ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1908/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea

înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța, reclamanta SC V. SA, în

contradictoriu cu pârâta A.N.A.F.- Comisia pentru Autorizarea Operatorilor de

Produse Supuse Accizelor Armonizate, a solicitat anularea Deciziei nr. 149 din

12 februarie 2009 și a Deciziei nr. 226 din 20 august 2009 emise de către

autoritatea pârâtă și, pe cale de consecință, anularea măsurii revocării

autorizațiilor de antrepozit fiscal, precum și suspendarea efectelor deciziilor

contestate până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei.

În motivarea cererii formulate,

societatea comercială reclamantă a arătat că:

- prin adresa din 19 ianuarie

2009 s-a stabilit în sarcina reclamantei obligația de a depune un set de documente

la A.N.A.F. - A.N.V., până la termenul din 31 ianuarie 2009;

- prin Decizia nr. 149

din 12 februarie 2009 au fost revocate autorizațiile de antrepozit fiscal deținute

de reclamantă, fiind invocate ca temei legal dispozițiile art. 183 alin. (1)

lit. l) Legea nr. 571/2003 și ale pct. 67 din Normele metodologice de aplicare a

C. fisc.;

- prin Decizia nr. 226

din 20 august 2009 autoritatea pârâtă a respins plângerea prealabilă formulată de

reclamantă împotriva Deciziei nr. 149/2009, în temeiul Legii 554/2004;

Reclamanta SC V. SA. a

susținut că deciziile contestate sunt nelegale, întrucât depășirea termenului fixat

pentru depunerea documentației trebuia analizată prin raportare la faptul că solicitarea

actelor nu s-a făcut într-un termen rezonabil, că documentele au fost depuse la

A.N.A.F. - A.N.V. - D.R.A.O.V. Constanța, că a existat un caz fortuit care a împiedicat

societatea să respecte termenul stabilit și trebuia reținută exonerarea de sancțiunea

revocării autorizațiilor întrucât nu au existat consecințe fiscale.

Reclamanta arată că i

s-a comunicat Adresa din 19 ianuarie 2009 cu doar zece zile înainte de termenul

de depunere a documentației și că, datorită faptului că sistemele informatice ale

societății nu au fost funcționale, a depus înscrisurile la data de 4 februarie 2009

la D.R.A.O.V. Constanța, pentru a evita o întârziere mai mare.

Față de această situație

de fapt, societatea reclamantă a considerat că, în cauză, devin incidente prevederile

art. 12 pct. 5 din Normele metodologice de aplicare a C. fisc., cu referire la

art. 185 C. fisc., potrivit cărora remedierea deficiențelor și lipsa consecințelor

fiscale reprezintă cauze care înlătură sancțiunea revocării autorizațiilor.

Pe cale de excepție, SC

V. SA. a invocat și nelegalitatea dispozițiilor pct. 67 alin. (1), (2), (3) H.G.

nr. 1618/2008 de modificare a H.G. nr. 44/2004 privind normele de aplicare a C.

fisc..

Prin Încheierea din 15

februarie 2010, Curtea de Apel Constanța, a dispus conexarea Dosarului nr. 69/36/2010

al Tribunalului Constanța cu dosarul aflat pe rol, în temeiul art. 164 C. proc.

civ..

Pârâta A.N.A.F. - Comisia

pentru Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate a formulat

întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii.

Prin sentința civilă

nr. 571/CA din 17 noiembrie 2009, instanța de fond a dispus suspendarea executării

Deciziei nr. 149/2009 și a Deciziei nr. 226/2009, până la soluționarea definitivă

și irevocabilă a cauzei. Prin Încheierea din 22 martie 2010, a respins excepția

inadmisibilității excepției de nelegalitate a dispozițiilor pct. 67 alin. (1), (2),

(3) H.G. nr. 1618/2008 de modificare a H.G. nr. 44/2004 și, prin încheierea din

10 mai 2010, a respins, ca nefondată, excepția de nelegalitate invocată de reclamantă.

Prin sentința civilă

nr. 216/CA din 15 iunie 2010, Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă

și fluvială, contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanta

SC V. SA, în contradictoriu cu pârâții A.N.A.F. - Comisia pentru Autorizarea Operatorilor

de Produse Supuse Accizelor Armonizate și Guvernul României, a anulat Decizia

nr. 149/2009 și Decizia nr. 226/2009 emise de pârâtă și a obligat pârâta către reclamantă

la 8,6 RON cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel,

instanța de fond a reținut, în esență, următoarele:

Reclamanta a fost sancționată,

prin deciziile contestate, cu măsura revocării autorizațiilor de antrepozit fiscal

întrucât nu a depus documentele solicitate de către A.N.A.F. - A.N.V. până la termenul

din 31 ianuarie 2009, comunicându-le către D.R.A.O.V. Constanța la data de 4

februarie 2009.

