ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1783/2016

Decizia nr. 1783/2016

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 1 iunie 2012 pe rolul Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC A. SRL, prin administrator special și administratorul judiciar B. SPRL, a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Finanțelor Publice, ANAF, Garda Financiară - Comisariatul General, Garda Financiară - Secția Județeană Constanța, ANAF - Comisia pentru Autorizarea Operatorilor de Produse supuse Accizelor Armonizate, Autoritatea Națională a Vămilor - Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Constanța și Autoritatea Națională a Vămilor - Direcția de Supraveghere Accize și Operațiuni Vamale, solicitând ca în contradictoriu cu aceștia să se dispună obligarea pârâților, în solidar, la plata sumei de 8.896.331 euro, echivalentul în lei, reprezentând prejudiciul (cuantificat provizoriu) cauzat de aceștia, calculat până în luna iunie 2010; cu cheltuieli de judecată.

Prin Sentința civilă nr. 82 pronunțată în data de 7 mai 2015, Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a respins cererea de repunere pe rol, cererea de suspendare a judecății întemeiată pe dispozițiile art. 244 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., a respins excepțiile invocate de pârâte ca nefondate și, admițând acțiunea reclamantei SC A. SRL - prin administrator judiciar B. SPRL și cererea de intervenție în interesul reclamantei formulată de C. SA, Sucursala Constanța, în contradictoriu cu pârâții - Ministerul Finanțelor București - Agenția Națională de Administrare Fiscală și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Constanța a obligat pârâtele la plata sumei de 8.849.435 euro în echivalent în lei la data plății, către reclamantă, reprezentând prejudiciu, și a sumei de 5.000 lei reprezentând onorariu expertiză și 5.000 lei reprezentând onorariu contraexpertiză către reclamantă.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a precizat că a respins cererea de repunere pe rol formulată de D.G.R.F.P. Galați - A.J.F.P. Constanța, deoarece nu sunt întrunite cerințele reglementate de disp. art. 151 C. proc. civ.

În ceea ce privește cererea de suspendare a judecății cauzei întemeiată pe dispozițiile art. 244 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. a respins-o ca nefondată, față de adresa D.N.A. din 6 februarie 2014, "în cauză - dosar nr. x/P/2013 până în prezent nu a fost începută urmărirea penală".

A precizat că și solicitarea de repunere a cauzei pe rol pentru judecarea cererii de înscriere în fals este nefondată, dat fiind că D.G.R.F.P. Galați - A.J.F.P. Constanța nu a făcut prin cererea sa dovada respectării dispozițiilor art. 183 C. proc. civ.

Referitor la excepțiile invocate, în considerarea și a art. 137 C. proc. civ., instanța le-a respins ca nefondate, astfel:

Excepția lipsei calității procesuale pasive pentru cererea de chemare în judecată a reclamantei, formulată de pârâte, întrucât prin analizarea actelor emise de fiecare pârâtă și care au adus prejudiciu acesteia, fiecare dintre pârâte urmează a răspunde în consecință. Acestea cu atât mai mult cu cât în anul 2013 s-au emis acte normative, respectiv O.U.G. nr. 74/2013 și H.G. nr. 529/2013 privind unele măsuri pentru îmbunătățirea activității ANAF și privind organizarea și funcționarea ANAF, ce au drept consecință transmiterea legală a calității procesual pasive a persoanelor juridice care și-au încetat personalitatea.

Referitor la excepția puterii de lucru judecat, dat fiind că în dosare s-au solicitat pretenții diferite, rezultate din acte administrative diferite, distincte pentru perioade diferite. Astfel, în cauză s-a solicitat ca în contradictoriu cu pârâții desemnați în acțiune, aceștia să fie obligați la plata unui prejudiciu suferit ca urmare a revocării autorizației de antrepozit fiscal și refuzul cercetării autorizației de antrepozit fiscal pentru perioada iulie 2009 - 1 septembrie 2010, iar în dosarul x/36/2012 pârâții au fost deosebiți, perioada pentru care s-a calculat este diferită (1 septembrie 2010 - 1 mai 2013), iar actele administrative ce s-a solicitat a fi anulate au fost diferite, emise de pârâte diferite.

