ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3214/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3214/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de

Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la 16 iulie

2008, reclamanta SC "V.D." SRL a solicitat, în contradictoriu cu

pârâții Ministerul Finanțelor Publice - Comisia pentru Autorizarea Operatorilor

de Produse supuse Accizelor Armonizate și A.N.A.F. - Direcția Generală a

Finanțelor Publice a Municipiului București, anularea Deciziei nr. 70 din 28

martie 2008 prin care a fost revocată autorizația de operator din 9 noiembrie 2007,

suspendarea acestei decizii până la pronunțarea instanței de fond, obligarea

pârâtei la plata daunelor materiale și morale, cu cheltuieli de judecată.

Prin Sentința civilă

nr. 3497 din 10 decembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, a fost respinsă ca rămasă fără obiect

cererea reclamantei de anulare a Deciziei nr. 70/2008 emisă de Comisia pentru

autorizarea operatorilor de produse supuse accizelor armonizate din cadrul

M.F.P., au fost respinse celelalte capete de cerere ca neîntemeiate, iar

acțiunea față de pârâta A.N.A.F. a fost respinsă ca fiind formulată împotriva

unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Pentru a hotărî

astfel instanța a reținut că Decizia nr. 70/2008 a fost anulată ulterior introducerii

acțiunii prin Decizia nr. 152 din 29 octombrie 2008 a Comisiei, emisă ca urmare

a contestației administrative a reclamantei, astfel încât primul capăt de

cerere a rămas fără obiect.

În privința daunelor

materiale și morale pretinse de reclamantă, instanța a constatat că

înscrisurile depuse de aceasta se referă la situații ulterioare datei emiterii

deciziei atacate și demonstrează că reclamanta nu a fost împiedicată să

efectueze anumite activități în perioada 28 martie - 15 octombrie 2008 și că nu

a intrat în lichidare pentru a cere despăgubirile reprezentând investiția

făcută.

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs reclamanta, iar împotriva încheierii prin care a

fost admisă cererea de suspendare a executării Deciziei nr. 70/2008 au declarat

recurs pârâtele A.N.A.F. și M.F.P.

Prin Decizia nr. 2509

din 12 mai 2009 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios

administrativ și fiscal, a respins ca nefondate recursurile declarate de

A.N.A.F și M.F.P. împotriva încheierii din 15 octombrie 2008 a Curții de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis recursul

reclamantei, a casat în parte sentința atacată cu privire la cererea de daune

materiale și a trimis cauza spre rejudecare sub acest aspect aceleiași instanțe,

menținând celelalte dispoziții ale sentinței.

Pentru a decide

astfel, Înalta Curte de Casație și Justiție a apreciat că se impune rejudecarea

cauzei sub aspectul daunelor materiale, reprezentând profitul nerealizat de

societate în perioada 28 martie - 29 octombrie 2008 și a cărui stabilire

necesită probe noi, altele decât numai înscrisurile permise în recurs, arătând

că prin raportare la dispozițiile art. 998 C. civ. culpa autorității rezultă

din însăși decizia de anulare a actului administrativ prin care societății i-a

fost revocată autorizația și care a împiedicat-o să își desfășoare comerțul

timp de 7 luni.

S-a arătat în

conținutul deciziei de casare că, în ceea ce privește daunele materiale

reprezentând investiția efectuată de reclamantă cererea nu poate fi primită

întrucât natura juridică a investiției este aceea a unui spor de valoare adus

patrimoniului societății și care îi rămâne acesteia, nefiind o daună.

De asemenea, s-a

apreciat ca fiind legală neacordarea daunelor morale întrucât nu a fost dovedit

prejudiciul moral adus prin decizia de revocare a autorizației, act

administrativ care prin natura lui nu este unul public.

Cauza a fost

înregistrară pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, în cauză dispunându-se efectuarea unei expertize

judiciare contabile cu obiectivele stabilite prin încheierea de ședință de la

20 aprilie 2010.

Prin Sentința civilă

nr. 3046 din 15 octombrie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, a admis excepția lipsei calității

procesuale pasive a D.G.F.P.M.B., a respins acțiunea formulată în

contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Municipiului

București, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală

pasivă.

A admis acțiunea

formulată de reclamanta SC "V.D." SRL, în contradictoriu cu pârâtul

Ministerul Finanțelor Publice și a obligat pârâtul Ministerul Finanțelor

Publice la 145.745,28 lei către reclamantă cu titlu de daune materiale.

