ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2707/2013

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința nr. 292 din 13 octombrie 2011,

Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, a respins

acțiunea formulată de reclamanta S.C. V. S.A., în contradictoriu cu pârâta

Comisia pentru Autorizarea Operatorilor de Produse supuse Accizelor Armonizate,

din cadrul Ministerului Finanțelor Publice, prin care solicita anularea și

suspendarea, până la soluționarea irevocabilă a cauzei, a executării Deciziilor

nr. 22 din 19 ianuarie 2011 și nr. 111 din 13 mai 2011, emise de pârâtă.

Pentru a pronunța

această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:

Reclamanta SC V. SA a

fost autorizată ca antrepozitar de vinuri liniștite, distilate din vin vrac și

din fructe, țuică și rachiuri de fructe începând cu anul 2004.

Prin Decizia nr. 22

din 19 ianuarie 2011, pârâta Comisia pentru Autorizarea Operațiunilor de

Produse Supuse Accizelor Armonizate a dispus revocarea autorizațiilor de

antrepozit fiscal emise în favoarea reclamantei, în temeiul dispozițiilor art.

206 ind. 28 alin. (2) lit. f) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal,

întrucât antrepozitarul autorizat înregistra obligații fiscale restante la

bugetul general consolidat mai vechi de 60 de zile față de termenul de plată.

Prin aceeași decizie a fost respinsă cererea de reautorizare formulată de SC V.

SA.

Deoarece plângerea

formulată de SC V. SA împotriva Deciziei nr. 22 din 19 ianuarie 2011 a fost

respinsă de pârâtă prin Decizia nr. 111 din 13 mai 2011, reclamanta s-a adresat

instanței de contencios administrativ și fiscal cu cererea de chemare în

judecată ce constituie obiectul prezentei cauze, solicitând anularea celor două

decizii pentru motivele indicate mai sus.

În conformitate cu

prevederile art. 206 ind. 28 alin. (2) lit. f) din C. fisc., autoritatea

competentă poate revoca autorizația pentru un antrepozit fiscal în situația în

care antrepozitarul autorizat înregistrează obligații fiscale restante la

bugetul general consolidat, de natura celor administrate de Agenția Națională

de Administrare Fiscală, mai vechi de 60 de zile față de termenul legal de

plată.

În prezenta cauză se

constată că măsura de revocare a autorizațiilor pentru antrepozit a fost luată

în baza informațiilor ce rezultă din Adresa nr. DGs 118 din 5 ianuarie 2011,

emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Iași, din

conținutul căreia reiese, într-adevăr, că reclamanta avea obligații restante la

bugetul general consolidat, în sumă de 1.220.719 RON. De asemenea, din nota nr.

X, Y, Z/NB din 5 mai 2011 reiese că reclamanta era înregistrată la data de 21

martie 2011 cu obligații fiscale restante de 378.049 RON. La fel, din decizia

de eșalonare la plată nr. 16 din 16 iunie 2011, depusă la dosar de reclamantă

rezultă că la data de 16 iunie 2011, SC V. SA avea obligații fiscale restante

în sumă de 2.203.683 RON.

În aceste condiții,

judicios a considerat pârâta că sunt incidente prevederile art. 206 ind. 28

alin. (2) lit. f) din C. fisc.

Reclamanta nu a

contestat existența obligațiilor fiscale cu termen de plată depășit, însă a

invocat faptul că textul art. 206 ind. 28 alin. (2) din C. fisc. nu prevede

imperativ aplicarea sancțiunii revocării autorizației dacă antrepozitarul

autorizat nu respectă oricare dintre cerințele enumerate la lit. a) - f).

Se reține că din

textul de lege menționat reiese că autoritatea competentă are un drept de

apreciere în ceea ce privește luarea măsurii revocării autorizației pentru

antrepozit fiscal, care nu poate fi sus-pus controlului instanței de contencios

administrativ și fiscal. Instanța judecătorească are îndatorirea de a verifica

dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru a se dispune

revocarea și dacă, în exercitarea atribuțiilor sale, autoritatea competentă a

săvârșit ori nu un abuz.

