ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2509/2009

Asupra recursului de față; Prin sentința civilă nr. 3497 din 10 decembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a fost respinsă, ca rămasă fără obiect, cererea SC V.D. SRL București de anulare a deciziei nr. 70/2008 emisă de Comisia pentru Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate („Comisia") din cadrul Ministerului Economiei și Finanțelor. Au fost respinse celelalte cereri din acțiune ca neîntemeiate. A fost respinsă acțiunea față de pârâta Autoritatea Națională a Vămilor ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că Decizia nr. 70 din 28 martie 2008, prin care fusese revocată autorizația de operator a reclamantei, a fost anulată, ulterior introducerii acțiunii, prin Decizia nr. 152 din 29 octombrie 2008 a Comisiei, emisă ca urmare a contestației administrative a reclamantei, astfel încât primul capăt de cerere a rămas fără obiect. A mai reținut instanța că decizia atacată a fost emisă de Comisia aflată în cadrul Ministerului Economiei și Finanțelor, astfel încât A.N.V. nu are calitate procesuală ca pârâtă.

În privința daunelor materiale și morale pretinse de reclamantă, instanța a constatat că înscrisurile depuse de aceasta se referă la situații ulterioare datei emiterii deciziei atacate și demonstrează că reclamanta nu a fost împiedicată să efectueze anumite activități în perioada 28 martie - 15 octombrie 2008 și că ea nu a intrat în lichidare pentru a cere despăgubirile reprezentând investiția făcută (pentru care a depus o factură din 18 august 2008 emisă de Oficiul Național al Registrului Comerțului). A mai reținut instanța că, dat fiind anularea, în cursul procesului, deciziei atacate, nu s-au mai administrat probe din care să rezulte în ce circumstanțe a constatat organul de control că reclamanta nu ar mai fi avut contract de subînchiriere pentru spațiul antrepozitului, iar, ca urmare, nu se poate reține o culpă în sarcina emitentului primei decizii, care să justifice acordarea de daune.

I. Î mpotriva acestei sentințe a declarat, în termen, recursul de față reclamanta, cererea fiind legal timbrată. În motivare, este criticată ca nelegală și netemeinică soluția de respingere a cererii în daune, materiale și morale, recurenta considerând că instanța a apreciat eronat probele administrate. Arată recurenta că, de la revocarea autorizației, 28 martie 2008, și până la anularea deciziei de revocare, 29 octombrie 2008, adică timp de 7 luni, societatea nu a putut desfășura obiectul principal de activitate, comercializarea vinurilor, dat fiind sancțiunile grave pe care le prevede Codul fiscal în cazul comercializării produselor accizabile fără autorizație. Consideră recurenta că soluția de respingere a daunelor este în contradicție cu considerentele încheierii de admitere a cererii de suspendare a executării deciziei 70/2008, pronunțată de aceeași instanță, în care se constată că decizia generează pagube materiale reclamantei.

În fine, arată recurenta că există dovada culpei pârâtelor, pe de o parte, întrucât au înțeles să soluționeze contestația abia după ce au fost chemate în judecată, pe de altă parte, deoarece decizia de revocare a autorizației a fost vădit nelegală, fiind și anulată apoi de autoritate. Recursul se fondează, sentința urmând a fi casată, în parte, pentru următoarele considerente: 1. Potrivit art. 998 C. civ., orice faptă a omului care cauzează altuia un prejudiciu, obligă pe acela din a cărui culpă s-a produs, să-1 repare. În speță, culpa autorității rezultă din însăși decizia de anulare a actului administrativ prin care i s-a revocat societății autorizația. Ca urmare, recurenta comerciantă a fost împiedicată să-și desfășoare comerțul timp de 7 luni.