Prin raportare la dispozițiile

art. 183 pct. 1 lit. e) și ale art. 185 alin. (2) pct. 2 lit. c) C. fisc., instanța

de fond a reținut că aplicarea sancțiunii revocării autorizației de antrepozit nu

era obligatorie și că reclamanta a depășit termenul impus cu patru zile, documentele

fiind depuse la D.R.A.O.V. Constanța la data de 4 februarie 2009 și înregistrate

la A.N.V. la data de 18 februarie 2009.

De asemenea, Curtea a

avut în vedere și problemele tehnice, independente de voința reclamantei, care au

contribuit la întârzierea în depunerea documentelor.

În speță, prima instanță

a apreciat că devin aplicabile dispozițiile art. 12 pct. 5 din Normele metodologice

de aplicare a C. fisc., potrivit cărora nu se va dispune măsura revocării, în cazul

în care deficiențele care atrag măsura revocării nu au consecințe fiscale și sunt

remediate în termen de 10 zile de la data comunicării actului de control.

2.1. Împotriva acestei

sentințe, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, a declarat recurs D.R.A.O.V.

Constanța, în nume propriu și pentru A.N.V., invocând dispozițiile art. 304

pct. 9 și ale art. 304

1

C. proc. civ. și susținând, în esență, că hotărârea

a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.

Astfel, argumentează recurentele,

în mod eronat a apreciat instanța de fond că sancțiunea aplicată nu corespunde cerințelor

art. 185 C. fisc., din moment ce potrivit alin. (2) lit. c) de la acest articol,

autoritatea fiscală competentă poate revoca autorizația pentru un antrepozit fiscal

atunci când antrepozitarul nu respectă oricare dintre cerințele prevăzute la

art. 183 sau la art. 195-198.

De asemenea, se argumentează

în continuare, potrivit dispozițiilor art. 67 alin. (1) Normele metodologice de

aplicare a C. fisc., aferente Titlului VII - Accize și alte taxe speciale, aprobate

prin H.G. nr. 44/2004, antrepozitarii autorizați aveau obligația ca, până la data

de 31 ianuarie 2009, să depună documentele enumerate în mod expres.

Or, concluzionează recurentele,

societatea comercială nu a negat că a transmis documentele respective cu întârziere,

astfel că dispozițiile legale au devenit aplicabile, actele administrative de sancționare

fiind legale și temeinice, iar instanța a reținut în mod greșit incidența pct. 12

1

alin. (5) din Normele aferente art. 195 C. fisc..

2.2. Intimata-reclamantă

a depus concluzii scrise în cuprinsul cărora a susținut, în esență, că soluția instanței

de fond este legală și temeinică, solicitând respingerea recursului.

Astfel, argumentează societatea

comercială, instanța de fond a reținut în mod corect că întârzierea în depunerea

documentelor a fost de numai 4 zile, din moment ce acestea au fost depuse la serviciul

public deconcentrat în județul Constanța al autorității centrale A.N.A.F. - A.N.V.

De asemenea, susține intimata-reclamantă,

în cauză sunt incidente dispozițiile pct. 12 alin. (5) aferente art. 185 C.

fisc., în raport cu data când au fost depuse documentele cerute.

recurs

Recursul formulat este

nefondat și va fi respins pentru considerentele care vor fi prezentate în continuare.

Așa cum s-a arătat în

expunerea rezumativă a circumstanțelor cauzei și soluției adoptate de instanța de

fond, în cauză este necontestat că societatea comercială intimată a fost înștiințată

de către A.N.A.F. - A.N.V. cu Adresa din 19 ianuarie 2009 ca, până la data de 31

ianuarie 2009, să depună în vederea obținerii clasificării tarifare, documentele

prevăzute la pct. 67 alin. (1) din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 44/2004.

Într-adevăr, potrivit

dispozițiilor de la pct. 67 alin. (1) din Normele metodologice de aplicare a C.

fisc., aprobate prin H.G. nr. 44/2008, introduse prin articol unic lit. B pct. 48

din H.G. nr. 1618/2008: „67.(1) Antrepozitarii autorizați pentru producția de produse

accizabile din grupele prevăzute la art. 169-173 C. fisc., care dețin autorizații

valabile, eliberate înainte de 1 ianuarie 2008, și care nu s-au încadrat în prevederile

pct. 66, au obligația de a depune la A.N.V., până la data de 31 ianuarie 2009 inclusiv,

în vederea obținerii clasificării tarifare, următoarele documente:

a) lista tipurilor de

produse finite realizate în antrepozitul fiscal;

b) specificația tehnică

sau alte documente certificate pentru conformitate, din care să rezulte compoziția

cantitativă pentru fiecare produs, lista cantitativă completă a materiilor prime

utilizate, natura și compoziția fiecărei materii prime, procesul tehnologic de fabricație

a produsului:

c) certificate de analiză

emise conform prevederilor legale în vigoare, care să conțină determinările necesare

stabilirii clasificării tarifare, sau, până la obținerea acestor certificate de

analiză, dovada solicitării analizelor de laborator asupra probelor de produse”.

