ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 868/2014

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 868/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

cauzei

Prin acțiunea

înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, reclamanta SC A.P. SRL, în contradictoriu cu pârâta

Comisia pentru autorizarea operatorilor de produse supuse accizelor armonizate,

a solicitat anularea deciziilor nr. 35 din 26 ianuarie 2011 și nr. 80 din 31

martie 2011.

Totodată,

în temeiul dispozițiilor art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, a solicitat

suspendarea executării deciziilor contestate până la soluționarea irevocabilă a

acțiunii în anulare.

În

motivarea cererii, reclamanta a arătat, în esență, că sunt îndeplinite

condițiile impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004. În ceea ce privește cazul

bine justificat, reclamanta a susținut că cele două decizii au fost adoptate cu

încălcarea procedurii prevăzute de Ordinul Ministerului Finanțelor Publice nr. 291/2010.

Astfel, decizia nr. 35 din 26 ianuarie 2011 nu este motivată în fapt, pârâta la

momentul soluționării plângerii prealabile, a încercat să suplinească această

cerință legală și a motivat mai amplu decizia nr. 80 din 31 martie 2011, însă

prin această modalitate nu se poate înlătura nelegalitatea Deciziei nr. 35/2011.

Cu

privire la producerea unei pagube iminente, a arătat că timp de 4 luni nu a

desfășurat activități, în condițiile în care la punctul de lucru din Călărași,

str. Varianta Nord se aflau toate utilajele și instalațiile necesare

desfășurării activității, iar reclamanta nu poate desfășura alte activități

acolo și nici nu poate pătrunde în incintă.

Referitor

la cererea de anulare a celor două decizii, reclamanta a susținut că în

motivarea deciziei nr. 80/2011 pârâta a arătat că s-au obținut alte produse

decât cele specificate în cererea de autorizare din două cauze: antrepozitarul

nu a respectat rețetele de fabricație declarate la autorizare sau au fost

respectate aceste rețete și produsele respective nu reprezintă produsele pentru

care s-a obținut încadrarea tarifară, respectiv încadrarea în grupa de produs accizabil.

Reclamanta

a afirmat că pârâta trebuia să indice în clar în ce constau informațiile

inexacte prezentate de către antrepozitar și nu să prezinte două situații, fără

a ști care este cea aplicabilă societății reclamante, în condițiile în care a

susținut că s-au prelevat probe.

De

asemenea, reclamanta a arătat că nu cunoștea decât scriptic ce produse se vor

obține pentru că nu mai utilizase instalațiile. Din aspectele invocate de către

Comisie nu rezultă că ar exista înscrisuri care să confirme cele două ipoteze

prevăzute de art. 8.alin. (1) din Regulamentul CEE nr. 2913/1992 potrivit

cărora o decizie favorabilă persoanei interesate se anulează în cazul în care

ea a fost luată pe baza unor informații inexacte sau incomplete și atunci când:

solicitantul a știut sau ar fi trebuit în mod normal să știe că informațiile

erau eronate sau incomplete și această decizie nu ar fi fost luată dacă

informațiile ar fi fost corecte și complete.

Prin

urmare, a conchis reclamanta, pârâta a pronunțat deciziile numai pe baza

presupunerilor, fără a exista probe care să ateste reaua sa credință. Dacă ar

fi apreciat la momentul formulării cererii de autorizare că informațiile sunt

incomplete sau incorecte, pârâta nu trebuia să aprobe cererea de autorizare.

Ministerul

Finanțelor Publice - Comisia pentru autorizarea operatorilor de produse supuse

accizelor armonizate a formulat întâmpinare

prin care a solicitat respingerea cererii de

suspendare a executării deciziilor contestate, apreciind că nu sunt îndeplinite

cerințele impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004. Pe fond, a solicitat

respingerea acțiunii ca neîntemeiată, reiterând argumentația conținută în

actele administrative atacate.

2.

Hotărârea Curții de Apel

Curtea

de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin

sentința nr. 2579 din 10 aprilie 2012, a respins cererea de suspendare a

executării deciziei nr. 35 din 26 ianuarie 2011, ca inadmisibilă, a admis

cererea de suspendare a executării deciziei nr. 80 din 31 martie 2011 și a

dispus suspendarea executării deciziei nr. 80 din 31 martie 2011 până la

soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei.

Totodată,

a admis acțiunea formulată de reclamanta SC A.P. SRL, în contradictoriu cu

pârâta Comisia pentru autorizarea operatorilor de produse supuse accizelor

armonizate și a anulat deciziile nr. 35 din 26 ianuarie 2011 și 80 din 31

martie 2011.

Pentru

a pronunța această soluție, instanța de fond a constatat că reclamanta a mai

formulat o cerere de suspendare a executării deciziei nr. 35 din 26 ianuarie

2011, întemeiată pe dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, ce a făcut obiectul

Dosarului nr. 3251/2/2011 aflat pe rolul Curții de Apel București, secția a

VIII-a contencios administrativ și fiscal, cerere ce a fost respinsă ca

neîntemeiată, în mod irevocabil.

