ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2222/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei a. Obiectul cererii deduse judecății Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC B. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F. – C.A.O.P.S.A.A., anularea Deciziei nr. 047 din 12 februarie 2009 și a Deciziei nr. 220 din 20 august 2009 emise de către autoritatea pârâtă și, pe cale de consecință, anularea măsurii revocării autorizației de antrepozit fiscal pentru punctul de lucru comuna Chiselet, jud. Călărași. În motivarea cererii formulate, societatea comercială reclamantă a arătat că prin adresa nr. 310, de care a luat cunoștință la data de 16 martie 2009, s-a stabilit în sarcina sa obligația de a depune un set de documente la A.N.A.F.

- A.N.V., până la termenul din 31 ianuarie 2009, că a respectat parțial aceste cerințe, în condițiile în care nu toate solicitările pârâtei i se aplicau și că, în fapt, reclamanta îndeplinea cerințele de funcționare a antrepozitului fiscal, fără ca pârâta să țină cont de acest aspect în momentul în care a dispus revocarea autorizației. b. Hotărârea Curții de Apel Prin sentința civilă nr. 1928 din 27 aprilie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis contestația formulată de către reclamanta SC B. SRL în contradictoriu cu pârâta A.N.V. și, în consecință, a anulat decizia nr. 220 din 20 august 2009 și decizia nr. 047 din 12 februarie 2009. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că pârâta nu a făcut dovada comunicării, către reclamantă, a adresei prin care a solicitat depunerea actelor prevăzute de H.G.

nr. 1618/2008, anterior termenului limită, 31 ianuarie 2009, facsimilul depus la dosar având data de 16 martie 2009. A mai arătat Curtea că decizia pârâtei de revocare a autorizației reclamantei de antrepozit fiscal nu a fost motivată în fapt, emitentul rezumându-se la enumerarea unor dispoziții legale mai mult sau mai puțin relevante. c. Calea de atac exercitată în cauză Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta A.N.V., solicitând modificarea acesteia în sensul respingerii cererii reclamantei, pentru motive încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304¹ C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurenta a susținut, în esență, că: - hotărârea instanței de fond nu prezintă motivele de fapt și de drept pe care s-a întemeiat convingerea instanței; - adresa din 19 ianuarie 2009 nu reprezintă un act administrativ care trebuia comunicat, ci o simplă informare, importanța sa fiind exagerată de către instanța de fond; - reclamanta era obligată să respecte dispozițiile art. 183 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 și ale pct. 67 alin. (1) din Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 571/2003, și nu a depus documentele necesare, stabilite de normele în vigoare, până la data limită; - autorizația de antrepozit fiscal deținută de către reclamantă a fost revocată în mod legal, potrivit dispozițiilor pct. 67 alin. (1) din Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 571/2003, aprobate prin H.G.

nr. 44/2004. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului formulat Examinând cauza prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată recursul nefondat și va respinge pentru considerentele care vor fi prezentate în continuare. Potrivit dispozițiilor de la pct. 67 alin. (1) din Normele metodologice de aplicare a Codului fiscal, aprobate prin H.G. nr. 44/2008, introduse prin articol unic lit. b) pct. 48 din H.G. nr. 1618/2008: „67.

(1) Antrepozitarii autorizați pentru producția de produse accizabile din grupele prevăzute la art. 169 - 173 C. fisc., care dețin autorizații valabile, eliberate înainte de 1 ianuarie 2008, și care nu s-au încadrat în prevederile pct. 66, au obligația de a depune la A.N.V., până la data de 31 ianuarie 2009 inclusiv, în vederea obținerii clasificării tarifare, următoarele documente: a) lista tipurilor de produse finite realizate în antrepozitul fiscal; b) specificația tehnică sau alte documente certificate pentru conformitate, din care să rezulte compoziția cantitativă pentru fiecare produs, lista cantitativă completă a materiilor prime utilizate, natura și compoziția fiecărei materii prime, procesul tehnologic de fabricație a produsului: c) certificate de analiză emise conform prevederilor legale în vigoare, care să conțină determinările necesare stabilirii clasificării tarifare, sau, până la obținerea acestor certificate de analiză, dovada solicitării analizelor de laborator asupra probelor de produse”.

În cauză este necontestat că societatea comercială intimată a depus documentația respectivă după data de 31 ianuarie 2009, dar autoritatea fiscală competentă nu a probat și, de altfel, nici nu a susținut, că nedepunerea documentației respective în termenul legal ar fi produs urmări fiscale (produsele în litigiu fiind cu acciză 0) și nici că societatea comercială ar fi avut o conduită anterioară cu antecedente fiscale. În schimb, autoritatea fiscală recurentă a susținut că, în raport cu dispozițiile pct. 67. (3) din Norme citate mai sus, sancțiunea revocării autorizației este obligatorie pentru Comisie, aceasta neavând nici un drept să aprecieze dacă sancțiunea se va aplica sau nu, susținere care este lipsită de temei legal.

Astfel, potrivit dispozițiilor pct. 67 alin. (3) din Norme, antrepozitarii autorizați care nu respectă termenele prevăzute la alin. (l) și (2) se sancționează cu revocarea autorizației în conformitate cu prevederile art. 183 alin. (1) lit. l) și art. 185 alin. (2) lit. c) C. fisc. Or, potrivit art. 185 alin. (2) C. fisc., „autoritatea fiscală competentă poate revoca autorizația pentru un antrepozit fiscal în situațiile..”, între care și situația de la lit. c) când antrepozitarul autorizat nu respectă oricare dintre cerințele prevăzute la art. 183 sau la art. 195 – art. 198. Deci, folosind această formulare (autoritatea fiscală … poate revoca…) rezultă că legiuitorul a conferit autorității dreptul să aprecieze dacă, în raport cu urmările produse, antecedentele fiscale ale societății comerciale, pericolul concret al faptei comise, etc., se impune sau nu aplicarea sancțiunii revocării autorizației pentru antrepozit fiscal, care are ca urmare încetarea activității.

Existența dreptului de apreciere acordat de legiuitor autorității administrative competente rezultă și din dispozițiile pct. 12 1 alin. (5) din Normele metodologice aferente art. 185 C. fisc., potrivit cărora „atunci când deficiențele care atrag măsura revocării nu au consecințe fiscale și sunt remediate în termen de 10 zile lucrătoare de la data comunicării actului de control de către organele cu atribuții în acest sens … nu se va mai dispune măsura revocării”. Astfel fiind, instanța de recurs reține că prin Decizia nr. 047/2009, menținută prin Decizia nr. 220/2009, Comisia competentă a apreciat că se impune revocarea autorizației de antrepozit fiscal deținută de intimată pentru punctul de lucru comuna Chiselet, jud. Călărași, exercitându-și dreptul de apreciere cu exces, prin încălcarea principiului proporționalității care trebuie să existe între măsura luată și urmările produse.

Or, în cauza de față, scopul măsurii de sancționare a fost restabilirea stării de legalitate, ceea ce s-a și realizat, așa cum o dovedește deținerea în prezent a autorizației de antrepozit fiscal de către intimată, însă, în raport cu lipsa antecedentelor fiscale și cu întreaga conduită de colaborare manifestată de societatea comercială intimată, măsura revocării este excesivă, înfrângând principiul proporționalității. Pentru aceste considerente, apreciind soluția instanței de fond ca legală și temeinică, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte ca respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul formulat de către A.N.V. împotriva Sentinței civile nr. 1928 din data de 27 aprilie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 aprilie 2011.