ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2509/2009

Asupra recursului de față;

Prin sentința

civilă nr. 3497 din 10 decembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, a fost respinsă, ca rămasă fără obiect,

cererea SC V.D. SRL București de anulare a deciziei nr. 70/2008 emisă de

Comisia pentru Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate

(„Comisia") din cadrul Ministerului Economiei și Finanțelor.

Au fost respinse

celelalte cereri din acțiune ca neîntemeiate.

A fost respinsă

acțiunea față de pârâta Autoritatea Națională a Vămilor ca fiind formulată

împotriva unei persoane fără calitate procesuală.

Pentru a hotărî

astfel, instanța a reținut că Decizia nr. 70 din 28 martie 2008, prin care

fusese revocată autorizația de operator a reclamantei, a fost anulată, ulterior

introducerii acțiunii, prin Decizia nr. 152 din 29 octombrie 2008 a Comisiei,

emisă ca urmare a contestației administrative a reclamantei, astfel încât

primul capăt de cerere a rămas fără obiect.

A mai reținut

instanța că decizia atacată a fost emisă de Comisia aflată în cadrul

Ministerului Economiei și Finanțelor, astfel încât A.N.V. nu are calitate

procesuală ca pârâtă.

În privința daunelor

materiale și morale pretinse de reclamantă, instanța a constatat că

înscrisurile depuse de aceasta se referă la situații ulterioare datei emiterii

deciziei atacate și demonstrează că reclamanta nu a fost împiedicată să

efectueze anumite activități în perioada 28 martie - 15 octombrie 2008 și că ea

nu a intrat în lichidare pentru a cere despăgubirile reprezentând investiția

făcută (pentru care a depus o factură din 18 august 2008 emisă de Oficiul

Național al Registrului Comerțului).

A mai reținut instanța

că, dat fiind anularea, în cursul procesului, deciziei atacate, nu s-au mai

administrat probe din care să rezulte în ce circumstanțe a constatat organul de

control că reclamanta nu ar mai fi avut contract de subînchiriere pentru

spațiul antrepozitului, iar, ca urmare, nu se poate reține o culpă

în sarcina emitentului primei decizii, care să justifice acordarea de

daune.

I. Î

mpotriva acestei sentințe a declarat, în

termen, recursul de față reclamanta, cererea fiind legal timbrată.

În motivare, este

criticată ca nelegală și netemeinică soluția de respingere a cererii în daune,

materiale și morale, recurenta considerând că instanța a apreciat eronat

probele administrate.

Arată recurenta că,

de la revocarea autorizației, 28 martie 2008, și până la anularea deciziei de

revocare, 29 octombrie 2008, adică timp de 7 luni, societatea nu a putut

desfășura obiectul principal de activitate, comercializarea vinurilor, dat

fiind sancțiunile grave pe care le prevede Codul fiscal în cazul

comercializării produselor accizabile fără autorizație.

Consideră recurenta

că soluția de respingere a daunelor este în contradicție cu considerentele

încheierii de admitere a cererii de suspendare a executării deciziei 70/2008,

pronunțată de aceeași instanță, în care se constată că decizia generează pagube

materiale reclamantei.

În fine, arată

recurenta că există dovada culpei pârâtelor, pe de o parte, întrucât au înțeles

să soluționeze contestația abia după ce au fost chemate în judecată, pe de altă

parte, deoarece decizia de revocare a autorizației a fost vădit nelegală, fiind

și anulată apoi de autoritate.

Recursul se fondează,

sentința urmând a fi casată, în parte, pentru următoarele considerente:

civ., orice faptă a omului care cauzează altuia un prejudiciu, obligă pe acela

din a cărui culpă s-a produs, să-1 repare.

În speță, culpa

autorității rezultă din însăși decizia de anulare a actului administrativ prin

care i s-a revocat societății autorizația. Ca urmare, recurenta comerciantă a

fost împiedicată să-și desfășoare comerțul timp de 7 luni.

Așa fiind, se

impune rejudecarea cauzei numai sub aspectul daunelor materiale reprezentând

profitul nerealizat de societate în perioada 28 martie -29 octombrie 2008 și a

cărui

stabilire necesită probe noi, altele decât numai înscrisurile

permise în recurs.

2.