Cu

privire la cererea de suspendare a executării deciziei nr. 80 din 31 martie

2011, instanța de fond a reținut ca fiind întemeiate motivele invocate de

reclamantă în dovedirea îndeplinirii cerințelor prevăzute de art. 14 din Legea nr.

554/2004.

Referitor

la cererea de anulare a deciziilor nr. 35 din 26 ianuarie 2011 și 080 din 31

martie 2011, instanța de fond și-a însușit întru totul motivele de nelegalitate

expuse de reclamantă în cererea de chemare în judecată, astfel cum au fost

detaliate la punctul anterior.

3.

Recursul declarat de către Ministerul Finanțelor Publice - Comisia pentru

autorizarea operatorilor de produse supuse accizelor armonizate

Împotriva

sentinței curții de apel a formulat recurs în termen legal Ministerul

Finanțelor Publice - Comisia pentru Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse

Accizelor Armonizate, criticând, prin memorii distincte, atât modul de

soluționare a acțiunii în anulare, cât și a cererii de suspendare a executării,

invocând dispozițiile art. 304 pct. 5 și pct. 9, precum și dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ.

Recurenta

a solicitat reformarea hotărârii atacate pentru următoarele motive:

-

a fost preluată integral motivarea reclamantei, instanța nefiind deloc

preocupată să analizeze apărările pârâtei;

-

actele administrative atacate nu au fost corespunzător analizate, nu s-a observat

că erau motivate în fapt și în drept și că nu se poate pune problema unei agravări

a situației în propria cale de atac;

-

instanța a ignorat prevederile art. 206

28

alin. (1) din Codul fiscal

și întreaga situație de fapt care atesta încălcarea de către reclamantă a condițiilor

de autorizare.

4.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând

sentința atacată prin prisma criticilor formulate, cât și sub toate aspectele,

după cum permit dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ., luând act de

faptul că intimata nu a depus întâmpinare ori concluzii scrise, Înalta Curte constată

că recursul este fondat pentru argumentele expuse în continuare.

Intimata-reclamantă

SC A.P. SRL a supus controlului de legalitate decizia nr. 35 din 26 ianuarie 2011

prin care Comisia pentru Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse Accizelor

Armonizate i-a anulat autorizația de antrepozit fiscal din data de 26 noiembrie

2010, precum și decizia nr. 80 din 31 martie 2011, cu același emitent, prin

care i s-a respins ca neîntemeiată plângerea prealabilă.

Preluând

integral argumentația reclamantei, curtea de apel a anulat actele atacate și a

dispus totodată suspendarea executării deciziei nr. 80 din 31 martie 2011 până

la soluționarea irevocabilă a cauzei.

Înalta

Curte nu poate păstra această soluție pentru că reflectă o abordare

superficială a raportului de drept administrativ supus examinării, a situației

de fapt și a cadrului normativ incident.

Răspunzând

criticilor recurentei, Înalta Curte reține următoarele:

Referitor

la motivarea sentinței

O

parte semnificativă a motivării recursului se concentrează asupra calității

considerentelor sentinței, din perspectiva dispozițiilor art. 261 alin. (1) pct.

5 C. proc. civ., susținându-se că acestea preiau pur și simplu argumentația reclamantei.

Această

critică este fondată

Într-adevăr,

în întregul lor, considerentele curții de apel reflectă punctul de vedere al reclamantei

exprimat prin cererea de chemare în judecată. În același timp, instanța de fond

nu răspunde la apărările invocate prin întâmpinarea formulată în cauză de pârâtă,

deși acestea erau punctuale, urmărind firul raționamentului părții adverse.

Fără

a nega de plano posibilitatea instanței de judecată de a-și însuși punctul de vedere

al unei părți și argumentația care îl însoțește, Înalta Curte reține că o

abordare echilibrată a cauzei, în acord cu principiile fundamentale ale procesului

civil (lato sensu) impune cu necesitate analiza și respingerea motivată a susținerilor

celeilalte părți. Mai ales în situația în care se consideră că prezumția de

legalitate de care beneficiază actul administrativ a fost răsturnată,

temeiurile de fapt și de drept ale emiterii acestuia nu pot fi ignorate în

cadrul raționamentului judiciar.

Referitor

la situația de fapt

La

data de 26 noiembrie 2010 Comisia pentru Autorizarea Operatorilor de Produse

Supuse Accizelor Armonizate a aprobat cererea SC A.P. SRL pentru autorizarea

unui antrepozit fiscal de producție produse energetice, stabilindu-se în

sarcina acesteia obligația constituirii unei garanții în cuantum de 5.829.600

euro, corespunzătoare cotei de acciză pentru motorină, „în termen de 30 de zile

de la data când devine valabilă autorizația”, potrivit prevederilor pct. 108 alin.

(2) - (4) din H.G. nr. 44/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare

a Codului fiscal, emise în aplicarea art. 206

54

din Codul fiscal.

Această

garanție nu a fost constituită, societatea contestând modul de calcul la

nivelul cotei de acciză corespunzătoare produsului motorină, iar nu păcură,

părțile situându-se pe poziții divergente în privința procentului de motorină

în formula produsului.

