ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 272/2010

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 130 din 14 aprilie

2009, Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, a

respins ca nefondată acțiunea precizată, formulată de reclamantul B.M. în

contradictoriu cu pârâții M.I.R.A.- D.G.A., I.P. - Inspectorul D.G.A. și L.R.L.,

prin care a solicitat: anularea dispoziției din 2 decembrie 2008 emisă de

pârâtul I.P., prin care s-a dispus sancțiunea sa cu măsura trecerii într-o

funcție inferioară până la cel mult nivelul de bază al gradului profesional

deținut; repunerea în drepturi cu acordarea drepturilor salariale de care a

fost privat până la repunerea în funcție și cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța o

asemenea soluție, instanța de fond a reținut că reclamantul a fost sancționat

în conformitate cu prevederile art. 58 lit. c)

1

din Legea nr. 360/2002

privind Statutul polițistului, cu modificările și completările ulterioare,

pentru „neglijență manifestată în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau a

dispozițiilor primite de la șefi ierarhici sau de la autoritățile abilitate de

lege”, abatere disciplinară prevăzută de art. 57 lit. b) din Legea nr. 360/2002.

În esență, a reținut

că din documentele întocmite cu ocazia cercetării prealabile și a activității

Consiliului de disciplină, deficiențele constatate denotă neglijență

manifestată de reclamant, lipsa de experiență managerială pe lina planificării

și realizării sarcinilor de serviciu, dezvoltarea informațiilor și anchete,

precum și lipsa de inițiativă în calitate de șef birou, care au afectat

capacitatea funcțională a biroului, având ca efect lipsa de rezultate.

S-a mai reținut, de

asemenea, că reclamantul a întocmit un raport în data de 14 august 2008 (fila

42) în care a recunoscut parțial aspectele negative reținute cu ocazia

controlului efectuat de Biroul de Control și Inspecție, Internă a D.G.A. a

Județului Caraș-Severin.

În concluzie,

instanța de fond a apreciat că, raportat la afirmațiile cuprinse în raportului

de 14 august 2008, întocmit de reclamant, la constatările din dosarul administrativ

depuse de pârâți în cauză precum și la împrejurarea că reclamantul nu a dovedit

nici un drept vătămat prin măsura sancționatorie disciplinară, acțiunea este

nefondată, fiind irelevantă juridic desfășurarea procedurii de cercetare

administrativă a reclamantului în baza Ordinului M.I.R.A. din 2004, nepublicat

în M. Of., atâta timp cât sancționarea disciplinară s-a dispus în temeiul Legii

nr. 360/2002.

Mai mult, începând cu

15 martie 2009, funcția deținută de reclamant, anterior sancționării a ost

desființată, așa cum rezultă din concluziile scrise depuse de pârâtul M.I.R.A. -

D.G.A.

Împotriva acestei

hotărâri judecătorești a formulat recurs B.M.C., criticând-o ca nelegală și

netemeinică, întrucât este nemotivată și în redactarea ei există mai multe

greșeli.

Se apreciază în

recurs că prin această sentință instanța fondului nu s-a pronunțat pe cererea

inițială a recurentului-reclamant și nu a ținut seama de probele administrate

și de dispozițiile legale în materie.

Recursul este

nefondat și va fi respins.

Examinând motivele de

recurs, actele dosarului și în raport de prevederile art. 304

1

C.

proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

Recurentul-reclamant

a îndeplinit funcția de șef birou la Biroul Anticorupție în perioada 5 iulie

2007 - 2 decembrie 2008.

Din probele anexate

la dosar rezultă fără putință de tăgadă că în urma controlului efectuat de

către Comisia de control s-au constatat deficiențe în activitatea structurii -

Biroul Anticorupție - și potrivit Ordinului M.A.I. din 2004, a fost desemnat

comisarul de poliție G.I. să efectueze cercetarea prealabilă.

Prin raportul anexat

la dosar s-a stabilit că recurentul - reclamant se face vinovat de neglijență în

îndeplinirea îndatoririlor ce-i reveneau, constatându-se că a încălcat

dispozițiile Legii nr. 360/2002 art. 57.

Comisia de Disciplină

a propus în baza acestei cercetări prealabile sancționarea disciplinară a

comisarului-șef cu trecerea într-o funcție inferioară, constatând că

documentele prezentate ca probatorii sunt concludente, iar argumentele prezentate

de acesta nu pot justifica rezultatele slabe obținute.

Instanța de fond

vis-à-vis de probatoriile administrate a redat în detaliu faptele pentru

care recurentul a fost sancționat, în esență, deficiențele constatate denotând

neglijență manifestată de acesta în realizarea sarcinilor de serviciu.

De altfel înainte de

a se lua măsura, recurentul - reclamant a fost atenționat de directorul

general, atitudinea sa nedemonstrând că Șeful Biroului Anticorupție ar face

ceva care să condusă la îndreptarea situației de fapt reținută în sarcina sa.

Abaterile

disciplinare reținute prin dispoziția de sancționare în litigiu au vizat

neîndrumarea și neanalizarea activității desfășurate de ofițerul pe linia

informațiilor, neîntocmirea analizelor pe linie de dezvoltare a informațiilor,

neurmărirea efectuării activității care nu justificau programul zilnic al

ofițerului etc.

O serie din aceste

fapte au fost recunoscute de recurent care a întocmit un Raport în 14 iulie

2008 aflat la dosar, precizând însă că activitatea de ansamblu a Direcției nu

ar fi fost afectată și că aceste neajunsuri au fost remediate.

Corect prima instanță

a constatat că recurentul-reclamant nu a dovedit nici un drept vătămat de lege

prin măsura de sancționare disciplinară, faptul că a fost cercetat în baza

Ordinului din 2004 M.I.R.A., nefiind relevant sub acest aspect, atâta vreme cât

sancțiunea a fost dată conform Legii nr. 360/2002.

Dealtfel funcția

deținută de recurent a fost și desființată începând cu 15 martie 2009 - anterior

sancționării, motiv pentru care legal și temeinic acțiunea sa a fost respinsă

ca nefondată.

De asemenea, Înalta

Curte de Casație și Justiție nu poate avea în vedre nici argumentul adus de

recurent în sensul că ar fi fost lipsit de apărare în fața Comisiei de

Disciplină, întrucât din probele administrate nu rezultă că pe parcursul

derulării activității Consiliului, ar fi existat vreo opoziție a vreunui membru

vis-à-vis de o eventuală alegere a vreunui apărător.

Din totalitatea

probatoriilor admise și administrate, rezultă fără tăgadă că argumentele mai

sus enumerate și reținute prin decizia de sancționare au justificat pe deplin

măsura luată privind retrogradarea din funcția de conducere - Șef birou

Anticorupție pentru Judecătoria Caraș-Severin și pentru numirea recurentului ca

ofițer specialist principal.

Față de toate aceste

considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că sentința atacată

este legală și temeinică, motiv pentru care va respinge recursul declarat de B.M.C.

ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de B.M.C. împotriva sentinței civile nr. 130 din 14 aprilie 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 21 ianuarie 2010.