ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3589/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:,

Prin cererea adresată

Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă, fluvială de contencios

administrativ și fiscal, la data de 14 octombrie 2009 și înregistrată sub nr.

1422/36/2009, reclamanta SC V.V.C. SRL a solicitat, în contradictoriu cu

A.N.A.F. - Comisia pentru Autorizarea Operațiunilor de Produse Supuse Accizelor

Armonizate și Guvernul României, anularea deciziei nr. 149 din 12 februarie 2009

și a deciziei nr. 226 din 20 august 2009 emise de A.N.A.F. - Comisia pentru

Autorizarea Operațiunilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate și, pe cale de

consecință, anularea măsurii revocării autorizațiilor de antrepozit fiscal nr. RO

0020813PP01 - RO 0020813PP07 din 23 decembrie 2003, cu cheltuieli de judecată.

Pe cale de excepție, a

invocat excepția de nelegalitate a dispozițiilor art. 67 alin. (1), (2) și (3) din

H.G. nr. 1618/2008 de modificare a H.G. nr. 44/2004 privind normele de aplicare

a Codului fiscal, pentru următoarele considerente:

Potrivit textului

invocat, antreprenorii autorizați care nu respectă termenele prevăzute la alin.

(1) și (2) se sancționează cu revocarea autorizației, în conformitate cu prev.

art. 183 alin. (1) lit. l) și art. 185 alin. (2) lit. c) C. fisc.

Sancțiunea revocării

este prevăzură de Codul fiscal - art. 185, dar fapta care i se impută,

respectiv depășirea termenelor legale, este prevăzută de pct. 67 alin. (1), (2),

(3) din H.G. nr. 1618/2008.

Ca atare, a susținut

reclamanta, sancțiunile fiscale, indiferent de natura acestora, trebuie să fie

impuse prin lege, în speță Legea nr. 571/2003, urmând să se prevadă atât fapta

considerată abatere de la normele fiscale, cât și sancțiunea ce urmează a fi

aplicată în cazul săvârșirii faptei în cauză.

Pârâtele, prin

întâmpinare, au solicitat respingerea excepției de nelegalitate.

Curtea de Apel

Constanța, secția comercială, maritimă, fluvială de contencios administrativ și

fiscal, prin încheierea de ședință din data de 10 mai 2010 pronunțată în

dosarul nr. 1422/36/2009 a respins excepția de nelegalitate ca neîntemeiată.

Pentru a se pronunța

această hotărâre prima instanță a reținut următoarele considerente:

Prin decizia nr. 149

din 12 februarie 2009, s-a dispus revocarea autorizațiilor de antrepozit fiscal

nr. RO 0020813PP01 - RO 0020813PP07 din 23 decembrie 2003, pentru nerespectarea

prev. art. 183 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 571/2003

coroborate cu prevederile art. 67 alin. (1) din Normele metodologice de

aplicare a Legii nr. 571/2003, aprobate prin H.G. nr. 44/2004.

Potrivit art. 183 alin.

(1) lit. l) din Legea nr. 571/2003, antrepozitarul autorizat este obligat să se

conformeze cerințelor impuse de lege.

Alin. (2) al aceluiași

act normativ stabilesc că prevederile alin. (1) vor fi adoptate pe grupe de

produse accizabile și antrepozitari, conform precizărilor din norme.

În speță, prin H.G. nr.

1618/2008 s-au aprobat normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003,

aprobate prin H.G. nr. 44/2004, conform noilor modificări și completări.

