ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 272/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 130 din 14 aprilie 2009, Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins ca nefondată acțiunea precizată, formulată de reclamantul B.M. în contradictoriu cu pârâții M.I.R.A.- D.G.A., I.P. - Inspectorul D.G.A. și L.R.L., prin care a solicitat: anularea dispoziției din 2 decembrie 2008 emisă de pârâtul I.P., prin care s-a dispus sancțiunea sa cu măsura trecerii într-o funcție inferioară până la cel mult nivelul de bază al gradului profesional deținut; repunerea în drepturi cu acordarea drepturilor salariale de care a fost privat până la repunerea în funcție și cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța o asemenea soluție, instanța de fond a reținut că reclamantul a fost sancționat în conformitate cu prevederile art. 58 lit. c) 1 din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, cu modificările și completările ulterioare, pentru „neglijență manifestată în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau a dispozițiilor primite de la șefi ierarhici sau de la autoritățile abilitate de lege”, abatere disciplinară prevăzută de art. 57 lit. b) din Legea nr. 360/2002. În esență, a reținut că din documentele întocmite cu ocazia cercetării prealabile și a activității Consiliului de disciplină, deficiențele constatate denotă neglijență manifestată de reclamant, lipsa de experiență managerială pe lina planificării și realizării sarcinilor de serviciu, dezvoltarea informațiilor și anchete, precum și lipsa de inițiativă în calitate de șef birou, care au afectat capacitatea funcțională a biroului, având ca efect lipsa de rezultate.

S-a mai reținut, de asemenea, că reclamantul a întocmit un raport în data de 14 august 2008 (fila 42) în care a recunoscut parțial aspectele negative reținute cu ocazia controlului efectuat de Biroul de Control și Inspecție, Internă a D.G.A. a Județului Caraș-Severin. În concluzie, instanța de fond a apreciat că, raportat la afirmațiile cuprinse în raportului de 14 august 2008, întocmit de reclamant, la constatările din dosarul administrativ depuse de pârâți în cauză precum și la împrejurarea că reclamantul nu a dovedit nici un drept vătămat prin măsura sancționatorie disciplinară, acțiunea este nefondată, fiind irelevantă juridic desfășurarea procedurii de cercetare administrativă a reclamantului în baza Ordinului M.I.R.A.

din 2004, nepublicat în M. Of., atâta timp cât sancționarea disciplinară s-a dispus în temeiul Legii nr. 360/2002. Mai mult, începând cu 15 martie 2009, funcția deținută de reclamant, anterior sancționării a ost desființată, așa cum rezultă din concluziile scrise depuse de pârâtul M.I.R.A. - D.G.A. Împotriva acestei hotărâri judecătorești a formulat recurs B.M.C., criticând-o ca nelegală și netemeinică, întrucât este nemotivată și în redactarea ei există mai multe greșeli. Se apreciază în recurs că prin această sentință instanța fondului nu s-a pronunțat pe cererea inițială a recurentului-reclamant și nu a ținut seama de probele administrate și de dispozițiile legale în materie. Recursul este nefondat și va fi respins.

Examinând motivele de recurs, actele dosarului și în raport de prevederile art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele: Recurentul-reclamant a îndeplinit funcția de șef birou la Biroul Anticorupție în perioada 5 iulie 2007 - 2 decembrie 2008. Din probele anexate la dosar rezultă fără putință de tăgadă că în urma controlului efectuat de către Comisia de control s-au constatat deficiențe în activitatea structurii - Biroul Anticorupție - și potrivit Ordinului M.A.I. din 2004, a fost desemnat comisarul de poliție G.I. să efectueze cercetarea prealabilă.

Prin raportul anexat la dosar s-a stabilit că recurentul - reclamant se face vinovat de neglijență în îndeplinirea îndatoririlor ce-i reveneau, constatându-se că a încălcat dispozițiile Legii nr. 360/2002 art. 57. Comisia de Disciplină a propus în baza acestei cercetări prealabile sancționarea disciplinară a comisarului-șef cu trecerea într-o funcție inferioară, constatând că documentele prezentate ca probatorii sunt concludente, iar argumentele prezentate de acesta nu pot justifica rezultatele slabe obținute. Instanța de fond vis-à-vis de probatoriile administrate a redat în detaliu faptele pentru care recurentul a fost sancționat, în esență, deficiențele constatate denotând neglijență manifestată de acesta în realizarea sarcinilor de serviciu.

De altfel înainte de a se lua măsura, recurentul - reclamant a fost atenționat de directorul general, atitudinea sa nedemonstrând că Șeful Biroului Anticorupție ar face ceva care să condusă la îndreptarea situației de fapt reținută în sarcina sa. Abaterile disciplinare reținute prin dispoziția de sancționare în litigiu au vizat neîndrumarea și neanalizarea activității desfășurate de ofițerul pe linia informațiilor, neîntocmirea analizelor pe linie de dezvoltare a informațiilor, neurmărirea efectuării activității care nu justificau programul zilnic al ofițerului etc. O serie din aceste fapte au fost recunoscute de recurent care a întocmit un Raport în 14 iulie 2008 aflat la dosar, precizând însă că activitatea de ansamblu a Direcției nu ar fi fost afectată și că aceste neajunsuri au fost remediate.

Corect prima instanță a constatat că recurentul-reclamant nu a dovedit nici un drept vătămat de lege prin măsura de sancționare disciplinară, faptul că a fost cercetat în baza Ordinului din 2004 M.I.R.A., nefiind relevant sub acest aspect, atâta vreme cât sancțiunea a fost dată conform Legii nr. 360/2002. Dealtfel funcția deținută de recurent a fost și desființată începând cu 15 martie 2009 - anterior sancționării, motiv pentru care legal și temeinic acțiunea sa a fost respinsă ca nefondată. De asemenea, Înalta Curte de Casație și Justiție nu poate avea în vedre nici argumentul adus de recurent în sensul că ar fi fost lipsit de apărare în fața Comisiei de Disciplină, întrucât din probele administrate nu rezultă că pe parcursul derulării activității Consiliului, ar fi existat vreo opoziție a vreunui membru vis-à-vis de o eventuală alegere a vreunui apărător.

Din totalitatea probatoriilor admise și administrate, rezultă fără tăgadă că argumentele mai sus enumerate și reținute prin decizia de sancționare au justificat pe deplin măsura luată privind retrogradarea din funcția de conducere - Șef birou Anticorupție pentru Judecătoria Caraș-Severin și pentru numirea recurentului ca ofițer specialist principal. Față de toate aceste considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că sentința atacată este legală și temeinică, motiv pentru care va respinge recursul declarat de B.M.C. ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de B.M.C. împotriva sentinței civile nr. 130 din 14 aprilie 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 21 ianuarie 2010.