Așa fiind, se impune rejudecarea cauzei numai sub aspectul daunelor materiale reprezentând profitul nerealizat de societate în perioada 28 martie -29 octombrie 2008 și a cărui stabilire necesită probe noi, altele decât numai înscrisurile permise în recurs. 2. În ceea ce privește daunele materiale reprezentând investiția efectuată de reclamantă cererea nu poate fi primită, întrucât natura juridică a investiției este cea a unui spor de valoare adus patrimoniului societății și care îi rămâne acesteia, nefiind o daună. 3. De asemenea, neacordarea daunelor morale este legală și va fi menținută, întrucât recurenta nu a dovedit prejudiciul moral adus prin decizia de revocare a autorizației, act administrativ care, prin natura lui, nu este unul public, raportat la clientela societății, astfel încât nu putea aduce un prejudiciu de imagine comerciantului.

Un argument în plus pentru menținerea soluției este acela că, în ipoteza în care clienții comerciantului ar fi cunoscut, prin orice mijloace, decizia de revocare, aceasta sancționa societatea în legătură cu un aspect colateral comerțului cu vinuri (lipsa unui spațiu pentru antrepozit), iar nu pentru fapte legate de alterarea sau falsificarea calității acestora, singurele de natură a afecta credibilitatea comerciantului. II. Î n cursul soluționării cauzei la instanța de fond, a fost admisă cererea de suspendare a executării Deciziei nr. 70/2008, de revocare a autorizației, prin încheierea din 15 octombrie 2008. Suspendarea s-a dispus fără limită temporală. Ulterior, prin Decizia nr. 152/2008 a fost anulată decizia care fusese suspendată.

Împotriva încheierii au declarat recurs pârâtele A.N.V. și Ministerul Economiei și Finanțelor (MEF). Prima pârâtă critică soluția considerând că instanța trebuia să se pronunțe cu prioritate asupra excepției lipsei calității pasive a A.N.V. și apoi asupra cererii de suspendare a deciziei, întrucât A.N.V. nu a emis niciunul dintre actele discutate în cauză, iar Comisia nu este în subordinea sa. Cea de-a doua pârâtă critică încheierea considerând că cele două condiții pentru suspendare prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, cazul bine justificat și prevenirea unei pagube iminente, nu erau întrunite în cauză, nefiind dovedite. Susține recurenta că instanța, în mod greșit, a motivat cazul bine justificat antamând fondul și chiar pronunțându-se asupra deciziei de revocare, consecința fiind că a permis astfel reclamantei să administreze probe pentru fond, înainte ca pârâta să poată depune dovezi în susținerea legalității deciziei de revocare a autorizației.

Recursurile nu se fondează. Esențial în cauză este că, după suspendarea executării deciziei, a avut loc anularea ei chiar de către autoritate, într-o procedură administrativă, ceea ce confirmă, retroactiv, cazul bine justificat constatat de instanță. În ceea ce privește prevenire unei pagube iminente, instanța de suspendare a reținut în mod corect situația de fapt susceptibilă a prejudicia reclamanta și decurgând din emiterea deciziei de revocare. În ceea ce privește calitatea procesuală a A.N.V., trebuie observat că, în condițiile în care această autoritate nu era singura chemată în proces, constatarea lipsei calității sale procesuale nu era prioritară procesual, căci nu ar fi condus la încetarea procesului prin respingerea acțiunii, în tot, pe excepție.

Dimpotrivă, instanța era obligată să soluționeze cererea de suspendare „de urgență și cu precădere, cu citarea părților", conform dispozițiilor art. 14 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, la care fac trimitere dispozițiile art. 15 alin. (2) din lege, cererea de suspendare fiind formulată în cadrul acțiunii în anulare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondate recursurile declarate de Autoritatea Națională a Vămilor și de Ministerul Finanțelor Publice, Comisia pentru Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse Accizelor împotriva încheierii din 15 octombrie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Admite recursul reclamantei SC V.D. SRL București declarat împotriva sentinței civile nr. 3497 din 10 decembrie 2008 a aceleiași instanțe. Casează în parte sentința atacată numai cu privire la cererea de daune materiale și trimite cauza spre rejudecare sub acest aspect, aceleiași instanțe. Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 mai 2009.