Excepția inadmisibilității acțiunii a fost apreciată ca nefondată întrucât nu numai procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor din 10 decembrie 2009 - act administrativ prin care organul administrației de stat (agent constatator) își manifestă unilateral voința, cu intenția de a produce efecte juridice, a fost anulat, ci și Decizia nr. 79 din 25 martie 2010 emisă de M.F.P. - Comisia pentru Autorizarea Operatorilor de Produse supuse Accizelor Armonizate și Decizia nr. 10 din 29 ianuarie 2010 de revocare a autorizației de antrepozit fiscal din 27 septembrie 2007 au fost anulate (Sentința civilă nr. 259/CA din 15 iulie 2010 a Curții de Apel Constanța). Mai mult decât atât, dispozițiile art. 19 din Legea nr. 554/2004 stabilesc că persoana vătămată poate cere despăgubiri pentru prejudiciul suferit ca urmare a emiterii unui act administrativ nelegal și separat de acțiunea prin care se solicită anularea actului. Or, în cauză s-a făcut dovada anulării de către instanță a unui act administrativ nelegal (Sentința civilă nr. 259/CA din 15 iulie 2010 a Curții de Apel Constanța).

Pe fond, s-a apreciat că acțiunea este fondată.

Potrivit art. 8 alin. (1), 18 alin. (1) și art. 19 din Legea 554/2004 persoana vătămată prin emiterea unui act nelegal de către o autoritate administrativă are dreptul să solicite despăgubirile pe cale separată, ulterior promovării acțiunii în anularea actului administrativ de autoritate, din aceasta rezultând și caracterul de accesorialitate al acțiunii, aceasta fiind deci accesorie și subsidiară cererii principale, repararea pagubei fiind condiționată deci de anularea actului sau obligarea autorității publice să rezolve cererea particularului, urmând apoi a se analiza și celelalte condiții ale răspunderii delictuale administrative.

S-a reținut că reclamanta a făcut dovada că a atacat măsurile administrative abuzive ale autorităților administrative, care au fost anulate de instanțele de judecată: Sentința civilă nr. 2649 din 8 februarie 2011 a Judecătoriei Constanța definitivă prin Decizia civilă nr. 2283/RCA din 30 noiembrie 2011 a Tribunalului Constanța și Sentința civilă nr. 259/CA din 15 iulie 2010 a Curții de Apel Constanța, irevocabilă prin Decizia civilă nr. 3356 din 9 iunie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, respectiv a făcut dovada existenței unor acte administrative ilegale, anulate de instanță, fiind îndeplinită așadar, prima condiție prevăzută de legiuitor.

În ce privește prejudiciul suferit de reclamantă, s-a constatat următoarele:

Prejudiciul este efectul negativ produs asupra patrimoniului unei persoane ca urmare a faptei ilicite săvârșite de o altă persoană, componentele prejudiciului fiind pierderea efectivă și câștigul nerealizat.

Prin luarea mai multor măsuri ilegale de către autoritățile administrativ fiscale, s-au produs: blocarea activității societății reclamante, declanșarea procedurii de insolvență și ulterior declararea falimentului acesteia, măsura ilegală fiind aceea de revocare a autorizației de antrepozit fiscal, anulată de instanță și neacordarea autorizației de antrepozit fiscal.

Judecătorul fondului a constatat că activitatea SC A. SRL a fost prejudiciată astfel:

Prin deschiderea procedurii de insolvență conform încheierii din 7 august 2009 a Tribunalului Constanța pronunțată de judecătorul sindic în dosarul nr. x/118/2009 ca urmare a măsurilor abuzive ale Comisariatului General al Gărzii Financiare, Gărzii Financiare Constanța, D.R.A.O.V. Constanța.

SC A. SRL cu toate bunurile sechestrate și toate conturile poprite de autoritățile fiscale a fost obligată să-și declare starea de insolvență iminent aflată în imposibilitatea desfășurării activității, cât și a achitării obligațiilor la scadență.

Începând cu data de 15 ianuarie 2010 - antrepozitul fiscal de depozitare al SC A. SRL nu a mai putut expedia motorina condiționată, deoarece antrepozitul nu mai putea primi și deține produs biodiesel (motorina vegetală) cod E990, deși antrepozitul era autorizat să utilizeze biodiesel necesar amestecului acestuia cu motorina convențională, ca urmare a măsurilor abuzive ale D.R.A.O.V. Constanța.