A obligat pârâtul la

7.000 lei cheltuieli de judecată către reclamantă (5.000 lei cheltuieli cu

titlu de onorariu de avocat, 2.000 lei cheltuieli reprezentând onorariu de

expert).

Pentru a hotărî

astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

- În raport de limitele

și conținutul deciziei de casare, excepția lipsei calității procesuale pasive a

D.G.F.P.M.B. este întemeiată, urmând a o admite cu consecința respingerii

acțiunii formulate în contradictoriu cu această pârâtă ca fiind îndreptată

împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

- În ceea ce privește

capătul de cerere referitor la daunele materiale produse reclamantei ca urmare

a emiterii Deciziei nr. 70 din 28 martie 2008 prin care i-a fost revocată

autorizația de operator, Curtea de apel a avut în vedere conținutul deciziei de

casare sub acest aspect, care a impus atât perioada în care urmează a fi

analizat cuantumul profitului nerealizat de către societatea reclamantă (28

martie - 29 octombrie 2008), cât și criteriile în funcție de care se va stabili

acest cuantum, obiectivele expertizei contabile fixate de instanță având în

vedere aceste aspecte.

- Astfel, instanța a

stabilit ca obiective ale acestui mijloc de probă în raport de înscrisurile

existente în contabilitatea societății reclamante (balanțe de verificare lunare

aferente perioadei aprilie - octombrie 2008, chitanțe și facturi aferente

aceleiași perioade), modalitatea în care societatea și-a desfășurat activitatea

proprie obiectului său de activitate, respectiv dacă a realizat venituri din

activitatea de exploatare, cuantumul veniturilor și cheltuielile rezultate din

desfășurarea acestei activități, eventualele pierderi contabile sau alte

asemenea deficite înregistrate în aceeași perioadă ca urmare a revocării

nelegale a autorizației de operator și dacă au existat cheltuieli efectuate de

către reclamantă pentru desfășurarea activității într-un alt spațiu de

depozitare.

- Constatând că,

raportul de expertiză efectuat în cauză a răspuns obiectivelor stabilite de

instanță în limitele deciziei de casare, fiind fundamentat pe înscrisuri

verificate în contabilitatea reclamantei în perioada aprilie - octombrie 2008,

respectiv balanțe de verificare lunare și facturi, instanța de fond a dispus

omologarea acestuia, însușindu-și concluziile formulate de expert.

Totodată, curtea de

apel a înlăturat obiecțiunile formulate de autoritatea publică pârâtă

referitoare la greșita evaluare de către expert a consecințelor revocării

nelegale a autorizației de operator, prin raportare la faptul că obiectivul

principal pentru care se înființează o societate comercială (obținerea

profitului) nu poate fi atins întotdeauna în condiții reale de piață, în

condițiile în care pentru perioada în care reclamanta nu a desfășurat

activitate, expertul contabil a avut în vedere în mod obiectiv indicatori ai

activității comerciale desfășurată de către reclamantă în perioada primului an

de activitate după anularea revocării autorizației de distribuitor.

- Nici argumentul

autorității pârâte referitor la faptul că nu poate fi verificat cuantumul

veniturilor și cheltuielilor de exploatare datorită lipsei balanțelor de

verificare aferente perioadei mai - iulie 2009 sau situațiilor vânzărilor pe

aceeași perioadă, nu poate fi însușit de instanță, în condițiile în care din

înscrisurile atașate raportului de expertiză efectuat în cauză și din

înscrisurile depuse la dosarul cauzei de către reclamantă, reiese că reclamanta

a înregistrat situația vânzărilor pentru perioada ulterioară anulării deciziei

de revocare a autorizației de distribuitor.

- Referitor la

cuantumul cheltuielilor având ca obiect plățile efectuate cu închirierea unui

spațiu pentru desfășurarea activității într-un nou spațiu de depozitare, s-a

apreciat că este corect stabilit în cuprinsul raportului de expertiză, care a

avut în vedere contractul de închiriere și chitanțele care demonstrează plata

acestei chirii.

În concluzie, curtea

de apel a obligat pârâtul M.F.P. la 145.745,28 lei către reclamantă cu titlu de

daune materiale.

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs pârâtul Ministerul Finanțelor Publice - Comisia

pentru Autorizarea Operatorilor de Produse supuse Accizelor Armonizate,

criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, pentru motivele prevăzute de

art. 304 pct. 5, 7, 8 și 9 C. proc. civ.

adusă sentinței atacate și care vizează casarea cu trimitere spre rejudecare,

este întemeiată pe art. 304 pct. 5 C. proc. civ.