Dar chiar și în

situația în care s-ar trece peste acest impediment și s-ar lua în considerație

faptul că este permisă o analiză a oportunității măsurii revocării

autorizațiilor, se constată că întinderea obligațiilor fiscale al căror termen

de plată a fost depășit constituie o justificare suficientă pentru luarea

măsurii criticate.

Fiind îndeplinite

condițiile prevăzute de lege, autorității pârâte îi era permis să emită actul

atacat de reclamantă, indiferent de împrejurările și cauzele care l-au

determinat pe antrepozitar să aibă obligații fiscale restante la bugetul general

consolidat.

De asemenea, lipsit

de relevanță în acest cadru este și faptul că, ulterior, s-au suspendat

măsurile de executare silită luate împotriva reclamantei și că i s-a aprobat

eșalonarea la plată a tuturor obligațiilor fiscale restante înregistrate de la

bugetul statului.

În ceea ce privește

susținerea potrivit căreia autoritatea competentă trebuia să notifice în scris

autorizarea în termen de 60 de zile de la data depunerii documentației

complete, demersurile societății privind soluționarea cererii de reautorizare

nefiind urmate de nici un răspuns până la data emiterii deciziei atacate,

instanța consideră că nu poate fi primită întrucât dispozițiile legale avute în

vedere se referă la situația autorizării inițiale a unui loc ca antrepozit

fiscal, nu și la reautorizare, aspect care reiese clar din pct. 85 alin. (11)

și următoarele ale Normelor metodologice de aplicare a art. 206 ind. 24 din C.

fisc.

Neîntemeiată este și

critica potrivit căreia măsura revocării autorizației a fost dispusă fără a

avea la bază un control prealabil, contrar prevederilor pct. 88 alin. (1) și

(2) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul

fiscal, aprobate prin H.G. nr. 44/2004.

Se reține că Adresa

nr. DGs 118 din 5 ianuarie 2011, emisă de Direcția Generală a Finanțelor

Publice a Județului Iași, conține informații suficiente pentru a justifica

revocarea autorizațiilor de antrepozit și respingerea cererii de reautorizare.

De altfel, reclamanta nu a contestat faptul că s-a reținut în sarcina ei existența

unor obligații fiscale restante, ci împrejurarea că nu s-a luat în considerare

situația dificilă prin care trece în această perioadă. Or, așa cum s-a arătat

mai sus, raportat la cuantumul mare al obligațiilor fiscale restante, dar și la

dispozițiile art. 6 C. proc. fisc., autoritatea competentă, îndreptățită să

aprecieze relevanța stărilor de fapt fiscale și să adopte soluția admisă de

lege, a aplicat just dispozițiile art. 206 ind. 28 alin. (2) din Codul fiscal.

Împotriva acestei

soluții, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs reclamanta,

criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie invocând dispozițiile art. 304

pct. 9 și 304

1

C. proc. civ.

În motivarea căii de

atac recurenta-reclamantă a susținut în esență că dispozițiile art. 206

28

alin. (2) lit. f) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal nu prevăd

imperativ aplicarea sancțiunii revocării autorizației, autoritatea

administrativă intimată, având doar dreptul și obligația legală de a aprecia în

concret situația de fapt fiscală pe care o are de analizat în raport de

circumstanțele în care a fost săvârșită cât și în raport de faptul că nu a fost

sancționată anterior pentru încălcarea dispozițiilor art. 206 C. fisc.

Consideră recurenta

că având în vedere consecințele grave ale încetării activității de producție,

măsura revocării autorizațiilor de antrepozit este abuzivă și deciziile atacate

au fost menținute de către instanța de fond.

Totodată,

recurenta-reclamantă a susținut că în lipsa unui act de control temeinic

justificat în baza căruia Comisia să analizeze necesitatea luării măsurilor ce

se impun, sancțiunea revocării autorizației, apare ca fiind nelegal aplicată.

În fapt, consideră

recurenta că după revocarea autorizației pentru obligații restante la bugetul

de stat, această măsură a fost infirmată, prin acordarea eșalonării la plată a

acestora, astfel că nu mai erau îndeplinite condițiile legale pentru a se

dispune revocarea.

