Decizia nr. 868/2014 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs

Circumstanțele cauzei Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC A.P. SRL, în contradictoriu cu pârâta Comisia pentru autorizarea operatorilor de produse supuse accizelor armonizate, a solicitat anularea deciziilor nr. 35 din 26 ianuarie 2011 și nr. 80 din 31 martie 2011. Totodată, în temeiul dispozițiilor art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, a solicitat suspendarea executării deciziilor contestate până la soluționarea irevocabilă a acțiunii în anulare. În motivarea cererii, reclamanta a arătat, în esență, că sunt îndeplinite condițiile impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004. În ceea ce privește cazul bine justificat, reclamanta a susținut că cele două decizii au fost adoptate cu încălcarea procedurii prevăzute de Ordinul Ministerului Finanțelor Publice nr. 291/2010. Astfel, decizia nr. 35 din 26 ianuarie 2011 nu este motivată în fapt, pârâta la momentul soluționării plângerii prealabile, a încercat să suplinească această cerință legală și a motivat mai amplu decizia nr. 80 din 31 martie 2011, însă prin această modalitate nu se poate înlătura nelegalitatea Deciziei nr. 35/2011. Cu privire la producerea unei pagube iminente, a arătat că timp de 4 luni nu a desfășurat activități, în condițiile în care la punctul de lucru din Călărași, str. Varianta Nord se aflau toate utilajele și instalațiile necesare desfășurării activității, iar reclamanta nu poate desfășura alte activități acolo și nici nu poate pătrunde în incintă. Referitor la cererea de anulare a celor două decizii, reclamanta a susținut că în motivarea deciziei nr. 80/2011 pârâta a arătat că s-au obținut alte produse decât cele specificate în cererea de autorizare din două cauze: antrepozitarul nu a respectat rețetele de fabricație declarate la autorizare sau au fost respectate aceste rețete și produsele respective nu reprezintă produsele pentru care s-a obținut încadrarea tarifară, respectiv încadrarea în grupa de produs accizabil. Reclamanta a afirmat că pârâta trebuia să indice în clar în ce constau informațiile inexacte prezentate de către antrepozitar și nu să prezinte două situații, fără a ști care este cea aplicabilă societății reclamante, în condițiile în care a susținut că s-au prelevat probe. De asemenea, reclamanta a arătat că nu cunoștea decât scriptic ce produse se vor obține pentru că nu mai utilizase instalațiile. Din aspectele invocate de către Comisie nu rezultă că ar exista înscrisuri care să confirme cele două ipoteze prevăzute de art. 8.alin. (1) din Regulamentul CEE nr. 2913/1992 potrivit cărora o decizie favorabilă persoanei interesate se anulează în cazul în care ea a fost luată pe baza unor informații inexacte sau incomplete și atunci când: solicitantul a știut sau ar fi trebuit în mod normal să știe că informațiile erau eronate sau incomplete și această decizie nu ar fi fost luată dacă informațiile ar fi fost corecte și complete. Prin urmare, a conchis reclamanta, pârâta a pronunțat deciziile numai pe baza presupunerilor, fără a exista probe care să ateste reaua sa credință. Dacă ar fi apreciat la momentul formulării cererii de autorizare că informațiile sunt incomplete sau incorecte, pârâta nu trebuia să aprobe cererea de autorizare. Ministerul Finanțelor Publice - Comisia pentru autorizarea operatorilor de produse supuse accizelor armonizate a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de suspendare a executării deciziilor contestate, apreciind că nu sunt îndeplinite cerințele impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004. Pe fond, a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, reiterând argumentația conținută în actele administrative atacate.

Hotărârea Curții de Apel Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 2579 din 10 aprilie 2012, a respins cererea de suspendare a executării deciziei nr. 35 din 26 ianuarie 2011, ca inadmisibilă, a admis cererea de suspendare a executării deciziei nr. 80 din 31 martie 2011 și a dispus suspendarea executării deciziei nr. 80 din 31 martie 2011 până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei. Totodată, a admis acțiunea formulată de reclamanta SC A.P. SRL, în contradictoriu cu pârâta Comisia pentru autorizarea operatorilor de produse supuse accizelor armonizate și a anulat deciziile nr. 35 din 26 ianuarie 2011 și 80 din 31 martie 2011. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a constatat că reclamanta a mai formulat o cerere de suspendare a executării deciziei nr. 35 din 26 ianuarie 2011, întemeiată pe dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, ce a făcut obiectul Dosarului nr. 3251/2/2011 aflat pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, cerere ce a fost respinsă ca neîntemeiată, în mod irevocabil. Cu privire la cererea de suspendare a executării deciziei nr. 80 din 31 martie 2011, instanța de fond a reținut ca fiind întemeiate motivele invocate de reclamantă în dovedirea îndeplinirii cerințelor prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004. Referitor la cererea de anulare a deciziilor nr. 35 din 26 ianuarie 2011 și 080 din 31 martie 2011, instanța de fond și-a însușit întru totul motivele de nelegalitate expuse de reclamantă în cererea de chemare în judecată, astfel cum au fost detaliate la punctul anterior.