În susținerea acestui

motiv de recurs se arată că hotărârea atacată încalcă dispozițiile art. 261

alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., în sensul că nu cuprinde motivele de fapt și de

drept care au format convingerea instanței, precum și cele pentru care s-au

înlăturat cererile părților.

Se afirmă că instanța

nu a analizat apărările formulate de Ministerul Finanțelor Publice prin

întâmpinarea depusă pentru termenul de judecată din data de 18 decembrie 2009

și, de asemenea, prin notele scrise depuse pentru termenul din 9 februarie

2010, în considerentele sentinței neregăsindu-se motivele de fapt și de drept

pentru care au fost înlăturate apărările formulate de Ministerul Finanțelor

Publice.

De asemenea, instanța

de fond nu a analizat concluziile Raportului de expertiză, limitându-se la

omologarea acestuia și la a răspunde obiecțiunilor formulate de pârât.

aduse sentinței atacate se subsumează motivelor de recurs prevăzute de art. 304

pct. 7 și 9, pe care recurentul a înțeles să le dezvolte împreună cu cel

prevăzut de art. 304

1

C. proc. civ., dată fiind legătura strânsă

dintre ele.

Susține, în esență,

că instanța de fond nu a ținut cont de dispozițiile pct. 12

2

alin.

(25) din H.G. nr. 44/2004 privind Normele metodologice de aplicare a Legii nr.

571/2003 privind Codul fiscal potrivit cărora, contestarea deciziei de revocare

a autorizației de operator înregistrat, suspendă efectele juridice ale acestei

decizii pe perioada soluționării contestației în procedură administrativă. În

acest sens se arată că, împotriva Deciziei nr. 070 din 28 martie 2008,

societatea reclamantă a formulat plângere, înregistrată la Autoritatea

Națională a Vămilor sub nr. 27398 din 13 mai 2008, moment de la care

autorizația a fost validată, ceea ce înseamnă că intervalul de timp în care

societatea nu și-a mai putut desfășura activitatea a fost situat între 22

aprilie 2008 - 13 mai 2008. Se menționează că răspunsul la contestație a fost

comunicat la data de 29 octombrie 2010, dată până la care societatea putea să

își desfășoare activitatea în baza autorizației validată la data de 13 mai

2008, când s-a înregistrat contestația administrativă.

În ceea ce privește raportul

de expertiză, prin motivele de recurs se reiterează obiecțiunile formulate în

fața instanței de fond, precum și la răspunsul la obiecțiuni. Se susține, în

esență, că expertul nu a prezentat balanțele de verificare aferente perioadei

reținută de instanță și nici pentru perioada mai - iulie 2009 și nici situația

vânzărilor pe aceeași perioadă pentru a se putea verifica temeinic exactitatea

datelor contabile și, indirect a sumelor stabilite ca fiind datorate.

Se mai arată că, în

ceea ce privește obiectivul 4 al expertizei, suma de 11.760,28 lei calculată de

expert ca reprezentând cheltuieli aferente noului spațiu de depozitare,

inclusiv contravaloarea chiriei pentru cele două luni (septembrie - octombrie

2008) trebuie redusă cu suma de 1.807,14 lei reprezentând T.V.A. aferent

facturilor pentru chirie, pe care expertul a introdus-o nejustificat în

valoarea cheltuielilor.

Recursul este

întemeiat.

Examinând sentința

atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, raportat la ansamblul

probator și dispozițiile legale incidente cauzei, Înalta Curte constată că

recursul este întemeiat, în parte, pentru considerentele expuse în continuare.

I. Motivul de recurs

referitor la încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea

nulității de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., în sensul că instanța nu ar fi

analizat apărările invocate prin întâmpinare și notele scrise, este

neîntemeiat. Astfel, din analiza celor două înscrisuri menționate de recurentă,

se observă că prin intermediul lor, s-au dezvoltat apărări asupra unor

chestiuni de fond ce fuseseră deja tranșate irevocabil prin chiar Decizia de

casare nr. 2509 din 12 mai 2009 a Înaltei Curți de Casație, secția contencios

administrativ și fiscal. Prin urmare, în rejudecare, instanța de fond era

obligată să țină cont de limitele deciziei de casare, respectiv să se rejudece

doar cererea societății referitoare la acordarea daunelor materiale,

reprezentând profitul nerealizat în perioada 28 martie 2008 - octombrie 2008,

limite respectate de curtea de apel.

Pe de altă parte,

susținerile recurentei în sensul că societatea intimată nu era îndreptățită să

primească aceste daune materiale, nu mai au niciun temei, atâta vreme cât, și

asupra acestui aspect s-a pronunțat irevocabil Înalta Curte prin decizia

menționată.