În ceea ce privește daunele materiale

reprezentând investiția efectuată de reclamantă cererea nu poate fi primită, întrucât

natura juridică a investiției este cea a unui spor de valoare adus

patrimoniului societății și care îi rămâne acesteia, nefiind o daună.

3.

De asemenea, neacordarea

daunelor morale este legală și va fi menținută, întrucât recurenta nu a dovedit

prejudiciul moral adus prin decizia de revocare a autorizației, act administrativ

care, prin natura lui, nu este unul public, raportat la clientela societății,

astfel încât nu putea aduce un prejudiciu de imagine comerciantului.

Un argument în plus

pentru menținerea soluției este acela că, în ipoteza în care clienții

comerciantului ar fi cunoscut, prin orice mijloace, decizia de revocare,

aceasta sancționa societatea în legătură cu un aspect colateral comerțului cu

vinuri (lipsa unui spațiu pentru antrepozit), iar nu pentru fapte legate de

alterarea sau falsificarea calității acestora, singurele de natură a afecta

credibilitatea comerciantului.

II. Î

n cursul soluționării cauzei la instanța de fond, a

fost admisă cererea de suspendare a executării Deciziei nr. 70/2008, de

revocare a autorizației, prin încheierea din 15 octombrie 2008. Suspendarea s-a

dispus fără limită temporală.

Ulterior, prin

Decizia nr. 152/2008 a fost anulată decizia care fusese suspendată.

Împotriva

încheierii au declarat recurs pârâtele A.N.V. și Ministerul Economiei și

Finanțelor (MEF).

Prima pârâtă critică

soluția considerând că instanța trebuia să se pronunțe cu prioritate asupra

excepției lipsei calității pasive a A.N.V. și apoi asupra cererii de suspendare

a deciziei, întrucât A.N.V. nu a emis niciunul dintre actele discutate în

cauză, iar Comisia nu este în subordinea sa.

Cea de-a doua

pârâtă critică încheierea considerând că cele două condiții pentru suspendare

prevăzute de art. 14 din Legea

nr. 554/2004, cazul bine justificat și

prevenirea unei pagube iminente, nu erau întrunite în cauză, nefiind dovedite.

Susține

recurenta că instanța, în mod greșit, a motivat cazul bine justificat antamând

fondul și chiar pronunțându-se asupra deciziei de revocare, consecința fiind că

a permis astfel reclamantei să administreze probe pentru fond, înainte ca

pârâta să poată depune dovezi în susținerea legalității deciziei de revocare a

autorizației.

Recursurile nu

se fondează.

Esențial în

cauză este că, după suspendarea executării deciziei, a avut loc anularea ei

chiar de către autoritate, într-o procedură administrativă, ceea ce confirmă,

retroactiv, cazul bine justificat constatat de instanță.

În ceea ce privește

prevenire unei pagube iminente, instanța de suspendare a reținut în mod corect

situația de fapt susceptibilă a prejudicia reclamanta și decurgând din emiterea

deciziei de revocare.

În ceea ce

privește calitatea procesuală a A.N.V., trebuie observat că, în condițiile în

care această autoritate nu era singura chemată în proces, constatarea lipsei

calității sale procesuale nu era prioritară procesual, căci nu ar fi condus la încetarea

procesului prin respingerea acțiunii, în tot, pe excepție.

Dimpotrivă, instanța

era obligată să soluționeze cererea de suspendare „de urgență și cu precădere,

cu citarea părților", conform dispozițiilor art. 14 alin. (2) din Legea

nr. 554/2004, la care fac trimitere dispozițiile art. 15 alin. (2) din lege,

cererea de suspendare fiind formulată în cadrul acțiunii în anulare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D

E C I D E

Respinge ca

nefondate recursurile declarate de Autoritatea Națională a Vămilor și de

Ministerul Finanțelor Publice, Comisia pentru Autorizarea Operatorilor de

Produse Supuse Accizelor împotriva încheierii din 15 octombrie 2008 a Curții de

Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Admite recursul

reclamantei SC V.D. SRL București declarat împotriva sentinței civile nr. 3497

din 10 decembrie 2008 a aceleiași instanțe.

Casează în parte

sentința atacată numai cu privire la cererea de daune materiale și trimite

cauza spre rejudecare sub acest aspect, aceleiași instanțe.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 mai 2009.