Ca

urmare, Comisia recurentă a dispus monitorizarea și analiza activității desfășurate

în antrepozitul fiscal, prelevarea de probe pentru certificarea exactă de către

direcția de specialitate din cadrul Autorității Naționale a Vămilor a

clasificării tarifare a produselor finite obținute. S-a reținut că deși în

documentația depusă în vederea autorizării, intimata a declarat că va realiza produse

accizabile care corespund din punct de vedere al accizelor cu păcura, produsele

finite au în compoziție un procent de motorină nejustificat de mare.

Potrivit

procesului - verbal din 13 ianuarie 2011 întocmit de inspectori ai Direcției Județene

pentru Accize și Operațiuni Vamale Călărași, la controlul inopinat s-au

prelevat probe din produsele finite obținute conform listei de produse finite avizate,

pentru care a fost obținută autorizația de antrepozit fiscal, respectiv:

-

Combustibil NAVO pentru nave tip CMO 1 și CMO 2 - Păcură

-

Combustibil lichid ușor CLU - Păcură

-

Combustibil lichid greu CLG - Păcură

-

Solvent OPTIMA - Alte produse energetice.

Rezultatul

analizelor de laborator (filele 184-188, dosar fond) au demonstrat că produsele

finite prelevate au caracteristici diferite față de cele din documentația tehnică

depusă în vederea autorizării, fiind încadrate într-o altă clasificare tarifară.

Totodată,

analiza rapoartelor de producție și a fișelor de magazie din perioada 23

decembrie 2010-31 decembrie 2010 a relevat că în urma primei faze de producție,

respectiv prelucrarea țițeiului, societatea a obținut o cantitate de păcură

egală cu cea a țițeiului prelucrat, fără a evidenția/obține și alte produse de natura

celor pe care a declarat că le va obține.

Nu

în ultimul rând, produsele finite prelevate la data de 13 ianuarie 2011 nu au aceleași

caracteristici tehnice cu cele scriptice, mai mult, nu sunt nici măcar asemănătoare.

Referitor

la cadrul normativ

Potrivit

dispozițiilor art. 206

28

alin. (1) din Legea nr. 571/2003 privind

Codul fiscal:

„Autoritatea

competentă poate anula autorizația pentru un antrepozit fiscal atunci când i-au

fost oferite informații inexacte sau incomplete în legătură cu autorizarea antrepozitului

fiscal.”

Contrar

celor reținute de curtea de apel, dispozițiile citate - ca de altfel și

situația de fapt – au fost indicate în chiar Decizia nr. 35 din 26 ianuarie 2011,

neexistând nicio bază pentru considerentul că actul administrativ ar fi fost

nemotivat și abia prin decizia pronunțată în soluționarea plângerii prealabile

s-ar fi suplinit aceste lipsuri.

Nici

teza potrivit căreia sintagma „informații inexacte sau incomplete”, din

cuprinsul art. 206

28

din Codul fiscal ar fi neclară, și, deci,

societatea nu și-a putut adapta corespunzător comportamentul, nu poate fi primită.

Situația

de fapt prezentată la punctul anterior nu este de natură să genereze dubii ori aprecieri

subiective, câtă vreme produsele finite realizate în antrepozitul fiscal,

identificate și prelevate la controlul inopinat, au alte caracteristici tehnice

decât produsele autorizate, iar diferențele sunt majore.

Practic,

analiza chimică a arătat că produsele nu au încorporate motorină și păcură

astfel că, pe drept cuvânt, reprezentanții Direcției Tehnici de Vămuire și Tarif

Vamal au conchis că s-au utilizat alte materii prime decât cele declarate.

Ca

urmare, în această cauză nu există elemente care să susțină în mod rezonabil

ideea că la adoptarea măsurii de anulare a autorizației de antrepozit fiscal s-ar

fi depășit limitele marjei de apreciere de către Comisia pentru Autorizarea

Operatorilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate, intrându-se în sfera excesului

de putere (art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004).

5.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs

Pentru

considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004

și al art. 312 alin. (1) - (3) C. proc. civ., pentru motivul prevăzut de art. 304

pct. 9 C. proc. civ., se va admite recursul, modificându-se sentința în sensul respingerii

acțiunii ca nefondate.

Corelativ,

va fi respinsă și cererea de suspendare a executării deciziei nr. 80 din 31

martie 2011 emisă de Comisia pentru Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse

Accizelor Armonizate și va fi menținută dispoziția referitoare la respingerea cererii

de suspendare a executării deciziei nr. 35 din 26 ianuarie 2011.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de M.F.P. - Comisia pentru Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse

Accizelor Armonizate împotriva sentinței civile nr. 2579 din 10 aprilie 2012 a

Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința

recurată, în sensul că:

Respinge cererea de

suspendare a executării deciziei 80 din 31 martie 2011 emisă de Comisia pentru

Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate.

Respinge acțiunea

principală formulată de reclamanta SC A.P. SRL, ca nefondată.

Menține celelalte

dispoziții.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 21 februarie 2014.