SC A. SRL s-a adresat instituțiilor pârâte în scopul deblocării sistemului informatic D., fără de care nu avea posibilitatea de a primi sau expedia produse energetice în regim suspensiv de accize, cu grave repercusiuni asupra patrimoniului societății și cum instituțiile au refuzat să dea curs cererilor, activitatea societății a fost blocată, culpa pârâtelor constând în neactualizarea bazei de date prin înscrierea autorizațiilor de expediere/primire a produselor accizabile cu codurile E 910 și E 440. Consecința refuzului nelegal al acestor instituții de a da curs cererilor a fost aceea a prejudicierii SC A. SRL prin nerealizarea veniturilor din activitatea principală.

În perioada 29 ianuarie 2010 - 7 aprilie 2010 antrepozitul fiscal de depozitare al SC A. SRL nu a mai putut primi, deține și expedia nici un produs accizabil, activitatea antrepozitului fiind total blocată, deoarece autorizația antrepozitul fiscal de depozitare al SC A. SRL a fost revocată prin măsura deciziei de revocare din 29 ianuarie 2010 emisă de Ministerul Finanțelor - ANAF - Comisia pentru Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse Accizelor, în urma propunerii nelegale a Comisariatului General al Gărzii Financiare, la solicitarea nelegală a Gărzii Financiare Constanța.

Cele menționate au dus la nerealizarea planului de investiții aflat în curs - din surse proprii -, respectiv a stațiilor PECO situate în Portul Constanța - Poarta 10 și în comuna Mircea Vodă, a unei hale industriale și a Fabricii de biodiesel. În vederea desfășurării activității și a realizării programului investițional, SC A. SRL avea contractate cu C. contracte de credit. Au fost necesare restructurări și reeșalonări ale creditelor bancare, ceea ce a presupus sume suplimentare de plată.

Începând cu data de 1 aprilie 2010 - antrepozitul fiscal de depozitare al SC A. SRL nu a mai putut expedia motorina pentru navele maritime și fluviale aflate în porturile din România, deși a desfășurat această activitate de la înființarea antrepozitului conform autorizațiilor obținute și au stat la baza înființării antrepozitului.

SC A. SRL a fost prejudiciată și ca urmare a majorării preturilor de achiziție a motorinei - în relația cu partenerii externi, ca urmare a imposibilității accesării unor finanțări bancare pentru activitatea curentă, toate acestea cu efecte negative în realizarea planului de reorganizare. Întrucât litigiile cu autoritățile fiscale au durat 6 ani, din 2009 până în 2015, SC A. SRL nu și-a putut îndeplini planul de reorganizare, cu consecința intrării în faliment.

Prin urmare, s-a reținut că, în esență, consecințele au fost că nu s-a mai realizat profit din activitatea de bază a societății, aceasta fiind obligată să suporte costuri de operare și achiziție combustibil majorate, nu s-au mai realizat investiții începute, ceea ce a determinat și lipsa de folosință a acestora și a condus la nerespectarea planului de reorganizare și declanșarea procedurii de faliment. De asemenea, creditul bancar a fost declarat scadent.

Pentru cuantificarea prejudiciului s-a dispus și efectuarea în cauză a unei expertize contabile și a unei contraexpertize.

Concluziile din contraexpertiza efectuată în cauză nu au fost avute în vedere deoarece experții nu au răspuns la toate obiecțiunile părților, mai mult, prin activitatea lor, care rezultă din demersurile întreprinse și și-au depășit statutul de imparțialitate și obiectivitate, ca și cel profesionalism, obligatorii calității de expert desemnat într-o cauză, de instanță.

În raportul de expertiză (E.) s-a reținut că prin măsurile luate de pârâți, SC A. SRL, urmare a revocării autorizației de antrepozit fiscal, dar și al refuzului DRAOV Constanța de înscrierea în baza de date electronică a aplicației D. și în baza generală de date electronică a operatorilor economici autorizați să expedieze și/sau să primească produse accizabile în regim suspensiv de accize, pe lângă produsul accizabil cu codul E430 (E 4.3) și a produselor accizabile având codurile E 910 și E 440, nu a putut desfășura activitate până la data de 1 septembrie 2010, data la care prin actul normativ O.U.G. nr. 54/2010 (modificarea C. fisc.) au fost desființate toate antrepozitele fiscale.