Recursul declarat de către Ministerul Finanțelor Publice - Comisia pentru autorizarea operatorilor de produse supuse accizelor armonizate Împotriva sentinței curții de apel a formulat recurs în termen legal Ministerul Finanțelor Publice - Comisia pentru Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate, criticând, prin memorii distincte, atât modul de soluționare a acțiunii în anulare, cât și a cererii de suspendare a executării, invocând dispozițiile art. 304 pct. 5 și pct. 9, precum și dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ. Recurenta a solicitat reformarea hotărârii atacate pentru următoarele motive: - a fost preluată integral motivarea reclamantei, instanța nefiind deloc preocupată să analizeze apărările pârâtei; - actele administrative atacate nu au fost corespunzător analizate, nu s-a observat că erau motivate în fapt și în drept și că nu se poate pune problema unei agravări a situației în propria cale de atac; - instanța a ignorat prevederile art. 206 28 alin. (1) din Codul fiscal și întreaga situație de fapt care atesta încălcarea de către reclamantă a condițiilor de autorizare.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate, cât și sub toate aspectele, după cum permit dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ., luând act de faptul că intimata nu a depus întâmpinare ori concluzii scrise, Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru argumentele expuse în continuare. Intimata-reclamantă SC A.P. SRL a supus controlului de legalitate decizia nr. 35 din 26 ianuarie 2011 prin care Comisia pentru Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate i-a anulat autorizația de antrepozit fiscal din data de 26 noiembrie 2010, precum și decizia nr. 80 din 31 martie 2011, cu același emitent, prin care i s-a respins ca neîntemeiată plângerea prealabilă. Preluând integral argumentația reclamantei, curtea de apel a anulat actele atacate și a dispus totodată suspendarea executării deciziei nr. 80 din 31 martie 2011 până la soluționarea irevocabilă a cauzei. Înalta Curte nu poate păstra această soluție pentru că reflectă o abordare superficială a raportului de drept administrativ supus examinării, a situației de fapt și a cadrului normativ incident. Răspunzând criticilor recurentei, Înalta Curte reține următoarele: Referitor la motivarea sentinței O parte semnificativă a motivării recursului se concentrează asupra calității considerentelor sentinței, din perspectiva dispozițiilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., susținându-se că acestea preiau pur și simplu argumentația reclamantei. Această critică este fondată Într-adevăr, în întregul lor, considerentele curții de apel reflectă punctul de vedere al reclamantei exprimat prin cererea de chemare în judecată. În același timp, instanța de fond nu răspunde la apărările invocate prin întâmpinarea formulată în cauză de pârâtă, deși acestea erau punctuale, urmărind firul raționamentului părții adverse. Fără a nega de plano posibilitatea instanței de judecată de a-și însuși punctul de vedere al unei părți și argumentația care îl însoțește, Înalta Curte reține că o abordare echilibrată a cauzei, în acord cu principiile fundamentale ale procesului civil (lato sensu) impune cu necesitate analiza și respingerea motivată a susținerilor celeilalte părți. Mai ales în situația în care se consideră că prezumția de legalitate de care beneficiază actul administrativ a fost răsturnată, temeiurile de fapt și de drept ale emiterii acestuia nu pot fi ignorate în cadrul raționamentului judiciar. Referitor la situația de fapt La data de 26 noiembrie 2010 Comisia pentru Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate a aprobat cererea SC A.P. SRL pentru autorizarea unui antrepozit fiscal de producție produse energetice, stabilindu-se în sarcina acesteia obligația constituirii unei garanții în cuantum de 5.829.600 euro, corespunzătoare cotei de acciză pentru motorină, „în termen de 30 de zile de la data când devine valabilă autorizația”, potrivit prevederilor pct. 108 alin. (2) - (4) din H.G. nr. 44/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Codului fiscal, emise în aplicarea art. 206 54 din Codul fiscal. Această garanție nu a fost constituită, societatea contestând modul de calcul la nivelul cotei de acciză corespunzătoare produsului motorină, iar nu