Astfel, prin art. 67

din H.G. nr. 1618/2008 s-au completat dispozițiile H.G. nr. 44/2004 în sensul

că: „antreprenorii pentru producția de produse accizabile din grupele prevăzute

la art. 169 -173 C. fisc., care dețin autorizații valabile, eliberate înainte

de 1 ianuarie 2008, și care nu s-au încadrat în prevederile pct. 66, au

obligația de a depune la Autoritatea Națională a Vămilor, până la data de 31 ianuarie 2009 inclusiv, în vederea obținerii clasificării tarifare,

următoarele documente:

a) lista tipurilor de

produse finite realizate în antrepozitul fiscal;

b)

specificația tehnică

sau alte documente certificate pentru conformitate, din care să rezulte

compoziția cantitativă pentru fiecare produs, lista cantitativă completă a

materiilor prime utilizate, natura și compoziția fiecărei materii prime,

procesul tehnologic de fabricație a produsului;

c)

certificate de analiză emise

conform prevederilor legale în vigoare, care să conțină determinările necesare

stabilirii clasificării tarifare, sau, până la obținerea acestor certificate de

analiză, dovada solicitării analizelor de laborator asupra probelor de produse.

Împotriva acestei

hotărâri, în termen legal a formulat recurs reclamanta SC V.V.C. SA Constanța

solicitând modificarea în tot a Încheierii din 10 mai 2010, în sensul admiterii

excepției de nelegalitate a dispozițiilor pct. 67 alin. (1) și (3) din H.G. nr.

1618/2008 de modificare a H.G. nr. 44/2004.

În motivarea recursului

reclamanta a arătat, în esență, că:

Instanța de fond a

apreciat în mod greșit că dispozițiile pct. 67 alin. (1), (2) și (3) din H.G.

nr. 1618/2008 respectă tehnica de legiferare consacrată de dreptul civil român,

cu toate că s-a învederat că sancțiunea revocării este prevăzută de Codul

fiscal în art. 185, dar fapta care i se impută este prevăzută de pct. 67 alin.

(1), (2) și (3) din H.G. nr. 1618/2008, or, sancțiunile fiscale, indiferent de

natura acestora trebuie să fie prevăzute, obligatoriu, de lege (Codul fiscal).

Instanța de fond a ignorat

faptul că normele fiscale conținute de pct. 67 alin. (1) și (3) depășesc sfera

de cuprindere a art. 183 și art. 185 C. fisc. Prin pct. 67 alin. (1) și (3) din

H.G. nr. 1618/2008 se adaugă la lege, practic, prin Norme stipulându-se noi

fapte care atrag sancțiunile prevăzute de Codul fiscal, respectiv revocarea

autorizațiilor de antrepozit fiscal. Încriminarea unor fapte printr-o hotărâre

de guvern nu poate să producă efecte juridice deoarece în acest fel se

depășește domeniul de competență al puterii executive.

Recursul este nefondat.

Textul art. 67 din H.G.

nr. 1618/2008 a fost adoptat în acord cu prevederile Codului fiscal. Este de

observat că art. 183 alin. (1) lit. l) C. fisc. (Legea nr. 571/2003) impune

antrepozitarului fiscal „să se conformeze cu alte cerințe impuse prin norme”,

ceea ce înseamnă că prin Normele metodologice de aplicare se pot stabili și

alte exigențe pe care antrepozitorul fiscal este obligat să le satisfacă.

Apoi, cum art. 185 alin.

(2) lit. c) C. fisc. stipulează că autoritatea fiscală poate revoca autorizația

pentru un antrepozit fiscal când antrepozitarul nu respectă cerințele art. 183

din același act normativ, iar acest din urmă text legal abilitează executivul să

stabilească exigențe legale obligatorii pentru antrepozitar [alin. (1) lit. l],

este evident că baza legală a pct. 67 din Norme o reprezintă art. 183 alin. (1)

lit. l) și art. 185 alin. (2) lit. c) C. fisc.

Prin urmare

dispozițiile atacate de reclamantă pe calea excepției de nelegalitate sunt în

deplină consonanță cu prevederile amintite din Legea nr. 571/2003 și că în nici

un caz nu se poate vorbi de o nerespectare a tehnicii de legiferare ori de

depășirea competențelor puterii executive.

Așa fiind, Înalta

Curte, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat

recursul formulat de reclamanta SC V.V.C. SA Constanța.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de SC

V.V.C. SA Constanța împotriva încheierii de ședință din data de 10 mai 2010

pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială,

contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 august

2010.