În ceea ce privește

măsura respingerii cererii de reautorizare, recurenta-reclamantă a apreciat-o

ca fiind nelegală, întrucât erau îndeplinite toate condițiile legale la

momentul depunerii documentației.

Examinând sentința

atacată prin prisma criticilor formulate, a dispozițiilor legale incidente în

cauză Înalta Curte constată că recursul formulat în cauză este nefondat, având

în vedere considerentele expuse în continuare:

Potrivit

dispozițiilor art. 206

28

alin. (2) lit. f) din Legea nr. 571/2003

privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, autoritatea

fiscală competentă poate revoca autorizația de antrepozit fiscal în situațiile

în care antrepozitarul autorizat înregistrează obligații fiscale restante la

bugetul general consolidat, mai vechi de 60 de zile față de termenul legal de

plată.

În speță,

recurenta-reclamantă nu a contestat existența obligațiilor fiscale restante la

data emiterii deciziei de revocare a autorizației de antrepozit fiscal ci modul

în care a fost aplicată sancțiunea prevăzută de lege de către intimată, cu

interpretarea abuzivă a dispozițiilor legale și fără a examina în concret

situația fiscală în raport de circumstanțele în care societatea a înregistrat

aceste datorii la bugetul de stat, precum și faptul că decizia a fost emisă cu

încălcarea dispozițiilor pct. 88 alin. (1) și (2) din Normele metodologice de

aplicare ale art. 206

28

din Legea nr. 571/2003 aprobate prin H.G.

nr. 44/2004.

Contrar criticilor

formulate de recurenta-reclamantă, instanța de control judiciar constată că în

mod corect s-a reținut prin sentința atacată legalitatea deciziei prin care a

fost revocată autorizația de antrepozit fiscal a acesteia, în raport de

dispozițiile legale ale art. 206

28

alin. (2) lit. f) din C. fisc.

Neanalizarea

circumstanțelor în care societatea a înregistrat obligații fiscale restante la

bugetul de stat ca și a faptului că ulterior revocării au fost suspendate

măsurile de executare silită și a fost aprobată eșalonarea la plată a

obligațiilor fiscale restante nu reprezintă elemente relevante în ceea ce

privește îndeplinirea condițiilor legale prevăzute pentru revocarea autorizației.

Nu pot fi reținute

nici criticile recurentei cu privire la încălcarea dispozițiilor pct. 88 alin.

(1) și (2) din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 44/2004 la emiterea

deciziei de revocare prin lipsa uni act de control prealabil întrucât astfel

cum rezultă din materialul probator administrat în cauză și cum se menționează

chiar în cuprinsul deciziei atacate, obligațiile fiscale restante au fost

confirmate prin Adresa nr. DGs nr. 118 din 5 ianuarie 2011 emisă de DGFP Iași,

aceste obligații nefiind de altfel contestate de către recurenta-pârâtă.

În ceea ce privește

susținerile recurentei-reclamante potrivit cărora caracterul nelegal al

deciziei de revocare a autorizației de antrepozit fiscal ar fi fost confirmat

ulterior prin eșalonarea la plată a obligațiilor fiscale restante de către o

instituție din cadrul aceluiași minister, instanța de control judiciar le

apreciază ca fiind nerelevante în cauză fiind îndeplinite condițiile prevăzute

de lege la momentul emiterii deciziei.

În fapt reeșalonarea

obligațiilor fiscale restante reprezintă o dovadă certă și necontestată de

către recurenta-reclamantă a faptului că la momentul emiterii deciziei de

revocare a autorizației de antrepozit fiscal aceasta datora sumele respective

și în consecință erau îndeplinite condițiile legale prevăzute de dispozițiile

art. 206

28

alin. (2) din C. fisc.

Având în vedere toate

aceste considerente, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat în temeiul

art. 312 alin. (1) C. proc. civ., neexistând motive de reformare a sentinței

atacate, potrivit dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 sau

art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de S.C. V. S.A. prin administrator judiciar Casa de Insolvență

Transilvania, Filiala București SPRL împotriva Sentinței nr. 292 din 13

octombrie 2011 a Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și

fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 5 martie 2013.

Procesat de GGC - CL