DRAOV Constanța nu a dorit să elibereze autorizație de comercializare produse petroliere conf. O.U.G. nr. 54/2010. Consecința măsurilor abuzive ale autorităților fiscale și ale actelor administrativ fiscale ilegale emise a fost: blocarea activității SC A. SRL și declanșarea procedurii de insolvență și ulterior a falimentului. Prin urmare, prejudiciul suferit de reclamantă în perioada iulie 2009 - până la 1 septembrie 2010 este de 8.849.453 euro și rezultă din profitul nerealizat din activitatea de bază în perioada iulie 2009 - 1 septembrie 2010 de 2.708.141 euro, nerealizarea investițiilor în curs și lipsa de folosință, de 2.807.729 euro, majorarea costurilor de operare de 3894 euro, majorarea costurilor de achiziție combustibil, de 204.735 euro și creditul bancar, devenit scadent, de 3.124.954 euro.

Prin urmare, reclamanta a dovedit că a suferit un prejudiciu de 8.849.953 euro, fiind îndeplinită astfel și cea de a doua condiție de instituire a răspunderii.

Cea de a treia condiție - cea a existenței unei legături de cauzalitate între actele ilegale și prejudiciul suferit de reclamantă s-a constatat că și aceasta este îndeplinită, fiind indubitabil că situația dificilă din punct de vedere patrimonial în care se află reclamanta, fiind în faliment, este determinată de măsurile abuzive, declarate nelegale, luate de pârâte, care în calitate de autorități fiscale au participat la emiterea acestora.

Judecătorul fondului a enumerat măsurile abuzive ale pârâtelor astfel:

Întocmirea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor din 10 decembrie 2009 prin care, în temeiul art. 219 alin. (1) lit. c) din O.G. nr. 92/2003 prin care SC A. SRL a fost sancționată cu amenda contravențională. Judecătoria Constanța, prin Sentința civilă nr. 2649 din 8 februarie 2011, pronunțată în dosarul nr. x/212/2009, a admis în parte plângerea formulată de SC A. SRL, a anulat în parte procesul-verbal încheiat de Garda Financiară, secția Constanța, în sensul că a înlocuit sancțiunea amenzii cu sancțiunea "avertisment".

Ulterior, Tribunalul Constanța, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, prin Decizia civilă nr. 2283/RCA din 30 noiembrie 2011, a admis recursul introdus de SC A. SRL împotriva acestei sentințe, pe care a modificat-o în tot, în sensul că a admis plângerea formulată împotriva procesului-verbal de contravenție din 10 decembrie 2009, pe care l-a anulat și a dispus restituirea sumei de 1.500 lei achitată cu titlu de amendă.

Garda Financiară, secția Constanța, prin adresa din 19 octombrie 2009, a propus Comisariatului General ca acesta să solicite autorității fiscale competente revocarea autorizației de antrepozit fiscal a SC A. SRL, motivat de faptul că nu se deține la antrepozitul fiscal din incinta sediului social evidența scriptică a cantităților de combustibili lichizi aflați în stoc și că față de SC A. SRL s-a deschis procedura insolvenței, aflându-se în faliment.

Prin Decizia nr. 10 din 29 ianuarie 2010, Ministerul Finanțelor - ANAF - Comisia pentru Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse Accizelor a revocat autorizația SC A. SRL de antrepozit fiscal din 27 martie 2007 pentru pretinsa încălcare a dispozițiilor art. 183 alin. (1) lit. c) C. fisc., iar plângerea îndreptată de SC A. SRL împotriva acestei decizii a fost respinsă de Ministerul Finanțelor Publice, Comisia pentru Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate prin Decizia nr. 79 din 25 februarie 2010.

Prin Sentința civilă nr. 259/CA din 15 iulie 2010 pronunțată în dosarul nr. x/36/2010, Curtea de Apel Constanța, irevocabilă prin Decizia nr. 3356 din 9 iunie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție a anulat Decizia nr. 79 din 25 martie 2010 emisa de Ministerul Finanțelor Publice - Comisia pentru Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate și Decizia nr. 10 din 29 ianuarie 2010 de revocare a autorizației de antrepozit fiscal din 27 martie 2007, instituție pe care a obligat-o să reanalizeze solicitarea SC A. SRL privind corectarea autorizației de antrepozit fiscal.

