ceea ce

s-a și realizat, așa cum o dovedește deținerea în prezent a autorizației de

antrepozit fiscal de către intimată, însă, în raport cu lipsa antecedentelor

fiscale și cu întreaga conduită de colaborare manifestată de societatea

comercială intimată, măsura revocării este excesivă, înfrângând principiul

proporționalității.

Pentru aceste

considerente, apreciind soluția instanței de fond ca legală și temeinică, în

temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte ca

respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul formulat de către A.N.V. împotriva Sentinței civile nr. 1928 din data

de 27 aprilie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ

și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 14 aprilie 2011.