II. În ceea ce

privește criticile recurentei legate de faptul că instanța de fond i-ar fi

respins, în mod greșit, obiecțiunile la raportul de expertiză și nu a analizat

concluziile acestuia, Înalta Curte constată că sunt ne fondate.

Din actele dosarului

rezultă că recurenta-pârâtă a formulat în două rânduri obiecțiuni la raportul

de expertiză, primele fiindu-i admise de către instanță, iar nemulțumirea

recurentei este practic legată de faptul că experta nu a depus 1 dosar

balanțele de verificare.

Or, prin răspunsul la

obiecțiuni, experta a făcut precizarea că aceste acte fac parte din materialul

documentar utilizat pentru realizarea raportului și, potrivit normelor

profesionale pentru realizarea expertizelor contabile nu este obligatoriu de

anexat toate documentele contabile, având în vedere și volumul mare al

acestora.

Pe de altă parte,

recurenta-pârâtă nu s-a prezentat la locul și data precizată în convocarea

pentru efectuarea expertizei, moment la care ar fi avut posibilitatea să ia

cunoștință de conținutul documentelor care au fost predate de societate

expertului în vederea efectuării expertizei, inclusiv balanțele de verificare

despre care se face vorbire în motivele de recurs.

În aceste condiții,

lipsa de diligență a părții, nu poate reprezenta un motiv de nelegalitate a

sentinței pronunțate.

Înalta Curte mai

constată, că instanța de fond a procedat la analizarea raportului de expertiză,

pagina 4 a considerentelor fiind dedicată integral acestui aspect.

În concluzie,

argumentele recurentului în susținerea nelegalității raportului de expertiză pe

obiectivele 1 și 2 nu pot fi primite, expertul contabil făcând trimitere la

documentele care au stat la baza concluziilor sale, inclusiv la balanțele de

verificare.

În ceea ce privește

critica privind concluziile expertului referitoare la consecințele faptului că

societatea nu a desfășurat activitate în perioada aprilie 2008 - octombrie

2008, contrar celor susținute de recurentă, Înalta Curte constată că expertul a

explicat și argumentat aceste consecințe, iar o analiză a rezultatului de

exploatare obținut de societate la finalul anului 2007 nu putea fi efectuată,

atâta vreme cât autorizația de operator a fost emisă în data de 9 noiembrie

2007.

Motivul de recurs

care vizează greșita stabilire a cuantumului cheltuielilor cu noul spațiu, este

întemeiat și, din această perspectivă recursul va fi admis.

Astfel cum rezultă

din actele dosarului, instanța de fond a încuviințat obiecțiunile formulate de

autoritatea pârât la raportul de expertiză, iar prin Răspunsul la obiecțiunile

formulate, experta a stabilit că în ceea ce privește obiectivul nr. 4, obiecția

este întemeiată, în sensul că, în raport s-a menționat valoarea integrală a

facturilor emise pentru cheltuielile efectuate cu noul spațiu de depozitare,

fără a se scădea taxa pe valoare adăugată, astfel încât, suma corectă este

9882,6 lei, în loc de 11.760,28 lei stabilită inițial.

Cu toate acestea,

instanța de fond a obligat autoritatea pârâtă la plata sumei de 145.745,28 lei

cum fusese stabilită inițial, fără a ține cont de răspunsul la obiecțiuni prin

care experta a rectificat greșeala de la pct. 4 al expertizei, diminuând suma

plătită de societate pentru amenajarea noului spațiu.

În aceste condiții,

Înalta Curte apreciază că se impune modificarea sentinței recurate, în sensul

că, din calculul matematic al adunării sumelor stabilite de expert cu luarea în

considerare a celei de 9882,6 lei rezultată la pct. 4 din expertiză, reiese că

suma totală datorată societății reclamante este de 143,667,60 lei.

Pentru aceste

considerente, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (2) C. proc. civ., Înalta

Curte va admite recursul și va modifica în parte sentința atacată în sensul

celor menționate anterior.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de Ministerul Finanțelor Publice - Comisia pentru Autorizarea

Operatorilor de Produse supuse Accizelor Armonizate, împotriva Sentinței civile

nr. 3046 din 15 aprilie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal.

Modifică în parte

sentința atacată, în sensul că obligă pârâtul Ministerul Finanțelor Publice la

plata sumei de 143.667,60 lei cu titlu de daune materiale către reclamant.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 26 iunie 2012.

Procesat

de GGC - NN