Constatând că sunt întemeiate condițiile prevăzute de legiuitor privind instituirea răspunderii părților, în cauză, acțiunea reclamantei prin care aceasta cere plata de despăgubiri este întemeiată și a fost admisă, fiind obligate pârâtele la plata sumei de 8.849.453 lei în echivalent lei la data plății reprezentând prejudiciu, pentru perioada iulie 2009 - 1 septembrie 2010, către reclamantă.

Împotriva acestei sentințe au formulat recurs, în termenul legal, pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Constanța.

2.1 Recursul exercitat de pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF)

Invocând motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ. 1865, ANAF solicită modificarea sentinței și respingerea acțiunii pentru următoarele considerente:

În primul rând, consideră că acțiunea este inadmisibilă deoarece reclamanta nu a urmat procedura administrativă prealabilă și nu a solicitat anularea deciziilor nr. x/2012 și y/2012 emise de ANAF, fiind astfel încălcate prevederile art. 1, art. 8 și art. 18 din Legea nr. 554/2004. Prin aceste decizii au fost desființate deciziile de impunere emise de autoritățile vamale ceea ce înseamnă că reclamantei nu i-a fost creat niciun prejudiciu.

De asemenea, arată că autoritățile fiscale nu au nicio culpă în modul cum au aplicat dispozițiile C. proc. fisc. și au calculat TVA plecând de la Decizia nr. 179/2009 emisă emisă de autoritatea vamală DRAOV Constanța.

Sechestrele dispuse în cauză au fost fără deposedare astfel încât societatea a putut să-și desfășoare activitatea fără vreo tulburare din partea recurentei iar deschiderea procedurii insolvenței nu îi este imputabilă, fiind cerută chiar de intimată. În ce privește planul de reorganizare, acesta nu a fost finalizat datorită datoriilor pe care intimata le-a avut față de proprii creditori, fără vreo legătură cu activitatea autorității fiscale. În consecință, sunt nelegale cele reținute de instanța de fond privind presupusa rea-credință a instituțiilor recurente.

În concluzie, nu s-a dovedit fapta culpabilă a recurentei în crearea prejudiciului pretins de reclamanta intimată și nici legătura dintre faptă și prejudiciu, ceea ce înseamnă că elementele răspunderii materiale nu sunt îndeplinite.

2.2. Recursul exercitat de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Constanța (DGRFP Galați).

Invocând motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 5 și 9 și art. 304

1

C. proc. civ. 1865, recurenta solicită casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare sau respingerea în tot a acțiunii ca neîntemeiată.

În susținerea primului motiv de recurs DGRFP Galați arată că sentința este nelegală deoarece, deși partea a formulat cerere de a se efectua verificări privind situația dosarului x/P/2013 aflat în lucru la Direcția Națională Anticorupție Constanța și în care se fac cercetări privind livrările de motorină de către reclamanta-intimată, respinsă nejustificat de prima instanță. De asemenea, instanța nu s-a pronunțat asupra cererii de înscriere în fals a certificatele nr. x din 26 iunie 2008 și y din 28 februarie 2015 formulată de recurentă pentru a demonstra că societatea F. nu există.

Pentru ca instanța de fond să se pronunțe asupra cererii de înscriere în fals, recurenta solicită casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare.

În susținerea celorlalte motive de recurs, recurenta arată următoarele:

- a fost încălcat dreptul la apărare al părții prin faptul că nu s-a acordat un termen suficient pentru a suplimenta onorariul de expert iar cererea de amânare a judecăți pentru acest aspect a fost respinsă;

- instanța nu s-a pronunțat asupra excepției lipsei calității procesuale pasive invocată de parte;

- excepția puterii de lucru judecat, raportat la hotărârile pronunțate în dosar nr. x/36/2012 al Curți de Apel Constanța, a fost respinsă în mod greșit de prima instanță;

- pentru motive în esență identice cu cele invocate de recurenta ANAF, se susține că nu există culpă a autorităților fiscale și nu sunt întrunite elementele răspunderii materiale.