În cauză este necontestat

că societatea comercială intimată a depus documentația respectivă după data de 31

ianuarie 2009, iar autoritatea fiscală competentă nu a probat și, de altfel, nici

nu a susținut că nedepunerea documentației respective în termenul legal ar fi produs

urmări fiscale (produsele în litigiu - diferite sortimente de vin, fiind cu acciză

0) și nici că societatea comercială ar fi avut o conduită anterioară cu antecedente

fiscale.

În schimb, autoritatea

fiscală recurentă a susținut că, în raport cu dispozițiile pct. 67.(3) din Norme

citate mai sus, sancțiunea revocării autorizației este obligatorie pentru Comisie,

aceasta neavând nici un drept să aprecieze dacă sancțiunea se va aplica sau nu,

susținere care este lipsită de temei legal.

Astfel, potrivit dispozițiilor

pct. 67.(3) din Norme, antrepozitarii autorizați care nu respectă termenele prevăzute

la alin. (1) și (2) se sancționează cu revocarea autorizației în conformitate cu

prevederile art. 183 alin. (1) lit. l) și art. 185 alin. (2) lit. c) C. fisc..

Or, potrivit art. 185

alin. (2) C. fisc., „autoritatea fiscală competentă poate revoca autorizația pentru

un antrepozit fiscal în situațiile(...)", între care și situația de la

lit. c) când antrepozitarul autorizat nu respectă oricare dintre cerințele prevăzute

la art. 183 sau la art. 195-198.

Deci, folosind această

formulare (autoritatea fiscală(…) poate revoca(…)) rezultă că legiuitorul a conferit

autorității dreptul să aprecieze dacă, în raport cu urmările produse, antecedentele

fiscale ale societății comerciale, pericolul concret al faptei comise, etc., se

impune sau nu aplicarea sancțiunii revocării autorizației pentru antrepozit fiscal,

care are ca urmare încetarea activității.

Existența dreptului de

apreciere acordat de legiuitor autorității administrative competente rezultă și

din dispozițiile pct. 12

1

alin. (5) din Normele metodologice aferente

art. 185 C. fisc., potrivit cărora „atunci când deficiențele care atrag măsura revocării

nu au consecințe fiscale și sunt remediate în termen de 10 zile lucrătoare de la

data comunicării actului de control de către organele cu atribuții în acest sens(…)

nu se va mai dispune măsura revocării”.

Astfel fiind, instanța

de recurs reține că prin Decizia nr. 149/2009, menținută prin Decizia nr. 226/2009,

Comisia competentă a apreciat că se impune revocarea celor 7 autorizații de antrepozit

fiscal eliberate la data de 23 decembrie 2003 în favoarea societății comercială

intimate, exercitându-și dreptul de apreciere cu exces, prin încălcarea principiului

proporționalității care trebuie să existe între măsura luată și urmările produse.

Or, în cauza de față,

este necontestat că scopul măsurii de sancționare a fost restabilirea stării de

legalitate, ceea ce s-a și realizat, însă, în raport cu lipsa antecedentelor fiscale

și cu întreaga conduită de colaborare manifestată de societatea comercială intimată

și urmarea produsă: încetarea activităților pentru care fuseseră emise autorizațiile

de antrepozit fiscal, măsura revocării este excesivă, înfrângând principiul proporționalității.

De altfel, secția contencios

administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a mai pronunțat

în acest sens și în alte cauze având ca obiect acte administrative emise în situații

similare (Decizia nr. 5564/2010, Decizia nr. 3535/2010), soluția din cauza de față

nefiind decât confirmarea unei jurisprudențe unitare în ceea ce privește interpretarea

dispozițiilor legale incidente.

În concluzie, cu motivarea

de mai sus, soluția instanței este legală și temeinică, urmând ca recursul să fie

respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de D.R.A.O.V. Constanța,

în nume propriu și pentru A.N.V. împotriva sentinței civile nr. 216/CA din 15 iunie

2010, pronunțată în Dosarul nr. 1422/36/2009 al Curții de Apel Constanța, secția

comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 31 martie

2011.