păcură, părțile situându-se pe poziții divergente în privința procentului de motorină în formula produsului. Ca urmare, Comisia recurentă a dispus monitorizarea și analiza activității desfășurate în antrepozitul fiscal, prelevarea de probe pentru certificarea exactă de către direcția de specialitate din cadrul Autorității Naționale a Vămilor a clasificării tarifare a produselor finite obținute. S-a reținut că deși în documentația depusă în vederea autorizării, intimata a declarat că va realiza produse accizabile care corespund din punct de vedere al accizelor cu păcura, produsele finite au în compoziție un procent de motorină nejustificat de mare. Potrivit procesului - verbal din 13 ianuarie 2011 întocmit de inspectori ai Direcției Județene pentru Accize și Operațiuni Vamale Călărași, la controlul inopinat s-au prelevat probe din produsele finite obținute conform listei de produse finite avizate, pentru care a fost obținută autorizația de antrepozit fiscal, respectiv: - Combustibil NAVO pentru nave tip CMO 1 și CMO 2 - Păcură - Combustibil lichid ușor CLU - Păcură - Combustibil lichid greu CLG - Păcură - Solvent OPTIMA - Alte produse energetice. Rezultatul analizelor de laborator (filele 184-188, dosar fond) au demonstrat că produsele finite prelevate au caracteristici diferite față de cele din documentația tehnică depusă în vederea autorizării, fiind încadrate într-o altă clasificare tarifară. Totodată, analiza rapoartelor de producție și a fișelor de magazie din perioada 23 decembrie 2010-31 decembrie 2010 a relevat că în urma primei faze de producție, respectiv prelucrarea țițeiului, societatea a obținut o cantitate de păcură egală cu cea a țițeiului prelucrat, fără a evidenția/obține și alte produse de natura celor pe care a declarat că le va obține. Nu în ultimul rând, produsele finite prelevate la data de 13 ianuarie 2011 nu au aceleași caracteristici tehnice cu cele scriptice, mai mult, nu sunt nici măcar asemănătoare. Referitor la cadrul normativ Potrivit dispozițiilor art. 206 28 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal: „Autoritatea competentă poate anula autorizația pentru un antrepozit fiscal atunci când i-au fost oferite informații inexacte sau incomplete în legătură cu autorizarea antrepozitului fiscal.” Contrar celor reținute de curtea de apel, dispozițiile citate - ca de altfel și situația de fapt – au fost indicate în chiar Decizia nr. 35 din 26 ianuarie 2011, neexistând nicio bază pentru considerentul că actul administrativ ar fi fost nemotivat și abia prin decizia pronunțată în soluționarea plângerii prealabile s-ar fi suplinit aceste lipsuri. Nici teza potrivit căreia sintagma „informații inexacte sau incomplete”, din cuprinsul art. 206 28 din Codul fiscal ar fi neclară, și, deci, societatea nu și-a putut adapta corespunzător comportamentul, nu poate fi primită. Situația de fapt prezentată la punctul anterior nu este de natură să genereze dubii ori aprecieri subiective, câtă vreme produsele finite realizate în antrepozitul fiscal, identificate și prelevate la controlul inopinat, au alte caracteristici tehnice decât produsele autorizate, iar diferențele sunt majore. Practic, analiza chimică a arătat că produsele nu au încorporate motorină și păcură astfel că, pe drept cuvânt, reprezentanții Direcției Tehnici de Vămuire și Tarif Vamal au conchis că s-au utilizat alte materii prime decât cele declarate. Ca urmare, în această cauză nu există elemente care să susțină în mod rezonabil ideea că la adoptarea măsurii de anulare a autorizației de antrepozit fiscal s-ar fi depășit limitele marjei de apreciere de către Comisia pentru Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate, intrându-se în sfera excesului de putere (art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004).

Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 și al art. 312 alin. (1) - (3) C. proc. civ., pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se va admite recursul, modificându-se sentința în sensul respingerii acțiunii ca nefondate. Corelativ, va fi respinsă și cererea de suspendare a executării deciziei nr. 80 din 31 martie 2011 emisă de Comisia pentru Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate și va fi menținută dispoziția referitoare la respingerea cererii de suspendare a executării deciziei nr. 35 din 26 ianuarie 2011.