Intimata SC A. SRL nu a depus întâmpinare.

În schimb s-a apărat prin concluziile scrise depuse la dosarul cauzei, solicitând respingerea recursurilor.

De asemenea, a solicitat respingerea excepției inadmisibilității acțiunii invocată de recurenta ANAF deoarece susținerile părții sunt infirmate de hotărârile pronunțate în dosar nr. x/36/2012 al Curți de Apel Constanța prin care au fost anulate deciziile nr. x și y/2012 emise de ANAF.

Referitor la cererea de înscriere în fals arată că sentința este legală deoarece partea adversă nu a indicat autorul falsului, nefiind astfel îndeplinite condițiile art. 183 C. proc. civ. 1865.

Referitor la dosarul penal aflat pe rolul DNA arată că s-a început urmărirea penală in rem, fapt insuficient pentru suspendarea judecății.

Referitor la cererile de verificare a existenței societății F. arată că nu aveau decât rolul de a conduce la tergiversarea judecății deoarece s-a făcut dovada existenței acestei societăți.

În ce privește puterea de lucru judecat s-a arătat că în mod corect a fost respinsă de prima instanță în condițiile în care nu există triplă identitate de obiect, părți și cauză.

Pe fondul cauzei a arătat că sentința este legală și temeinică, prima instanță analizând în mod minuțios condițiile răspunderii materiale și, constatând întrunirea acestora, a admis în mod legal acțiunea.

Analizând sentința atacată prin prisma criticilor înfățișate de recurenții pârâți și a apărărilor reclamantei intimate, luând în considerare cauza sub toate aspectele, astfel cum permit prevederile art. 304

1

C. proc. civ. 1865, Înalta Curte constată că recursurile sunt fondate, pentru considerentele ce vor fi în continuare arătate:

Instanța de fond a fost sesizată cu o acțiune în despăgubiri întemeiată pe dispozițiile art. 19 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 pentru mai multe acte presupus vătămătoare emise de autoritățile fiscale.

Condițiile acordării de despăgubiri sunt arătate, în parte, de prevederile alin. (1) potrivit căruia "Când persoana vătămată a cerut anularea actului administrativ, fără a cere în același timp și despăgubiri, termenul de prescripție pentru cererea de despăgubire curge de la data la care acesta a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei."

Rezultă așadar că, raportat la obiectul judecății, instanța de fond era chemată să verifice în primul rând următoarele condiții:

- existența actelor administrative presupus vătămătoare (condiția impune individualizarea fiecărui act);

- dacă persona vătămată a cerut anularea actelor administrative fără să ceară în același timp și despăgubiri deoarece nu a cunoscut și nici nu trebuia să cunoască întinderea pagubei.

De asemenea, deși nu sunt arătate explicit în cuprinsul textului legal, instanța va trebui să verifice și celelalte condiții ale răspunderii administrative respectiv:

- dacă instanța de judecată sesizată cu acțiunea în anularea actelor a constatat nelegalitatea acestora; într-adevăr, acțiunile întemeiate pe dispozițiile art. 19 din Legea nr. 554/2004 presupun că nelegalitatea a fost deja stabilită în mod definitiv, în caz contrar fiind aplicabile dispozițiile art. 1 și art. 8 din Legea nr. 554/2004;

- să stabilească pentru fiecare act administrativ în parte prejudiciul produs reclamantei și legătura de cauzalitate dintre actul administrativ și prejudiciul produs.

Înalta Curte constată că instanța de fond a pronunțat sentința fără să facă toate verificările de mai sus, încălcând astfel prevederile art. 19 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, ceea ce atrage incidența motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Astfel, în cuprinsul hotărârii (sentință), instanța de fond a arătat care sunt actele administrative nelegale pe care le-a luat în considerare pentru stabilirea despăgubirilor, respectiv:

- procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor din 10 decembrie 2009 întocmit de Garda Financiară Constanța prin care prin care reclamanta a fost sancționată cu amendă;

- Decizia nr. 10 din 29 ianuarie 2010 emisă de ANAF - Comisia pentru Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse Accizelor prin care a fost revocată autorizația de antrepozit fiscal din 27 martie 2007 emisă pe seama intimatei reclamante, la sesizarea Gărzii Financiare Constanța prin adresa din 19 octombrie 2009.

Pe lângă aceste acte a căror nelegalitate este necontestată, fiind anulate pentru acest considerent de instanțele judecătorești, prima instanță a făcut referire și la alte acte administrative (procese-verbale de sechestru, refuz nejustificat de soluționare a cererilor reclamantei de deblocare a sistemul informatic D.) fără să indice dovada că s-a cerut, cu succes, anularea lor pentru motive de nelegalitate. De asemenea, analiza uneia dintre condițiile esențiale ale răspunderii administrative (existența și individualizarea actelor administrative) în termeni de "măsuri abuzive" ale autorităților fiscale (expresia apare de mai multe ori în cuprinsul sentinței) nu are temei legal deoarece despăgubirile se acordă exclusiv raportat la acte administrative nelegale.

Consecința directă a omisiunii de individualizare a actelor administrative care respectă condițiile impuse de art. 19 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a condus la cea de-a doua omisiune, respectiv aceea de a indica sistematic consecințele prejudiciabile ale acestora și, dacă era cazul, perioada de timp cât acestea s-au produs.

În măsura în care instanța a făcut totuși referire la consecințe (deschiderea procedurii insolvenței, imposibilitatea de a mai desfășura activitatea pentru care s-a revocat autorizația, diminuarea profitului, nerealizarea unor investiții, majorarea costurilor de achiziție a combustibilului și neachitarea creditului bancar), nu a motivat legătura de cauzalitate dintre actele administrative și consecințele prejudiciabile.

Drept urmare, expertiza administrată în cauză este irelevantă. Rolul expertului este acela de a cuantifica bănește prejudiciul, ceea ce presupune lămurirea preliminară a aspectelor mai sus arătate. În măsura în care aceste aspecte sunt controversate (respectiv chestiuni legate de acte administrative nelegale, sau de consecințe sau de legătura de cauzalitate dintre acestea), așa cum este cazul în speță, instanța poate cere expertului să prezinte mai multe variante de cuantificare bănească a prejudiciului, ceea ce nu s-a întâmplat, obiectivele expertizei fiind cele cerute de reclamantă. Or, obiectivele se stabilesc de instanță după discutarea lor în contradictoriu cu părțile, dispozițiile art. 201 alin. (1) C. proc. civ. făcând referire expresă la împrejurarea că instanța este cea care "consideră necesar să cunoască părerea unor specialiști".

În consecință, văzând că hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a legii și că starea de fapt nu a fost pe deplin stabilită, în temeiul art. 312 și art. 314 C. proc. civ., va casa sentința și va trimite cauza spre rejudecare.

În rejudecare, instanța de fond va stabili în concordanță cu cele arătate, în special următoarele:

- actele administrative nelegale (individualizate cu claritate) care respectă condițiile impuse de art. 19 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004;

- consecințele prejudiciabile pentru reclamantă ale acestor acte și legătura de cauzalitate dintre acte și consecințele reținute;

- va reface expertiza financiar contabilă (eventual cu aceiași experți, chestiune ce va fi discutată în contradictoriu cu părțile) după ce în prealabil a stabilit cu claritate actele administrative nelegale pe care reclamanta își întemeiază acțiunea; va stabili consecințele actelor și legătura de cauzalitate care sunt necontestate de părți (dacă există); în măsura în care acestea (consecințe, legătură de cauzalitate) sunt controversate, va cere expertului cuantificarea eventualului prejudiciu în mai multe variante.

De asemenea, instanța va lua în discuție și celelalte apărări formulate de părți, în special următoarele:

- va verifica dacă referitor la starea de fapt dedusă judecății se fac cercetări în dosarul nr. x/P/2013 aflat în lucru la Direcția Națională Anticorupție Constanța, urmând să se pronunțe asupra cererii de suspendare a judecății (dacă cererea va fi menținută) în funcție de aceste verificări;

- va soluționa cererea de înscriere în fals referitoare la F. luând în considerarea prevederile art. 180 - 184 C. proc. civ. (nu numai dispozițiile art. 183 C. proc. civ., așa cum a procedat prima instanță).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de pârâții Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Constanța împotriva Sentinței civile nr. 82 CA din 7 mai 2015 a Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 7 iunie 2016.

Procesat de GGC - CL